Observ ca in ultima perioada sunt tot mai multe voci din zona Justitiei care solicita verificarea si devoalarea acoperitilor. Sigur ca demersul este laudabil, dar cat e el de viabil? Ce sorti de izbanda ar exista? In opinia mea, ZERO. Si asta din simplu motiv ca legislatia obliga chiar prin termenul de „acoperit”, care tine numai de sfera serviciilor (restul sunt ori informatori-colaboratori, ori ofiteri sub acoperire din zona combaterii crimei organizate care se infiltreaza in retelele infractionale si cei din SIE) ca acestia sa aiba alta identitate si deconspirarea lor este pedepsita de lege. Cu alte cuvinte, demersul acesta este sortit esecului indiferent cate voci vor cere deconspirarea acestor "acoperiti". Evident ca existenta oamenilor Sistemului, a campului tactic in toate domeniile de activitate, in partide, presa si mai ales Justitie, este foarte grava, ilegala si periculoasa. Dar dovada e greu de facut, daca nu chiar imposibila. Poate doar daca vreun Assange sau vreun Snowden de Romania da in vileag adevarul, cu probe din interiorul Sistemului. Altfel, nu vad cum. Cata vreme este incriminata deconspirarea unui „acoperit”, repet, demersul e zero sau e doar o furtuna care, din cand in cand, mai arunca cu praf in ochii cetatenilor.

Pe de alta parte, as mai pune in discutie ceva. Acoperitii ca acoperitii, dar ce ne facem cu cei care au campul tactic in suflet, simpatizeaza cu Sistemul fara a fi incartiruiti in statutul de acoperit? Pe aia ii miroase oricine, dar ce folos, caci nu pot fi trasi la raspundere fara a exista si dovezi. Ce facem, asadar, cu cei care slujesc „campul tactic” fara sa li se fi impus asta, doar pentru ca au convingerea ca facand pe placul Sistemului, isi vor pastra scaunele si ca, mai mult, nu vor fi uitati cand vor cere promovarea? Pentru ei, simbolul asiatic folosit si de mafia italiana, cu cele trei maimute care par a spune „cel care nu vede, nu aude si tace, traieste 100 de ani in pace” e un instrument care le-a adus multora preamarire si prosperitate. Si pentru asta au renuntat demult la constiinta si caracter.

Daca ne uitam la multe dintre miscarile facute de anumiti procurori extrem de controversati direct catre Inalta Curtea de Casatie si Justitie, lucrurile sunt clare. Pot fi privite aceste ascensiuni nefiresti si metamorfozari din acuzator in judecator in recompense? Da. Se poate si asa. Daca ne uitam la modul in care unii au devenit sefi in parchete si apoi s-au tot rotit doar pe functii de conducere de-a lungul anilor, de parca intreaga competenta a Ministerului Public s-ar fi strans in mapele lor profesionale, poate fi si acesta un mod de recompensa pentru pozitia ghiocelului in fata Sistemului, nu-i asa?

Sistemul nu va spune niciodata „Da!”. Va da comunicate in care va spune ca totul e o minciuna, ca totul e o inventie, ca presa e de vina si junalistii sunt niste carcotasi care trebuie redusi la tacere, ca toti procurori sunt imaculati, plini de evlavie fata de lege, competenti si exigenti in limita Codurilor blablabla, iar reprezentantii serviciilor secrete vor da mereu asigurari ca nu au mancat usturoi, nu le miroase gura si nici nu le tremura mana cu care pune aparatura (conform legii) in casa oricui considera ei si judecatorul care ii autorizeaza fara sa clipeasca, doar in baza unor asa-zise indicii de posibile infractiuni la securitatea nationala (a se citi Legea 255/2013 privind punerea in aplicare a Legii 135/2010, cu modificarile ei!). Daca o cititi, de la articolul 12 incolo, veti observa cum Big Brother poate fi in casele tuturor cetatenilor, oricand si legal adicatelea!

Sistemul nu va recunoaste niciodata ca s-a lucrat de cativa ani buni in echipe mixte DNA-SRI, chiar daca Procurorului general al Romaniei i-a scapat porumbelul din gura in plina sedinta a CSM. Dar daca ne uitam tot in lege, vom vedea temeiul in baza caruia tot trambiteaza DNA ca procurorii anticoruptie respecta legea si ca procedura penala e biblia la care ei se inchina in fiecare zi.. Pai, hai sa vedem ce zice chiar ea, doamna Lege:

Legea 14/92 a fost modificata prin OUG nr.6/2016 de catre Guvernul Ciolos, care a introdus urmatoarea reglementare pentru art.13, din care reiese clar ca organele SRI pot fi desemnate ca organe de cercetare penala speciala conform art.55 alin. 5 si 6 din Codul de procedura penala. Iata cum a fost modificat art.13 din aceasta lege a SRI:

„Organele Serviciului Roman de informatii nu pot efectua acte de cercetare penala, nu pot lua masura retinerii sau arestarii preventive si nici dispune de spatii proprii de arest. Prin exceptie, organele Serviciului Roman de Informatii pot fi desemnate organe de cercetare penala speciale conform art. 55 alin. (5), (6) Cod procedura penala pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, conform prevederilor aceluiasi cod”.

Ce spune art.55 aliniatele 5 si 6 din Codul de procedura penala? Asta:

(5) Atributiile organelor de cercetare penala speciale sunt indeplinite de ofiteri anume desemnati in conditiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

(6) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale isi desfasoara activitatea de urmarire penala sub conducerea si supravegherea procurorului.

E clar, nu? Organe SRI (numite de „cercetare penala speciale”) pot lucra linistite cu organele de politie judiciara in activitatea de urmarire penala. E nevoie doar de avizul Procurorului General. Fara sa mai fie nevoie si de vreun Protocol. De aceea, fericit ca a gasit modalitatea prin care sa ocoleasca tot adevarul, Procurorul General a declarat ca a renuntat la acel Protocol de pe timpul domanei Kovesi. Din simplul motiv ca acum se lucreaza strict pe Codul de procedura penala, care permite ceea ce Protocolul impunea. Iata deci, cum trompa elefantului „Mixt” a crescut in baza legii!

Asa fiind, in opinia mea, singura posibilitate de a repune lucrurile in matca normalitatii, ca sa putem vorbi de o societate democratica, este ca onor Legislativul sa ia la puricat toate aceste legi modificate serpeste, care restrang „legal” dreptul la viata privata al oricarui cetatean din tara asta. Sau sa ni se spuna clar: de ce Romania, stat european, are astfel de legi, care nu se regasesc in legislatia altor tari civilizate, unde serviciile secrete care asigura securitatea cetatenilor tin cont de toate drepturile omului si nu fac din orice persoana un posibil atacator la siguranta nationala doar pentru ca asa vrea Procuratura? Sau nu sunt asa de „destepti” ca sa fi gandit astfel de „mixturi” neconstitutionale ca la noi?