AVIZ POLITIEI POLITICE – Interceptarea de catre serviciile de informatii a comunicatiilor dintre avocati si clienti este un abuz. Tribunalul Districtual din Haga a dat ultimatum statului olandez ca in termen de 6 luni sa puna capat monitorizarii avocatilor: „Dreptul de a comunica in mod confidential cu un avocat este un drept fundamental, care actualmente este incalcat prin politica de supraveghere olandeza”

Marţi, 7 iulie 2015 14:22 | Scris de A.P. | pdf | print | email

Tribunalul Districtual din Haga a decis ca supravegherea comunicatiilor dintre avocati si clienti de catre serviciile de informatii incalca drepturi fundamentale ale omului - principiul confidentialitatii - si a ordonat guvernului olandez ca in termen de 6 luni sa inceteze monitorizarea comunicatiilor avocatilor. Instanta a statuat ca informatiile obtinute de serviciile de securitate nu pot fi comunicate procurorului decat de un organism independent, dupa ce acesta investigheaza daca agentiile de securitate au fost autorizate sa desfasoare astfel de activitati de supraveghere si in ce conditii.


Prin hotararea din 1 iulie 2015, care nu este definitiva si poate fi atacata in 4 saptamani, Tribunalul Districtual din Haga, invocand jurisprudenta constanta a CEDO de la Strasbourg, recunoaste ca dreptul de a comunica in mod confidential cu un avocat - drept fundamental - este in prezent incalcat prin politica de supraveghere olandeza.

Potrivit deciziei, Olanda are obligatia de a ajusta politica agentiilor de securitate in ceea ce priveste supravegherea avocatilor si de a garanta ca un organism independent exercita un veritabil control prealabil pentru a preveni sau a intrerupe supravegherea comunicarilor dintre avocati si clienti.

Conform unui comunicat de presa emis de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Tribunalul Districtual din Haga a fost sesizat in legatura cu legalitatea interceptarii apelurilor si a comunicarilor avocatilor de catre agentiile nationale de informatii, intr-o actiune comuna formulata impotriva statului olandez de firma de avocatura Oliveira Prakken, Asociatia Olandeza a Avocatilor Penalisti (NVSA) si Consiliul Barourilor Europene (CCBE), condus de Maria Slazak (foto).

Prezentam comunicatul CCBE (traducerea apartine UNBR):

Tribunalul Districtual din Haga a decis ca supravegherea avocatilor de catre agentiile de informatii este o incalcare a drepturilor fundamentale si a ordonat statului sa inceteze monitorizarea comunicatiilor avocatilor.

Instanta a fost sesizata in legatura cu legalitatea interceptarii apelurilor si comunicarilor avocatilor de catre agentiile nationale de informatii intr-o actiune formulata impotriva statului olandez de firma de avocatura Oliveira Prakken, Asociatia Olandeza a Avocatilor Penalisti (NVSA) si Consiliul Barourilor Europene (CCBE). Prin Hotararea din 1 iulie 2015, Tribunalul Districtual din Haga recunoaste ca dreptul de a comunica in mod confidential cu un avocat este un drept fundamental, care actualmente este incalcat prin politica de supraveghere olandeza.

Instanta a obligat guvernul olandez sa inceteze toate interceptarile comunicatiilor intre clienti si avocati in cadrul regimului actual in termen de sase luni. Statul olandez are la dispozitie sase luni pentru a ajusta politica agentiilor de securitate in ceea ce priveste supravegherea avocatilor si pentru a garanta ca un organism independent exercita un veritabil control prealabil pentru a preveni sau a intrerupe supravegherea comunicarilor intre avocati si clienti.

Conform politicii actuale, doar un ministru din cadrul guvernului poate acorda autorizatia de a desfasura activitati de supraveghere, in timp ce controlul este efectuat de catre un comitet de supraveghere (CTIVD) numai post factum. Aceasta nu reprezinta o garantie suficienta, in opinia Curtii.

De asemenea, instanta a considerat ca informatiile obtinute de catre serviciile de securitate nu pot fi comunicate procurorului decat de un organism independent, dupa ce acesta investigheaza daca agentiile de securitate au fost autorizate sa desfasoare astfel de activitati de supraveghere si in ce conditii.

Politica actuala in Tarile de Jos permite serviciilor de securitate olandeze sa transmita parchetului informatii provenind din interceptarea comunicarilor intre avocati si clientii lor. Tribunalul considera ca practica este ilegala si ca garantiile actuale sunt inadecvate, avand in vedere jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

CCBE a denuntat deja monitorizarea comunicatiilor avocat-client si a solicitat Uniunii Europene sa stabileasca un nivel minimal de protectie juridica a secretului profesional fata de supravegherea electronica exercitata de guverne, in special in utilizarea serviciilor de comunicatii electronice sau a altor servicii informatice pentru comunicatii avocat-client. Salutand decizia instantei olandeze, presedintele CCBE, Maria Slazak, a adaugat: 'Principiul esential al secretului professional este din ce tot mai amenintat din motive care nu intotdeauna sunt explicate in mod clar publicului. Scopul nostru este de a pune capat supravegherii arbitrare si de a contribui, prin dezbateri publice si actiuni in justitie, la crearea unui cadru juridic care prezinta limite clare pentru monitorizarea comunicatiilor private'.

Statul olandez are un termen de patru saptamani pentru a contesta decizia.”

Accesari:5716