PROSTEALA LUI WERNER – Complice la mentinerea procurorului Marius Iacob ca adjunct al DNA cu incalcarea legii, Klaus Iohannis incearca sa se spele pe maini cu explicatii jenante: “Propunerea de eliberare, prin demisie, a domnului Iacob a fost transmisa presedintelui la 19 iulie 2019... Intre data transmiterii propunerii si momentul la care a intervenit de drept incetarea mandatului, ca urmare a implinirii termenului au trecut trei zile, dintre care doar una lucratoare”

Luni, 19 august 2019 13:46 | Scris de George TARATA - Bogdan GALCA | pdf | print | email

De-a dreptul jenant felul prin care presedintele Romaniei Klaus Iohannis incearca sa explice de ce nu a semnat decretul de eliberare din functia de adjunct al DNA a lui Marius Iacob, ca urmare a demisiei acestuia, devenind astfel complice la mentinerea procurorului la conducerea parchetului anticoruptie cu incalcarea legii si cu sfidarea unei decizii definitive a ICCJ. Practic, Iohannis incearca sa se spele pe maini, sustinand ca de la momentul primirii demisiei lui Marius Iacob a avut la dispozitie doar o zi lucratoare, si ca nu a semnat decretul de eliberare din functie intrucat aceasta operatiune presupune verificari pentru indeplinirea conditiilor de legalitate.

Asta desi, repetam, vorbim in acest caz despre demisia lui Marius Iacob, un act unilateral, de care presedintele Iohannis trebuia doar sa ia act si sa semneze decretul de eliberare din functie. Intre timp, Klaus Iohannis si Marius Iacob au asistat impreuna la festivitatile de la Constanta dedicate Zilei Marinei, fostul adjunct DNA, imbracat cu uniforma de general MAI (grad pe care i l-a acordat in 2014 Traian Basescu – click aici pentru a citi), stand la cateva randuri de scaune in spatele presedintelui (foto).


Inainte de a va oferi explicatiile lui Klaus Iohannis, iata o scurta recapitulare a cazului Marius Iacob:

-In 18 martie 2019, Marius Iacob a fost sanctionat disciplinar de catre ICCJ cu “avertisment”;

-A doua zi, 19 martie 2019, procurorul si-a inaintat demisia, care a fost trimisa la Ministerul Justitiei;

-Demisia a fost aprobata in 20 martie 2019 de ex-ministrul Tudorel Toader, care a semnat si cererea de revocare a lui Iacob din functie;

-Cu toate acestea, demisia lui Iacob nu a fost trimisa de Ministerul Justitiei presedintelui Klaus Iohannis in vederea semnarii decretului de eliberare din functie;

-Demisia a fost inaintata lui Iohannis de catre ministresa Justitiei Ana Birchall abia in 19 iulie 2019, dupa dezvaluirile facute de Lumea Justitiei;

-Chiar si asa, Marius Iacob si-a incheiat mandatul de adjunct al DNA la termen, in 22 iulie 2019, orele 24, in conditiile in care presedintele Iohannis nu s-a deranjat sa semneze decretul de eliberare din functie, desi demisia lui Iacob fusese trimisa la Cotroceni cu trei zile in urma.

Iohannis se misca mai greu

Lumea Justitiei a adresat Administratiei Prezidentiale o solicitare prin care am cerut sa ni se spuna motivul pentru care Klaus Iohannis nu a semnat decretul de eliberare din functie a lui Marius Iacob, in conditiile in care primise demisia acestuia, devenind complice, in opinia noastra, la mentinerea adjunctului DNA in functie cu incalcarea legii. Raspunsul a venit in 2 august 2018 si este cat se poate de simplu. Iohannis nu a semnat decretul de eliberare din functie a lui Marius Iacob intrucat a avut, atentie, doar o zi lucratoare la dispozitie. Celalalte doua zile care au trecut de la primirea demisiei lui Iacob au fost sambata si duminica, or este stiut ca presedintele nu se deranjeaza in weekend pentru orice.

Pe de alta parte, raspunsul Administratiei Prezidentiale mai contine o explicatie ridicola. Si anume ca emiterea decretului de eliberare din functie prin demisie presupunea realizarea unor verificaril in legatura cu indeplinirea conditiilor de legalitate, operatiune care nu se putea realiza instantaneu. Cat se poate de fals. Klaus Iohannis nu avea ce sa verifice, caci demisia lui Marius Iacob reprezenta un act unilateral de care presedintele nu trebuia decat sa ia act si sa semneze apoi decretul de eliberare.

Nu in ultimul rand, Klaus Iohannis incearca sa arunce vina pe ministresa Justitiei Ana Birchall, aratand ca a trimis tardiv propunerea de eliberare a lui Marius Iacob din functia de adjunct al DNA, ca urmare a demisiei, desi aceasta a inaintat propunerea catre Administratia Prezidentiala in momentul in care a luat la cunostinta despre existenta demisiei. Caci, asa cum se stie, extrem de grav, demisia lui Iacob a fost “pierduta” la Ministerul Justitiei, tocmai ca adjunctul DNA sa isi duca la final mandatul, cu incalcarea legii si sfidarea deciziei definitive a Inaltei Curti. Aspecte care il lasa rece pe Klaus Iohannis.

Iata raspunsul Administratiei Prezidentiale (vezi facsimil):

“Domnul Marius Constantin Iacob a fost reinvestit la data de 23 iulie 2016, prin Decretul nr. 531/2016, in functia de procuror sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie, functie din care a demisionat la data de 19 martie 2019.

Propunerea de eliberare, prin demisie, a domnului Marius Constantin Iacob din functia mentionata a fost transmisa Presedintelui Romaniei la data de 19 iulie 2019, la 4 luni de la inregistrarea demisiei la Ministerul Justitiei.

Mentionam ca domnul Marius Constantin Iacob fusese reinvestit in functia de procuror sef adjunct DNA, pentru o perioada de 3 ani, termen ce se implinea de drept la data de 22 iulie 2019, ora 24:00.

Intre data transmiterii propunerii, dupa-amiaza zilei de vineri, 19 iulie 2019, si momentul la care a intervenit de drept incetarea mandatului domnului procuror Iacob, ca urmare a implinirii termenului, respectiv 22 iulie 2019, ora 24:00, au trecut trei zile, dintre care doar una lucratoare.

Emiterea decretului de eliberare din functie presupune verificarea indeplinirii conditiilor de legalitate a propunerii, operatiune care nu se realizeaza instantaneu, iar transmiterea decretului si publicarea acestuia in Monitorul Oficial sunt, de asemenea, operatiuni care implica la randul lor un interval de timp.

Aceasta realitate era cunoscuta si de ministrul justitiei, care public a declarat ca a transmis aceasta propunere tardiv.

Precizam ca incetarea de drept a mandatului nu se materializeaza prin emiterea unui decret de eliberare din functie”.


Accesari:4880