STAFIA LULUTEI – DNA a suferit un nou esec intr-un dosar fabricat pe vremea lui Kovesi. Tribunalul Arad a dispus achitarea unei inculpate pe care procurorii de la DNA Timisoara au acuzat-o de frauda cu fonduri europene si spalare de bani. Actiunea civila formulata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura a fost respinsa (Minuta)

Joi, 27 iunie 2019 12:47 | Scris de Bogdan GALCA | pdf | print | email

Facaturile DNA din mandatele Laurei Kovesi (foto) continua sa ingroape in achitari parchetul anticoruptie. DNA a suferit in urma cu cateva zile un nou esec intr-un dosar fabricat pe vremea in care Kovesi conducea cu mana de fier parchetul.


Tribunalul Arad a dispus in 20 iunie 2019 achitarea unei inculpate trimisa in judecata in februarie 2018, de procurorii de la DNA Timisoara. Acuzata de folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata, precum si de spalare de bani, in forma continuata, Viorica Dunca a fost achitata pentru ambele fapte in temeiul art. 16 lit. b teza a II a Cod procedura penala care prevede ca “fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege”. De asemenea, Tribunalul Arad a respins si actiunea civila formulata de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, care se constituise parte civila cu 4.789.902,60 lei. Decizia definitiva in dosar urmeaza sa fie pronuntata de Curtea de Apel Timisoara.

Iata minuta Tribunalului Arad din 20 iunie 2019 in dosarul 330/108/2018 (1254/2018 ):

In baza art. 396 alin. 5 Cod procedura penala rap. la art. 16 lit. b teza a II a Cod procedura penala achita inculpata DUNCA VIORICA, pentru infractiunile de: folosirea sau prezentarea cu rea credinta de documente sau declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta a avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevazuta de art. 181 alin. 1 si alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si spalarea banilor, prevazuta de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal.

In baza art. 397 alin.1 si art. 404 alin. 1 Cod procedura penala raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedura penala respinge actiunea civila formulate in cauza de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, cu sediul in Bd. Carol I, nr. 17, sector 2 Bucuresti. In baza art. 397 alin. 3 Cod procedura penala raportat la art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedura penala dispune ridicarea masurilor asiguratorii dispuse prin ordonanta din data de 15.09.2017 prin care s-a instituit sechestrul asigurator asupra sumei de 23.900 euro ridicata cu prilejul efectuarii perchezitiei domiciliare de la inculpata Dunca Viorica si prin ordonanta din data de 23.10.2017, prin care s-a instituit sechestrul asigurator asupra terenului extravilan in suprafata de 11.100 m.p. si asupra imobilelor situate in localitatea Cuied, respectiv: casa de locuit (suprafata 334 m.p.), anexa gospodareasca (290 m.p.) si teren in suprafata de 30.051 m.p. (suprafata masurata).

In baza art. 397 alin. 3 Cod procedura penala raportat la art. 404 alin. 4 lit. i Cod procedura penala respinge solicitarea formulata prin rechizitoriu cu privire la desfiintarea totala a inscrisurilor folosite de inculpata Dunca Viorica la APIA Centrul Judetean Arad pentru accesarea sprijinului financiar, respectiv cele 16 borderouri de achizitie gunoi de grajd de la persoane fizice, devizul de lucrari nr. 1/31.03.2011, devizul de lucrari nr. 1/03.11.2011, devizul de lucrari nr. 2/04.10.20H, centralizator privind costurile efectuate nr. 12160 din data de 18.10.2011; devizul de lucrari nr. 1/19.10.2012 centralizator privind costurile efectuate nr. 12339 din data de 02.11.2012.

In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. in baza art. 272 alin. 2 Cod procedura penala dispune virarea sumei de 330 lei reprezentand onorarii avocatiale din oficiu in procedura de camera preliminara din fondurile Ministerului Justitiei in contul Baroului Arad. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare".

Iata comunicatul DNA prin care se anunta trimiterea in judecata a Vioricai Dunca:

“Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatei DUNCA VIORICA pentru savarsirea infractiunilor de:

- folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata,

- spalarea banilor, in forma continuata.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada 2010-2012, inculpata Dunca Viorica, atat in nume personal, cat si ca reprezentant al intreprinderii Individuale cu acelasi nume, a depus cu rea-credinta la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (A.P.I.A.) mai multe documente nereale, cu privire la cheltuielile eligibile efectuate, in vederea justificarii sprijinului financiar nerambursabil primit pentru restructurarea/ reconversia unei suprafete de 49,86 hectare reprezentand plantatii viticole. Prin aceste demersuri, inculpata Dunca Viorica a obtinut pe nedrept fonduri nerambursabile in cuantum de 3.008.981,99 lei.

Din acesti bani, 2.156.960,87 lei au fost virati succesiv de catre inculpata Dunca Viorica, prin mai multe conturi, cu scopul disimularii adevaratei proveniente a acestora, fiind folositi, ulterior, pentru achizitionarea unor bunuri in nume personal sau al membrilor de familie.
A.P.I.A. a comunicat ca se constituie parte civila cu suma de 4.789.902,60 lei, la care se adauga accesoriile fiscale calculate de la data efectuarii fiecarei plati pana la data achitarii integrale a debitului principal.
In cauza s-a dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza”.

Accesari:4584