13 October 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

DOUĂ CONFERINŢE-EVENIMENT DE DREPTUL TRANSPORTURILOR – Facultatea de Drept a Universității din București și CMR Advisory Council organizează în Capitală conferințele „CMR Academy: Training on current topics relating to the CMR” „International CMR Colloquium 2026 – Celebrating 70 Years of CMR: Challenges and Innovations”. Evenimentele sunt dedicate împlinirii a 70 de ani de la adoptarea CMR: Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

11 September 2026 13:50
Vizualizari: 1205

Facultatea de Drept a Universității din București și CMR Advisory Council organizează în Capitală, între 7 și 9 octombrie 2026, două conferințe dedicate împlinirii a 70 de ani de la adoptarea Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR). 



Evenimentele au fost anunțate pentru Lumea Justiției de către soții Andreea și Șerban Stănescu (foto stânga-dreapta), avocați în Baroul București implicați în organizarea celor două reuniuni.

 

Iată comunicatul:

 

„CMR Academy 2026 și International CMR Colloquium 2026

Două conferințe-eveniment organizate la început de octombrie 2026, în parteneriat, de către CMR Advisory Council și Facultatea de Drept – Universitatea din București

 


Cele două conferințe-eveniment marchează împlinirea a 70 de ani de la adoptarea Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR).

Cele două conferințe reunesc personalități din domeniul transporturilor rutiere, specialiști de marcă din mediul academic, precum și practicieni cu înaltă expertiză.

Conferințele-eveniment:

  • vor fi un forum de discuție și analiză a interpretării și aplicării CMR în statele părți, în contextul în care inovația tehnologică (digitalizarea – eCMR), inovația juridică (caracterul negociabil al documentului de transport rutier – negotiable cargo document), dar și fenomenul ilicit (furturi de mare valoare, furturile de identitate – ”fake or phantom” carriers etc) sunt din ce în ce mai prezente și ridică probleme de adaptare și aplicare a CMR;
  • oferă oportunitatea de a întâlni specialiști CMR din domeniul juridic, al industriei transporturilor, precum și din domeniul asigurărilor, constituind o ocazie pentru crearea și extinderea rețelelor profesionale;
  • vor fi o ocazie pentru studenți de a descoperi un domeniu dinamic și atractiv. Special pentru ei se va organiza în cadrul conferințelor primul concurs de procese simulate din domeniul dreptului transporturilor;
  • vor fi o ocazie pentru realizarea unui schimb de experiență eficient, care să ofere la final o imagine cât mai completă a realității din domeniul transporturilor rutiere și care să deschidă calea către o mai bună reglementare legală. În cadrul conferințelor se va organiza o masă rotundă pentru transportatori și casele de expediție în care se va încerca identificarea principalelor problemele cu care se confruntă cei care activează în aceste domenii, ca bază pentru acțiuni viitoare, pentru propuneri de îmbunătățire a reglementărilor în materie.

Programul detaliat al conferințelor – eveniment CMR Academy 2026 și International CMR Colloquium 2026 poate fi consultat accesând linkul CMR-AC (pe site-ul CMR Advisory Council) sau CMR Academy 2026 și International CMR Colloquium 2026 (pe site-ul Faculății de Drept a Universității din București).

Pentru înregistrare poate fi accesat direct linkul https://cmr2026.sciencesconf.org/ sau folosind pagina CMR-AC

În măsura în care ar fi necesare clarificări vă rugam să ne scrieți la adresa [email protected].

Evenimentul este organizat cu sprijinul: International Road Transport Union (IRU), the Institute of International Transport Law (IDIT-France), GRECO ROMANIA, the National Union of Road Hauliers from Romania (UNTRR) și the Union of Romanian Forwarding Companies/Uniunea Societăților de Expediție din România (USER).

Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare în principiu de către INPPA. Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul U.N.B.R.”

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 13.10.2026 – Pudibondul procuror. Codruț Olaru a revenit la DIICOT (Galerie foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva