Traim intr-o epoca in care un concept, oricat de clar ar fi prin el insusi, trebuie definit, pentru ca cetatenii sa isi focuseze atentia asupra acestuia. Dar, omnis definitio in iure periculosa.

Multa lume a auzit de scandalul Snowden, din S.U.A., prin care acesta a deconspirat activitatea serviciilor de informatii, oferind probe clare, certe, cu privire la interceptarea ilegla pe care o faceau acestea, in cardasie cu marile companii din domeniul IT si telecomunicatii, justificata formal prin lupta impotriva terorismului.

Putini insa cunosc ca in Romania se intampla lucruri asemanatoare. Se semneaza protocoale de colaborare intre cel mai inalt Parchet si cel mai Informat Serviciu. Dar de ce? Legea privind securitatea nationala prevede care sunt raporturile intre organele mai sus-mentionate, un protocol (notiune destul de nazista) nefiind necesar. Raspunsul poate sa fie gasit prin studierea documentului, anume existenta unui principiu nou aparut de dupa semnare, anume principiul „necesitatii de a cunoaste”, fara ca aceste informatii „cunoscute” sa se depuna la dosarul cauzei, iar persoana acuzata de ceva sa poata sa le cunoasca si sa le combata.

Suntem nerabdatori ca acest nou principiu „protocolar” sa se introduca in Codul de Procedura Penala, ca si asa prea multe drepturi are apararea in procesul penal. Mai bine suntem transparenti si de urgenta modificam Codu’, iar dupa art. 1o, introducem un nou articol intitulat:

„Principiul necesitatii de a cunoaste”

Alin. (1): Procurorul are dreptul sa cunoasca orice, indiferent de fapta cercetata.

Alin. (2): Procurorul isi formeaza convingerea cu privire la vinovatia unei persoane, in mod exclusiv, pe baza informatii primite de la organele specializate in culegerea de informatii din tara sau din strainatate.

Alin. (3): Informatiile primite nu se depun, sub nicio forma, la dosarul cauzei, concludenta, releventa si utilitatea acestora sunt supuse liberei aprecieri a procurorului.

Alin. (4): Daca avocatul unei parti sau a unui subiect procesual principal solicita depunerea documentelor care atesta aceste informatii , ele nu exista, si nu au existat niciodata”.

Lasand la o parte trista ironie, acest lucru este indamisibil intr-o societate democratica, in care respectarea drepturilor si libertatilor omului este scopul existentei ei.

Din aceste motive, orice persoana care are la cunostinta incalcari evidente ale drepturilor si libertatilor cetatenesti trebuie sa le sesizeze atat organelor competente, cat si presei.

Fara presa si mijloacele de comunicare in masa, aceste derapaje ale institutiilor statului ar ramane in obscurtitate, presa fiind mijlocul prin care se asigura punerea sub reflectoare a acestor derapaje, astfel incat toti cetatenii sa le cunoasca.

In calitate de cetateni ai acestei tari, avem obligatia de fidelitate fata de patrie, fidelitatea insemnand si contributia, prin toate mijloacele existente, la aducerea in fagasul legal a institutiilor statului care s-au abatut de la acesta.

Adevarata masura a valorii unei persoane nu sta in ceea ce spune ca sunt convingerile sale, ci in ceea ce face in apararea acestor convingeri, spunea un cunoscut avertizor de intregritate.