In aceste zile de mare mobilizare si mare emotie populara, i-am auzit pe unii spunand ca nu pot fi alaturi de Liviu Dragnea si PSD in lupta impotriva “statului paralel”, adica a statului ocult ilegitim, si a abuzurilor justitiei selective prin care acesta distruge natiunea romana, incepand cu identitatea si terminand cu elitele ei, intrucat Dragnea este la fel de detestabil ca Iohannis, singurul sau interes fiind acela de a scapa nepedepsit pentru actele sale de coruptie, in timp ce PSD si-a tradat alegatorii printr-o guvernare slaba si manata de dorinta de a acorda imunitate hotilor din randurile sale. Iata un rationament care pornind de la descrierea corecta a copacilor te face sa nu mai vezi padurea.

Inteleg dezamagirea legata de PSD. Perceptia potrivit careia acesta a ajuns un fel de clan care administreaza prin interpusi averea publica in interesul unui grup privat, privindu-si propriul electorat nu ca pe o comunitate de valori si aspiratii fata de care este tinut a raspunde, ci ca pe o masa de manevra buna de dus cu zaharelul, are numeroase argumente. Amaraciunea care deriva dinte-o atare perceptie, prefect justificata, nu trebuie sa ne intunece, insa, ratiunea.

Am mult mai multe motive decat majoritatea acestor critici, ca sa fiu suparat pe PSD. Stiu prea bine ca multi dintre liderii sai, de azi si de ieri, se afla printre fondatorii “statului paralel”. Stiu, de asemenea, ca unii dintre acestia au coabitat perfect cu “statul paralel” si au acceptat serviciile lui pentru a reduce concurenta politica. Mai stiu cum si-au impins colegii sub ghilotina falsei lupte impotriva coruptiei pentru a obtine protectie externa si impunitate interna. Da, multi lideri PSD nu sunt nemultumiti de “statul paralel”, ci de faptul ca acesta nu lucreaza pentru ei. De aceea nici nu au facut mare lucru ca sa il distruga cu adevarat, preferand sa il aproprieze. Datoram rigiditatii, probabil germanice, a dlui Iohannis faptul ca nu s-a nascut o noua coabitare pe spatele drepturilor cetatenesti si a intereselor natiunii.

Supararea noastra, supararea mea, nu este, insa, o scuza pentru a insulta in bloc electoratul PSD, format din oameni mai mult sau mai putin necajiti, provenind din toate categoriile sociale, cetateni responsabili care, lipsiti de alternativa politica, se indreapta catre singurul partid, care, cel putin in discurs, arata simpatie pentru cei multi, care, fie si din motive rele, se face ecou al aspiratiilor lor, si care, chiar si prin metode nepotrivite, le mai panseaza ranile. PSD nu este votat numai de pesedisti, de cei cu afinitati social-democrate (desi ideologia nu mai caracterizeaza de mult acest partid), ci si de multi, foarte multi altii care nu au cu ce alt partid sa voteze, care nu vor ca, absentand de la vot, sa ii lase pe extremisti a vota pentru ei, si care, iata, nu accepta ca tara sa fie impinsa de o mana de descreierati bolsevico-fascisti (extremele se ating) in haos, teroare, crima si sclavie (interna si externa).

La manifestarea populara de sambata, 9 iunie, am petrecut o buna bucata de timp cu membrii PNTCD prezenti acolo. Nu mi-au facut impresia ca au venit impotriva vointei lor. Dimpotriva, erau pentru a interzice ca mesajul luptei impotriva abuzului sa fie confiscat de un singur partid, asa cum lupta pentru statul de drept se incearca a fi confiscata tocmai de aceia care il omoara. Am vorbit, de asemenea, cu unii participanti membri ai ALDE, ca si cu unii fara afiliere politica. Desigur, si cu unii membri ai PSD. Erau acolo pentru valorile lor, pentru a-si apara “saracia si nevoile si neamul”, iar nu neaparat pentru cei din tribuna. Eu insumi eram dintre ei, printre ei si pentru ei, pentru cei care venisera impinsi de un sincer sentiment de revolta impotriva nedreptatii, iar nu pentru cei care poate, dupa cum acuza unii, si-au folosit autoritatea ca sa sporeasca prezenta. (Desi, sa nu uitam, razboaiele se lupta si cu recruti iar nu numai cu voluntari.)

Celor care isi ascund lasitatea, frustrarile sau miopia in spatele refuzului de a lupta alaturi de “odiosul” Dragnea impotriva “sinistrului” Iohannis, trebuie sa le fie reamintite cuvintele democratului Churchill, prin care a raspuns criticilor aliantei sale cu dictatorul Stalin impotriva dictatorului Hitler: „Daca as auzi ca Iadul a fost atacat de Hitler, m-as alia si cu diavolul pentru a-l infrange”.

La randul meu, dincolo de iertarea crestineaca pe care i-o acord PSD pentru pacatele savarsite fata de mine, sunt gata sa sustin partidul care m-a tradat (multumindu-i chiar pentru sansa pe care mi-a dat-o de a ma desparti de el prin penitenta purificatoare) daca astfel salvam democratia, libertatile individuale, dreptatea sociala si independenta nationala. Nu ma intereseaza din ce motive liderii PSD se gasesc pe partea buna a baricadei. Cata vreme vor ramane acolo le voi fi alaturi. Dupa aceea le voi fi impotriva. Nu eu m-am dus langa ei. Ei au venit acum langa mine. Nu eu am adoptat discursul lor. Ei au adoptat discursul meu, al nostru, pe care acum cativa ani il respingeau.

Dincolo de toate acestea, nu trebuie sa uitam ca lupta cea mare care se da nu este cea intre pesedistul Dragnea si #rezistentul Iohannis, ci intre Mariana Rarinca - simbolul unui popor victimizat, agresat, umilit, saracit si oprimat - si Livia Stanciu - sinteza opresiunii, a arogantei, abuzului, lacomiei, neomeniei si a tradarii oricaror valori morale, civice, profesionale si nationale. intre acestea doua nu putem fi neutri, sub cuvant ca aceia care se opun agresorului nu sunt impecabili si o fac conjunctural.

Intre agresor si victima nu exista neutralitate. Cel care se pretinde neutru este de partea agresorului. Eu unul nu pot fi acolo. Cu orice risc.