18 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

POLITRUCII DIN CSM PUSI PE COJI DE NUCA – Ghinion: CSM si presedintele Klaus Iohannis s-au facut de rasul tarii si au incasat o palma usturatoare la Curtea Constitutionala. Li s-a spus verde in fata ca nu a existat conflict juridic intre autoritatile statului in cazul OUG 13/2017 pentru modificarea Codurilor penale, intrucat ordonanta nu avea nevoie de avizul CSM: „Guvernul a actionat legal”. Cand vor intelege membrii CSM sa nu mai faca politica?

Scris de: George TARATA | pdf | print

8 February 2017 15:54
Vizualizari: 20586

Membrii CSM si presedintele Romaniei Klaus Iohannis (foto alaturi de sefa CSM, judecatoarea Mariana Ghena) s-au facut de ras la Curtea Constitutionala a Romaniei, in cazul adoptarii Ordonantei de Urgenta nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal si Codului de procedura penala. CSM si Iohannis au suferit, miercuri 8 februarie 2017, o grea infrangere la CCR, care a stabilit ca Guvernul nu avea nevoie de avizul Consiliului pentru emiterea OUG 13/2017. Practic, se dovedeste ca intreaga actiune a CSM nu a fost decat una politica, o implicare in jocuri politice, Consiliul incercand sa blocheze un act pe care Guvernul avea voie sa il emita si imixtionand astfel in treburile Executivului, cu incalcarea principiului separatiei puterilor in stat.


Dupa cum se stie, CSM si Iohannis au sesizat saptamana trecuta CCR in privinta unui posibil conflict de natura juridica intre autoritatile statului, mai exact intre CSM, Parlament si Guvern. Ghinion insa, Curtea le-a dat cu flit, stabilind ca nu poate fi vorba de asa ceva. Presedintele CCR Valer Dorneanu a explicat la finalul sedintei in care a fost discutata sesizarea CCR ca Executivul a actional cat se poate de legal, opinia CSM cum ca era nevoie de avizul sau fiind una excesiva: “Guvernul a actionat legal in sfera lui de competenta de a emite Ordonante de Urgenta. Urgenta si oportunitatea actului normativ nu este de competenta CCR sa o verifice in aceasta sesizare. Este dreptul Guvernului sa aprecieze si urgenta si continutul. Aceste lucruri pot si verificate prin alte cai de control. Conflictul cu autoritatea judecatoreasca, acesta ar fi fost valabil in masura in care Guvernul ar fi nesocotit o obligatie legala de a solicita un aviz oibligatoriu. CSM apreciaza excesiv ca acele prevederi ar fi indreptatit CSM sa de aviz in orice problema care priveste activitatea instantelor”.

Totodata, Dorneanu a explicat ca CCR se va pronunta pe constitutionalitatea OUG 13/2017 chiar daca aceasta a fost abrogata: “Subliniez ca abrogarea acesteia nu poate opri procesul constituțional in curs de derulare, pentru ca asa cum s-a pronuntat si CCR in mai multe cazuri, renuntarea sau abrogarea unui act normativ nu ne poate opri din procesul acesteia. Deci abrogarea OUG nu are sens”.

Iata asadar cum marii specialisti din CSM si cei de la Administratia Prezidentiala s-au facut de rasul tarii. Grav este insa ca actualul CSM nu se leapada de practcile Consiliului anterior si se implica din ce in ce mai mult in jocuri politice, incercand sa impuna cu forta Guvernului si Parlamentului anumite decizii. Exact asa cum s-a intamplat si in cazul incetarii detasarii procurorilor Oana Haineala si Constantin Sima la Ministerul Justitiei, decizie luata cu incalcarea Regulamentului, dupa cum insusi Consiliul a recunoscut.

De aceea ne intrebam: cand vor intelege membrii CSM sa nu mai faca politica?

Prezentam comunicatul CCR:

In ziua de 8 februarie 2017, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul dispozitiilor art.146 lit.e) din Constitutie si ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), art.34, art.35 si ale art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere cererile de solutionare a conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatea executiva – Guvernul Romaniei, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare - Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, precum si dintre autoritatea executiva – Guvernul Romaniei, pe de o parte, si autoritatea judecatoreasca - Consiliul Superior al Magistraturii, pe de alta parte, cereri formulate de Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de Presedintele Romaniei.

In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala cu majoritate de voturi, a decis:

1. Curtea a constatat ca nu a existat conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea executiva - Guvernul Romaniei, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare - Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, intrucat decizia Guvernului de a adopta Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal si a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala nu poate fi calificata ca un act de arogare a unor puteri, atributii sau competente care, potrivit Constitutiei, apartin Parlamentului. Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul a exercitat o competenta proprie, prevazuta in mod expres de prevederile art.115 din Legea fundamentala.

Verificarea respectarii conditiilor prevazute de art.115 alin.(4) din Constitutie, precum si a constitutionalitatii continutului normativ al ordonantei de urgenta, poate fi realizata numai pe calea unui control de constitutionalitate declansat ca urmare a invocarii unei exceptii de neconstitutionalitate, in conditiile art.146 lit.d) din Constitutie, sau pe calea unui control de constitutionalitate a priori, prin intermediul legii de aprobare a acesteia, in conditiile art.146 lit.a) din Constitutie, iar nu in temeiul textului constitutional al art.146 lit.e).

2.Curtea a constatat ca nu a existat conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea executiva - Guvernul Romaniei, pe de o parte, si autoritatea judecatoreasca - Consiliul Superior al Magistraturii, pe de alta parte, intrucat Guvernul nu a impiedicat autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Consiliul Superior al Magistraturii, sa-si realizeze o atributie constitutionala privind avizarea actului normativ.

Guvernul nu are obligatia constitutionala sau legala de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii in materia in care a legiferat, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legala de a emite un astfel de aviz.

Avizul reglementat art.38 alin.(3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se refera doar la proiectele de acte normative ce privesc 'activitatea autoritatii judecatoresti'. In jurisprudenta sa (Decizia nr.901 din 17 iunie 2009 si Decizia nr.3 din 15 ianuarie 2014), Curtea a stabilit sfera de incidenta a sintagmei 'activitatea autoritatii judecatoresti', statuand ca aceasta vizeaza doar actele normative privind statutul judecatorilor si procurorilor, reglementat in prezent prin Legea nr.303/2004, organizarea judiciara, reglementata in prezent prin Legea nr.304/2004, precum si actele normative privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul materiei in Legea nr. 317/2004. Prin aceeasi jurisprudenta, Curtea a stabilit ca in cazul elaborarii si emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligatia solicitarii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel ca exigenta acestei autoritati publice de a aviza acte normative care nu se circumscriu 'activitatii autoritatii judecatoresti' depaseste sfera atributiilor sale constitutionale. Instantele judecatoresti, Ministerul Public sau Consiliul Superior al Magistraturii, componente ale autoritatii judecatoresti, au misiunea constitutionala de a realiza justitia, in temeiul art.126 alin.(1) din Legea fundamentala, de a reprezenta interesul general al societatii si de a apara ordinea de drept, in activitatea judiciara, in temeiul art.131 alin.(1) din Constitutie, respectiv de a realiza rolul de garant al independentei justitiei, in temeiul normei constitutionale cuprinse in art.134 alin.(4), si nicidecum un rol in activitatea de elaborare a actelor normative, prin participarea la procedura de legiferare.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, Consiliului Superior al Magistraturii, Guvernului Romaniei, Camerei Deputatilor si Senatului Romaniei.

Argumentele retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

Era simplu: membrii CSM trebuiau sa ii citeasca pe Toni Neacsu si Adina Daria Lupea

Decizia CCR era previzibila, iar pentru a nu se face de ras membrii CSM nu trebuiau sa faca altceva decat sa il citeasca pe fostul judecator si membru al Consiliului, avocatul Adrian Toni Neacsu. Acesta a anuntat inca de la momentul sesizarii depuse de CCR ca demersul este sortit esecului:

Conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatile statului, determinat de lipsa avizului cerut CSM pentru modificarea codului penal si de procedura penala? O sa plagiez pe larg din motivarile Curtii Constitutionale de pana acum, ca sa nu fie nici o discutie.

Curtea Constitionala s-a pronuntat deja asupra acestui aspect inca din 2009, iar de atunci a facut-o in mod constant, stabilind ca avizul CSM trebuie solicitat de initiatorul actului normativ exclusiv atunci 'cand este vorba despre actele normative care privesc in mod direct organizarea si functionarea autoritatii judecatoresti, precum modul de functionare al instantelor, cariera magistratilor, drepturile si obligatiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii'. Proiectele de legi care implica un aviz al Consiliului sunt cele precum actele normative privind statutul judecatorilor si procurorilor (care cuprind dispozitii referitoare la drepturile si indatoririle judecatorilor si procurorilor, incompatibilitati si interdictii, numirea, promovarea, suspendarea si incetarea functiei de judecator sau procuror, delegarea, detasarea si transferul judecatorilor si procurorilor, raspunderea acestora etc.), reglementat in prezent prin Legea nr. 303/2004, organizarea judiciara (instantele judecatoresti - organizare/competente/conducere, Ministerul Public - organizare/competente/conducere, organizarea si functionarea Institutului National al Magistraturii, compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instantelor si al parchetelor, bugetele instantelor si parchetelor etc.), reglementata in prezent prin Legea nr. 304/2004, sau organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul materiei in Legea nr. 317/2004”.

Sau membrii CSM puteau sa isi arunce un ochi pe comentariul judecatoarei Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj, care a atras atentia asupra implicarii Consiliului in jocuri politice si care a amintit ca nu e prima data cand Codurile penale sunt modificate prin OUG:

Este periculos sa te folosesti de un astfel de moment tensionat in societate pentru a lamuri in concret care sunt efectele adoptarii de catre CCR a unei decizii prin care se constata existenta conflictului de constitutionalitate intre puterile statului. Si, mai ales mi se pare total neinspirat ca CSM sa intre in astfel de jocuri, de departe si eminamente politice, cel putin la nivel de perceptie publica. Reamintesc ca nu este prima OUG care modifica cele doua coduri in ultimul deceniu, insa contextul socio - politic este acum total, dar total diferit, cu manifestari de strada si cu o opozitie care protesteaza cu pancarte in Parlament”.

Iar dupa decizia CCR, judecatoarea Lupea a revenit cu un mesaj pentru membrii CSM: “Acum as vrea sa imi explice si mie membrii CSM ce s-a intamplat cu ei cand au votat public sesizarea CCR cu un conflict de constitutionalitate, ca nu mi se pare ca incep cu dreptul. Din pacate...

*Cititi aici integral analiza avocatului Adrian Toni Neacsu

*Cititi aici integral comentariul judecatoarei Adina Daria Lupea de la CA Cluj

Comentarii

# Stefan date 8 February 2017 16:04 +33

Pai sa fie  trași la răspundere.  Pai cum e posibil sa scoți tu sute de mii de oameni în strada știind ca nu ai dreptate?!?! Doar asa ca ai tu chef????  Sa răspundă penal Klaus și restul care l-au sprijinit

# remember date 8 February 2017 16:27 +4

Una calda, una rece...astai CSM-ul de acum. Sa zicem ca trece printr-un proces de omogenizare si reorietare. Poate scapa si de indicatiile "campului tactic" si-atunci poate ca va fi OK. Si poate ca in timp vor patrunde in CSM si oameni ce cunosc legile si valoarea lor constitutionala.

# „pedagog de școală nouă” date 8 February 2017 16:37 +1

Penalu' Ciolannis von Joiannis, ar da un bun exemplu școlerilor răspunzînd, dar nu-i dă voie legea, are imunitate!

# șobolanu cu multe vizuini date 8 February 2017 16:51 +1

Găsește Ciolannis un răspuns de Gîgă să ne lămurească, noi nu îl înțelegem...

# Lucan date 8 February 2017 21:37 +3

Partea proasta e ca romanii sunt fooooarte usor de mani******t. Nimeni nu a fost scos cu forta, doar mani******rea, dezinformarea si poate 'sa moara capra vecinului' au fost motivele pentru care oamenii au renuntata la confortul lor si au facut jocurile unora sau altora

# proteste aiurea date 9 February 2017 15:10 -1

„Dacă toate protestele din țara voastră se întîmplă acum, asta înseamnă că ambasadorul SUA din România, George Maior, și ambasadorul americii din România, Hans Klemm, nu fac ce ar trebui să facă. Aceste proteste nu sunt acolo ca să îi ridice în slăvi. Ele indică un eșec zgomotos, și amîndoi ar trebui îndepărtați. Deci dacă se întîmplă sub mandatul tău, atunci ai eșuat. Dacă este să comiți infracțiunea în România, atunci trebuie să fii tras la răspundere, dar trage-i pe toți la răspundere.” Darren White, 8 feb. a.c.

# DODI date 8 February 2017 22:19 +1

Este o victorie de etapă. Ciolanis cu gașca lui, tac și fac pas cu pas dezmembrarea României și batjocorirea românilor.

# Un_justitiabil date 8 February 2017 16:08 +6

Don' Toni, de ce nu reveniţi în magistratură, acolo unde vă este locul? Câţiva ca dumneavoastră şi sigur schimbăm justiţia în bine. Lucrurile încep să se mişte: una "zboară" din sistem, sistem ce "şi-o ia în barbă" pe imixtiunea justiţiei în politică. E timpul să reveniţi şi să puneţi umărul la curăţarea grabnică a sistemului. Părerea mea ... Apropos ... CSM-ul nu ar trebui să sară şi să apere independenţa politicului? Dacă tot şi-au furat-o şi au fost "puşi la punct" de C.C.R. Zic şi io, nu dua cu paru'  :lol:

# DEMISIA !!! date 8 February 2017 16:10 +8

DEMISIA ! MARIANA GHENA , DU-TE DUPA MADAM BOGDAN !IOHANIS DEMISIA PENTRU CA TU AI INSTIGAT CSM-UL CU SUBIECT SI PREDICAT IN VAZUL UNEI TARI INTREGI .DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !

# Socrate date 8 February 2017 16:11 +8

Rusine pentru Mariana Ghena! Ca ea s-a apucat sa vorbeasca dinainte sa se intruneasca plenul CSM a doua zi ca incalca Guvernul legea.

# DEMISIA !!! date 8 February 2017 16:13 +3

DEMISIA ! MARIANA GHENA , DU-TE DUPA MADAM BOGDAN !IOHANIS DEMISIA PENTRU CA TU AI INSTIGAT CSM-UL CU SUBIECT SI PREDICAT IN VAZUL UNEI TARI INTREGI .DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !

# John Sargent date 8 February 2017 16:31 +4

Madama cu nume predestinat pentru ghena de gunoi a istoriei... poate inveti germana si te muti la sibiu cu tot cu barzoiu!

# Tica date 8 February 2017 17:06 0

Unii asa sunt facuti, sa-si confirme prin fapte numele ce-l poarta !

# 4PEDU D a indus în oroare/eroare CSM-ul date 8 February 2017 16:33 +4

Actualul CSM e ... virgin... Madama s-a luat după 4PEDU DANILET. Și-o fi închipuit că dacă a fost salvat de CCR, precis la fel merg lucrurile. Să-i ceară daune morale 4PEDULUI. De ar fi într-adevăr om al legii nu ar fi plecat urechea la unul ce behăie tîmpenii, pupînd în dos pe 1/4docta 2MAC, pe biata vădană Stanciu, pe 1/4docta LULUȚA CIORDUTZA...

# Camp tactic date 8 February 2017 16:37 +3

Avem un CSM de bacalaureati!!!!

# unul din sistem date 8 February 2017 16:37 +2

Eu cred că ceea ce a făcut CSM când a cântat în strună Preşedintelui a fost o mare greşeală! Magistratura trebuie să stea departe de politică, ei doar trebuie să aplice legea, bună-rea, cum ar fi ! Şi mai cred că Adrian Toni Neacşu ar fi un foarte bun ministru al Justiţiei, acuma că nu mai este în magistratură! Bineînţeles, o să sare unii că e cu "probleme penale"!

# avem un CSM corijent la drept date 8 February 2017 17:03 +5

Doar „mare greșeală”? A fost o mînărie bazată pe iuțeală de mînă și neatenție, că armata protestanților va speria actualul guvern. Ar trebui dizolvat/desființat CSM-ul că se amestecă în politică...

# nu știu carte or corupți date 8 February 2017 16:45 +1

Articol ce nu a respectat DIRECTIVA KOVESI! Cum adică, „Era simplu: membrii CSM trebuiau sa ii citeasca pe Toni Neacsu si Adina Daria Lupea”? Păi ei sunt în CSM iar Neacșu zburat de multă vreme din rîndul aleșilor ;-) . Că nu știu carte or că-s corupți, NU MAI CONTEAZĂ! NB: Directiva Kovesi: „Dar apreciez la anumiti jurnalisti ca inainte de a scrie un articol cer un punct de vedere, chiar daca ulterior nu sunt de acord cu ceea ce DNA le spune, e important sa aiba un punct de vedere si sa il publice. Aceia sunt jurnalisti corecti”.

# Vladimir Popescu date 8 February 2017 16:57 +4

Nu va bucurati prea mult de solutia Curtii Constitutionala. Nu se stie daca DNA nu va deschide un dosar penal pentru a chema la ancheta judecatorii CCR pentru a fi cercetati pentru abuz in serviciu - in scopul folos necuvenit nepatrimonial pentru altii. In numele luptei (eu nu stiu de ce se foloseste termenul „lupta”) anticoruptie niciun dosar nu prisoseste. Reclama e prea mare pentru a scapa sansa deschiderii unui asemnenea dosar. PR recomanda o asemenea abordare. DOAMNE FEREȘTE-NE PE VIITOR DE ASEMENEA PRACTICI !

# Felicitați DNA pt. dosar „Ordonanța 13” date 8 February 2017 16:57 +3

Și cu dosarul DNA cum rămîne? DNA a deschis dosarul “Ordonanţa 13” în urma unui denunţ formulat în 24 ianuarie de Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”. Cam părtinitoare DNA - s-a rușinat să deschidă dosar lui Coldea că denunțul era făcut de o femeie nepricepută. Cei 3 din „Partidul meu” au greutate :P :P :P

# DEMISIA !!! date 8 February 2017 17:13 +1

DEMISIA ! MARIANA GHENA , DU-TE DUPA MADAM BOGDAN !IOHANIS DEMISIA PENTRU CA TU AI INSTIGAT CSM-UL CU SUBIECT SI PREDICAT IN VAZUL UNEI TARI INTREGI .DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !DEMISIA !

# Dreptate pentru toti! date 8 February 2017 17:18 +2

Dizolvarea CSM-ului de urgenta.Salarii babane, chirie platita,masina la scara...pentru ce?Pentru nimic...alegeri anticipate pentru CSM.Jos cozile de topor.

# ubu date 8 February 2017 18:18 +1

guvernule ai 6 luni sa dai amenzi pentru demonstratii neautorizate

# un mizantrop date 8 February 2017 18:37 +6

Demisia doamnei Ghena e prea putin, dizolvarea acestui CSM, nu e suficienta, anchetarea implicarii in politica a puterii judecatoresti, s-ar apropia. O lege urgenta, de raspunderre a magistratilor, ar fi necesara, dar, n-ar acoperi urgenta. O plangere penala privind rolul si masura implicarii unor magistrati in asmutirea "pasnicilor" din piata, prin iesirile lor publice. Ca astia n-au nicio raspundere, am inteles, dar sa nu ai niciun cod de conduita?! Si neaparat, sa inceteze atrocitatea asta cu "procurorii magistrati"! Tot raul a pornit de la pretentia procurorilor de a controla tot. Aproape nu ma intereseaza cine a inceput, dar trebuie sa inceteze si cand mai candideaza un judecator la ceva, intrebati-l, inainte de a semna ca nu a colaborat cu securitatea, daca are, sau a avut dosar la DNA, ca astia sunt cei mai periculosi.

# Florian date 8 February 2017 19:05 0

Klaun Iohannis, DEMISIA! Acest Klaun este un impostor si un tradator de tara!!!

# ION date 8 February 2017 21:47 +3

Intreg  DISPRETUL nostru   m-dam GHENEA ! Ar fi o nerusinare sa mai prezidezi. Mergi sanatoasa si  mananca-ti SACII cu bani !

# Edelweiss - Jălbuitor CCR de Bukowina date 8 February 2017 23:25 +5

Vaileu, ci-mi plac Oaminii iștea Mari, cu bărbi, mustăți și responsabilități, din CCR. Am impresia că, exceptându-mă pe mine :roll: , ei - juzii din CCR cu creirii ce emană mirosul încins al ferodoului judiciar, SUNT SINGURII OAMENI NORMALI LA CAP DIN ȚARA ASTA. Inga de asta o să pun și Io* jalba în proțap, o să renunț la simulacrul caricatural de justiție făcut de calfele judiciare de la CA Suceava ș-o să cer controlul instanței de contencios constituțional să ne zâcă, la toți - plebe și cei ce efectuează prohibite exerciții interpretative analogice în defavoarea plebei (analogia in malam partem) - dacă îs constituționale prevederile art. 206 Cod penal, lacunare și devenite caduce față de uriașul avans tehnologic al societății. Să zâcă ei - Juzii cu bărbi, mustăți și responsabilități, care e LINIA DE HOTARĂ dintre libertatea de exprimare și sfera penală, raportată la domeniul de nișă - INTERNET, nereglementat expres de Lege.

# livia date 9 February 2017 06:41 0

CSM a luat-o in freza. S-au facut IREMEDIABIL de ras. Mai era nevoie? Ori sunt foarte slab pregatiti profesional ( or fi facut facultatea la fara frecventa) si habar nu au avut ca nu trebuia facuta o sesizare la CCR pe un motiv inexistent, ori, au vrut sa-si consilodeze statutul de SLUGA si impotriva evidentei, au urmat orbeste indemnurile intaiului magistrat al tarii. Oricum ai da-o tot rau este pentru ei. Le pasa?

# asa date 9 February 2017 09:43 +2

Din toate astea ce putem intelege? CSM NU CUNOASTE LEGEA?!!! CONSILIERII PRESEDINTELUI SUNT DE R---T? SAU PE PRESEDINTE IL DOARE IN COT DE LEGE SI DE CONSILIERII SAI? CEL MAI GRAV LUCRU ESTE CA PE PRESEDINTE IL DOARE IN COT DE CONSTITUTIE!

# andrada date 9 February 2017 13:54 +1

....au ales o sefa obedienta si nu prea ...informata ....!si-au spalat pacatele cu Bogdan....individa dubioasa ,pisicoasa si penala.....!!!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2024 – Inculpat de DNA, abandonat de PNL

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva