Fosta senatoare PSD Laura Moagher (foto) a criticat marţi, 24 martie 2026, cele 12 proiecte de legi prin care Uniunea Salvaţi România plănuiește să acapareze justiţia română şi pe care Lumea Justiţiei le-a prezentat în detaliu tot marți.

Proiectele au în vedere: reintroducerea DNA în dosarele de corupție ale magistraților, creșterea termenelor de prescripție, includerea ONG-urilor în procedura de auditare a repartizării dosarelor, limitarea la un singur mandat a conducerilor de la IJ și marile parchete, schimbarea modului de alegere a CSM-iștilor, precum și posibilitatea ca președintele României să blocheze numirea șefilor din ICCJ (click aici pentru a citi).

În prezent consilieră a președintei Curții de Conturi, Mirela Călugăreanu, și a lui Ion Mocioalcă (unul dintre cei doi vicepreședinți ai CC), Laura Moagher a scris marți pe Facebook că, prin aceste inițiative legislative, USR ne va întoarce în epoca în care DNA era folosită ca mijloc de presiune în dosare sensibile. De asemenea, sub masca unor principii nobile, precum „transparența” și „reprezentativitatea”, USR nu urmărește altceva decât să aducă ONG-urile #rezist la masa deciziilor din justiție – ceea ce este inacceptabil, adaugă Laura Moagher, fost secretar al Comisiei juridice din Senat.

Redăm postarea fostei senatoare PSD:

„Ceea ce se întâmplă astăzi în jurul acestor inițiative legislative nu are nimic de-a face cu ‘reforma justiției’, ci mai degrabă cu o încercare periculoasă de a rescrie echilibrul construit cu greu în ultimii ani. După ani de tensiuni, experimente și intervenții externe, România ajunsese, în sfârșit, la un anumit grad de stabilitate în sistemul judiciar – o stabilitate bazată pe delimitarea clară între puterile statului și pe o relativă protecție a magistraților față de presiuni.

Astăzi, sub pretextul ‘eficientizării’ și ‘responsabilizării’, asistăm la o întoarcere în trecut. Reintroducerea unor mecanisme care au mai fost contestate, precum implicarea DNA în anchetarea magistraților, ridică semne serioase de întrebare. Chiar inițiatorii spun că vor ‘egalitate în fața legii’ și întărirea luptei anticorupție, însă întrebarea reală este: la ce cost și cu ce garanții?

Pentru că independența justiției nu înseamnă doar eficiență sau ‘dosare mai multe’, ci înseamnă protecția magistratului de orice tip de presiune – inclusiv de presiuni instituționale sau ideologice. Or, istoria recentă a României ne-a arătat foarte clar că există riscul ca instrumente precum DNA să fie folosite nu doar pentru combaterea corupției, ci și ca mijloc de influență asupra unor decizii judiciare sensibile.

Mai mult decât atât, modificările propuse asupra CSM și asupra modului de organizare a sistemului pot duce la o politizare indirectă, sub masca ‘transparenței’ și ‘reprezentativității’. Chiar dacă pe hârtie aceste concepte sună bine, în practică ele pot deveni instrumente prin care grupuri de interese – fie politice, fie din zona activisto-ONG – să exercite presiune asupra corpului magistraților.

Și aici apare întrebarea esențială: ce caută ONG-urile ‘haștagiste’ în zona deciziilor de justiție?

Justiția nu este și nu trebuie să devină un câmp de luptă ideologic. Nu este un spațiu în care presiunea străzii sau a unor organizații militante să dicteze direcția legislației sau a actului de judecată. Într-un stat de drept autentic, justiția se face în instanțe, nu pe rețele sociale și nu în baza campaniilor de imagine.

Este profund îngrijorător că se încearcă acreditarea ideii că orice critică la adresa acestor proiecte ar fi ‘anti-reformă’ sau ‘pro-corupție’. În realitate, tocmai aceste inițiative riscă să slăbească sistemul, nu să îl întărească, pentru că ating un punct sensibil: echilibrul dintre independență și răspundere.

Da, magistrații trebuie să răspundă pentru abuzuri – dar această răspundere trebuie să fie clar reglementată, echilibrată și lipsită de influențe externe. Nu putem înlocui o posibilă lipsă de răspundere cu un risc și mai mare: presiunea instituțională sau ideologică asupra judecătorilor și procurorilor.

În concluzie, ceea ce s-a construit cu greu ca ‘normalitate’ în justiția românească nu trebuie demolat în numele unor experimente politice sau al unor agende susținute de grupuri de presiune. Justiția trebuie să rămână independentă – nu doar în teorie, ci și în practică –, iar orice reformă reală trebuie să plece de la acest principiu, nu să îl submineze”.