LULUTA TOBA DE CARTE – Fosta sefa DNA Laura Kovesi a cerut pe langa lege recunoasterea gradului profesional corespunzator PICCJ: “Trebuie sa se realizeze prin parcurgerea procedurilor de concurs... Numirea in functii de conducere in PICCJ/DNA nu trebuie confundata cu o promovare la unitatile de parchet respective... Obtinerea unui grad profesional superior cu caracter permanent reprezinta un drept castigat, spre deosebire de numirea intr-o functie de conducere, care e temporara” (Document)

Marţi, 4 decembrie 2018 14:33 | Scris de Bogdan GALCA | pdf | print | email

Fosta sefa DNA Laura Kovesi (foto) a cerut pe langa lege recunoasterea gradului profesional de PICCJ. Acest lucru reiese cat se poate de clar din motivarea devastatoare a Sectiei pentru procurori a CSM care a respins solicitarea lui Kovesi.


Sectia condusa de procurorul Codrut Olaru a tinut sa-i reaminteasca lui Kovesi prevederile legale in vigoare, si anume ca promovarea in grad profesional a judecatorilor si procurorilor trebuie sa se realizeze exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs. Si ca obtinerea unui grad profesional superior cu caracter permanent reprezinta un drept castigat, spre deosebire de numirea intr-o functie de conducere, care este temporara.
In motivarea deciziei de respingere se face referire la prevederile art. 54. alin. 5 din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, modificata, care prevede: De la data incetarii mandatului functiei de conducere, procurorii prevazuti la alin. 1 (procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul sef al DIICOT și adjuncții acestuia-n.r) isi redobandesc gradul profesional de executie si salarizarea corespunzatoare acestuia avute anterior sau pe cele dobandite ca urmare a promovarii, in conditiile legii, in timpul desfasurarii activitatii in cadrul PICCJ, DNA ori DIICOT. In cazul lui Kovesi, grad de parchet de tribunal. Iar pentru a accede la cel de PICCJ, fosta sefa DNA ar fi trebuit sa aiba gradul profesional corespunzator parchetului de pe langa curte de apel.

Trimisa la concurs

Kovesi nu s-a inscris la un concurs pentru a castiga gradul de parchet de curte de apel, iar ulterior pe cel de PICCJ, ci a invocat precedentele din cazul altor procurori pe care fostul CSM i-a avansat in grad profesional, fara concurs. Laura Kovesi a sustinut in fata Sectiei pentru procurori ca prin faptul ca a detinut timp de 11 ani functia de Procuror General al Romaniei si cea de procuror sef al DNA, dar si avand in vedere practica anterioara a CSM in cazul procurorilor care au detinut functii de conducere in PICCJ, i se cuvine fara concurs recunoasterea gradului profesional.
Numai ca sectia condusa de Codrut Olaru nu a mai luat de aceasta data o decizie favorabila fostei sefe DNA. Procurorii i-au adus aminte lui Kovesi cum poate obtine gradul atat de mult ravnit: “Promovarea in functii de executie si obtinerea unui grad profesional superior cu un caracter permanent reprezinta un drept castigat cu caracter definitiv in evolutia carierei profesionale a unui magistrat, spre deosebire de numirea intr-o functie de conducere, care este temporara. Numirea procurorilor in functii de conducere in cadrul PICCJ/DNA nu trebuie confundata cu o promovare a acestora la unitatile de parchet respective, intrucat legea face distinctie intre notiunile de promovare si numire, pentru fiecare in parte fiind prevazute proceduri distincte. De asemenea, nu exista nicio dispozitie legala expresa derogatorie de la procedura de promovare in functii de executie pentru cei care au functii de conducere in Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”.
Procurorii mai arata in motivare faptul ca practica recenta a CSM este in sensul respingerii cererilor de recunoastere a gradului profesional corespunzator PICCJ, astfel ca invocarea practicii anterioare de catre Kovesi nu poate fundamenta o solutie de admitere: Aceasta practica anterioara a fost reconsiderata de Plen si de instanta de contencios, retinandu-se ca promovarea in grad profesional a judecatorilor si procurorilor trebuie sa se realizeze exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs”.


*Cititi aici motivarea CSM privind decizia de respingere a cererii fostei sefe DNA de recunoastere a gradului profesional corespunzator PICCJ

 

Accesari:3008