CONDAMNARE LA CONFIDENTIAL – Judecatoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti i-a executat pe fostul sef ANI Horia Georgescu si pe avocata Ingrid Mocanu cu acte secrete. Curtea de Apel Bucuresti a dezvaluit ce se afla in “plicul secret” pe care judecatoarea Tranca l-a tinut ascuns inculpatilor: “Va trimitem, alaturat, plicul ce contine volume confidentiale, pentru a fi avute in vedere la solutionarea cauzei” (Documente)

Duminică, 25 august 2019 10:38 | Scris de George TARATA | pdf | print | email

S-a aflat ce continea “plicul secret” primit de judecatoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti (foto), in prezent detasata la CSM. Este vorba despre “plicul lipit (secret)” pus la dosarul ANRP si ascuns inculpatilor din aceasta cauza, printre care fostul sef al ANI Horia Georgescu si avocata Ingrid Mocanu, inculpati care au fost executati fara mila de Anamaria Tranca, aceasta aruncand cu ani grei de puscarie, desi speta era similara cu dosarul ANRP in care Inalta Curte a dispus achitari, si in plus nu se constatase vreun prejudiciu.

Halucinant, “plicul secret” pus la dosar si pe care judecatoarea Anamaria Tranca l-a ascuns inculpatilor continea “volume confidentiale”. Ceea ce inseamna ca Horia Georgescu si Ingrid Mocanu, condamnati la cate 4 ani inchisoare cu executare, dar si ceilalti inculpati din dosar, printre care ex-deputatul Theodor Niculescu, acesta condamnat la 9 ani inchisoare cu executare, au fost executati pe baza unor documente secrete. Iar existenta unor “volume confidentiale” pe baza carora Tranca a judecat si condamnat, fara ca inculpatii sa aiba habar de ele, a fost confirmata chiar de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.


Primit 1 plic lipit (secret) – predat la Complet”

Dupa cum Lumea Justitiei a dezvaluit in exclusivitate, in iunie 2019, “plicul secret” a fost descoperit de avocata Ingrid Mocanu in cadrul actiunii disciplinare pe care a facut-o impotriva judecatoarei Tranca. Mai exact, Mocanu a formulat plangere la Inspectia Judiciara impotriva judecatoarei, care insa a fost respinsa, avocata atacand apoi solutia de clasare in instanta. Astfel, la dosarul privind contestatia lui Ingrid Mocanu impotriva solutiei Inspectiei Judiciare a fost atasata fisa Ecris a cauzei ANRP, la sectiunea “Documente in dosar”, pe langa rechizitoiriu, adrese si procese verbale, aparand si un “plic lipit (secret)”. Concret, in fisa dosarului ANRP se precizeaza: primit 1 plic lipit (secret) – predat la Complet la ora 10,10”.

Plicul a ajuns la Curtea de Apel Bucuresti in data de 27 mai 2015, cand inculpatii se aflau in arest, iar emitentul este Inalta Curte de Casatie si Justitie (vezi facsimil 1). Practic, plicul a venit de la ICCJ la CAB dupa ce in 26 mai 2015 (deci cu o zi inainte ca plicul sa fie inregistrat la Curtea de Apel) Inalta Curte isi declinase competenta pe dosar in favoarea Curtii de Apel Bucuresti. Ceea ce inseamna ca initial plicul secret fusese adresat judecatorilor de la ICCJ.

Volume confidentiale in plic secret

In aceste conditii, Ingrid Mocanu a solicitat completului ICCJ format din judecatorii Dan Andrei Enescu, Marius Foitos si Rodica Cosma, care solutioneaza apelul declarat impotriva sentintei Anamariei Tranca din dosarul ANRP, sa ceara Curtii de Apel Bucuresti “plicul secret” care fusese ascuns inculpatilor. Ceea ce s-a si intamplat (vezi facsimil 2), raspunsul Curtii de Apel Bucuresti catre Inalta Curte venind in 19 iunie 2019.


Prin adresa nr. 64/19.06.2019, semnata de judecatorul Ovidiu Richiteanu-Nastase, presedintele Sectiei I Penale a Curtii de Apel Bucuresti, instanta suprema este informata ca “plicul secret” a fost deja trimis catre Inalta Curte inca din 9 mai 2018 (vezi facsimil 3). Impreuna cu acest raspuns, Curtea de Apel Bucuresti a retrimis catre ICCJ si adresa din 9 mai 2018, or aceasta este cea care contine informatia bomba. Mai precis, la acea data, Curtea de Apel Bucuresti informa Inalta Curte ca “plicul secret” contine “volume confidentiale”, care trebuie avute in vedere la solutionarea cauzei (vezi facsimil 4):

“Urmare adrersei din 8.05.2018, prin care v-am inaintat dosarul nr. 3203/2/2015, privind pe inculpatii Zaarour Ingrid, Iuoras Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Catalin, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Marko Attila Gabor, Canangiu Constantin Catalin, Visoiu Gheorghe, Hanu Alexandru Florin, Drula Dorin Cornel si Nistor Neculai, in vederea solutionarii apelurilor declarate in cauza, va trimitem, alaturat, plicul ce contine volume confidentiale, pentru a fi avute in vedere la solutionarea cauzei”.


Note de la SRI?

Asadar, judecatoarea Anamaria Tranca i-a judecat si apoi condamnat pe inculpatii din dosarul ANRP pe baza unor “volume confidentiale”, deci acte secrete, la care acuzatii nu au avut acces. O incalcare evidenta a dreptului la aparare si a dreptului la un proces echitabil. Tocmai de aceea, credem noi, judecatorii Dan Andrei Enescu, Marius Foitos si Rodica Cosma de la Inalta Curte au obligatia de a desecretiza “volumele confidentiale”, astfel incat inculpatii si apararea sa ia la cunostinta de ele. In ceea ce priveste sentinta judecatoarei Anamaria Tranca, aceasta trebuie desfiintata, avand in vedere ca a fost data pe baza unor documente secrete, astfel incat inculpatii nu s-au putut apara.

Ce anume insa contine respectivul “plic secret”? Este foarte posibil sa avem note informative de la SRI, asa cum s-a intamplat si in alte cauze, in care judecatorii primeau plicuri galbene la care inculpatii si apararea nu aveau acces, si care de multe ori contineau date despre acuzati. In schimb, este putin probabil ca in “plicul secret” sa se afle interceptari sau date despre identitatile reale ale unor martori protejati, in conditiile in care dosarul ANRP nu a fost instrumentat cu interceptari sau martori protejati.

Accesari:11558