DIICOT S-A SALVAT – Rasturnare de verdict cu 180 grade. Chirurgul Mihai Lucan a fost arestat la domiciliu de judecatoarea Adina Radu de la CA Bucuresti, dupa ce TMB a respins cererea de arestare preventiva. Schimbarea de verdicte de la o instanta la alta, in conditiile in care Tribunalul Bucuresti a facut praf acuzatiile DIICOT, pun la serioasa indoiala increderea romanilor in actul de justitie

Vineri, 12 ianuarie 2018 17:02 | Scris de Bogdan GALCA | pdf | print | email

Curtea de Apel Bucuresti a dispus vineri, 12 ianuarie 2018, arestarea la domiciliu a profesorului Mihai Lucan (foto), dupa ce anterior Tribunalul Bucuresti refuzase cererea. Decizia este definitiva, insa DIICOT nu a obtinut ceea ce isi propusese, si anume trimiterea dupa gratii a reputatului medic.


Judecatoarea Adina Radu, cea care l-a condamnat la 5 ani si 6 luni de inchisoare pe cunoscutul realizator tv Dan Diaconescu, a admis contestatia DIICOT si a desfiintat o decizia Tribunalului Bucuresti din 21 decembrie 2017, instanta care dispusese ca Mihai Lucan sa fie cercetat in libertate sub control judiciar.
Avand in vedere ca TMB a facut praf acuzatiile DIICOT, iar judecatoarea Claudia Monica Cipariu a aratat in incheiere ca aparatul aparatul de crioterapie pentru care s-a cerut arestarea lui Mihai Lucan nu era al clincii de stat, ci al lui, aceasta fiind principala acuzatie a DIICOT, in opinia noastra schimbarea de verdicte de la o instanta la alta pune la serioasa indoiala increderea romanilor in actul de justitie.
Pe de alta parte, foarte interesanta afirmatia profesorului Lucan. Inainte de decizia CAB, acesta a declarat ca ceea ce se intampla in cazul sau este de fapt procesul medicinei romanesti: “Impresia mea este ca procesul nu este procesul lui Mihai Lucan, Institutului de Transplant din Cluj sau al clinicii private. Este procesul medicinei romanesti. Si poate, cu ocazia asta, si cu ajutorul dumneavoastra, trebuie relevat de fapt in ce situatie se gaseste intreaga medicina romaneasca. Institutul a fost parte a unui sistem sanitar. Timp de 20 de ani a fost controlat, evaluat si, dintr-o data, în 2016 si 2017 a devenit un element”.

Reluam fragmente din incheierea judecatoarei Claudia Monica Cipariu de la Tribunalul Bucuresti care a respins in 22 decembrie cererea de arestare a lui Mihai Lucan:

In ceea ce priveste acuzatia de utilizare in cadrul SC Lukmed SRL a unui aparat performant medical marca Galil (folosit in tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia tesuturilor afectate), aflat in posesia ICUTR, activitate ce s-ar fi realizat cu incepere din cursul anului 2007 (moment in care reprezentantii ICUTR si SC Lukmed SRL ar fi dispus transferul fizic si fara titlu al acestui aparat din sediul ICUTR in cel al clinicii particulare, fara a se intocmi niciun fel de act de transfer de gestiune sau vreun contract in acest sens, astfel ca in perioada 2007 – 2013 atat aparatul respectiv cat si consumabilele aferente achizitionate din bugetul ICUTR au fost utilizate exclusiv in beneficiul clinicii particulare), retine ca aceasta nu se verifica.

In primul rand, retine ca procurorul de caz nu a inteles sa indice datele minime (serie, numar, an de fabricatie, furnizor, etc) necesare individualizarii unui astfel de aparat, despre care sustine doar ca este marca Galil, dupa cum nu a inteles sa indice actul de proprietate in baza caruia ICUTR a devenit proprietarul acelui aparat (sau, daca nu era proprietar, cel putin actul in baza caruia il avea in posesie sau detentie).

Acelasi procuror face vorbire insa despre 'o serie de inscrisuri ridicate de la sediul ICUTR cu ocazia perchezitiilor domiciliare efectuate la sediul entitatii la data de 19.04.2017', potrivit carora, in perioada 2007-2009, un numar de 159 de pacienti au facut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatica/renala) care au fost efectuate in cadrul SC Lukmed SRL, cu ajutorul unei aparaturi medicale (Galil) apartinand Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, transferata fara titlu din incinta acestei institutii in cea a SC Lukmed SRL.

Este de retinut – din nou – referirea la transferul 'fara titlu' al acelui aparat, desi despre titlul cu care ICUTR l-ar fi avut in posesie nu se aminteste nimic.

Judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca precizarile pe care le considera necesare la o simpla lecturare a acestui capitol din referat, sunt cu atat mai necesare in conditiile in care – audiat fiind in calitate de suspect, la data de 21.12.2017 – in fata procurorului, inculpatul Lucan Mihai declara ca nu a dispus 'preluarea vreunui echipament de orce natura din ICUTR pentru a fi folosit in clinica privata Lukmed'.

Totodata, acelasi inculpat a precizat ca aparatul de crioterapie produs de firma Galil este proprietatea privata a sa, fiind dobandit prin donatie, in anul 2006, si l-a pus la dispozitia ICUTR in scopuri de cercetare, lucrari stiintifice si efectuare de proceduri medicale pentru bolnavii care nu aveau posibilitati materiale.

In dovedirea celor sustinute, inculpatul Lucan Mihai a depus la dosar un inscris – in xerocopie – redactat in limba engleza, la data de 6.11.2007, prin care firma MGP Ltd. Kvitkova 1575, Zilin, Czech Republic, printr-o declaratie ('Statment'), confirma livrarea ('delivered') catre prof. Mihai Lucan si SC Lukmed Pro SRL, gratuit ('free of charge in 2006'), a urmatoarelor: 1pc Seednet Model FP5T5 ('including Warmer, Tubes, Regulators), 1pc Falcon Ultrasound, 1pc Prostate Kit, 1 pc Seednet Ne edles, 1 pc Thermal Sensors, 1 pc Argon Gas (fara a pretinde compensatii ori returnarea echipamentului mentionat: 'does not claim compensation or returning of the equipment mentioned above').

Or, aceasta aceasta aparare a inculpatului Lucan Mihai nu numai ca nu este inlaturata cu argumente in referat, dar nici macar nu este mentionata de catre procurorul de caz.

Mai departe, tot aici (in fapt este vorba despre o dubla acuzatie), retine ca procurorul de caz sustine ca 'sumele necesare achizitionarii kit-urilor necesare utilizarii' aparatului Glil (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de catre Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca.

In opinia judecatorului de drepturi si libertati, se induce ideea ca acest aparat era mutat ilegal la clinica privata laolalta cu consumabilele de care avea nevoie pentru a functiona, dar nu se demonstreaza cum s-a intamplat acest lucru.

De retinut ca, atat in declaratia data in fata procurorului de caz, cat si in declaratia data in fata judecatorului de drepturi si libertati, inculpatul Lucan Mihai a aratat ca ICUTR a cumparat pentru procedurile din cadrul sau consumabilele care au pret foarte mare si ca nu s-au folosit consumabilele achizitionate de ICUTR si in procedurile medicale efectuate in clinica privata cu acest aparat, ba chiar ca a existat si un grant care a asigurat din alte surse – evident decat cele ale institutului de stat – plata acelor pentru crioterapie.

Mai retine ca, in referat, se sustine ca, la clinica particulara 'pacientilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse intre 3.000 si 6.700 euro/interventie, echivalent in lei, reprezentand atat procedura medicala propriu-zisa, precum si kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale + alte consumabile specifice (butelii cu gaze – heliu si argon), intreg setul contand aprox. 3.800 euro per pacient', sustinere prin care se insinueaza ca erau taxati corespunzator pacientii in privat, desi ICUTR platise integral.

Fata de aspectele relevate, nu poate lua in calcul mentiunile raportului de constatare tehnico-stiintifica contabila din data de 16.10.2017, intocmit de catre un specialist antifrauda detasat in cadrul DIICOT, potrivit caruia persoanei vatamate ICUTR i-ar fi fost cauzat un prejudiciu in cuantum de 2.763.429,54 lei, reprezentand 'costul total al instrumentarului format din ace speciale si alte consumabile specifice (butelii cu gaze – heliu si argon) folosit pentru un numar de 159 pacienti care au facut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatica/renala) efectuate in perioada 2007-2009 cu ajutorul unei aparaturi medicale (Galil) apartinand Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca'.

De altfel, procurorul de caz nu furnizeaza nicio explicatie cu privire la modul la care a ajuns sa retina exact acel numar de pacienti si exact perioada 2007-2009, iar invocarea raportului de constatare tehnico-stiintifica contabila pare facila si – oricum – neindestulatoare vazand imprejurarile mai sus consemnate.

-In ceea ce priveste acuzatia de diminuare a cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicala pe care le presupunea internarea pre si post operatorie in cadrul in cadrul ICUTR a pacientilor asupra carora au fost efectuate interventii chirurgicale in cadrul clincii apartinand SC Lukmed SRL, cu referire exclusiv la serviciile de spitalizare, activitate ce presupune asigurarea cazarii efective a pacientului in conditiile asigurarii asistentei medicale calificate, retine ca aceasta se verifica partial”.

Accesari:7613