1. Cand in anul 1991, in numele Guvernului si in calitate de ministru al reformei, am cerut introducerea in Constitutie a principiului neretroactivitatii legilor, prima reactie a expertilor din Comisia constitutionala a fost una de refuz. Mi s-a spus ca aceasta dispozitie se gaseste deja in Codul civil si ca in dreptul penal si contraventional legile mai blande pot retroactiva potrivit principiului „mitior lex”.

Pornind de la experienta trista a regimului politic anterior, cand textul Codului civil fusese frecvent incalcat de legi cu caracter retroactiv, am dorit sa ridicam neretroctivitatea la rang constitutional, mentionand totodata exceptia – legea penala si contraventionala mai favorabila – si aducandu-o la acelasi nivel. Pana in ziua de azi, cand incultura juridica a purtatorilor de conceptii totalitare a invadat spatiul public, nimeni nu s-a intrebat cui ar trebui sa ii fie mai favorabila legea retroactivabila. Toti au inteles ca despre cetatean este vorba, iar nu despre stat – cu bratul sau inarmat, Ministerul Public, si avangarda acestuia, DNA.

Recent am descoperit o comunicare stiintifica prezentata acum cativa ani la Sorbona (Franta) in care se facea elogiul solutiei constitutionale romanesti. Anterior ea trecuse cu brio de evaluarea Comisiei de la Venetia pentru Democratie pin Drept, efectuata in vederea admiterii Romaniei in Consiliul Europei.

2. Neretroactive sunt si deciziile Curtii Constitutionale.

Neretroactivitatea legii serveste predictibilitatii ordinii de drept. Oamenii vor intra mai usor in raporturi juridice si isi vor fixa mai usor atitudinea stiind ca legea care a guvernat nasterea actelor sau faptelor lor va continua sa fie valabila pana la epuizarea efectelor acestora.

Neretroactivitatea deciziilor forului de control al constitutionalitatii legilor are in vedere salvgardarea stabilitatii raporturilor juridice. Aceasta inseamna ca raportul juridic aparut ca efect al unei manifestari de vointa ghidate de o anumita lege, fie ea si neconstitutionala, va ramane sub regimul acesteia pana la data la care i se va constata neconstitutionalitatea. Astfel partile la raportul in cauza vor fi sigure ca nimic din ceea ce au dat, au facut sau nu au facut nu va fi repus in discutie si revizuit pe motiv ca legea careia i s-au conformat nu era conforma Constitutiei.

Mai bine mai predictibil si mai stabil, decat mai bine sau mai constitutional.

3. Intr-un studiu din 2017 referitor la neconstitutionalitatea dispozitiilor incriminand abuzul in serviciu, publicat in Lumea justitiei, atrageam insa atentia ca nu se poate pune semnul egalitatii intre lege si decizia CCR.

CCR nu este for legislativ. Potrivit Constitutiei aceasta curte are doar puterea de a interzice aplicarea legilor neconstitutionale.

Aceasta inseamna ca, primind o decizie a CCR, Parlamentul ca for legislativ primar, sau Guvernul, ca legiuitor delegat, au posibilitatea de a alege intre modificarea normelor declarate ca neconstitutionale (astfel incat sa le alinieze la standardele fixate de Constitutie) si abrogarea acelor norme. Abrogarea, la randul sau, poate fi expresa, adica realizata printr-un act normativ special, sau tacita, respectiv operata prin refuzul de a modifica norma in discutie intr-un interval de timp fixat de lege. In prezent acesta este de 45 de zile de la data comunicarii deciziei CCR.

Odata ajunsi sau reveniti pe terenul legiferarii si al legii, ulterior controlului constitutionalitatii efectuat de CCR, urmeaza ca principiul neretroactivitatii sa se aplice cu toate exceptiile lui. Astfel, daca din preluarea, explicita sau tacita, a criticilor CCR rezulta o norma legala noua de drept penal sau contraventional mai favorabila decat cea modificata sau abrogata, aceasta va avea efecte retroactive; adica se va aplica inclusiv pentru trecut raporturilor nascute si pana atunci executate sub imperiul legii vechi.

4. Problema s-a ridicat acum din nou prin navala elefantului prezidential in magazinul cu portelanuri al teoriei dreptului, gata sa sparga preventiv bibeloul proiectatei OUG, inca nevazuta de cineva, prin care ministrul justitei intentioneaza sa ii repuna in dreptul de a cere anularea deciziilor pronuntate de completele de cinci judecatori in perioada formarii ilegale si neconstitutionale a acestora (2014-2018), pe cei care au pierdut, de la comunicarea deciziilor respective si pana la descoperirea viciului lor, termenul pentru introducerea contestatiei in anulare. Denuntand incalcarea principiului neretroactivitatii Presedintele Klaus Iohannis, profesor de fizica si specialist in interpretarea cu rea credinta a Constitutiei, i-a cerut ministrului Tudorel Toader, profesor de drept si fost judecator constitutional, sa mai studieze legea fundamentala pentru a o interpreta cu buna credinta.

Evident, hoardele fasciste au prins momentul pentru a ameninta cu desfiintarea principiului neretroactivitatii cu totul, ca raspuns la presupusa sa „desfiintare selectiva” denuntata de idolul lor de la Cotroceni. Vreti voi sa reluati procesele care au condus la condamnarea adversarilor nostri prin metode ilegale? Cand ne va veni bine vom adopta legi pe baza carora va vom trimite la inchisoare decretand ca ilegale faptele voastre care erau legale la data savarsirii lor. Ma intreb, la ce ar mai fi necesare asemenea legi cand oamenii ar putea fi inchisi si chiar executati mult mai simplu pe baza de liste intocmite de detinatorii puterii. De ce mai ai puterea daca nu-ti poti executa oponentii cand vrei?! (sic!)

5. Problema dezbaterii publice cu privire la interpretarea si aplicarea principiului neretroactivitatii legilor se pune chiar pe terenul bunei-credinte.

Aceasta ne obliga sa spunem dintru inceput ca, potrivit Constitutiei, numai legea penala retroactiveaza iar nu si legea procesual penala. Legea procesuala este, ca regula, de imediata aplicare. Ceea ce, totusi, arunca o umbra de retroactivitate asupra raporturilor procesuale in curs de desfasurare care incep dupa anumite reguli si se termina dupa altele. (Asa s-a intamplat acum cativa ani cand sub influenta gandirii totalitare a Monicai Macovei, scurtarea drumului pana la hotararea penala definitiva de la trei la doua grade de jurisdictie, i-a facut pe unii inculpati sa piarda dreptul la recurs in timp ce judecata in fond sau apel incepuse deja.)

In speta, ceea ce retroactiveaza nu este insa nici decizia CCR nici Ordonanta lui Tudorel Toader, ci nulitatea absoluta de care sunt lovite, potrivit unei foarte bune legi vechi, hotararile pronuntate de instantele nelegal constituite. Iar aceasta regula nu este capriciul vreunui legiuitor preocupat sa il salveze pe Liviu Dragnea de la puscaria pe care unii cred ca o merita inainte de a fi fost judecat in conformitate cu legea, ci expresia unei conceptii care s-a impus de secole si care a facut din dreptul la aparare, ca element esential al unui proces echitabil, parte componenta a ordinii publice.

Cu precizarea ca ordinea publica este mai mult chiar decat suma normelor constitutionale. Este esenta Constitutiei; este cea care determinta specificul unui sistem de organizare a societatii. incalcarea ei transforma un sistem (in speta cel democrat) in altul (respectiv cel totalitar).

6. Dreptul individual la un proces echitabil (judecat, deci, de o instanta competenta potrivit legii, care sa ofere toate garantiile independentei, neutralitatii si obiectivitatii judecatorilor) tine de domeniul dreptului material iar nu al dreptului procesual. El face parte din categoria drepturilor omului. Drepturi cu izorul in Constitutia care le si garanteaza.

Actiunea care tinde la valorificarea unui asemenea drept este, pe cale de consecinta, imprescriptibila, iar actul prin care ar fi incalcat este nul absolut; nulitatea aceasta putand fi invocvata, de principiu, oricand si de catre oricine.

7. In mod normal, partea la un proces judecat de un complet nelegal are posibilitatea de a introduce o contestatie in anularea hotararii pronuntata de acea instanta. Instanta sesizata cu respectiva contestatie va cerceta si dupa caz constata daca intr-adevar completul care a adoptat hotararea atacata a fost sau nu unul legal constituit, dupa care va decide in consecinta. Potrivit legii actuale (care, punand o limita de timp pentru exercitarea caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare in ipoteze care antameaza sanctiunea nulitatii absolute, este oricum neconstitutionala) instanta sesizata cu judecarea contestatiei verifica mai intai indeplinirea conditiilor de forma. „Admiterea de principiu” este rezultatul unui control procedural.

Speta completelor de cinci judecatori este insa atipica. Nulitatea hotararilor care ar face obiectul contestatiei a fost deja constatata (faptul compunerii nelegale a completelor care le-au pronuntat avand caracter neconstitutional – asadar mai mult decat nelegal) de catre CCR in mod definitiv si cu forta general obligatorie.

In atari circumstante verificarea conditiilor de forma nu mai este un pas prealabil de ordin procesual, ci unul care, intr-un context juridic aberant, capata valente de drept material. Astfel se face posibila aplicarea unor principii de drept precum cel al accesului egal la justitie. Ceea ce se urmareste si realizeaza este nu reluarea unui proces, ci repararea prejudiciului de statut legal produs celor carora li s-a incalcat dreptul individual la un proces echitabil, prin repunerea in dreptul respectiv, prin reconstituirea acestuia. Doar repunerea in termen a Ministerului Public, caruia nu i s-a incalcat nici un drept individual intrucat nici nu era titularul unei astfel de drept, ar avea caracterul unei legi de procedura cu aplicatie retroactiva.

8. Iata si motivul pentru care reluarea procesului trebuie acordata celor carora li s-a incalcat dreptul individual la un proces corect (legal in forma si echitabil in fond) iar nu tuturor participantilor la proces.

In cazul celor dintai este vorba de garantarea unor drepturi fundamentale, careia trebuie sa i se dea prioritate absoluta. in cazul celorlalti prevaleaza principiul stabilitatii raporturilor juridice.

Cei dintai se afla in afara oricarei culpe procesuale. Ei nu aveau cum sti ca cei care ii judeca au fost investiti ilegal. Ceilalti – si in mod concret parchetul ca aparator oficial al legalitatii – trebuiau si puteau sa verifice legalitatea constituirii completului. Acestia nu isi pot invoca propria culpa pentru a dobandi un drept.

Pe de alta parte, victimele au de recuperat un drept pierdut. Cei care, din indiferent ce motive, au fost achitati au de aparat un drept castigat. Cu totii sunt demni de protectia legiuitorului.

Ceea ce nu inseamna ca primii vor fi achitati dupa reluarea procesului in conditii de deplina legalitate. Lor li se va admite, ca urmare a repunerii in termen, doar reluarea procesului. Imprejurare care face aplicabil si principiul non reformatio in peius, potrivit caruia nimeni nu isi poate inrautati situatia judiciara prin propria sa actiune procesuala, respectiv prin exercitarea dreptului la o cale de atac.

In fine, discriminarea intre victime pe criteriul unei situatii de fapt cu totul intamplatoare, fara relevanta juridica si aflata in afara controlului (culpei) lor (in speta, data la care s-a redactat si s-a comunicat hotararea de condamnare) este inadmisibila ca fiind neconforma cu respectul pentru drepturile omului deja evocate, printre care si cel al accesului egal la justitie. In acest sens s-a pronuntat deja in repetate randuri CCR.

A proceda altfel inseamna, in plus, ca unii sa ramana a executa o condamnare nula. Ceea ce este o concluzie care prin absurdul ei invalideaza orice rationament juridic aparent doct si formal logic.

9. Aceasta este singura interpretare de buna credinta a normelor si principiilor de drept, in contextul unei situatii sociale-limita si cu totul extraordinare la care ne-au adus ani de aberatii legislative si abuzuri judiciare.

Neretroactivitatea legii nu poate fi opusa drepturilor omului. Dimpotriva ea trebuie pusa in slujba apararii lor. Caci omul este masura tuturor lucrurilor si el se afla in centrul unui sistem judiciar care trebuie sa garanteze ca dreptul este si ramane, dupa expresia lui Celsus, arta binelui si a echitabilului – jus est ars boni et equi.