DENUNT IMPOTRIVA LUI TIMMERMANS – Avocatul Aurelian Pavelescu il acuza pe prim-vicepresedintele Comisiei Europene: “A savarsit infractiunea de abuz in serviciu, prin realizarea Raportul MCV cu incalcarea tratatului european si a legislatiei interne in materie. Este aplicabil art. 10 Cod penal: 'Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, contra statului roman”

Joi, 15 noiembrie 2018 17:39 | Scris de Valentin BUSUIOC | pdf | print | email

Presedintele PNTCD, avocatul Aurelian Pavelescu (foto 1), din Baroul Bucuresti, a facut joi, 15 noiembrie 2018, un anunt de forta: vrea sa-i faca denunt pentru abuz in serviciu prim-vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans (foto 2).


Motivul il reprezinta publicarea ultimului raport MCV, care, in opinia lui Pavelescu, ar incalca articolul 10 din Codul penal: "Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, contra statului roman, contra unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane".

Pavelescu isi bazeaza argumentatia pe articolul publicat miercuri pe blogul judecatoarei Florica Roman, unde magistratul de la Curtea de Apel Oradea demonteaza punct cu punct aberantele acuzatii la adresa Romaniei continute in Raportul MCV pe 2017 (click aici pentru a citi).

Iata mesajul lui Aurelian Pavelescu de pe Facebook:

Frans Timmermans - Prim-vicepresedintele CE - a savarsit infractiunea de abuz in serviciu, prevazuta si pedepsita de art. 297 Cod penal, prin realizarea Raportul MCV publicat in 13.11.2018 privind Romania cu incalcarea tratatului european si a legislatiei interne in materie. Este aplicabil art. 10 Cod penal, potrivit caruia: 'Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, contra statului roman, contra unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane'.

Voi studia, posibil impreuna si cu alti avocati, conditiile redactarii Denuntului penal.

Atasez mai jos opinia judecatorului Florica Roman, care, desi nu are forma unui denunt penal, cuprinde intrinsec o parte din motivele pentru care Frans Timmermans poate fi tras la raspunderea penala”.

Si rezolutia adoptata marti de Parlamentul European impotriva Romaniei a devenit tinta criticilor dure ale lui Aurelian Pavelescu, avocatul solicitand presedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, sa apere Romania in fata ofensivei duse de Uniunea Europeana, in frunte cu Germania. In acelasi context, Pavelescu aminteste ca legislativul comunitar a respins un amendament prin care se cerea denuntarea publica a protocoalelor secrete incheiate de catre SRI cu diverse institutii de forta din Romania.

Prezentam postarea liderului taranist:

Noul partid bolsevic, care conduce UE - Partidul Popular European -, a declarat razboi Romaniei! PNTCD solicita SUA, presedintelui Trump, sa apere Romania!

Astazi, Parlamentul European, aflat la discretia partidului popularilor europeni, condus, la randul lui, de Uniunea Crestin Democrata (CDU) a Cancelarului Angela Merkel, a votat o rezolutie care apara statul paralel din Romania, abuzurile flagrante din justitia noastra si solicita blocarea legislatiei de democratizare a tarii.

Votul CDU - pentru ca este un vot al acestui partid, la comanda directa a Angelei Merkel - cu siguranta a fost solicitat de Klaus Iohannis, presedintele Romaniei! De altfel, Klaus Iohannis a si recunoscut acest lucru, indirect, condamnand el, inaintea Parlamentului European, Romania, in declaratiile din ultimul timp! Este vorba despre o conspiratie impotriva poporului roman, condusa in mod direct de Presedintele Romaniei! Aceasta dupa ce Klaus Iohannis a pierdut razboiul de mentinere la putere a statului paralel, a Republicii Procurorilor, atat Parlamentul Romaniei cat si Curtea Constitutionala aplicand lovituri mortale sistemului securistic supravietuitor al regimului comunist!

Este ultima incercare de darsmare a Guvernului si Parlamentului din Romania, astfel incat Presedintia Consiliului UE sa fie preluata de Klaus Iohannis si un Guvern obedient, pro-german, de la 1 ianuarie 2019. Vor urma violente de strada pentru finalizarea acestui razboi? Vom vedea.

PE a respins, totodata, un amendament cu privire la condamnarea protocoalelor secrete, evident nelegale, un semnal clar ca SRI isi poate continua jocul anti-democratic!

In aceasta situatie, extrem de grava, de beligeranta, pntcd solicita presedintelui sua, donald trump, sa apere Romania, principalul sau aliat politic si militar din Europa de Est, la granita cu Rusia! Pe toate caile posibile. Pentru ca Rezolutia UE este, in mod direct, si o Rezolutie impotriva puternicei aliante intre SUA si Romania, prin urmare impotriva intereselor SUA in Europa! UE, prin aceasta Rezolutie, pedepseste Romania pentru relatiile privilegiate pe care le are cu SUA, tratate, de asemenea, ca un stat ostil! Nu este, oare, aceasta ostilitate a UE impotriva SUA un act de prietenie cu Rusia? Noi credem ca da! Se pregateste, oare, la 100 de ani de la Marea Unire, un nou Pact intre Vest si Est impotriva Romaniei? Istoria ne spune ca este posibil!”

Accesari:7820