GUVERNUL BOLOJAN, PERICOL PENTRU ORDINEA CONSTITUȚIONALĂ – Avocatul Cristian Winzer condamnă refuzul Executivului de a respecta hotărârile judecătorești definitive privind drepturile salariale ale magistraților: „Salut poziția fără echivoc a Înaltei Curți. Este una dintre puținele reacții instituționale care apără, cu demnitate și fermitate, ideea de stat de drept într-un context în care aceasta este tratată cu o (nefirească!) ușurință revoltătoare”
Guvernul Bolojan a ajuns să fie un pericol la adresa ordinii constituționale. Avertismentul a fost lansat de avocatul Cristian Winzer (foto), care condamnă refuzul Executivului de a plăti drepturile salariale restante ale magistraților stabilite prin hotărâri judecătorești defintive, deci practic refuzul Executivului de a respecta și aplica niște hotărâri judecătorești definitive (click aici pentru a citi).
Într-o postare făcută în urmă cu câteva zile pe pagina sa de Facebook, avocatul Winzer cataloghează poziția Guvernului ca fiind un abuz de putere, atrăgând atenția că daca pentru Executv hotărârile judecătorești devin opționale, atunci insăși legea devine opțională, iar un stat în care legea este opțională este un stat eșuat.
În acest context, Cristian Winzer ține să salute reacția Înaștei Curți de Casație și Justiție, despre care afirmă că apără cu demnitate și fermitate ideea de stat de drept. Este vorba despre comunicatul transmis de ICCJ prin care a anunțat că Guvernul va fi dat în judecată pentru a fi obligat să respecte drepturile magistraților (click aici pentru a citi).
Comentariul avocatului Cristian Winzer:
„Salut poziția fără echivoc a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este una dintre puținele reacții instituționale care apără, cu demnitate și fermitate, ideea de stat de drept într-un context în care aceasta este tratată cu o (nefirească!) ușurință revoltătoare.
Într-un moment în care principiile statului de drept sunt puse (din nou!) la încercare, Î.C.C.J. spune clar ceea ce ar trebui să fie evident pentru orice autoritate/ instituție publică: LEGEA NU se negociază, iar hotărârile judecătorești definitive NU sunt facultative.
Refuzul Guvernului BOLOVAN de a aplica hotărâri judecătorești definitive nu este o simplă abatere administrativă, ci un act de sfidare gravă a ordinii constituționale. Este un real abuz de putere, în baza căruia statul își permite (cu intenție directă, calificată prin scop!) să ignore propriile reguli atunci când nu îi convin rezultatele.
Or, dacă hotărârile judecătorești devin opționale pentru Guvern, atunci însăși legea devine opțională. Iar un stat în care legea devine opțională este un stat eșuat.
Consider această conduită profund inacceptabilă și extrem de periculoasă. Guvernul BOLOVAN transmite, prin acțiunile sale, că respectarea legii este o simplă chestiune de oportunitate, iar nu de obligație. Este exact tipul de comportament (iresponsabil și ticălos!) care subminează și distruge încrederea publică, decredibilizează instituțiile publice și erodează însăși fundația Justiției!
PS: NU poți pretinde autoritate morală și legală în fața cetățenilor, în timp ce încalci, cu bună știință, hotărâri definitive ale instanțelor, poziționându-te sfidător deasupra LEGII!”
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Minunații ani de liceu... (2)
Comentarii
# Cutuma
24 March 2026 14:47
+71
# om de bine
24 March 2026 14:50
+131
# Geo
24 March 2026 15:32
+161
# opinie pamflet
24 March 2026 23:15
+21