7 June 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

FOCUL A CUPRINS TOATE INSTANȚELE – După ICCJ și președinții curților și tribunalelor, șefii judecătoriilor iau atitudine împotriva Legii salarizării unitare: „Va provoca anomalii: încadrări diferite ale persoanelor în funcţie de data promovării / recrutării. Se va ajunge, ca efect al promovării în grade / trepte de vechime, ca drepturile salariale să scadă... Va provoca o nouă scădere a pensiei. În loc de 3 categorii de pensionari în magistratură, vor fi 4, cu diferenţe de peste 100% între ele”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

27 May 2026 14:28
Vizualizari: 3103

Revolta împotriva guvernului condus de premierul demis Ilie Bolojan (foto) a cuprins toate nivelurile de jurisdicție din România. După Înalta Curte, curțile de apel și tribunale, și judecătoriile s-au ridicat marți, 26 mai 2026, împotriva proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 



Președinții a 163 dintre cele 175 de judecătorii ale țării avertizează asupra anomaliilor pe care le va genera noul act normativ – în ceea ce privește atât salariile, cât și pensiile judecătorilor.

De asemenea, semnatarii comunicatului subliniază că legea creează discriminări atât în rândul breslei judecătorești, cât și între judecători și alte categorii profesionale (profesori, medici, poliţişti funcţionari publici etc.).

 

Prezentăm comunicatul președinților de judecătorii (vezi facsimil):

 

„Președinții Judecătoriilor din România, solidarizându-ne cu pozițiile exprimate de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii, atragem atenţia public asupra consecinţelor catastrofale ale proiectului de lege de salarizare, în condiţiile expuse public de ministrul interimar al muncii din guvernul demis al României:

- Textele proiectului vor provoca anomalii traduse în încadrări diferite ale persoanelor în funcţie de data promovării sau recrutării în funcţii publice, astfel încât se va ajunge la situaţii în care, ca efect al promovării în grade sau trepte de vechime, drepturile salariale să scadă.

- Nivelul coeficienților de ierarhizare propuși încalcă principiul constituţional al egalităţii între puteri, fără a ţine cont de rolul constituţional al puterii judecătoreşti.

- Singura preocupare a iniţiatorilor a vizat majorarea salariilor demnitarilor, deşi aceştia fac apel la moderaţie în cheltuirea banilor publici.

- Corelată cu noua lege a pensiilor care a determinat diferenţe semnificative între pensiile în plată şi noile pensii, noua lege de salarizare în forma actuală va provoca o nouă scădere a acestui drept, astfel încât în loc de 3 categorii de pensionari în magistratură vor fi 4, fiecare urmând a fi menţinută în plată, cu diferenţe de peste 100% între ele, în condiţii identice de grad şi vechime, ceea ce nu poate fi admis.

Drepturile salariale restante sunt recunoscute tuturor categoriilor profesionale (profesori, medici, poliţişti funcţionari publici etc.) şi sumele datorate de statul român sunt consecinţa incapacităţii factorilor de decizie de a edicta norme clare şi lipsite de echivoc, dar şi iniţiativelor individuale greu de înţeles prin care s-au realizat excepţii preferenţiale unor anumite categorii profesionale, discriminând altele.

Neplata unilaterală a acestor drepturi obţinute de cetăţeni potrivit legii a determinat acumularea unor sume care reprezintă expresia neasumării puterii executive, iar nu a exercitării de către cetăţeni a drepturilor lor recunoscute de lege şi de reglementările internaţionale.

Președinții Judecătoriilor din România resping strategia asumată făţiş la nivel politic de demonizare continuă a magistraților pentru a acoperi incapacitatea puterii executive de îmbunătățire a nivelului de trai al societăţii şi atrag atenţia public că nu mai sunt dispuşi să accepte atitudini iresponsabile şi umilitoare, fără fundament, din partea celorlalte puteri.

  


Comentarii

# Ole, ole, ola date 27 May 2026 14:58 -65

Stimati magistrati, Dvs nu empatizati nici macar cu amaratii aia de grefieri care au salariile din ce in ce mai mici de 2 ani si care sunt din ce in ce mai putini. Cand criticati propunerile pt legea salarizarii va faceti ca nu exista personal auxiliar in instanta. E normal asa ceva? Cum vreti sa empatizeze po******tia sau cine stie cine cu dvs? Politicieni care au dus tara se rapa au scapat de justitie prin prescripitia inventata tot de ei, la umbra pasivitatii si tacerii dvs. Dna Afrasinie striga ca Paslaru a fscut nu stiu ce. Doamna, dar despre Dragnea nu v-am auzit vorbind. Doar despre Klaus. Mai sunt si alti politicieni... Betivani drogati au omorat copii si au luat cu suspendare 30 de ani pana a a venit legea Anastasia pe care nici p-aia nu o aplicati bine. Vrem sa va vedem comentand si cand sunt alte legi strambe sau in pericol de a fi strambate. Lia Savonea e singura care cheama sectiile reunite de fiecare data cand sunt derapaje neconstitutionale. Corbu nu. Stanciu ciu-ciu.

# opinie pamflet date 27 May 2026 15:00 +39

Exista 3 moduri daca vrei sa te ruinezi in viata. Cu femeile e cel mai placut. Cu jocurile de noroc, cel mai rapid. Cu guvernul Bolojan, cel mai sigur.

# Cetateanul date 27 May 2026 15:26 +86

Acum ceva vreme, pe când se discuta tăierea de pensii, niște unii, becheri mari, ziceau că nu îi privește și că dacă îi doare pe cei deja pensionați să își rezolve singuri. No, acum or ajuns și la becheri :) .

# Alexandru Bauer date 27 May 2026 18:06 +2

Pe acest site numai, ani de zile v au implorat atâția să faceți și să le faceți dreptate. V a durut la 11 m ca la fotbal. Karma asta este foarte instructivă și lovește foarte dibaci exact acolo unde trebuie. Opriți vă! Fiți oameni pentru oameni. Lasati interesele personale clădite pe nenorocirile semenilor. Nu mai merge cum mergea, nu mai este cum era. RE- SE- TA- ȚI- VĂ! Si aplecați va cu bunătate asupra oamenilor. Abia atunci veți redeveni cu adevărat puternici

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.06.2026 – Procurorii Niță și Ștefan rămân în arest. Fritz își află soarta în 18 iunie

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva