JUSTIȚIA GEME DE CLĂDIRI ALE GROAZEI – Imagini șocante de la Judecătoria Bacău, unde magistrații sunt îngropați la propriu în dosare: „Praful și mucegaiul din arhive ajung pe piele, în plămâni. Astm, alergii, probleme dermatologice, rinită alergică, insuficiență respiratorie cronică… Așteptăm documentarul Recorder despre mobilierul putrezit, gândacii, rozătoarele și ploșnițele din instanțe!’” (Galerie foto)
În timp ce guvernul lui Ilie Bolojan nu mai știe cum să persecute magistratura, judecătorii români sunt nevoiți să îndure condiții de muncă nu doar umilitoare, ci de-a dreptul ucigașe. Justiția autohtonă este plină de „clădiri ale groazei”, în care înghesuiala, praful și mucegaiul fac să explodeze bolile profesionale ale magistraților și grefierilor.
Judecătorul CSM Alin Ene a prezentat vineri, 6 martie 2026, starea inumană în care sunt nevoiți să muncească judecătorii și grefierii de la Judecătoria Bacău: pică dosarele pe ei la propriu într-un imobil cu pereții scorojiți, care n-au mai văzut o renovare de ani întregi (vezi galerie foto la final). În tot acest timp, cauzele continuă să se adune, volumul de muncă per judecător crescând din zi în zi, iar Executivul ignoră apelurile disperate ale judecătorilor pentru normarea muncii.
Iată postarea lui Alin Ene de pe Facebook:
„Bun venit în luxul din instanțe!
Azi, 6 martie, Judecătoria Bacău dezbate bilanțul pe 2025.
Pe scurt:
- 35.966 de dosare de soluționat;
- 18 judecători definitivi și 2 stagiari, dintr-o schemă de 34.
Aproape 2.000 de dosare pe judecător.
Volumul de muncă nu mai impresionează pe nimeni familiarizat cu sistemul de justiție. A devenit normalitate.
Mai puțin cunoscute sunt condițiile în care se desfăşoară această muncă într-o judecătorie reședință de județ.
Mai jos sunt câteva imagini din birouri, holuri și din arhiva instanței, care vorbesc de la sine.
România. UE. 2026.
Și nu e o situație izolată.
Praful și mucegaiul din aceste arhive nu rămân doar pe dosare.
Ajung și pe pielea și în plămânii celor care lucrează aici.
Consecința?
Astm, alergii, probleme dermatologice, rinită alergică, insuficiență respiratorie cronică.
Istoric medical, nu enumerare ipotetică.
Așteptăm și documentarul Recorder despre mobilierul putrezit, gândacii, rozătoarele și ploșnițele din instanțe!
După care, cu puțin noroc, va fi înființat și un comitet Guvern-ONG pentru ‘condiții decente de lucru’.
Iar dacă vi se pare că dosarele din imagini nu ar fi de ajuns, doar ieri s-a depus într-un singur dosar al Judecătoriei Bacău o întâmpinare de 900 de pagini.
Da, nouă sute.
O mică parte dintr-un singur dosar din cele 3,6 milioane de dosare aflate anual pe rolul instanțelor din România.
Un fleac!
Între timp, concluziile Raportului de bilanț, în cuvintele președintei instanței:
‘Întrucât doar asumarea responsabilității funcției nu poate îmbunătăți indicatorii de eficiență și calitatea actului de justiție, propunem normarea muncii.
Eventuala creștere a duratei proceselor este în responsabilitatea statului, care are pârghiile pentru crearea infrastructurii și a condițiilor necesare pentru ca actul de justiție să își atingă scopul într-o durată rezonabilă!’








Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Falimenta Primăria dacă Ciucu nu-i ardea pe jurnaliști
Comentarii
# Ce vrăjeală ieftină!
6 March 2026 14:48
-51
# santinela
6 March 2026 15:37
-21
# justitia oarba
6 March 2026 15:46
+25
# Agent constatator
6 March 2026 21:18
+16
# Sophia
7 March 2026 09:26
+27
# Petru
7 March 2026 12:03
-1
# NC
8 March 2026 15:38
-1
# NC
8 March 2026 15:44
-6