25 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Uraganul vine din Costa Rica. Se numeste Udrea si Bica

Scris de: Sorin ROSCA-STANESCU | pdf | print

5 October 2018 15:27
Vizualizari: 9470

Multe lucruri pareau bizare legate de sederea prelungita in Costa Rica a celor doua doamne. De ce, in ciuda faptului ca au fost date acum mult timp in urmarire generala, apelandu-se la Interpol de cel putin opt luni, ele au trait linistite, fara a fi fost de nimeni deranjate? Acest fapt extrem de bizar a fost limpezit in termeni cat se poate de clari de catre reprezentatul Interpol din Costa Rica. Am mai primit si alte explicatii utile. Legate de celelalte circumstante ale acestui periplu extern a doua persoane condamnate penal in mod definitiv si care au detinut pozitii cheie sub regimul Traian Basescu. Mai raman insa unele necunoscute.


Trei lucruri sunt extrem de relevante si pot sugera cu oarecare claritate ceea ce urmeaza sa se intample. 1). Interpol Costa Rica le-a luat in primire pe cele doua doamne si le-a monitorizat indeaproape inca din momentele in care acestea, pe rand, au ajuns acolo. Asta este o certitudine. Comunicata oficial. 2). Nici Udrea si nici Bica nu au avut vreo secunda, asa cum ne-au asigurat in repetate randuri, statutul de azilante. Nici macar nu au facut cerere in acest sens. Si nici nu puteau sa faca. 3). Ambele sunt expulzabile. Nici macar faptul ca Elena Udrea a nascut in Costa Rica un copil, care aparent ii confera niste drepturi, nu o poate proteja de expulzare.

De la aceste premize, care acum sunt confirmate de autoritatile din Costa Rica, precum si de documentele oficiale care au fost facute publice, trebuie sa pornim pentru a afla ce s-a intamplat de fapt din momentul plecarii celor doua doamne din Romania si ce urmeaza sa se intample in viitor. Ne intereseaza desigur si soarta celor doua doamne, dar mai mult decat atat ne preocupa efectele in plan politic, care pot rezulta din ceea ce s-a petrecut in Costa Rica si incepem acum, incet-incet, sa aflam.

Ar putea fi invocat faptul ca acolo au fost alegeri si ca noul presedinte si-a desfasurat campania utilizand constant o tema anticoruptie. Dar ceea ce s-a intamplat nu cred ca vine din aceasta directie. Prefer sa citesc cu atentie si chiar printre randuri ceea ce a declarat oficial si public reprezentantul Interpol din Costa Rica. Este evident ca atat Bica, cat si Udrea puteau fi retinute imediat, urmand sa se declanseze procedura vizand extradarea solicitata de autoritatile de la Bucuresti. Cum aratam, cele doua doamne ne-au aburit. Atunci cand au declarat in repetate randuri ca se afla intr-o procedura de obtinere a azilului. Total fals. In realitate au facut doar cereri pentru statutul de refugiat. Cum ar face un somalez ratacit pe teritoriul Romaniei. Si nici aceste cereri nu se aflau in alt stadiu decat in cel de examinare. Pana atunci, aveau legitimatii provizorii de refugiate. In al doilea rand, intelegem ca Interpolul nu a facut niciun fel de eforturi speciale pentru ale cauta, de vreme ce ni se comunica cu subiect si predicat ca atat Bica cat si Udrea au fost atent monitorizate inca de la sosirea lor in Costa Rica. La scurt timp, cele doua au fost gazduite gratuit, provizoriu, pentru trei luni, in apartamentul unui cetatean american de origine romana. Apoi fiecare s-a mutat in alta parte. Este de presupus la ce se refera „monitorizarea”. Cele doua, prezentate de autoritatile romane ca fiind infractoare de rang foarte inalt, care au ocupat pozitii extrem de puternice in arhitectura statului roman, au fost, presupun eu in baza declaratiilor sefului Interpol, supravegheate permanent audio, video si electronic, ambiental si neambiental, cu toata tehnica destul de sofisticata din dotarea autoritatilor din Costa Rica, aflate intr-o relatie de buna si de indelungata colaborare cu FBI-ul din Statele Unite. Nu era cat se poate de firesc ca autoritatile din Statele Unite sa afle pe aceasta cale mai multe detalii despre ce anume a facut in realitate fostul lor protejat, ex-presedintele Romaniei Traian Basescu? Si care era cel mai simplu canal prin care FBI si CIA ar fi putut sa aiba acces la asemenea informatii extrem de sensibile? Au avut la dispozitie doua surse super-pretioase. Prietena si colaboratoarea cea mai apropiata a lui Traian Basescu, care a fost sefa sa de Cabinet, iar apoi ministrul Turismului si, mai tarziu, Ministrul Dezvoltarii in guvernele acestuia si, pe de alta parte, fosta sefa anti-mafia, care a anchetat sau a tinut la sertar unele dintre cele mai sensibile si explozive dosare penale.

in Costa Rica, cele doua doamne s-au zbatut sa-si rezolve problemele financiare, iar autoritatile din Statele Unite, monitorizandu-le prin intermediul autoritatilor locale, au putut astfel sa ia urmele banilor. Urme se pare destul de sofisticate. In felul acesta, la Washington a fost treptat developata fotografia unei mega-caracatite. Atat Elena Udrea cat si Alina Bica au vorbit. Au vorbit intre ele. Au vorbit cu rude si cu prieteni apropiati. Au vorbit cu oameni de afaceri de origine romana, care le-au ajutat sau s-au prefacut ca le ajuta. Au vorbit cu avocati.

Presupun ca procesul stoarcerii de informatii s-a incheiat. Partenerii nostri au aflat ceea ce era de aflat. Udrea si Bica nu mai prezinta in acest moment interes. Pot fi asadar extradate. Iar semnalul a fost dat. Cat se poate de explicit. In caz contrar, nu ar fi avut niciun rost ca cele doua doamne sa fie retinute in strada. Ca filmul acestei operatii sa fie facut public. Si nici nu ar fi fost necesara o conferinta de presa. Si inca ampla.

Udrea si Bica au incercat sa-si negocieze libertatea. si au esuat. Acum ramane de vazut daca autoritatile de la Bucuresti vor reusi sa profite ori vor reusi sa aiba acces la cele doua mine de aur. Daca partenerii din Statele Unite vor dori sau nu sa traga o linie rosie si sa recunoasca faptul ca, dintr-un motiv sau altul, poate in necunostinta de cauza, au sustinut un grup mafiot, o grupare de crima organizata la varful statului roman. Sau caracatita este atat de mare si atat de periculoasa, incat mai trebuie facute sapaturi si in alta parte? In acest caz, Udrea si Bica reprezinta doar inceputul unui uragan care inevitabil va ajunge si in Romania.

Sursa: corectnews.com

Comentarii

# Vasile date 5 October 2018 17:22 +13

Asa zisa lupta anticoruptie din R a fost implementata si supravegheata indeaproape de FBI. Serviciul american i-a instruit pe cei din R cu privire la metodele legale si nelegale de utilizat in lupta "anticoruptie" si tot de acolo a provenit si lista cu cei ce trebuie nenorociti, conform intereselor lor. Au suficienti de multi agenti si colaboratori incat sa afle tot ce i-a interesat si, in plus, suficienta influenta pentru a-i elimina pe indezirabili. Nu cred ca mai aveau nevoie de alte informatii de la Udrea sau Bica. In concluzie, nu s-a miscat un deget fara stirea si acordul lor nici in justitie, nici in servicii!

# DODI date 5 October 2018 22:13 +4

Interesantă analiză. Păcat că organele competente (straniu cuvânt, nu?) ale statului român nu sunt INTERESATE să afle ce știu aceste metrese. Nu de alta dar s-ar dărâma niște statui, s-ar devoala structura statului mafiot (cum la bețiv i-a scăpat porumbelul NAȘULUI hăhăilă!) și multe alte lucruri și fapte: ALRO, NANA, flota, împrumutul de 20 mld. euro topit într-o frunză, etc. Și nu în ultimul rând care a fost trocul și nașii fuziunii partidului hoților (PDL) cu al fraierilor (PNL). Și multe altele pe care nici nu le bănuim. Era să uit de rolul malefic al SRI. Nu degeaba ÎNCĂ maiorul ne mai dă cu tifla. El știe ce știe, despre cine și cine cât știe.

# escu date 5 October 2018 18:20 +6

D.le SRS, sunt multe semne de întrebare în legătură cu cele două personaje. 1. Cine le-a ajutat să fugă? 2. Din ce bani au trăit (cine le-a finanțat) în tot acest timp. 3. Este Udrea posesoarea unor conturi în state din zonă, cum ar fi Panama, sau știe despre alții? Dacă sunt aduse în țară, așa cum s-a procedat și cu alții (Omar Haissam, Popa etc.) chiar vor spune ceva, deoarece și cele două personaje nominalizate nu au spus public nimic, deși când erau fugiți erau foarte vorbăreți cu presa?

# Edelweiss - specialist in US policies date 5 October 2018 23:04 +14

Total eronată ultima premisă a editorialului: statele unite în nici un caz nu au remușcări referitoare la Grupurile Infracționale Organizate pe care le-au susținut în Raiaua Americănească Rromânika. Niciodată americanul nu va avea pic de scrupüle în atingerea scopurilor stabilite în agenda lor. NICIODATĂ! Să ne amintim, cu rol exemplificativ, că în Al Doilea Război Mondial nu au avut nici un resentiment în a colabora cu Mafia siciliană în vederea pregătirii debarcării în Sicilia. Motivul pentru care le-au ascultat cu stetoscopul pe cele două refugiate românce a fost determinat doar de necesitatea descoperirii a altor și altor cozi de topor autohtone, pe care să le cultive, să le „educe” în spiritul promovării intereselor americane și apoi să le cocoațe în cele mai înalte demnități statale românești. După tipicul lui kovesi, maior, coldea, băsescu, etc. americanii efectuează permanent un proces analitic de tip „head hunting”. Căutare de CANALII, LICHELE ȘI SECĂTURI!

# Edelweiss - apelant enervat (de Bukowina) date 6 October 2018 05:47 +2

Nemernicul care MI-O FURAT MOTANUL să facă bine să mi-l aducă înapoi, c-aimintrelea pornesc Tretievaia Miravaian Vaina! Are termen până duminică sara la ora 21.00, când mă întorc de la săcția de votare. :eek: C-așa di tari m-onervat Frans - poponaru' olandez că mi-am cancelat juruința din 2014 de a nu mai merge ÎN VECI LA VOT! Nu numai că merg, dar m-am băgat și membru în biroul electoral al secției de votare. Amu nu poci să zâc ce-o să votez, că se consideră campanie electorală. Da zâc duminică sara. Duminică sara când... VREAU SĂ VĂD MOTANU MEU' NAPOI ACASĂ! ' :-? cea mamii voastre de hoți și de poponari!

# nae girimea date 6 October 2018 07:52 +5

@Edelweiss :"După tipicul lui kovesi, maior, coldea, băsescu, etc. americanii efectuează permanent un proces analitic de tip „head hunting”. Căutare de CANALII, LICHELE ȘI SECĂTURI!" Doamne , cita dreptate aveti !

# Charlie date 6 October 2018 19:50 0

Ce ma surprinde la acest specialist in ale Securitatii e faptul ca nu vede in jur decat mafie si crima organizata, culmea la varful unui stat care abia a iesit din comunism!!! Basescu despre care autorul fulgera si tuna ca a fost un securist de marca, s.ar fi transformat brusc, parca lovit in cap, intr-un mafiot veritabil!? Oare statul paralel este mafiot si nu securist? Simt un sentiment de jena...

# ?????? date 13 October 2018 23:54 0

Ce faci bre, nu ai niciun comentariu nepublicat ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 24.04.2024 – Gulutanu s-a mai captusit cu o acuzatie. Doua refuzuri la noua SIIJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva