28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DOSAR BOMBA (I) - SRI a practicat pana in 2010 „consemnul la domiciliu”, identic arestului la domiciliu. Colonelul (rez) Ion Dedu a dat in judecata SRI pentru anularea unor ordine ce au dus la eliberarea sa din functie, punerea la dispozitie si „consemnarea”, considerandu-le nelegale. Fostul ofiter sustine ca a fost abuzat de SRI dupa ce si-a permis sa atraga atentia conducerii ca un ordin intern din 2009 dat de prim-adjunctul Florian Coldea contravine Constitutiei

Scris de: L.J. | pdf | print

19 January 2014 12:39
Vizualizari: 19220

 

De mai bine de trei ani de zile, un fost ofiter superior SRI se bate cu sefii acestui Serviciu in instanta pentru a dovedi abuzul la care a fost supus si mecanismul sanctionatoriu intern aplicat pentru a fi scos pe "linie moarta", la pensie, dupa ce a atras atentia conducerii SRI ca un ordin intern dat de prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, intra in contradictie cu Consitutia si alte legi in vigoare.

Lumeajustitiei.ro dezvaluie, astazi, in baza documentelor aflate la dosarul 37955/3/2010, intreaga poveste. Este pentru prima data cand se demonstreaza ca in interiorul SRI se petrec lucruri necurate, devoalate chiar de catre un fost angajat al acestui serviciu, nu unul oarecare ci un ofiter superior care a avut si functii de conducere si care a reprezentat si SRI la Bruxelles in cadrul unei misiuni. Ulterior, colonelul (rez) Ion Dedu s-a trezit sanctionat, sanctiune pe care considera abuziva, eliberat din functie si pus la dispozitie de conducerea SRI. Desi a fost pensionat, Dedu lupta contra fostilor superiori pentru a dovedi ca i-au fost incalcate drepturi, aratand ca in timpul derularii acestui mecanism de excludere, SRI a aplicat asupra sa o sanctiune nelegala, aceea a consemnului la domiciliu, care este echivalenta cu arestul la domiciliu, neinstituit de nicio lege pana la acest moment, in conditiile in care aceasta sanctiune disciplinara pentru militari isi are radacinile in Decretul 976/1968.


Dosarul se afla in faza recursului, numai ca Inalta Curte de Casatie si Justitiei a dat termen tocmai in 23.10.2014, desi actiunea e inregistrata inca din iulie 2013!

Fapt fara precedent, colonelul (r) Ion Dedu, fost sef al UM 0318, a dat in judecata SRI, in contencios administrativ, pentru a fi repus in functia din care a fost eliberat, considerand ca actele in baza carora a fost sanctionat si eliberat din functie au fost ilegale. Col. (r) Dedu a fost trimis in fata unui consiliu de judecata, aducandu-i-se acuzatii care, culmea, nu au fost dovedite, fapt ce reiese chiar dintr-un raport al serviciului secret depus la dosarul din instanta. In august 2009, col. Dedu a fost eliberat din functie si pus la dispozitie, pentru ca dupa 9 luni, pe 8 aprilie 2010, sa fie sanctionat disciplinar cu "consemnare de 9 zile". In data de 29.05.2010, Dedu a fost trecut in rezerva cu drept de pensie, ceea e dovedeste ca acesta nu ar fi avut vreo problema disciplinara, administrativa sau de alta natura. Din tot acest conflict juridic reiese, insa, un fapt extrem de grav, si anume ca SRI, incalcand legea, a practicat consemnul la domiciliu, ceea ce era identic cu arestul la domiciliu, nelegiferat pana acum in Romania, si reglementat doar prin noul Cod de procedura penala care va intra in vigoare. Judecatorul care a judecat cauza la Curtea de Apel Bucuresti, Horatiu Patrascu, a dat castig de cauza SRI-ului, omitand insa sa ia in calcul mai multe probe din dosar. Fapt inedit in judecarea unei cauze, desi instanta a admis interogatoriile pentru paratii SRI ca persoana juridica, George Maior (director al SRI), Florian Coldea (prim adjunct al directorului SRI), adjunctul SRI Dumitru Cocoru si pe seful U.M. -318, Aurelian Tolescu, in sedinta din 19.06.2012, SRI-ul a raspuns la intrebarile puse de reclamant prin avocat, numai ca le-a si secretizat fara drept, in conditiile in care emitentul – singurul care avea voie sa secretizeze – era instanta care il solicitase. Cum a acceptat judecatorul sa nu mai existe in dosarul public o proba care a fost admisa de catre el insusi? Si sa mai dea si o decizie fara a mai tine cont de proba admisa?

Modul in care se desfasoara acest proces intre fostul ofiter Ion Dedu si Serviciul Roman de Informatii ridica mari semne de intrebare asupra felului in care se face Justitie incalcandu-se Constitutia Romaniei, care prevede ca ”nimeni nu e mai presus de lege”. Cu toate acestea, SRI detine toate instrumentele prin care poate sa calce in picioare orice, chiar si proprii oameni, in conditiile in care esenta acestui conflict dintre conducerea serviciului secret si un fost ofiter al acestei structuri este aceea ca ofiterul nu a dorit, la un moment dat, sa se supuna unui ordin pe care l-a considerat nelegal. Desi se face vorbire de acest ordin in acte din interiorul acestui dosar, totusi continutul acestui ordin nu transpare din actele aflate la dosar, fiind considerat „secret de stat”.

Cireasa pe tort„ e pusa de Inalta Curte de Casatie si Justitiei care a stabilit ca recursul in acest dosar sa se judece tocmai pe 23.10.2014, desi este vorba de o cauza in care se discuta de posibile incalcari de drepturi si libertati.

Dreptul la aparare, aproape inexistent

Colonelul in rezerva Ioan Dedu a deschis actiunea in contencios administrativ la Tribunalul Bucuresti, chemand in judecata Serviciul Roman de Informatii dar si ca persoane fizice, pe seful SRI, George Cristian Maior, prim adjunctul SRI Florian Coldea, adjunctul SRI Dumitru Cocoru si pe seful U.M. -318, Aurelian Tolescu. Dedu a conbtestat ordinul nr.365/7.08.2009 prin care a fost eliberat din functia de sef sector in cadrul U.M. 0318 Bucuresti, in urma caruia a fost trecut pe o functie de executie si pus la dispozitia comandantului unitatii fara a i se preciza si perioada punerii la dispozitie. Dedu a aratat in fata instantei ca in data de 8.04.2010 i-a fost comunicata sanctiunea disciplinara din 7.04.2010, cu consemnare 9 zile la domiciliu, care s-a aplicat cu incepere din acea zi.

Din 2002 si pana la data acestei sanctiuni, Ion Dedu a avut functie operativa de sef sector 1 (general de brigada) la UM 0296 Bucuresti, pana in 18 mai 2009 cand a fost mutat prin ordin la UM 0318, cu toate drepturile salariale intre care si solda de merit, dar cu activitate neoperativa, fara a i se aduce la cunostinta premisele unor ”incompatibilitati” cu fosta sa pozitie detinuta. Ordinul AP II nr.235/19.05.2009 prin care acesta a fost mutat la U.M.0318 a avut la baza un Raport al comandantului de la U.M. 0296 (actualmente pensionat), despre care colonelul Dedu afirma ca nu i-a fost adus niciodata la cunostinta.

In contestatia pe care a formulat-o la instanta, col.(rez) Ion Dedu arata ca in urma raportului de cercetare administrativa care nu i-a fost adus la cunostinta s-a emis Ordinul AP II nr.0300/29.06.2009, prin care a fost trimis in fata unui consiliu de judecata pentru "cercetarea unor abateri grave" care nu i-au fost detaliate. Dedu a contestat acest ordin, semnaland si existenta unor vicii de procedura si nerespectarea prevederilor ordinului intern, dar si alte prevederi ale legislatiei aplicabile in materie, dar nu a contat. Dedu a facut si un Raport personal catre adjunctul directorului SRI, semnalandu-i ”unele abuzuri exercitate de reprezentantii Directiei Juridice delegati cu instrumentarea dosarului cauzei” . Nu a primit niciun raspuns. Apoi, a semnalat conducerii U.M. 0318 ca i-a fost incalcat dreptul la aparare si a cerut prezenta unui aparator, caruia i s-a dat voie sa vada dosarul chiar in ziua sedintei consiliului de judecata, doar 30 de minute.

Dupa cercetarea disciplinara, consiliul de judecata a dat o hotarare cu numarul 01165096/31.07/2009, prin care colonelul SRI Dedu a fost declarat vinovat de faptele incriminate si s-a propus trecerea in rezerva a acestuia. Dedu a fost eliberat imediat din functia de sef sector, a fost trecut pe o functie de executie si pus la dispozitia comandantului unitatii „pentru clarificarea unor aspecte incerte constatate de membrii consiliului de judecata din SRI. Dedu a contestat in fata instantei toate aceste masuri si solicitand despagubiri de 50.000 euro, aratand ca efectele acestor masuri i-au afectat si cariera si viata personala, i-a fost diminuata solda si i-au fost anulate o serie de drepturi salariale. Numai ca toate documentele absolut necesare pentru ca o instanta sa judece corespunzator si in deplina cunostinta fata de situatia reclamata au fost introduse -a arat colonelul Dedu in contestatie – la categoria informatiilor clasificate.

Ce patesti daca critici ordinele interne ale sefilor SRI

In mod firesc, intrebarea care se pune este ce anume a determinat aceasta eliminare a colonelului Dedu din schema SRI. Raspunsul reiese chiar din conptinutul contestatiei depuse de fostul ofiter SRI la instanta: „Principala cauza ce a determinat reactiile negative ale decidentilor ierarhici superior mie., anterior subliniate, a fost elaborarea de catre subsemnatul, in calitate de sef sector I (cu atributii si competente informativ operative, avand functia de general de brigada in cadrul U.M. 0296 Bucuresti, structura centrala a Serviciului) in temeiul art.8, lit.b din Legea nr.80/1995, respectiv a art.21 prevazut de Ordinul MapN nr.26/6.03.2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, a unui Raport personal nr. 001161278/11.05.2009, inaintat catre domnul George Cristian Maior, director al Serviciului, spre justa analiza si evaluare in vederea stabilirii masurilor ce se impun. Prin raportul in cauza doream sa semnalez (prin diverse argumente si referinte in fapt si in drept), in conditiile Legii 571/2004 privind protectia personalului din autoritatile publice, institutiile publice si din alte unitati care semnaleaza incalcari ale legi, ca o anumita prevedere dintr-o dispozitie interna aprobata din luna ianuarie 2009, de catre domnul general de brigada Florian Coldea, prim adjunctul directorului Serviciului, poate fi de natura a determina incidente in respectarea Constitutiei Romaniei si a altor prevederi normative din domeniul comunicatiilor electronice, protectiei datelor personale. Ulterior acestui demers institutional al meu, realizat cu buna stiinta si speranta de rezolvare interna competenta, au fost intreprinse o serie de actiuni abuzive asupra mea, care au inceput din data de 20.05.2009”. Rezumand, esenta este aceea ca ofiterul rezervist Dedu a semnalat faptul ca o dispozitie interna data de conducerea SRI nu respecta Constitutia si alte legi precum cea a datelor personale si prevederi din domeniul comunicatiilor electronice. Totusi, continutul acestui ordin a fost pastrat secret de catre fostul ofiter, in virtutea juramantului facut in cariera sa si a faptului ca aceste ordine au caracter ”top secret”.

Colonelul Dedu a cerut sa fie primit in audienta la seful SRI, George Maior dupa ce Directia Juridica i-a trimis un raspuns "superflu". A scris si un raport personal in care arata care sunt subiectele pe care vrea sa le discute in aceasta audienta. Printr-o noua rezolutie a prim-adjunctului Coldea, colonelul arata ca i s-a solicitat un nou raport, cu detalii despre ce i s-a intamplat in 19 mai 2009. Dedu a redactat raportul si a primit de la prim adjunctul SRI, Florian Coldea un raspuns in care i se comunica faptul ca va primi o informare dupa finalizarea tuturor cercetarilor. "Mentionez ca nu am mai primit nicio informare", a aratat col. Dedu in actiunea deschisa in instanta. Pana la urma, Dedu a fost informat ca trebuie sa se prezinte, in 4.02.2010, la o audiere interna din SRI. La aceasta audiere a fost intrebat despre diverse activitati derulate de subordonatii lui Dedu precum si a altor persoane din unitatea unde fusese sef de sector.

Consecinta: in 7.04.2010, prin Comunicarea nr. 019032, colonelul Dedu a fost sanctionat disciplinar cu "consemnare 9 zile". Dedu acuza ca nu i-au fost relevate in mod explicit faptele imputabile pentru carre a fost sanctionat, imprejurarile si conditiile in care acestea s-ar fi produs, prejudiciile sau pericolul social al unor astfel de fapte. Desi colonelul sanctionat a contestat aceasta masura, aratand viciile ei procedurale si a facut un raport personal in 8.04.2010, "comandantul U.M. 0318 Bucuresti a decis in mod surprinzator, suspendarea aplicarii sanctiunii in baza dispozitiilor art.70, alin.3 din Ordinul MApN nr.26/2009 (act normativ nerecunoscut la nivelul structurii de resurse umane a Serviciului, in conexiune cu prevederile art.18 si art.31 din Ordinul nr.S/1163/15.06.2008 fapt inscris in Ordinul de zi pe unitate (OZU) in data de 09.04.2010, cu luare la cunostinta de catre mine, dar dupa efectuarea unei zi de consemnare, in data de 8.04.2010 (prin executarea de activitati pana la ora 20, iar in restul timpului, prin interzicerea parasirii de catre mine a domiciliului personal, dupa cum s-a ordonat in mod nelegitim si fara acoperire procedurala si normativ-juridica explicita..."

* Cititi aici contestatia colonelului Ion Dedu

(va urma)

 

 

Comentarii

# BERCEA MONDIAL;; .e manevra lu frații miei................, date 19 January 2014 20:03 +13

COLDEA la JILAVA după plecarea piratului de la Cotroceni.       A înregistrat 189 de DOSARE INFORMATIVE și a sesizat Parchetul General.        Să meragă la pușcărie pentru abuz în serviciu.

# unul din lumea cea mare date 19 January 2014 21:25 +11

pentru BERCEA MONDIAL;; .e manevra lu frații miei................//coldea si maior si NU NUMAI EI vor intra la puscarie caci deja sint strinsi munti de hirtii (ma refer si la spp la pahontu, cretu si burian)care demonstreaza fara dubii nenorocirile in care a fost tirita romania in ultimii 10 ani .ma refer si la melescanu care fiind seful agentiei de offset pentru contrapartida de import de armament,a facut spagi nelimitate si a dus la ruina industria de armament si la deprofesionalizarea ,,muncitorilor,, cu inalta specializare(un fel de altfel de afacerea skoda care a zguduit romania unde un general si/a zburat creierii din demnitate) acest melescanu a adus armata romaniei la nivelul armatei din timpul focsani namoloasa,in caz de conflict o sa avem sute de mii de morti la care o sa le facem un monument de tip marasesti.(adica o paragina prin grija si respectul gunoiului coroi)bai melescanule ti/ai luat spagi ca sa nu se faca contrapartidele cu marfuri romanesti si ti/ai inbuibat ...

# unul din lumea cea mare date 19 January 2014 21:36 +10

continuare pentru ,,BERCEA MONDIAL;; .e manevra lu frații miei................//amanta secretara la agentia de offset.melescanule cita spaga ai cotizat la gunoiul coroiul din sutele de mii daca nu din milioanele luate????melescanule nu ai pe constiinta miile de copii la care mama sau tatal lor nu le/a mai dus o piine acasa?nu o sa ai pe constiinta cind o sa vezi mormanele de oameni morti din cauza ca s/au adus cele mai ,,vechi fiare vechi ,,din europa si sua(ma uitam la 24 de masini -hirburi- aduse din germania pentru transmisiuni,unele fara motor si altele tractate)melescanule ti/ai inbuibat secretara amanta de la agentia de offset in fata careia erai un soricel penibil cind iti batea cu pumnul in birou,melescanule si mai vrei sa ajungi presedinte??(poate de celula)

# a date 20 January 2014 09:44 +5

sunt rai, mie au incercat sa-mi spele creierul!bine cqa sunteti sanatos si mai ales in viata!!

# vasile date 20 January 2014 11:55 +6

Pai numai lui Nastase ii dadea ICCJ termene din saptamana in saptamana. Ce independenta justitiei? Ce justitie egala pentru toti? Ce acces la justitie, daca iti da termen dupa ce mori? Justitia noastra este o mascareala. Intreaga nosastra justitie este de fapt DNA si SRI.

# BERCEA MONDIAL: e manevra lu frații miei.............,, date 20 January 2014 20:55 +3

Parlamentul României să schimbe Legea Sigurnaței Naționale. Această lege este depășită dar PROFITĂ PIRATULUI ȘI CARACATIȚEI.       SRI te urmărește informativ la propunerea PIRATULUI , pe legea sig naționale iar procurorul se sesizează din oficiu în temeiul art. 221-222 CPP. Dosarul este gata dar între timp procurorul care s-a sesizat din oficiu ajunge judecător la ICCJ și judecă propriul rechizitoriu (ȘELARU, MORAR, CERBU, ETC).  ESTE NORMAL PARLAMENT ADORMIT ???????????????????????  apare dosarul penal 

# flaviuflorian date 21 January 2014 12:49 +2

SRI, STS, SPP, SIE - inseamna, in acesti ani de dictatura, un ma ximum de ticalosie, agresivitate fascista, ingamfare dementa, trufie de curcani tampiti. Cat timp unul dintre cei mai agresivi si reactionari presedinti, adica Basescu, va exista in sfera puterii, intr-o forma sau alta, sprijin de fascisti din afara(Barosso, Merkel, factiuni din guvernul SUA), aceste servicii (secaturi) isi vor face mendrele prin tara, in cel mai pur stil mafiot-tiganesc

# laura date 7 July 2014 11:31 0

Jurisprudenta europeana spune sa faceti urinoterapie.Sunt cea care garanteaza inamovibilitatea magistratilor. Nimeni si nimic nu va condamna judecatori. Magistrati va da la****** pe fond si numai pe procedura si mai ales pe pensi speciale. Restul dati limbi la tovarasa.021 - 408.36.00; 408.37.00; 318.77.00-ANDREI ,LAURA MARINA,Daniela Bianca-Andreia Salalidis-Claudia Consuela-Dumitru Pelican,Ciucur Aurelia-Tache Jurubescu-Gavrila Alice-Andra-Sevcenco Cristian--Vasile-Sorin Botezatu-Alin Preda-Claudia Consuela-Dumitrescu Cristian-Sorin--Tiberiu Fratila-Corbea Cristian-Geaca Gabriel-Baciu Emanuel-Marian Dula-Popa Stefan -Volodea Ciuchilan-dan mihnea marinescu -Dorel Paunescu-Emil Vladesan-Catalin Dumitriu-György Keresztes-Aurel Harja--Alexandre Stark-Claudia Boghicevici-Claudiu Popescu-Lucia Raduly- adrian barbu-DORU VILCAN-Roanghesi Constantin -Irimie Mircea-Boboc Laurentiu -Marius Manolache-Daniel Coman-Alexandra N. Maxim,Alexandru Claudiu,Razvan Fabian,Sergiu Cananau,Hanibal Dumitrascu

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva