Uniunea Națională a Barourilor din România lucrează în această perioadă la mai multe proiecte de legi menite să consolideze profesia de avocat. 

Președintele UNBR Traian Briciu (foto 1) a vorbit marți, 26 august 2026, la conferința „Dialog UNBR – Priorități legislative ale Congresului Avocaților 2026” – despre cele șapte priorități legislative ale Uniunii, menite să modifice, în principal, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Este vorba în primul rând despre clarificarea valabilității universale a împuternicirii avocațiale. În acest sens, șeful UNBR Traian Briciu a subliniat că există nenumărate situații în care instituții publice (altele decât instanțele, parchetele sau Poliția Română) cer avocatului procură notarială, pretinzând că împuternicirea avocațială nu este suficientă.

În al doilea rând, Uniunea urmărește consolidarea mecanismelor de combatere a avocaturii clandestine.

În al treilea rând, este vorba despre o mai bună protecție a secretului profesional în mediul digital.

De asemenea, modificările legislative au în vedere obligativitatea consultării avocaților pe proiectele de legi care îi vizează, precum și clarificarea definiției noțiunii de „consultanță juridică” – în sensul delimitării ei de noţiunea de „informație juridică”.

Vom reveni cu proiectele când ele vor fi finalizate și trimise Parlamentului.

Iată declarația avocatului Traian Briciu:

„Aș vrea să explic, pe scurt, care este rațiunea acestei întâlniri din perspectiva Uniunii Naționale a Barourilor din România, ce propunem spre dezbatere și, mai ales, de ce am ales aceste teme.

Întâlnirea de astăzi își are originea în dezbaterile Congresului Avocaților, unde au fost ridicate mai multe probleme care reclamă, în opinia noastră, anumite ajustări legislative.

O primă categorie de propuneri are legătură cu standardele prevăzute de Convenția Consiliului Europei pentru protecția profesiei de avocat. Sigur, faptul că a devenit necesară o convenție internațională pentru protejarea avocatului spune, în sine, ceva despre dificultățile cu care se confruntă astăzi profesia. Dincolo însă de această observație, Convenția a fost semnată de România și se află în procedură de ratificare. Faptul că nu este încă ratificată nu împiedică legislația internă să preia, dacă Parlamentul consideră oportun, unele dintre soluțiile pe care aceasta le consacră pentru buna desfășurare a activității avocatului.

Una dintre ele ține, până la urmă, de bunul-simț instituțional și poate fi utilă inclusiv autorităților statului: consultarea profesiei de avocat atunci când sunt elaborate proiecte legislative care îi privesc în mod direct activitatea sau organizarea.

Noi am mers chiar mai departe și am considerat că un asemenea principiu (chiar dacă în cazul altor profesii nu există o convenție internațională care să îl prevadă) ar putea fi aplicat și celorlalte profesii juridice și, în general, profesiilor reglementate. Aceasta este prima categorie de probleme.

A doua categorie este determinată de evoluția tehnologică. Legislația profesiei de avocat – asemenea celei referitoare la multe alte profesii juridice reglementate – este construită, în mare măsură, pe realitățile anilor ’90. Au existat intervenții legislative importante, inclusiv în materia secretului profesional, în anul 2017. Dar nici măcar în 2017 mediul digital nu avea amploarea pe care o are astăzi.

De aici apar o serie de riscuri care nu privesc numai profesia de avocat. Ele îi privesc, în egală măsură, pe cetățeni, dar și instanțele, parchetele și celelalte instituții ale statului.

Mă refer, în primul rând, la avocatura ilegală și, mai ales, la desfășurarea unor activități cu conținut juridic specific profesiei de avocat de către persoane care nu au această calitate.

În spațiul fizic, lucrurile s-au clarificat într-o măsură importantă – și trebuie să mulțumesc aici atât Parchetului General, cât și instanțelor pentru contribuția lor. Fenomenul s-a mutat însă tot mai mult în mediul online, unde poate beneficia de o aparență de legalitate mult mai greu de verificat.

În concret, avocatura ilegală s-a retras în bună măsură din zona judiciară și a migrat spre zona consultanței juridice, profitând inclusiv de faptul că legislația noastră nu conține în prezent o definiție suficient de clară a consultanței juridice.

În același timp, în mediul online este foarte ușor să creezi aparența unei activități perfect legale prin formule precum ‘echipa noastră’, ‘juriștii noștri’, ‘avocații noștri’ sau ‘specialiștii noștri’, precum și prin alte elemente vizuale sau de prezentare care sugerează existența unei profesii reglementate, fără ca aceasta să existe în realitate în spatele serviciului oferit.

Poate că fenomenul este încă la început, dar este deja suficient de vizibil pentru a necesita o reacție. Ne-am uitat și la reglementările existente în alte state și am încercat să propunem o anumită ordine într-un domeniu care este, prin natura lui, dificil de reglementat.

Pentru că provocarea nu constă numai în identificarea practicilor ilegale, ci și în oprirea lor. Este una să intervii împotriva unei persoane fizice, asupra căreia pot fi aplicate măsurile prevăzute de lege, și cu totul altceva să intervii împotriva unui site sau a unei platforme, care își poate muta rapid activitatea, poate schimba denumirea și poate continua să ofere aceleași servicii sub o altă formă.

Din perspectiva noastră, această realitate reclamă o abordare legislativă pe mai multe paliere.

O altă categorie de propuneri privește secretul profesional, tot în legătură cu extinderea activității în mediul digital. Secretul profesional dobândește astăzi alte dimensiuni, alte vulnerabilități și, implicit, presupune alte metode: atât de încălcare, cât și de protejare. De aceea propunem o serie de ajustări legislative și în această materie.

Există apoi o chestiune care a preocupat Congresul și care, teoretic, ar trebui să fie deja foarte clară în baza legii, dar care, în practică, continuă să genereze dificultăți în raporturile cu numeroase instituții ale statului, în special din afara sferei judiciare: valoarea împuternicirii avocațiale.

Potrivit legii, împuternicirea avocațială face dovada calității avocatului și a mandatului său și ar trebui să fie suficientă pentru legitimarea acestuia în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care legea impune în mod expres o formă specială a procurii pentru încheierea unui anumit act.

Lucrurile sunt, în esență, simple. Probabil că legiuitorul din 1995 a presupus că această regulă va fi interpretată firesc de instituțiile statului.

În practică însă, ne confruntăm cu o situație diferită. În fața instanțelor nu există probleme. În fața parchetelor, de asemenea, nu există probleme. Nici în raporturile cu Poliția. Când ieșim însă din această sferă, întâlnim frecvent instituții care spun avocatului: ‘Împuternicirea nu este suficientă; aveți nevoie de procură notarială’.

Or, legea nu spune că împuternicirea avocațială este valabilă numai în fața instanțelor și a parchetelor. Cu toate acestea, la o primărie, la Registrul Auto sau în fața altor autorități, persistă uneori percepția că avocatul reprezintă clientul doar în activitatea judiciară.

Consecința este că împuternicirea este refuzată, iar cetățeanul este obligat să intre într-un circuit juridic suplimentar, care presupune costuri și pierdere de timp. Pentru avocați, aceasta înseamnă, la rândul său, discuții și protocoale repetate cu diferite instituții, numai pentru a explica faptul că împuternicirea avocațială produce efecte și în raporturile cu acestea.

Unii înțeleg această regulă, alții nu. Am ajuns astfel să avem numeroase protocoale. O normă generală, suficient de clară, ar fi însă mult mai utilă decât încheierea a zeci sau sute de protocoale cu fiecare instituție ori autoritate a statului. De aceea am formulat și această propunere. (...)

În funcție de interesul pe care îl vor suscita în zona parlamentară și de măsura în care vom reuși să demonstrăm necesitatea lor, aceste propuneri pot fi preluate în forma actuală sau într-o formă modificată, cu amendamente. Cuvântul final aparține, evident, legiuitorului.

Noi am urmărit să oferim un punct de plecare cât mai concret: nu numai să semnalăm problemele, ci să propunem texte legislative, să explicăm prin expunerile de motive obiectivele urmărite și să oferim și repere de drept comparat.

Ne-am uitat în special la sistemul legislativ german, care are unele dintre cele mai dezvoltate reglementări în această materie, dar și la soluțiile existente în alte state europene”.

sursa foto: UNBR