28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Ce nu spune Tudorel. Uite extradarea, nu e extradarea!

Scris de: Adina Anghelescu-STANCU | pdf | print

18 April 2017 15:24
Vizualizari: 9277

Inainte de toate, "HRISTOS A INVIAT!"

Azi, subiectul zilei in media ramane Sebastian Ghita.

"Jos jednu turu, molim!", ar fi mesajul, in sarba, catre Sebastian Ghita. Adica "inca un rand, va rog!". Asta si-ar dori media si, implicit, intreaga opinie publica de la domnul Ghita. Caci de la el, odata ce ar sosi in Romania, se asteapta continuarea dezvaluirilor. Exact de acolo de unde se oprisera.


Sebastian Ghita are obligatia de a devoala, eventual printr-un amplu denunt la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, tot ce stie si nu a spus despre relatia Kovesi-Coldea, despre binoame, campuri tactice, despre campania din 2009, despre care Dan Andronic a declarat ca acesta a avut o implicare. Doar asa isi va putea repara Ghita, cat de cat, imaginea de personaj imbogatit vremelnic de Sistem. Si doar asa ar putea capata, cat de cat, si ceva circumstante atenunate. Iar acest denunt il poate face si de acolo, din Serbia, pentru a fi transmis aici, la PICCJ, in Romania.

Informatia oficialilor este ca Ghita va fi adus in Romania, prin procedura extradarii, in 40 de zile. Adica pana la finele lunii mai. Eu zic, insa, ca nu e chiar asa de usor, ba dimpotriva, nu e deloc sigur. Ghita e tinut in arestul autoritatilor din Belgrad. Pentru 60 de zile. Sunt extrem de importante primele semnale pe care Sebastian Ghita le va transmite din arest. Canale exista, desigur. Dar vom vedea si daca ele vor fi blocate pentru ca opinia publica sa nu afle altceva decat ceea ce vor autoritatile romane, respectiv procurorii DNA, precum si ce lasa autoritatile din Serbia sa se scurga in spatiul public.

Dar, cum scriam mai sus, e posibil ca Ghita sa nu vina asa de repede in Romania. Si mai sunt si alte variante prin care Ghita sa nici nu fie adus in Romania. Sa presupunem ca Ghita are deja, sau va avea, depusa o cerere de capatare a cetateniei sarbe. Sau poate cere azil politic. Daca i s-ar acorda, atunci s-ar schimba toate datele problemei. Si regulile "jocului" ar fi, desigur, modificate.

Azi, ministrul Justitiei a aparut in sfarsit la munca si a anuntat cum suna legea si care sunt pasii extradarii lui Ghita. Dar nu a spus tot. Legea 302/2004 la care a facut trimitere Toader Tudorel are mult mai multe prevederi decat cea pe care a mentionat-o ministrul. In functie de anumite situatii care privesc cooperarea judiciara internationala in materia extradarii. Spre exemplu, in aceasta lege sunt prevederi care privesc conditiile in care se amana o extradare, procedura care se parcurge in cazul in care exista neajunsuri semnalate la examenul de regularitate internationala. Legea stipuleaza ca, in situatia in care exista neajunsuri constatate la acest examen de regularitate internationala, ministrul Justitiei va cere Procurorului General al Romaniei introducerea cererii de revizuire a hotararii judecatoresti definitive. Etc..In fine, sunt diverse situatii, iar termenele acestei proceduri pot duce la expirarea acelei perioade de 18 zile despre care se tot vorbeste. As si paria ca asta se va intampla.

Una peste alta, mai poate exista si alta situatie extrem de interesanta. Aceea in care statul solicitat (Serbia) sa nu fie de acord cu extradarea. Si asta pentru ca noi nu stim raspunsul clar la urmatoarea intrebare: a fost Sebastian Ghita arestat in vederea extradarii sau a fost arestat pentru ca ar fi savarsit o infractiune pe teritoriul Serbiei? Caci daca nu a fost arestat in vederea extradarii - si eu cred ca aceasta este situatia - atunci Serbia, stat non-UE pe teritoriul caruia nu se putea pune in executare mandatul european de arestare, nu are cum sa il extradeze pe Ghita. Asadar, Ghita ar putea ramane multa vreme in Serbia. Mai mult decat ne asteptam.

Mai exista, insa, si o alta situatie prevazuta, si ea, in Legea 302/2004. Presupunand ca Sebastian Ghita nu ar avea problemele penale impuse de legislatia sarbeasca, daca el si-ar exprima acordul cu privire la extradarea in Romania, atunci s-ar merge pe procedura extradarii simplificate. Fara a mai fi nevoie ca statul roman sa mai faca vreoc cerere. "Articolul 66 indice 1- Extradarea simplificata. Atunci cand persoana data in urmarire internationala pe canalele Organizatiei Internationale de Politie Criminala - Interpol sau cu privire la care s-a introdus o semnalare in Sistemul de Informatii Schengen este de acord sa fie extradata in Romania, prezentarea unei cereri formale de extradare nu mai este necesara daca autoritatea centrala a statului solicitat informeaza in acest sens, iar conventia internationala aplicabila in relatia cu statul solicitat sau legislatia acelui stat reglementeaza o astfel de procedura". Acest articol a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicat in MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. Tot conform prevederilor legale, Serbia poate acorda extradarea sub conditie - asa se numeste - si poate cere si garantii. Care trebuie sa fie respectate. O conditie poate fi retrimiterea extradatului inapoi, in Serbia. Sa nu uitam, insa, ca Serbia este stat non-UE. Si face cum considera ea. Iar mandatul european de arestare nu poate fi pus in executare, repet, decat intr-un stat membru UE. Deci..

Dupa cum e lesne de observat, aducerea in tara a lui Sebastian Ghita va fi extrem de complicata. Chiar daca ministrul Justitiei a spus doar ce a considerat ca trebuie sa stie media, lasand aparenta unei deschideri totale in a da explicatii legate de acest subiect. Si lasand impresia ca va fi bine si facil.

Insa, foarte important este ce se va intampla in acest timp in Romania. La nivelul comisiilor de ancheta, dar mai ales la nivelul Parchetelor. Astept sa vad daca jocurile murdare ale campaniei din 2009 - detonate public de Dan Andronic - vor fi anchetate de PICCJ. Si care va fi rezultatul final. Altfel, doar cu Florian Coldea pe tusa, nimic nu se schimba. Doar se transforma. Nimic mai mult. "Sistemul" este inca foarte puternic. Si multi sunt inca aserviti lui.

Ziveli!

P.S.: Domnule ministru, mai lasati cursurile universitare, si explicati concret o situatie, ca un veritabil ministru al Justitiei.

Comentarii

# florin negoita date 18 April 2017 17:21 -1

Apreciez  mult opiniile dv . , mai ales ca mi-ati fost studenta !Desi fondul e de +10, titlul ma obligă la o  replică.Trebuie sa avem rabdare si incredere in MINISTRUL JUSTIEI, care nu trebuie sa se implice politic , sa faca jocuri politicianiste, de partid, de conjuctura. Daca reluati lista ministrilor de justitie dupa 1990 veti vedea ca are o experienta de invidiat, este profesionist 100% in care eu am incredere 100%, daca va fi lasat sa-si faca echipa sa, sa-si exercite atributiile legale si profesia de magistrat si prim-aparator al legii si constitutiei , al statului de drept si domniei legii. Are marele avantaj, dar si dezaventaj că nu face politică. Nu e santajabil, rezistă  cu onoarea si demnitatea sa presiunilor politicianiste, institutiilor de fortă, grupurilor de presiune, inlusiv din partea mass mediei. Daca se vrea JUSTIRIEI si reformarea din temelii a legislatiei si intitutiilor juridice, in  2-3 ani va fi un nou ALEXANDRU IOAN CUZA, plecat tot de la IASI!

# I-auzi brîul! date 19 April 2017 12:31 0

„ incredere in MINISTRUL JUSTIEI”? Lovitură în scandalul fugii lui Sebastian Ghiţă! Autorităţile nu pot cere deocamdată extrădarea fostului deputat deoarece Ministerul Justiţiei nu are toate documentele necesare. Au mai rămas doar 13 zile din mandatul de arestare emis de autorităţile sârbe pe numele patronului RTV, iar în ţară procedura de extrădare bate pasul pe loc. De vină ar fi instanţele care au emis mandate de arestare pe numele lui Ghiţă în ultimele patru luni. antena3.ro

# DOREL date 18 April 2017 18:59 +1

Ghita se foloseste de forta inamicului impotriva lui (a inamicului, adica), a aranjat lucrurile cum nu se putea mai bine: cand o sa apara ca a fost inculpat pentru realatia cu un candidat, ulterior prim ministru (Victor Ponta) si pentru relatia cu un fost prim ministru englez (Tony Blair), o sa fie clar ca e dosar politic, extradarea o sa fie refuzata, daca cere i se acorda azil politic, poate-i trece prin cap si sa ceara cetatenie sarba s.a.m.d. Faptul ca a aruncat pe geam banii de la cautiune, inseamna multe, acu' sa vedem ce acte trimit ai nostri si mai ales cand, Zic sa avem putintica rabdare ! Si, b): mi se pare mie sau dna K a cam amutit brusc ? 

# Ko = pasărea PHOENIX date 19 April 2017 12:36 0

Cum (Tu)Dorel s-a făcut că greșește, plagiind pe ex-ministresa 2MAK în cazul extrădării lui Aurolacsson din Suedia, LULUȚA CIORDUTZA va da interviuri pentru zări străine cu multă rîvnă :P

# Viziune date 19 April 2017 15:07 +1

O f buna viziune asupra subiectului. Felicitari.

# kk date 20 April 2017 16:34 +1

MARE DREPTATE ARE DOAMNA! tt-UL E PUS SA SE PLIMBE CA vODA PRIN LOBODA AMBASADELOR SI IESE LA DECLARATII UNIVERSITARE, NIMIC ALTCEVA. MAI SPRINTEN, NENE, MAI VIOI!

# LupulAlb date 20 April 2017 17:29 -1

Eu astept "Las fierbinti" urmatoarele episode cu Sebi , cum a promis . Abia astept s-o vad in vie pe Bubulina cum se cufureste pe ea, justitie ....

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva