FERPAR – Presedintele celui mai slab CSM din istorie, judecatorul Mircea Aron, mesaj de adio: „Eficienta noastra a fost influentata de un cumul de factori interni sau externi institutiei, grefat pe o responsabilitate individuala si colectiva asumata dincolo de costurile de imagine”. Mircea Aron, Vasilica Danilet si ceilalti membri ai CSM pot pleca linistiti: prea putini o sa-i regrete. Viitorul CSM are dificila misiune de a schimba imaginea dezastruoasa a Consiliului

Vineri, 23 decembrie 2016 17:15 | Scris de George TARATA | pdf | print | email

Mai sa ne dea lacrimile nu altceva. Judecatorul Mircea Aron (foto), ajuns presedinte al CSM cu doua condamnari la CEDO (click aici pentru a citi) si o grava eroare judiciara la activ (click aici pentru a citi), a transmis un mesaj de adio catre magistratii din tara. Un mesaj de adio, scris intr-un limbaj de lemn, cu ocazia incheierii mandatului actualului CSM, cel mai slab Consiliu Superior al Magistraturii din istorie.

Cum era de asteptat, Mircea Aron nu a spus nimic despre problemele cu care s-a confruntat acest CSM sau despre scandalurile care au facut ca imaginea institutiei sa fie serios afectata. Mircea Aron nu a spus nimic despre politizarea Consiliului, despre implicarea in jocurile politice, despre apucaturile pe care unii membri ai CSM le-au avut si nici despre faptul ca CSM a inchis ochii la nenumaratele abuzuri comise in Justitie, in ultimii ani.


Aron, Vasilica Danilet, Horatius Dumbrava si ceilalti membri ai CSM pot sa stea insa linistiti. Credem ca prea putini o sa fie cei care o sa-i regrete. Iar viitorii membri ai Consiliului au o sarcina extrem de dificila. Si anume, refacerea imaginii CSM, una dezastruoasa in momentul de fata.

Iata mesajul judecatorului Mircea Aron:

Dragi colegi,

Sfarsitul acestui an ne aduce cu sine si finalul mandatului actualului Plen al Consiliului Superior al Magistraturii.

Am parcurs impreuna 6 ani de activitate intensa, cu provocari multiple, cu multe obiective si deziderate institutionale si profesionale. Unele dintre ele au fost atinse, altele sunt in curs de realizare si altele isi asteapta solutiile.

Retrospectiva ma indeamna la a recunoaste ca multe din obiectivele Consiliului au fost atinse gratie sprijinului dumneavoastra.

Fie ca au fost consultari sau propuneri, fie ca au fost proiecte interinstitutionale sau grupuri de lucru aflate in coordonarea Consiliului, disponibilitatea si profesionalismul dumneavoastra si-au spus cuvantul, iar faptul ca deciziile plenului si sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ce au vizat proiecte ale sistemului judiciar, s-au fundamentat pe colaborarea si buna dumneavoastra credinta, a contat.

Sper ca la fel de mult a contat motovatia fiecaruia dintre noi, membrii Consiliului. Mandatele noastre au fost rezultatul votului de incredere acordat in urma cu 6 ani, iar eficienta noastra ca organism insitututional a fost influentata de un cumul de factori interni sau externi institutiei, grefat pe o responsabilitate individuala si colectiva asumata dincolo de costurile de imagine, care uneori nu au fost minore.

Desigur ca mai sunt multe de facut; unele, poate, de schimbat.

Justitia din Romania, desi se poate lauda cu multe realizari, nu poate fi apreciata ca aflandu-se intr-o zona de confort.

Am convingerea ca, dincolo de oameni, exista si dorinta si putinta de a merge, in spiritul vremurilor, mai departe, iar puterea judecatoreasca sa contribuie eficient la echilibrul democratic al societatii si la consolidarea statului de drept in Romania.

Stimati colegi, va multumesc in numele Consiliului pentru importanta dumneavoastra contributie la tot ceea ce a insemnat activitatea noastra in acest mandat!

Va doresc multa sanatate, clarviziune, perseverenta si succes in activitatea viitoare!

Craciun fericit si un An Nou cu bucurii

Accesari:5124