Ieri, la Conferinta de la Strasbourg a GRECO – organismul anticoruptie al Consiliului Europei – procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a afirmat, intre altele: „legislatia privind imunitatea ministrilor trebuie revizuita si trebuie limitata la durata mandatului lor”.

De fapt, dna Kovesi reia afirmatii pe care le-a mai facut. Spre exemplu, intr-un interviu din 2015, atunci cand afirma ca „imunitatea pe viata pe care o au ministrii sau fostii ministri ai guvernului este unica”. In plus, aceasta abordare reia „filozofia” ordonantei de urgenta din 2005, de dupa alegeri, a procurorului ceausist Monica Macovei care, in calitate de ministru al justitiei, a cautat modalitatea prin care sa elimine filtrul parlamentului pentru FOSTII ministri (din guvernul PSD) in vederea inceperii urmaririi penale.

Am avut un rol in aceasta batalie si in adoptarea de catre Curtea Constitutionala, in urma cu 10 ani, pe baza unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate de mine, a unei decizii in aceasta chestiune. De fapt, in 2007, Curtea Constitutionala a trebuit sa se pronunte, INCA O DATA, pe aceasta problema – o mai facuse in 1999 – ca sa-i intre in cap solutia respectiva si lui Macovei.

Detalii in ceea ce urmeaza. Banuiesc ca departamentul juridic al PSD dar si Ministerul Justitiei vor face precizarile necesare, in acelasi sens.

La 6 ianuarie 2005, imediat dupa alegeri,intr-un interviu acordat cotidianului „Adevarul”, Traian Basescu a solicitat, prin incalcarea atributiilor constitutionale, schimbarea presedintilor celor doua Camere si scoaterea de la guvernare a „solutiei imorale” PUR, pe care tot el a impus-o.

La 27 ianuarie 2005, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a inaintat guvernului un proiect de O.U. pentru modificarea Legii nr. 115/1999. In sustinerea publica a initiativei legislative, Monica Macovei a pretins ca acesta este un prim act legislativ prin care se declanseaza lupta impotriva coruptiei si ca modificarile au ca scop tragerea la raspundere penala a fostilor ministri. Raspunderea ministeriala si inlaturarea imunitatii ministrilor, in functie sau fosti, facuse insa obiectul unui proiect de lege din anul 1999.

Prin Decizia nr. 93 din 16.06.1999, publicata in MO 300/28.06.1999, Curtea Constitutionala, avand ca presedinte pe Lucian Mihai, a statuat insa ca trebuie sa existe o singura procedura pentru urmarirea penala a fostilor ministri si a celor in functie. Deci, in 1999!

De fapt, prin modificarea legii raspunderii ministeriale, in 2005, de catre Monica Macovei, a fost finalizata prima procedura in cadrul „vanatorii de vrajitoare”, si anume inlaturarea garantiilor legale, constitutionale care o interziceau. Pentru urmatorul pas – angajarea „haitasilor” – era necesar ca sefii parchetelor sa se reintoarca sub controlul ministrului Justitiei, ceea ce s-a si intamplat in vara lui 2005.

„Sforarilor” si „haitasilor” li s-a parut ca vanatoarea de vrajitoare se va desfasura, fara dificultati, in conditiile comandate. Nu au tinut seama de faptul ca textul constitutional fusese deja interpretat de catre Curtea Constitutionala, tot intr-o perioada a guvernarii de dreapta, in 1999. Ghinion!

In baza unei exceptii ridicate de mine la ICCJ, cu ocazia uneia din cele 200 de „vizite” pe care le-am facut acolo, Curtea Constitutionala a adoptat o decizie, in 2007, repetand, de fapt, solutia din 1999.

Reamintesc unele aspecte necesare pentru intelegerea deciziei Curtii:

1. Prin Decizia nr. 93 din 16.06.1999, Curtea Constitutionala a statuat ca trebuie sa existe o singura procedura pentru urmarirea penala a fostilor ministri si a celor in functie.

Curtea a constatat ca „imunitatea este o institutie constitutionala de protectie a mandatului de senator sau de deputat, pe cand, in privinta mandatului de membru al Guvernului, Constitutia nu a instituit imunitatea, ci o alta masura de protectie, si anume conditionarea dreptului de a cere urmarirea lui penala pentru fapte savarsite in exercitiul functiei”.

Curtea a constatat de asemenea, ca „dispozitiile din Legea privind responsabilitatea ministeriala instituie o masura de protectie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, avand deci caracterul obiectiv al unei garantii constitutionale de ordin procedural, menite sa ocroteasca interesul public, si anume realizarea actului de guvernare prin exercitiul mandatului. Aceasta masura de ocrotire a interesului public subzista si dupa incetarea mandatului membrilor Guvernului, asa incat este evident ca, in privinta infractiunilor comise in exercitiul functiei, punerea sub urmarire penala a membrilor Guvernului trebuie sa se realizeze cu respectarea acelorasi norme procedurale”.

Poate ca aceasta decizie a Curtii Constitutionale nu a ajuns inca la procurorii DNA!

2. Asa cum am aratat, la 27 ianuarie 2005, ministrul justitiei, fostul procuror ceausist Monica Macovei, inaintase guvernului un proiect de O.U. pentru modificarea Legii nr. 115/1999. In Nota de fundamentare ce insotea proiectul de ordonanta de urgenta, Monica Macovei, cu rea-credinta, nu a informat membrii guvernului:

– ca prin Decizia nr. 93/1999 Curtea Constitutionala a statuat ca modificarile ce urmeaza sa fie adoptate sunt considerate ca neconstitutionale;

– ca modificarile propuse incalca prevederile art. 109 alin.2) din Constitutie, care stabilesc dreptul Camerei deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei de a cere urmarirea penala a membrilor guvernului si ale art. 109 alin. 3) in care se prevede in mod expres ca printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala se pot reglementa doar cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor guvernului;

– ca modificarile introduse prin OUG se refera la procedura de urmarire penala a fostilor ministri si nu la imunitate sau raspundere penala, conditionalitatea din programul PAL, invocata de Monica Macovei, fiind deja indeplinita din 1999.

3. Decizia nr.93/1999, potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutie, este general obligatorie si are putere numai pentru viitor. Efectele deciziei se produc de la data pronuntarii sale, in prezent, si in continuare, pana la revenirea asupra ei tot de catre Curtea Constitutionala.

Puterea si efectele acelei decizii nu au fost anulate si nu puteau fi anulate prin Legea nr.90/2005 – initiata de fostul procuror ceausist – lege declarata neconstitutionala prin Decizia nr 665 din 5 iulie 2007.

4. Constatarea de catre Curtea Constitutionala, in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata intr-o cauza aflata pe rolul unei instante de judecata este admisibila, produce efecte in cauza in care a fost invocata, in conformitate cu art. 29 alin. 1 din legea nr. 47 din 1992. In caz contrar, daca s-ar primi teza ca efectele se produc numai pentru alte cauze, in viitor, partile din procesele aflate pe rolul instantelor nu ar mai fi interesate sa sesizeze Curtea Constitutionala (lipsind interesul legitim), iar instanta de judecata nu ar dispune suspendarea judecarii si nici nu ar fi obligata sa emita un punct de vedere.

Justitia penala nu se poate intemeia pe un text de lege care a fost declarat neconstitutional, cu consecinta translarii intregii urmariri penale sub spectrul nulitatii absolute.

Admiterea acestei teze ar fi de natura a discrimina fostii ministrii in raport cu un factor aleatoriu si anume momentul trimiterii lor in judecata fata de data de 5 iulie 2007 cand s-a pronuntat Curtea Constitutionala.

5. Precizez ca si pentru fostii ministrii, la fel ca si pentru ministrii in functie, sunt avute in vedere doar faptele din timpul mandatului, nu cele care s-ar fi putut petrece dupa iesirea din functie.

6. Decizia Curtii Constitutionale nu a avut in vedere, de fapt, „dosarul Zambaccian”, ci toate situatiile asemanatoare in care nu s-a respectat Constitutia!

Este adevarat, „vanatoarea de vrajitoare” trebuia pornita de Monica Macovei, la indicatii superioare, in ianuarie 2005, dar artizanii acestor mizerii, inclusiv „neptunistii”, in graba lor, au trecut peste orice – Constitutie, decizii ale Curtii constitutionale.

Deci problema nu este de „revizuire a legislatiei” ci, foarte concret, de o eventuala revizuire a Constitutiei. Precizez insa ca in toate constitutiile Romaniei de pana acum, au existat dispozitii privitoare la institutia raspunderii guvernamentale, practic in acelasi sens. Pentru cei curiosi, recomand studiul meu, „Imunitatea parlamentara in Romania si in Europa” ( Revista Romana de Drept European, nr. 2/2014, p.127-155)

Iar pentru cunoscatori dar si pentru procurorii care nu au luat la cunostinta aceasta decizie a Curtii Constitutionale, redau, mai jos, textul CCR din 5 iulie 2007:

DECIZIA Nr.665 din 5 iulie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata. Publicata in Monitorul Oficial nr.547 din 10.08.2007

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata, exceptie ridicata de Adrian Nastase in Dosarul nr.15.083/1/2006 al inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 28 iunie 2007, in prezenta aparatorului autorului exceptiei si a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 4 iulie 2007 si apoi pentru data de 5 iulie 2007.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin incheierea din 22 martie 2007, pronuntata in Dosarul nr.15.083/1/2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.24 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala. Exceptia a fost ridicata de Adrian Nastase in cadrul solutionarii unei cauze penale privind savarsirea infractiunilor prevazute de art.254 alin.1 din Codul penal si de art.13 si 131 din Legea nr.78/2000.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru fapte savarsite pe durata mandatului si in exercitiul functiei a fost reglementata in cap. III al Legii nr.115/1999 – in forma anterioara republicarii din 2002 -, instituindu-se un regim juridic special demnitarilor guvernamentali, partial distinct de cel reglementat prin Codul de procedura penala. Mai arata ca dispozitia criticata – in redactarea initiala – a fost supusa examinarii Curtii Constitutionale, care, prin Decizia nr.93/1999, a declarat ca aceasta este constitutionala, si invoca totodata puncte de vedere exprimate in literatura de specialitate.

Modificarea dispozitiilor criticate prin Legea nr.90/2005 (in sensul ca urmarirea penala a fostilor membri ai Guvernului se va face potrivit regulilor de drept comun) contravine prevederilor art.109 alin.(3) din Constitutie, potrivit carora legiuitorul poate reglementa, in domeniul responsabilitatii ministeriale, numai cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, deci norme de drept substantial. Nicidecum nu poate sa modifice regimul procesual penal special intr-un regim de drept comun, in raport cu un element in personam, si anume incetarea functiei de membru al Guvernului.

De asemenea, autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile criticate contravin principiului neretroactivitatii legii si principiului egalitatii in fata legii, deoarece instituie un regim discriminatoriu ministrilor al caror mandat a incetat. Astfel, in timp ce pentru un anumit tip de fapte penale comise in exercitarea mandatului, ministrii in functie raspund conform unei proceduri speciale – Legea nr.115/1999, ministrii ale caror mandate au incetat raspund conform procedurii dreptului comun – Codul de procedura penala.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala si-a exprimat opinia in sensul ca instituirea unei proceduri pentru tragerea la raspundere penala a ministrilor in functie si a fostilor ministri pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor constituie un atribut al puterii legiuitoare.

Potrivit dispozitiilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintele Senatului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, pentru urmatoarele motive:

a) dispozitiile criticate contravin prevederilor art.109 alin.(2) si (3) din Constitutie, deoarece, pe de-o parte, nu instituie o masura de protectie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, inlaturand astfel caracterul obiectiv al unei garantii constitutionale de ordin procedural, si, pe de alta parte, modifica regimul procesual penal special intr-un regim de drept comun, in functie de calitatea subiectului activ de membru al Guvernului;

b) dispozitiile criticate contravin principiului egalitatii in drepturi, prevazut de art.16 alin.(1) din Constitutie, deoarece instituie un regim discriminatoriu pentru ministrii al caror mandat a incetat;

c) dispozitiile criticate contravin si jurisprudentei Curtii Constitutionale, potrivit careia masura de ocrotire a interesului public subzista si dupa incetarea mandatului membrilor Guvernului.

Presedintele Camerei Deputatilor considera ca textele de lege criticate sunt neconstitutionale. in acest sens, arata ca, prin forma actuala a Legii nr.115/1999, s-au introdus doua regimuri juridice distincte pentru tragerea la raspundere penala a doua categorii de persoane care ar fi savarsit fapte penale, cu precizarea ca, in momentul savarsirii lor, autorii aveau aceeasi calitate – cea de membru al Guvernului. Ceea ce uneste aceste doua categorii de persoane este tocmai calitatea de membru al Guvernului pe care o aveau cand au savarsit fapta penala, iar calitatea lor procesuala depinde de acest fapt, si nu de pozitia pe care o ocupa ulterior, pe parcursul urmaririi penale si al judecatii. Invoca totodata Decizia nr.93 din 16 iunie 1999 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.300 din 28 iunie 1999.

Avocatul Poporului apreciaza ca, deoarece faptele care ii sunt imputate inculpatului au fost savarsite in exercitiul functiei de prim-ministru, raspunderea penala se conduce in acest caz dupa dispozitiile art.109 din Constitutie, intrucat legile de procedura pot doar detalia prevederile constitutionale, fara insa a contraveni acestora. Invoca in acest sens Decizia nr.93/1999 a Curtii Constitutionale si lucrarea „Constitutia Romaniei, revizuita – comentarii si explicatii -” de Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru si Elena Simina Tanasescu, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, unde, la pagina 198, se arata ca „textele Constitutiei se aplica atat ministrilor in functie, cat si celor care au fost in functie, dar pentru fapte savarsite in timpul mandatului”.

De asemenea, considera ca se impune aplicarea principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile, potrivit art.15 alin.(2) din Constitutie, deoarece „regulile privind protectia demnitarilor in domeniul aplicarii legii penale se inscriu in categoria larga a tratamentului penal mai favorabil”.

Guvernul nu a comunicat Curtii Constitutionale punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, presedintelui Senatului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la

prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze

exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum este mentionat in incheierea de sesizare, il constituie dispozitiile art.24 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, modificate prin art.I din Legea nr.90/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.3/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.322 din 15 aprilie 2005, si prin care s-a dispus republicarea Legii nr.115/1999.

Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, Legea nr.115/1999 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.200 din 23 martie 2007, dandu-se textelor o noua numerotare, dispozitiile art.24 alin.(2) si (3) devenind art.23 alin.(2) si (3).

Prin urmare, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra dispozitiilor art.23 alin.(2) si (3), care au urmatorul cuprins:

„(2) Urmarirea penala si judecarea fostilor membri ai Guvernului pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor, astfel cum acestea sunt prevazute de art.7-11, se efectueaza potrivit normelor de procedura penala de drept comun.

(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplica fostilor membri ai Guvernului in nicio situatie.” (marea marsavie a procurorului ceausist n.b)

Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile criticate sunt contrare prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(5) privind obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art.11 alin.(1) referitoare la obligatia statului roman de a indeplini obligatiile ce ii revin din tratatele la care este parte, ale art.15 privind universalitatea, ale art.16 alin.(1) referitoare la egalitatea in fata legii, ale art.20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art.21 alin.(3) privind dreptul partilor la un proces echitabil, ale art.53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, ale art.109 alin.(2) si (3) privind raspunderea membrilor Guvernului si celor ale art.7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la principiul neretroactivitatii legii penale.

Examinand criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata, in raport cu textele constitutionale de referinta, Curtea retine cele ce urmeaza:

Potrivit art.109 alin.(2) din Legea fundamentala, ca urmare a cererii de urmarire penala formulate de Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei impotriva unui membru al Guvernului sau a trimiterii sale in judecata, acesta poate fi suspendat din functie de Presedintele Romaniei ori este suspendat de drept. intrucat, insa, o asemenea masura nu este operanta decat impotriva unei persoane aflate in exercitiul functiei, rezulta implicit ca, prin termenul „membrii Guvernului”, textul mentionat a avut in vedere exclusiv pe cei aflati in functie, avand deci o atare calitate, la timpul prezent, nu si pe fostii membri care au detinut functia respectiva la un moment dat. in considerarea imperativului unitatii terminologice, acelasi inteles se cere conferit aceluiasi termen utilizat si in cuprinsul alin.(3) al art.109 din Constitutie. Asa fiind, este neintemeiata sustinerea autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile legale deduse controlului, consacrand incidenta normelor de procedura penala de drept comun in cazul urmaririi penale si judecarii fostilor membri ai Guvernului, pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei, ar contraveni acestor prevederi constitutionale, intelese a nu distinge intre actualii si fostii membri ai Guvernului.

In opinia autorului exceptiei, dispozitiile legale atacate incalca si prevederile art.15 alin.(2) din Constitutie, care instituie principiul neretroactivitatii legii, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Avand a examina o atare critica, Curtea retine, cu titlu de premisa, ca, in conditiile in care textul constitutional de referinta nu intelege sa cantoneze principiul pe care il consacra exclusiv pe taramul dreptului substantial, nu exista temei pentru a o face pe cale de interpretare, refuzandu-i incidenta in materie procedurala. Nici imperativul imediatei aplicari a normei procesual penale care guverneaza aceasta materie nu ofera o ratiune suficienta convertirii sale intr-un fine de neprimire a exceptiei referitoare la incalcarea principiului neretroactivitatii legii.

Curtea mai retine ca pretinsele infractiuni retinute in sarcina autorului exceptiei au fost savarsite sub imperiul reglementarii anterioare care instituia o procedura derogatorie de la dreptul comun in materie, aceeasi pentru membrii Guvernului in exercitiu, cat si pentru cei care nu mai sunt in aceasta functie. Data fiind finalitatea unei asemenea proceduri, de protectie a mandatului exercitat de membrii Guvernului si, prin aceasta, de ocrotire a interesului public, ea poate si

trebuie calificata ca o reglementare mai favorabila, in acceptiunea art.15 alin.(2) din Constitutie, in raport cu reglementarea de drept comun. Ca atare, inlocuirea celei dintai cu cea de-a doua, in ceea ce-i priveste pe fostii membri ai Guvernului, cu privire la infractiunile savarsite in exercitiul functiei, sub imperiul reglementarii anterioare, realizata prin adoptarea actualului art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999, republicata, contravine textului constitutional de referinta.

Curtea constata asadar ca, in raport cu prevederile art.15 alin.(2) din Legea fundamentala, critica de neconstitutionalitate a textului de lege mentionat este intemeiata.

Acelasi text legal este considerat neconstitutional – in opinia autorului exceptiei – si cu referire la prevederile art.16 alin.(1) din Constitutie care consacra egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice.

Potrivit celor statuate de Curte, principiul enuntat impune ca cetatenilor aflati in aceleasi situatii juridice sa li se aplice acelasi tratament juridic sau, in alti termeni, identitatea de ratiune determina identitatea de solutii.

Daca este neindoielnic ca in functie de apartenenta la Guvern, un membru si un fost membru al Guvernului se gasesc in situatii juridice diferite, esential, din punctul de vedere care aici intereseaza, este ca in cele doua cazuri angajarea raspunderii penale intervine ca urmare a savarsirii unor infractiuni in exercitarea mandatului. Or, Legea privind responsabilitatea ministeriala – retine Curtea, in Decizia nr.93 din 16 iunie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.300 din 28 iunie 2005, cu referire la reglementarea anterioara celei criticate – „instituie o masura de protectie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, avand deci caracterul obiectiv al unei garantii constitutionale de ordin procedural, menite sa ocroteasca interesul public, si anume realizarea actului de guvernare prin exercitiul mandatului. Aceasta masura de ocrotire a interesului public subzista si dupa incetarea mandatului membrilor Guvernului, asa incat este evident ca, in privinta infractiunilor comise in exercitiul functiei, punerea sub urmarire penala a membrilor Guvernului trebuie sa se realizeze cu respectarea acelorasi norme procedurale”.

Fata de cele statuate de Curte, exceptarea fostilor membri ai Guvernului, prin art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999, republicata, de la procedura speciala, derogatorie, prevazuta pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit in functie de momentul declansarii procedurii in timpul mandatului sau dupa incetarea acestuia, constituie o incalcare a principiului egalitatii de tratament consacrat de art.16 alin.(1) din Constitutie.

Nu s-ar putea sustine ca, procedand ca atare, legiuitorul ordinar nu a facut decat sa se conformeze sensului real, evidentiat mai sus, al art.109 alin.(2) din Constitutie, intrucat chiar daca acesta din urma are in vedere numai pe membrii in functie ai Guvernului, nu instituie o interdictie expresa ca procedura derogatorie cu finalitate de protectie pe care o consacra, sa fie extinsa prin lege si asupra fostilor membri ai acestuia. Or, este ceea ce prevede in terminis textul dedus controlului, contravenind astfel principiului constitutional al egalitatii de tratament.

Critica formulata de autorul exceptiei are in vedere, de asemenea, contrarietatea dintre textul legal dedus controlului si prevederile art.21 alin.(3) din Constitutie privind dreptul la un proces echitabil.

Procedand la examinarea acesteia, Curtea apreciaza ca este intemeiata, intrucat consacrarea incidentei normelor de procedura penala de drept comun, in cazul fostilor membri ai Guvernului, antreneaza, in ceea ce-i priveste, lipsirea de garantiile legale ale protectiei mandatului exercitat intr-o atare calitate, protectie care subzista si dupa incetarea respectivului mandat.

Admiterea, in considerarea ratiunilor infatisate, a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999, republicata, face necesara examinarea consecintelor pe care le antreneaza o asemenea solutie cat priveste mentinerea actelor procesuale deja efectuate in cauza. Curtea considera ca o asemenea examinare se impune intrucat, chiar daca obiectul sau implica si un aspect de aplicare a legii, in masura in care este vorba de consecinte ale constatarii neconstitutionalitatii, ceea ce prevaleaza sunt acestea din urma, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii avand doar caracter accesoriu.

Astfel, potrivit art.147 alin.(4) din Constitutie, deciziile Curtii se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, sunt general obligatorii de la aceasta data si au putere numai pentru viitor. Asa fiind, constatarea neconstitutionalitatii textului legal dedus controlului, cu consecinta lipsirii sale de eficienta juridica, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmarire penala si judecata a

membrilor Guvernului in exercitiu, pentru infractiunile savarsite in aceasta calitate, si asupra fostilor membri ai acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, precum si al art.1-3, art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA in numele legii DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Adrian Nastase in Dosarul nr.15.083/1/2006 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala si constata ca dispozitiile art.23 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata, sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. Pronuntata in sedinta publica din data de 5 iulie 2007.

Sursa: adriannastase.ro