BELINA DEMASCA PARTENERIATUL SRI-DNA – Tribunalul Bucuresti cere DNA sa precizeze daca in dosarul Belina a existat un plan comun de actiune SRI-DNA, in baza protocoalelor incheiate in 2009 si 2016 de Kovesi, Coldea, Maior, Hellvig si Lazar. DNA trebuie sa spuna cati bani a platit SRI cu titlu de cheltuieli judiciare, daca au existat echipe mixte si daca autorizatiile de interceptare a convorbirilor telefonice sau comunicatiilor au fost puse in executare de SRI (Document)

Miercuri, 28 noiembrie 2018 13:31 | Scris de E.D. | pdf | print | email

Cerere exploziva la Tribunalul Bucuresti in dosarul "Belina", in care fostul secretart de stat in Ministerul Dezvoltarii, Sevil Shhaideh, a fost trimisa in judecata de DNA pentru pretinse infractiuni de abuz in serviciu. Tribunalul Bucuresti a incuviintat cererea formulata de Sevil Shhaideh (foto) prin aparatorul sau, avocata Flavia Teodosiu, de emitere a unei adrese catre DNA in care se solicita sa se precizeze daca in dosarul penal nr. 218/P/2017 au fost obtinute probe prin procedee sau mijloace probatorii la care au participat si lucratori ai Serviciului Roman de Informatii. Potrivit minutei solutiei pronuntate de Tribunalul Bucuresti in 26 noimebrie 2018 in dosarul nr. 22120/3/2018/a1, in cazul in care DNA va confirma colaborarea cu SRI in dosarul "Belina", ii va reveni tototdata obligatia de a "identifica mijloacele/procedeele probatorii astfel obtinute, de a detalia implicarea Serviciului Roman de Informatii si de a mentiona daca in cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate in timpul urmarii penale apreciate prin rechizitoriu la cuantumul de 90.000 de lei au fost incluse si de cele ocazionate de colaborarea dintre cele doua institutii".


Cererea formulata de Sevil Shhaideh si depusa de avocata Flavia Teodosiu a fost prezentata in exclusivitate de jurnalista Adina Anghelescu Stancu, co-fondator al Lumea Justitiei, la Antena 3, documentul continand motivele si temeiurile pentru care fostul secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii a decis sa ceara precizari de la DNA in legatura cu modul in care SRI si DNA au colaborat in dosarul "Belina", pe baza celor trei protocoale care au aservit justitia serviciilor de informatii, respectiv:

-Protocolul SRI-PICCJ incheiat in 4 februarie 2009 de fostul procuror general al Romaniei Laura Kovesi, fostul director SRI George Maior si fostul director operativ al SRI Florian Coldea;

-Protocolul SRI-PICCJ-ICCJ incheiat in 21 august 2009 de fostul procuror general al Romaniei Laura Kovesi, fostul director SRI George Maior si fostul sef al ICCJ Nicolae Popa;

-Protocolul SRI-PICCJ incheiat in 8 decembrie 2016 de inca procurorul general al Romaniei Augustin Lazar si actualul sef al SRI Eduard Hellvig.

In cuprinsul cererii depuse la Tribunalul Bucuresti, Sevil Shhaideh solicita, tinand seama de ansamblul probator din dosarul de urmarire penala si de opinia sa, potrivit careia au existat colaborari efectuate in temeiul protocoalelor mai sus mentionate, ca DNA sa precizeze:

-Daca a existat plan comun de actiune intre SRI si DNA;

-Sa se comunice orice alte informatii in legatura cu sprijinul acordat de catre SRI in instrumentarea dosarului "Belina" in cursul urmaririi penale, precum si o copie si in integralitate a corespondentei SRI-DNA pe acest dosar;

-Sa se comunice in ce masura cheltuielile impuse de activitati desfasurate de catre SRI pentru documentarea dosarului "Belina" au fost incluse in cheltuieli judiciare, iar daca raspunsul este afirmativ, sa se comunice cuantumul acestora precum si modalitatea si data la care SRI a informat DNA cu privire la cuantumul costurilor respective;

-Sa se comunice in ce masura s-au desfasurat activitati de culegere de informatii prin restrangerea temporara a exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale.

Prezentam in continuare minuta din dosarul nr. 22120/3/2018/a1:

"Solutia pe scurt: Incuviinteaza in parte cererea formulata de inculpatele Shaidehh Sevil si Stoian Ionela de emitere a unei adrese catre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie. Dispune emiterea unei adrese catre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie pentru a comica daca in dosarul penal nr. 218/P/2017 au fost obtinute probe prin procedee sau mijloace probatorii la care au participat si lucratori Serviciului Roman de Informatii. In caz afirmativ organul de cercetare penala are obligatia de a identifica mijloacele/procedeele probatorii astfel obtinute, de a detalia implicarea Serviciului Roman de Informatii si de a mentiona daca in cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate in timpul urmarii penale apreciate prin rechizitoriu la cuantumul de 90.000 de lei au fost incluse si de cele ocazionate de colaborarea dintre cele doua institutii. Solicitarea vizeaza inclusiv procedee sau mijloace probatorii administrate in dosarele penale 665/P/2017 si 986/P/2014 ale Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie folosite pentru a sustine invinuirea adusa inculpatilor din dosarul penal nr. 218/P/2017 din 25.05.2018 al Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie. In temeiul art. 100 alin. 4 lit. b C.pr.pen. respinge solicitarea de emitere unei unor adrese catre Serviciului Roman de Informatii formulata de inculpatele Shaidehh Sevil si Stoian Ionela ca neutila cauzei. Invedereaza Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie ca are obligatia de a formula un raspuns pana la data de 04.12.2018 iar partilor ca au obligatia de a-l studia pana la urmatorul termen de judecata stabilit ulterior primirii raspunsului, sub sanctiunea amenzii judiciare. Cu cale de atac odata cu solutia pronuntata in procedura camerei preliminare. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 26.11.2018. In temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 rep. admite cererea de sesizare a Curtii Constitutionale formulata de inculpata Shhaideh (fosta Sumanariu/Geambec) Sevil si inculpata Stoian (fosta Vasile) Ionela formulata in dosarul 22120/3/2018/a1 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti Dispune sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 173 alin. 1 C.pr.pen. prin raportare la prevederile art. 1 alin. 5, art. 16 alin.1, art. 21 alin. 3, art. 124 si art. 131 din Constitutia Romaniei. In temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare raman in sarcina satului. Fara cale de atac. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 26.11.2018.
Document: incheiere de sedinta 26.11.2018 "

Publicam in continuare cererea depusa de Sevil Shhaideh in dosarul "Belina", pe care Tribunalul Bucuresti a admis-o in parte in data de 26 noiembrie 2018:


Accesari:4358