20 May 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

DOSARUL MINERIADEI MOARE DUPĂ ILIESCU – La 5 luni de la decesul fostului președinte Ion Iliescu, judecătorul Mihai-Alexandru Mihalcea de la Înalta Curte a restituit la Parchetul General cauza privind violențele de la mineriada din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimiși în judecată Iliescu, fostul premier Petre Roman, ex-vicepremierul Gelu Voican Voiculescu și primul director SRI Virgil Măgureanu. E a doua oară când dosarul Mineriadei pică în camera preliminară

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

30 April 2026 15:08
Vizualizari: 2519

Dosarul Mineriadei se face praf în camera preliminară pentru a doua oară în mai puțin de șase ani și prima oară după moartea fostului președinte al României Ion Iliescu. 



Judecătorul Mihai-Alexandru Mihalcea (foto) de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus joi, 30 aprilie 2026, restituirea la Parchetul General a cauzei privind violențele din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimiși în judecată atât Iliescu, cât și fostul premier Petre Roman, ex-vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, primul director SRI Virgil Măgureanu, fondatorul Pro TV Adrian Sârbu, precum și doi ofițeri MAI în rezervă: generalul Vasile Dobrinoiu și colonelul Peter Petre. În 1990, Dobrinoiu era comandantul Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, iar Petre – comandantul Unităţii Militare 0575 Măgurele (Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Prin aceeași încheiere, magistratul suprem a exclus de la dosar stenogramele privind declarațiile inculpaților în fața Comisiei parlamentare de anchetă.

Amintim că anterior dosarul Mineriadei s-a făcut țăndări în camera preliminară în decembrie 2020, prin decizie definitivă a ICCJ (click aici pentru a citi).

 

Iată minuta încheierii ICCJ nr. 197/2026 din dosarul nr. 754/1/2025/a1:

 

„Admite, în parte, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican, Roman Petre, Măgureanu Virgil, Sârbu Adrian, Dobrinoiu Vasile, Peter Petre și partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne.

Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 47/77/P/2014 din data de 27 martie 2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția Parchetelor Militare, în ceea ce privește descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă.

Exclude din materialul probator actele ce conţin relatările inculpaţilor în faţa Comisiei parlamentare de anchetă.

Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare.

Respinge celelalte cereri şi excepţii formulate în cauză. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților desemnați din oficiu, după cum urmează: - câte 500 lei pentru fiecare apărător desemnat din oficiu pentru inculpați, onorariu parţial, până la prezentarea apărătorilor aleşi; - câte 5087 pentru fiecare apărător desemnat din oficiu pentru persoanele vătămate/părţile civile din Tabelele nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9; - 5116 pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru persoanele vătămate/succesori din Tabelul nr. 10. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 30 aprilie 2026”.

Comentarii

# camelia date 30 April 2026 15:14 +46

De ce nu-i dau afara din magistratura pe procurorii care au instrumentat acest dosar penal rușinos !

# Petre date 30 April 2026 16:28 +2

veniturile speciale sunt si pentru a obtine astfel de rezultate. privilegium est lex privata

# opinie pamflet date 30 April 2026 17:06 +18

Pai, nu e normal? Daca i-ar condamna pe baietii aia, Sistemul Judiciar Independent ar intra-n coliziune cu sine insusi. Ori, "oamenii politici au nevoie de liniste." Si securistii. Astia de azi si aia dinainte. Ca-n 13-15, victime-au fost "legionari"... Marian Munteanu ce-l vizita la azil pe Petre Tutea, actorul Dragos Paslaru (acum calugar) alias Horia Sima in filmul "Drumet in calea lupilor"... Cum o face si azi, Statul, ajutat de niste amarati din Valea Jiului, s-a razboit cu proprii cetateni. A aparat democratia. In urma bataliei, 746 de raniti si 6 morti. Neoficial, peste 100. Iar adevarul nu pare a iesi la iveala pe timpul vietii noastre. Jupanii din CSM & ICCJ sunt convinsi ca fata legata la ochi merge-n directia buna. Nu merge, ca nu vede. Numai in strachini calca.

# Iliescu râde, cântă și dansează, când citeste soluția date 30 April 2026 17:38 +57

Se stie de mult că la parchetele militare nu întâlnesti cele mai inteligente persoane, :cry: dar trebuie să fim obiectivi. Dacă e a doua restituire la parchet, iar prima dată judecatorul de cameră preliminara nu a exclus din materialul probator actele ce conţin relatările inculpaţilor în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, acestea au ramas câștigate definitiv dosarului. Altfel, ciclul procesual se va repeta la nesfarsit, după bunul plac al judecatorului. A, să nu uit, am văzut interviul la CSM, pentru ÎCCJ, al acestui judecator...M-a încercat o profundă jenă. Așa că am rezerve serioase că restituirea e corectă. Dar, mă rog, e doar o opinie a unuia care priveste de pe margine circul numit justitie. :lol:

# opinie pamflet date 1 May 2026 05:43 +58

Justitia pare a proteja infractorii, nu vrea deloc sa-i judece. Cum a facut si cu dosarul revolutiei. Isi bate joc de-o tara-ntreaga. Dintre cei 6 morti (oficial), 4 au fost impuscati. Pai, minerii aveau arme de foc? Deci, e vorba de SRI sau MAI, probabil d-aia s-a dorit musamalizarea. Ca-n dictatura, "autoritatile" nu dau socoteala niciodata. Toti "magistratii" care prin tergiversare zeci de ani, au contribuit la ascunderea adevarului, ar trebui trasi la raspundere. Ei ar trebui sa-nfunde puscaria, in frunte cu sefii. Nu mai crede nimeni ca-i vorba doar de incompetenta, ii doare-n cur de-acest popor, bun numai de jumulit. Se vede si dupa nr. de vizualizari, magistratii empatici nici macar nu deschid articolul. Cand e vorba de salarii & pensii, ia foc serverul. Cum au fost selectati baietii astia? Directoarea INM se plangea ca nici la programele de voluntariat nu vor sa participe. Cat mai multi bani, cat mai putina munca, responsabilitate zero. Dar acelor victime cine le face dreptate?

# Realitatea din teren date 2 May 2026 13:45 +24

Cum dau judecatorii de un dosar greu incearca sa scape de el si il restituie la parchet, ca apoi un alt rechizitoriu sa pice la alt coleg al acelui judecator si tot asa. Atata vor dar si atata pot, nu cred ca vor sa isi prinda urechile cu dosare de mii de volume, mai facila e restituirea si gata, neam spalat pe maini de dosar

# #Iliescu râde,cântă și dansează,când citeste soluția date" date 3 May 2026 18:51 -2

Asa statea si musca pe peretele ******-ului, pana o luat-o vortexu' si o ţîpat-o drept in centru . Ţă dusă a fost

# Catre OPINIE PAMFLET date 3 May 2026 22:51 -4

@opinie pamflet, vorbesti si tu sa nu adormi, toti sunt iesiti la pensis sau morti...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 20.05.2026 – Stranie coincidență într-un dosar judecat de magistratul care l-a avut pe Bolojan la nuntă

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva