STOINA SCAPAT PE BLAT – ICCJ l-a achitat pe ex-procurorul DNA Eugen Stoina, care a facut praf mai multe masini. Acuzat initial de conducere sub influenta alcoolului, Stoina a fost trimis in judecata doar pentru sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Desi medicii au constatat ca prezenta “halena etanolica”, Stoina a fost lasat sa plece din spital fara sa i se ia sange. Cerem anchetarea politistilor care au permis ca Stoina sa plece ca sa spuna ca a baut acasa de tristete

Vineri, 21 iunie 2019 19:35 | Scris de L.J. | pdf | print | email

Sentinta pentru fostul procuror DNA Eugen Stoina (foto), in prezent la Parchetul Judecatoriei Sibiu, care in ianuarie 2018 a distrus mai multe masini in care a intrat in timp ce isi conducea Mercedesul. Stoina a fost achitat vineri, 21 iunie 2019, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala - "fapta nu este prevazuta de legea penala", pentru acuzatia de sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Singura acuzatie pentru care Stoina a fost trimis in judecata, desi initial impotriva sa fusese retinuta si infractiunea de conducere sub influenta alcoolului.


In primul rand, iata minuta ICCJ:In baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedura penala, achita pe inculpatul STOINA EUGEN pentru savarsirea infractiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 teza a II-a din Codul penal. Conform art. 275 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntata in sedinta publica azi, 21 iunie 2019". 

Blat cat casa

Acest caz ridica insa mari semne de intrebare si prezinta indicii, credem noi, ale unui mare blat facut pentru scaparea lui Eugen Stoina. Afirmam acest lucru avand in vedere modul in care s-au derulat lucrurile. Astfel, asa cum spuneam, in prima faza Sectia de urmarire penala si criminalistica din PICCJ a dispus inceperea urmaririi penale fata de Eugen Stoina si pentru conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice. In cele din urma, Stoina a fost trimis in judecata in noiembrie 2018, de Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) unde dosarul fusese declinat, doar pentru sustragere de la prelevarea de mostre biologice, intrucat acuzatia de conducere sub influenta bauturilor alcoolice nu putea fi probata. Si aici este partea interesanta: de ce nu a mai putut fi probat Stoina ca a condus baut?

Concret, dupa producerea accidentului, in 11 ianuarie 2018, Eugen Stoina a fost dus cu SMURD-ul la Spitalul Elias pentru a-i fi recoltate probe biologice. Ceea ce nu s-a intamplat, intrucat Stoina a parasit spitalul dupa ce si-a declinat o falsa calitate, aceea de procuror DIICOT, fara sa i se ia probe de sange. Toate aspectele sunt constatate intr-un proces verbal al politistilor, care citeaza medicul de garda, acesta din urma sustinand ca Eugen Stoina ar fi declarat ca are alte drepturi, dupa care a plecat din spital (vezi facsimil 1). Mai mult, medicii de la Spitalul Elias au constatat ca fostul procuror DNA Eugen Stoina prezenta "halena etanolica" (vezi facsimil 2).

De ce a fost insa lasat Stoina sa plece din spital fara sa i se ia probe de sange care sa dovedeasca faptul ca a condus baut? Cine trebuia sa se asigure ca acest lucru se intampla? In opinia noastra, politistii care au mers la spital cu fostul procuror DNA. Mai ales ca potrivit art. 190 alin. (8) din Codul de procedura penala prevede ca: “In cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamantul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, in cel mai scurt timp, intr-o institutie medicala, in conditiile stabilite de legile speciale". In cazul nostru nu doar ca Stoina nu a fost examinat, insa in procesul verbal incheiat de politisti nu se mentioneaza nimic despre faptul ca s-ar fi cerut recoltarea de probe de sange si ca fostul procuror DNA a refuzat. De altfel, este posibil ca politistii nici macar sa nu il fi insotit la spital, daca avem in vedere ca in procesul verbal se citeaza declaratii ale medicilor. Pur si simplu, Eugen Stoina a plecat linistit acasa.

Apararea lui Stoina: a baut de tristete

Totusi, intr-un final lui Stoina i s-au luat probe. Astfel, abia dupa trei ore de la producerea accidentului, fostul procuror DNA a fost cautat de organele de politie rutiera, reusindu-se contactarea telefonica a acestuia la ora 17.55, asa cum a dezvaluit SIIJ, cu solicitarea de a se prezenta la sediul Brigazii Rutiere. Stoina s-a prezentat la sediul politiei rutiere unde a fost testat cu aparatul alcooltest, reiesind din informatiile noastre o alcoolemie de 3,2 la mie. Ulterior, Eugen Stoina a fost condus la o unitate medicala unde i-au fost recoltate probe de sange, stabilindu-se ca acesta consumase bauturi alcoolice. Prea tarziu insa, intrucat, asa cum surse au dezvaluit pentru Lumea Justitiei, Eugen Stoina a sustinut ca a baut dupa accident, acasa, de tristete.

Practic, in conditiile in care lui Eugen Stoina nu i s-au luat probe de sange imediat dupa accident, era imposibil de dovedit de catre SIIJ ca a condus sub influenta alocoolului. De vina nu sunt asadar procurorii SIIJ, credem noi, ci cei care l-au lasat pe Eugen Stoina sa plece din spital ca sa spuna apoi ca a baut acasa, si anume politistii. Fie ca acestia au mers cu el la spital si l-au lasat sa plece, fie ca nu au insotit SMURD-ul care l-a dus pe Stoina la spital, venind ulterior.

Tocmai de aceea, Lumea Justitiei solicita anchetarea politistilor care practic au permis ca fostul procuror DNA Eugen Stoina sa plece acasa, fapt din cauza caruia nu s-a mai putut proba ca acesta a condus baut.







Accesari:3957