EXCES DE PUTERE LA ICCJ – Exclusiv: actiunea prin care Liviu Dragnea a reusit anularea Completelor de 5 judecatori trase la sorti de sefa ICCJ Cristina Tarcea: “Apare suspecta graba de a proceda in contra dispozitiilor legale, intr-o maniera care sa-mi intareasca convingerea ca aspectele de impartialitate si acces la o instanta independenta, alcatuita 'conform legii', sunt iluzorii”. Tarcea s-a aparat invocand “exceptia tardivitatii” si “decaderea din dreptul de a formula cerere” (Documente)

Duminică, 25 noiembrie 2018 11:51 | Scris de Elena DUMITRACHE | pdf | print | email

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate modul in care liderul PSD Liviu Dragnea a reusit sa invinga Inalta Curte de Casatie si Justitie. Solutia judecatoarei Alina Ghica de la Curtea de Apel Bucuresti, de anulare a Hotararii ICCJ privind tragerea la sorti a noilor Complete de 5 judecatori si de suspendare a efectelor acesteia, distruge iremediabil imaginea sefei Inaltei Curti, Cristina Tarcea (foto 1), care a ajuns sa fie comparata in sistemul judiciar cu fosta presedinta a instantei supreme Livia Stanciu, cea care la randu-i nu dadea doi bani pe lege si aranja totul din regulament. Cel mai elocvent exemplu in acest sens este cel al Hotararilor Colegiului de conducere date de Inalta Curte in 2014 - cand instanta suprema era condusa de Livia Stanciu – in legatura cu componenta Completelor de 5 judecatori.


Scurta istorie de balet pe langa lege

La fel ca in noua Lege 304/2004, in forma anterioara a actului de reglementare a organizarii judiciare se statua ca din Completele de 5 judecatori fac parte doar judecatorii trasi la sorti. Numai ca, in 2014, fosta sefa a instantei supreme a modificat Regulamentul de functionare al ICCJ stabilind, contrar legii, ca din Completele de 5 judecatori sa faca parte automat presedintele si vicepresedintii instantei supreme.

De atunci si pana la Decizia CCR din 7 noiembrie 2018, adica si in mandatul Cristinei Tarcea, Inalta Curte a functionat cu Complete de 5 judecatori compuse dupa Regulamentul instantei supreme, si nu dupa lege. Asta desi Inalta Curte avea obligatia de a se supune legii, mai cu seama dupa intrarea in vigoare a noii forme a Legii 304/2004, la 23 iulie 2018.

Nu au facut-o si, in loc sa aplice legea, Inalta Curte, sub conducerea Cristinei Tarcea, a adoptat in Colegiul de conducere Hotararea nr. 89/2018 prin care a decis sa interpreteze prevederile legale si sa amane aplicarea lor, dispunand ca noua componenta a Completelor de 5 judecatori sa functioneze abia din ianuarie 2019, fara ca din componenta lor sa mai faca parte automat sefii instantei supreme.

In urma acestei decizii, presedintele PSD Liviu Dragnea a atacat la Curtea de Apel Bucuresti Hotararea nr. 89/2018 a Colegiului de conducere al ICCJ, cauza formand dosarul nr. 7249/2/2018. In aceeasi perioada, Guvernul Romaniei a sesizat CCR cu privire la conflictul de natura constitutionala existent intre Parlament si Inalta Curte, prin refuzul acestei din urma institutii de a aplica noua lege. Nu a durat mult pana cand CCR s-a pronuntat si a obligat practic Inalta Curte sa aplice legea.

Neasteptand motivarea Deciziei Curtii Constitutionale din 7 noiembrie 2018, conducerea ICCJ s-a intrunit rapid in ziua urmatoare deciziei CCR, in 8 noiembrie 2018, pentru a adopta in Colegiul de conducere Hotararea nr. 137/2018 de organizare a alegerilor pentru Completele de 5, tragerea la sorti avand loc in 9 noiembrie 2018.

Iar de aici incepe show-ul! Caci in ziua in care au fost organizate tragerile la sorti, Liviu Dragnea, prin aparatorul sau, avocata Flavia Teodosiu (foto 2), a somat ICCJ sa nu organizeze aceste alegeri pana nu va aparea motivarea Deciziei CCR. Iar aceasta intrucat noile Complete de 5 judecatori nu ar fi valabile pentru dosarele care se afla in curs de judecare, ci doar pentru dosarele care urmeaza sa se inregistreze la ICCJ.

Cristina Tarcea invinsa pe drept la Curtea de Apel Bucuresti

Inalta Curte a efectuat insa tragerile la sorti, motiv pentru care, la cateva zile dupa adoptarea Hotararii nr. 137/2018 si dupa alegerea noilor Complete de 5 judecatori de la ICCJ, in dosarul nr. 7249/2/2018 de la CAB a fost depusa o cerere modificatoare a actiunii principale, cerere care viza, in esenta, anularea Hotararii mai sus mentionate (137/2018) - pe motiv ca "actul administrativ este nelegal si a fost emis cu exces de putere" - si suspendarea actului cu privire la tragerile la sorti pentru desemnarea Completelor de 5 judecatori.

In cuprinsul cererii modificatoare depuse de avocata Flavia Teodosiu la dosarul nr. 7249/2/2018, pe care o prezentam in exclusivitate, se reclama faptul ca Inalta Curte si Colegiul de conducere al instantei supreme, reprezentate de Cristina Tarcea "au procedat intr-o maniera total imprevizibila, abuziva, peste orice temei legal, la adoptarea unei hotarari de colegiu", efectuand tragerile la sorti pentru noile complete de 5 judecatori, inainte ca CCR sa publice motivarea, lucru care a produs o serie de nereguli chiar in Inalta Curte.

La randul sau, in aparare, Inalta Curte si Colegiul de conducere al instantei supreme, prin sefa ICCJ Cristina Tarcea, au formulat o intampinare in cuprinsul careia au invocat mai multe motive, credem noi, aberante, pentru care cererea lui Liviu Dragnea ar fi neintemeiata. Toate aceste motive sunt sintetizate in raspunsul la intampinare al liderului PSD, care se regaseste la dosarul nr. 7249/2/2018, in care "paratele" Inalta Curte si Colegiul de conducere, prin Cristina Tarcea, invoca motive precum exceptia tardivitatii si decaderea din dreptul de a formula cerere. Argumentele au fost atat de slabe incat, in cele din urma, judecatoarea Alina Ghica de la CAB a decis sa admita cererea lui Liviu Dragnea, sa suspende efectele Hotararii nr. 137/2018, iar Completele de 5 judecatori extrase de Cristina Tarcea inainte de publicarea Deciziei CCR sa fie blocate. Cel putin pana la aparitia motivarii CCR din 7 noiembrie 2018.

Prezentam in continuare pasaje din cererea modificatoare a actiunii principale, depuse la CAB in dosarul nr. 7249/2/2018:

"In ciuda faptului ca Decizia Curtii Constitutionale nu este redactata si nici publicata in Monitorul Oficial, iar dispozitivul acesteia clarifica numai situatia uneia dintre ipotezele conflictului, respectiv a dosarelor care se vor inregistra pe rolul completurilor de 5 judecatori dupa data publicarii deciziei, paratele au procedat intr-o maniera total imprevizibila, abuziva, peste orice temei legal, la adoptarea unei (unor) hotarari de colegiu, stabilind trageri la sorti 'pentru desemnarea tuturor membrilor completelor de 5 judecatori', asa cum rezulta din Comunicatul de presa din data de 8.11.2018, disponibil pe site-ul instantei.

Procedura de tragere al sorti a fost aplicata inclusiv dosarelor care fusesera deja repartizate unor completuri de 5 judecatori carora le-am contestat doar in parte legala compunere, respectiv participarea de drept a presedintelui completului de judecata (judecator cu functie de conducere) singurul in privinta caruia nu fusese respectata procedura de tragere la sorti prevazuta de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. (...)

M-am adresat paratelor cu o notificare si cu o plangere prealabila solicitandu-le sa suspende orice procedura de schimbare intempestiva a compunerii completului de judecata inainte de clarificarea necesara ce este asteptata de la Curtea Constitutionala, odata cu considerentele deciziei.

Paratele au ignorat si ignora solicitarea mea, incalcandu-mi dreptul la aparare si dreptul de acces la instanta, asa incat am recurs la modificarea actiunii intiale, rugandu-va sa dispuneti anularea actului administrativ nelegal, emis cu exces de putere.

Solicitarea mea este total indreptatita prin raportare la consecintele neregularitatilor generate de atitudinea paratelor care ignora o realitate faptica, rezultat al propriei conduite abuzive, asupra careia Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat deja. (...)

In aceste conditii, apare cu totul suspecta graba paratelor de a proceda in contra dispozitiilor legale, intr-o maniera care sa-mi intareasca convingerea ca aspectele de impartialitate si acces la o instanta independenta, alcatuita 'conform legii', care ar trebui sa guverneze activitatea instantei supreme, sunt, in fapt, iluzorii. (...)

In procesul de emitere a unui act administrativ actiunea autoritati publice nu poate fi discretionara, iar legea trebuie sa furnizeze individului o protectie adecvata impotriva arbitrajului. In acest sens, suspendarea executarii actului reprezinta singurul instrument eficient pentru asigurarea respectarii principiului legalitatii.

Deoarece suspendarea executarii actului reprezinta o situatie de exceptie, rog instanta de judecata sa efectueze o ceretare sumara a aparentei dreptului, deoarece in cadrul acestei proceduri nu poate fi prejudecat fondului dreptului.

Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind Curtea Constitutionala, deciziile Curtii se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sunt general obligatorii si au putere pentru viitor.

Or, raportat la cele mai sus expuse si la prevederile legale mentionate este evident ca actul administrativ emis se bazeaza pe o interpretare arbitrara, contrara legii si spriritului Constitutiei, asa incat este pe deplin indeplinita cerinta prev.de art. 14 din Legea nr. 544/2004, anume cazul bine justificat.

Cu privire la cea de-a doua cerinta, a pagubei iminente, va rog sa observati ca si aceasta este indeplinita, avand in vedere efectele pe care actul administrativ le produce in planul legalei compuneri a completurilor de judecata, fiind influentata chiar repartizarea aleatorie a cauzelor prin repartizarea multipla a aceluiasi dosar, in mod consecutiv si arbitrar unui numar de 10 judecatori.

Nerespectarea normelor privind compunerea completurilor de judecata si vicierea procesului de repartizare aleatorie afecteaza insasi legalitatea hotararilor judecatoresti ce s-au pronuntat sau se vor pronunta in astfel de dosare."

*Cititi aici Cererea modificatoare a actiunii principale formulata de Liviu Dragnea in dosarul nr. 7249/2/2018

*Cititi aici raspunsul la intampinare al lui Liviu Dragnea din dosarul nr. 7249/2/2018

Accesari:6010