Este adevărat că fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu (foto) se află într-o stare de sănătate gravă, nefiind posibil să primească tratament în penitenciar, dar acesta nu trebuie eliberat din închisoare. Cam așa se poate rezuma stipefianta poziție pe care DNA a avut-o în ceea ce privește cererea formulată de Nicușor Constantinescu de suspendare temporară a executării pedepsei de 10 ani închisoare, în vederea primirii tratamentului pentru cancerul de care suferă.

Lumea Justiției publică în ediția de astăzi sentința nr. 52 din 18 martie 2026, pronunțată în dosarul 7496/2/2025, prin care judecătorul Cosmin-Virgil Cornoiu de la Curtea de Apel București a hotărât întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare la care a fost condamnat Nicușor Constantinescu, pe o perioadă de trei luni, pentru ca acesta să fie supus unui tratament medical de specialitate, pe care nu îl poate primi în penitenciar.

Lipsa de umanitate a DNA

În primul rând trebuie remarcată prestația procurorului de ședință al DNA, care s-a opus eliberării lui Nicușor Constantinescu, pe motivul că – atenție! – acesta poate reprezenta pericol pentru ordinea publică. Asta în conditțiile în care fostul șef al CJ Constanța abia mai poate merge și este cuprins de metastaze.

Iată punctul de vedere al DNA exprimat la Curtea de Apel București:

„Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este evident că în această procedură contează părerea specialiștilor din cadrul INML, fiind evident că starea de sănătate a petentului – condamnat este precară, iar tratamentul de specialitate se poate efectua numai prin internarea acestuia în clinici de profil aparținând Ministerului Sănătății, fie sub pază permanentă asigurată de ANP, fie în stare de libertate prin întreruperea executării pedepsei, pe motive medicale, pe o perioadă de 3 luni de zile.

Cu toate acestea, în opinia parchetului, dispozițiile art.589 alin.1 Cod procedură penală impun 2 condiții, pe lângă starea de sănătate, instanța fiind obligată să analizeze și starea de pericol pentru ordinea publică pe care ar reprezenta-o lăsarea în libertate a petentului – condamnat şi deşi în cuprinsul cererii introductive, apărarea face referiri la faptul că petentul se află în executarea doar a trei pedepse, una în executare, două în așteptare, privind infracțiuni de corupție, însă, între timp, de la momentul condamnării, de aproximativ 10 ani de zile, nu se cunoaște dacă au intervenit alte condamnări și pentru alte fapte.

De asemenea, constatând că instanța nu poate analiza această stare de pericol pentru ordinea publică și faptul că o eventuală sentință prin care s-ar dispune întreruperea executării pedepsei, ar avea efecte și asupra tuturor mandatelor, inclusiv cele în executare, cât și cele în așteptare, parchetul apreciază că se impune respingea cererii de întrerupere a executării pedepsei”.

Judecătorul Cornoiu a desființat argumentele DNA

Argumentele DNA au fost desființate de judecătorul Cosmin-Virgil Cornoiu de la Curtea de Apel București. Astfel, acesta a catalogat susținerea parchetului anticorupție, potrivit căreia este posibil ca Nicușor Constantinescu să fi suferit și alte condamnări necunoscute pe perioada detenție, ca fiind o pură speculație, care nu poate fi reținută ca temei pentru a respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, o cerere fondată pe probe științifice.

În ceea ce privește riscul invocat de DNA ca fostul președinte al Consiliului Județean Constanța să pună în pericol ordinea publică, judecătorul Cornoiu arată că acest lucru este puțin probabil, în condițiile în care Nicușor Constantinescu suferă de insuficiență cardiacă, insuficiență renală cronică, obezitate morbidă, proteză de șold, limfedem masiv al membrelor inferioare, eventrație abdominală voluminoasă, neoplasm de prostată metastatic osos și ganglionar, cu dureri osoase difuze.

În cele din urmă, judecătorul CAB Cosmin-Virgil Cornoiu a admis cererea lui Nicușor Constantinescu și a dispus întreruperea pentru trei luni a pedepsei de 10 ani, explicând că ținerea fostului șef al CJ Constanța în penitenciar fără posibilitatea de a beneficia de „tratamentul oncologic disponibil (la acest moment, exclusiv la o clinică privată) ar echivala cu privarea sa de acces la standardul medical necesar pentru supraviețuire”.

Cu toate aceste, chiar dacă ținerea lui Nicușor Constantinescu în închisoare și automat lipsirea de tratamentul medical nu înseamnă decât moartea sa, DNA a făcut contestație împotriva sentinței Curții de Apel București. Vă vine să credeți?

Redam fragmente din sentința judecătorului CAB Cosmin-Virgil Cornoiu privind suspendarea înteruperea executării pedepsei lui Nicușor Constantinescu pentru trei luni, în vederea primirii tratamentului medical (hotărârea este atașată integral la finalul articolului):

„Potrivit art. 589 alin. 1 lit. a) rap. la art. 592 alin. 1 Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată. Din interpretarea sistematică a textului legal rezultă că întreruperea executării pedepsei pe motive medicale impune verificarea îndeplinirii cumulative a trei condiții: (1) existența unei boli, constatate prin expertiză medico-legală, care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a ANP și care face imposibilă executarea pedepsei; (2) specificul bolii nu permite tratarea cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății; (3) lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Curtea constată că standardul #### obligă instanțele naționale să analizeze posibilitatea întreruperii executării pedepsei și din prisma principiului umanității, astfel încât (...) instanța va avea în vedere standardul convențional impus în cauzele în care se evaluează oportunitatea continuării executării pedepsei de către persoanele ce suferă de afecțiuni medicale.

(...)

Examinând incidența acestor principii prin raportare la situația concretă din speță, Curtea constată că petentul-condamnat se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.###F/29.07.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. ####/2/2014, definitivă prin decizia penală nr.###/A/11.07.2019 pronunţată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, pentru care a fost emis M.E.P.Î. nr. 398 din 11.07.2019 şi are în aşteptare încă două mandate de executare a pedepsei închisorii, nefiind efectuată contopirea pedepselor, acesta fiind condamnat şi la pedepsele de: 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.### din 07.05.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia penală nr.### din 10.07.2020 a Curţii de Apel Constanţa şi de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. ### din 04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. ###/A din 18.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel ######, modificată prin decizia penală nr. ###/28.04.2023 a Curţii de Apel ######.

Curtea constată că prima condiție prevăzută de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. este îndeplinită fără echivoc. Raportul de expertiză medico-legală nr. A1########### din 02.02.2026 emis de INML ”#### ########” stabilește, cu titlu de concluzie științifică, că petentul-condamnat prezintă un tablou clinic complex și grav, cuprinzând, în sinteză, următoarele diagnostice principale, astfel cum au fost reținute de medicii legiști:

1. Adenocarcinom de prostată Gleason 9, operat în anul 2014 prin prostatectomie robotică radicală cu limfodisecție pelvină, hormonotratat anterior, cu continuare de evoluție la momentul actual, constând în confirmarea imagistică prin CT și scintigrafie osoasă a prezenței de determinări secundare osoase (frontală dreaptă, corpi vertebrali toracali 2 și 7 și arcuri costale IV și V drepte) și ganglionare, pentru care este în curs de chimioterapie complexă, cu indicație de efectuare a investigației ###-PSMA pentru evidențierea extensiei metastazelor la nivel osos și ganglionar, investigație ce constituie standardul actual internațional pentru stadializare și reevaluare în cancerul de prostată;

2. Insuficiență cardiacă congestivă clasa II ####, cardiopatie ischemică și dilatativă, hipertensiune arterială grad III risc adițional înalt, arteriopatie mixtă aterosclerotică și diabetică, insuficiență venoasă cronică std. IV CEAP cu leziuni severe infrainghinale bilaterale;

3. Diabet zaharat tip II echilibrat, complicat, obezitate morbidă, dislipidemie mixtă;

4. Insuficiență renală cronică prin mecanism renal, nefropatie tubulo-interstițială cronică;

5. Incontinență urinară post prostatectomie radicală, litiază vezico-uretrală;

6. Proteză de șold drept, osteoartrită cronică genunchi bilateral, decompensată algofuncțional, limfedem masiv membre inferioare, episoade repetate de celulită/erizipel gambier stâng;

7. Eventrație abdominală mediană voluminăsă fără semne de încarcerare la momentul actual, hernie inghinală dreaptă;

8. Îngroșare parietală circumferențială rectală superioară – în observație etiologică.

Raportul de expertiză medico-legală concluzionează în mod explicit și fără echivoc, că „stadiul actual al patologiei grave, neoplazice (de la pct. 1 al Concluziilor), pe care o prezintă sus-numitul, cu continuare de evoluție și prognostic sever, impune pentru supraviețuire un tratament complex, de strictă specialitate, oncologic, asociat cu acela al comorbidităților pe care le prezintă pacientul, precum și monitorizare medicală continuă, cu spitalizări frecvente datorate complicațiilor generate atât de evoluția afecțiunii oncologice, cât și de impactul asupra fondului imunitar al acestei patologii, fapt care creează permanent premizele unor decompensări ale echilibrului biologic, tratabile numai în mediu spitalicesc”.

Totodată, concluziile Raportului stabilesc cu claritate că „tratamentul de specialitate recomandat se poate efectua numai prin internarea numitului ############## ######-####### în clinici de profil aparținând Ministerului Sănătății, fie sub pază asigurată de către ANP, fie în stare de libertate, prin întreruperea executării pedepsei din motive medicale pe o perioadă de 3 (trei) luni”.

Deosebit de relevante sunt constatările de la pp. 29-31 ale raportului, unde documentele oncologice asumate de expertiză consemnează în termeni neechivoci că pacientul necesită inițierea urgentă a tratamentului sistemic pentru boala metastatică, că această inițiere trebuie efectuată în spital, nu în penitenciar, deoarece implică riscuri acute ce necesită monitorizare continuă și posibilitatea unei intervenții rapide, și că doar ulterior stabilizării tratamentul ar putea fi continuat sub supraveghere în penitenciar. Aceleași pagini arată că persoana condamnată se află în faza de inducție a terapiei hormonale, cu simptomatologie dureroasă difuză și necesar de monitorizare clinică și biologică repetată.

În mod esențial pentru soluționarea prezentei cauze, Curtea reține conținutul Avizului Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale nr. E2########## din 06.03.2026, prin care #######, întrunită în ședința din data de 06.03.2026, a examinat actele medico-legale ale cauzei și a făcut următoarele precizări de importanță capitală: în primul rând, ####### a avizat Raportul de expertiză medico-legală nr. A1###########, constatând că „concluziile sunt susținute și argumentate științific prin documentele medicale prezentate în cadrul raportului”; în al doilea rând, referitor la înscrisul medical emis de Ministerul Sănătății din 02.02.2026 și depus de petentul-condamnat la dosar (f. 101), ####### a precizat că examenul ### CT cu PSMA este disponibil și în ####### din 02.02.2026, exclusiv la Centrul Oncologic Sanador. Această ultimă precizare a Comisiei de Avizare și Control constituie un element probatoriu determinant, întrucât localizează disponibilitatea investigației ###-PSMA – esențială pentru stadializarea și reevaluarea patologiei oncologice a petentului-condamnat – exclusiv în cadrul unei unități medicale private, respectiv Centrul Oncologic Sanador, unitate care, astfel cum se va analiza în continuare, nu face parte din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și nici din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Curtea constată că noțiunea de „rețea sanitară a Ministerului Sănătății” are un conținut juridic precis, definit de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Potrivit art. 4 alin. (2) din această lege, ministerele și instituțiile cu rețele sanitare proprii sunt enumerate limitativ: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției (care asigură baza legală a rețelei sanitare a ANP), SRI, SIE, STS, ######## ######, autoritățile publice locale și universitățile de medicină. Potrivit art. 172 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății se înființează prin hotărâre de guvern, în timp ce spitalele private se înființează doar „cu avizul” Ministerului Sănătății, fără a fi subordonate acestuia. Rezultă cu evidență că unitățile medicale private, precum Centrul Oncologic Sanador, nu fac parte din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății. #### art. 2 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 prevede că asistența de sănătate publică se realizează „prin toate tipurile de unități sanitare de stat sau private”, această dispoziție vizează participarea sectorului privat la furnizarea serviciilor de sănătate publică, nu integrarea organizatorică a clinicilor private în structura administrativă a ministerului. ##### în vedere că investigația ###-PSMA este disponibilă, conform precizărilor Comisiei de Avizare și Control, exclusiv la Centrul Oncologic Sanador, unitate care nu aparține rețelei sanitare a Ministerului Sănătății, Curtea constată că această investigație esențială nu poate fi efectuată în niciuna dintre cele două rețele sanitare menționate de textul art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.

În consecință, și cea de-a doua condiție legală este îndeplinită. Apărătorul ales al petentului-condamnat a depus la dosarul cauzei un extras de pe pagina de internet oficială a Ministerului Sănătății, din cuprinsul căruia rezultă care sunt instituțiile arondate în subordinea acestui minister, document din care reiese, fără echivoc, că Centrul Oncologic Sanador nu aparține rețelei sanitare a Ministerului Sănătății.

În același sens, în ceea ce privește ultima subcomponentă a primei condiții – anume dacă specificul bolii permite tratarea sub pază permanentă în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății –, Curtea apreciază că o lectură izolată a formulei sintetice din finalul raportului de expertiză medico-legală nu este suficientă. Mențiunea generală potrivit căreia tratamentul de specialitate s-ar putea efectua prin internare în clinici de profil, fie sub pază, fie în stare de libertate, nu poate fi desprinsă de restul materialului expertal și transformată într-o concluzie autonomă, completă și neechivocă privind compatibilitatea întregii conduite terapeutice cu executarea sub pază. A interpreta astfel raportul de expertiză medico-legală ar însemna ignorarea tocmai a considerentelor în care medicii specialiști arată că inițierea tratamentului trebuie făcută în spital, nu în penitenciar, că pacientul necesită monitorizare continuă și că sunt previzibile spitalizări repetate și intervenții rapide, ceea ce exclude o abordare fragmentară sau pur teoretică a tratamentului.

Curtea mai reține că managementul oncologic indicat nu poate fi scindat artificial între „investigație” și „tratament”. Chiar raportul de expertiză medico-legală califică ###-PSMA drept standard actual de stadializare și reevaluare în cancerul de prostată, deci etapă integrată a conduitei terapeutice. Prin urmare, cel puțin o componentă necesară a traseului diagnostic-terapeutic identificat de experți nu rezulta, în concret, disponibilă în rețeaua relevantă prev. de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.

În aceste condiții, Curtea nu poate să substituie concluziilor medico-legale o apreciere proprie, ci trebuie să le valorifice în integralitatea lor. Or, din ansamblul raportului de expertiză medico-legală, al documentelor oncologice pe care acesta le asumă și al avizului rezultă că persoana condamnată are nevoie, în prezent, de un parcurs medical extern locului de detenție, urgent, multidisciplinar și adaptabil, incompatibil cu ideea unei tratări efective, complete și continue sub pază permanentă în rețeaua sanitară avută în vedere de textul legal. Exigența art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. nu este satisfăcută de simpla evocare abstractă a unei internări sub pază, ci de existența unei posibilități reale și efective de tratament adecvat; or, aceasta nu rezultă în cauză. În jurisprudenţa #### în materie, s-a arătat că determinarea caracterului adecvat al îngrijirii medicale asigurate unei persoane în stare de detenţie este dificil de stabilit. Autorităţile trebuie să ţină o evidenţă detaliată a evoluţiei stării de sănătate a deţinutului, să se asigure că evaluările medicale sunt prompte şi precise şi că, acolo unde este necesar din cauza stării de sănătate, supravegherea este constantă, sistematică şi implică o strategie terapeutică completă, care are ca scop să vindece boala deţinutului sau să prevină agravarea ei, decât să încerce să dea o soluţie mai degrabă simptomelor. Autorităţile trebuie, de asemenea, să demonstreze că au fost create condiţiile necesare pentru ca tratamentul prescris să fie urmat efectiv. La soluţionarea cererii de amânare/întrerupere a executării pedepsei, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 #### şi jurisprudenţa constată a instanţei de contencios european, potrivit căreia menţinerea în stare de detenţie a unei persoane bolnave poate constitui, în anumite condiţii, un tratament inuman interzis de aceste prevederi. În cauza ######## contra României, amintită anterior (reclamantul afectat puternic de modul de manifestare al bolii – dureri puternice de durată, pierderea treptată a unor simţuri/funcţii ale corpului, şi tratamentul administrat – tratament medicamentos agresiv), #### a stabilit că, pentru ca detenţia unei persoane aflate într-o astfel de situaţie să fie compatibilă cu art. 3 din Convenţie, nu este suficient să i se administreze tratamentul medical corespunzător stării sale de sănătate, ci trebuie şi ca administrarea tratamentului, în condiţiile continuării detenţiei, să nu provoace suferinţe de o intensitate care să depăşească pragul care este inerent pentru situaţia persoanei încarcerate. În cauza ##### ##### împotriva Turciei (nr. 44084/10) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat faptul că „tabloul clinic al unui deținut este unul dintre criteriile în funcție de care se evaluează astăzi, sub unghiul articolului 3, în statele membre ale Consiliului Europei, (...) capacitatea de a face față detenției (...). #### acum unul dintre elementele care trebuie luate în considerare în termenii executării unei pedepse privative de libertate, în special în ceea ce privește menținerea în detenție a persoanelor care suferă de o patologie care pune viața în pericol sau a căror stare este permanent incompatibilă cu viața închisorii”.

Față de toate aceste considerente, ținând cont și de principiul umanității, Curtea constată îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., în sensul că petentul-condamnat ############## ######-####### suferă de o boală gravă, evolutivă, care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, face imposibilă executarea imediată a pedepsei și, raportat la specificul actual al bolii și la conduita medicală completă necesară, nu rezultă posibilitatea tratării sale efective sub pază permanentă în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, impunându-se tratarea acestuia în stare de libertate.

Cea de-a treia condiție prevăzută de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. impune instanței să aprecieze dacă lăsarea în libertate a petentului condamnat nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Această condiție necesită o analiză concretă, individualizată și actuală, iar nu o evaluare abstractă bazată exclusiv pe gravitatea pedepsei aplicate. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. ###/2017, a statuat că existența pericolului pentru ordinea publică se stabilește nu numai în funcție de natura și gravitatea faptei, relevată de limitele de pedeapsă ori de modul și circumstanțele de comitere, sau numai de determinarea unei stări de neîncredere a opiniei publice în exercitarea atribuțiilor organelor judiciare pentru protecția cetățenilor împotriva unor astfel de fapte reprobabile, dar și de alte elemente, care trebuie îndeplinite cumulativ, referitoare la persoana arestată, și anume anturajul, mediul din care aceasta provine, existența antecedentelor penale ori a altor împrejurări privitoare la ea. Gravitatea faptelor și opțiunea instanței de fond de a aplica o pedeapsă privativă de libertate constituie premisa de la care pornește analiza, însă textul legal impune un examen distinct, referitor la împrejurarea dacă amânarea ori, după caz, întreruperea executării și lăsarea temporară în libertate a condamnatului prezintă, în concret, un pericol pentru ordinea publică. Curtea arată că această măsură are caracter excepțional, fiind rezultatul unei juste proporționalizări între interesul individual privind protecția sănătății persoanei condamnate și interesul public privind executarea pedepselor penale și menținerea ordinii publice. Prin urmare, evaluarea cerută de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. nu poate fi una abstractă, dedusă exclusiv din natura condamnării sau din cuantumul pedepsei, ci trebuie realizată prin raportare la date actuale și individualizate privind persoana condamnatului, profilul faptelor pentru care acesta execută ori urmează să execute pedepse, starea sa concretă de sănătate și finalitatea strict limitată a măsurii solicitate. A concluziona altfel ar însemna ca însăși gravitatea generică a oricărei condamnări să transforme condiția negativă într-un obstacol automat și permanent, golind de conținut componenta umanitară a instituției reglementate de legiuitor.

Sub acest aspect, reprezentantul Ministerului ###### nu a indicat vreun element concret din care să rezulte că lăsarea temporară în libertate a petentului condamnat ar genera, în mod actual, o atingere reală adusă ordinii publice. Or, o condiție legală expresă nu poate fi golită de conținut prin apel la simple eventualități, neverificate și neindividualizate, cu atât mai mult cu cât instanța dispune deja de suficiente repere obiective pentru a realiza analiza impusă de lege.  În ceea ce privește natura infracțiunilor, Curtea constată că situația juridică a petentului relevă condamnări din sfera infracțiunilor de serviciu/asimilate corupției, care nu implică niciun element de violență fizică sau de amenințare. Fără a minimaliza gravitatea acestora, natura lor este relevantă în evaluarea cerută de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., întrucât nu rezultă un profil infracțional orientat spre manifestări agresive, tulburări imediate ale ordinii publice ori punerea în pericol fizic a altor persoane. Chiar luând în considerare întreaga situație juridică certă de la dosar, nu rezultă elemente care să susțină existența unui risc actual de aceeași natură. Pericolul social al acestor infracțiuni, deși semnificativ din perspectiva interesului public în buna desfășurare a activității instituțiilor statului, nu generează o stare de temere în rândul comunității, iar funcția publică în legătură cu care au fost săvârșite faptele a fost pierdută de foarte mult timp.

Sub aspectul duratei detenției efective, Curtea reține că petentul-condamnat se află în executarea pedepsei de mai bine de 10 ani. Această durată considerabilă a detenției reprezintă un element semnificativ, întrucât trecerea unui interval îndelungat de timp diminuează obiectiv pericolul, funcția de prevenție generală și specială a pedepsei fiind în mod substanțial realizată.

Referitor la starea de sănătate și capacitatea fizică, Curtea constată că petentul-condamnat prezintă un tablou clinic extrem de grav - insuficiență cardiacă, insuficiență renală cronică, obezitate morbidă, proteză de șold, limfedem masiv al membrelor inferioare, eventrație abdominală voluminoasă, neoplasm de prostată metastatic osos și ganglionar, cu dureri osoase difuze, dificultăți importante de mobilizare, necesar de monitorizare continuă și de inițiere urgentă a tratamentului sistemic în spital - fiind subliniat că faza actuală implică riscuri acute și posibilitatea unor intervenții rapide. Într-o asemenea situație concretă, aptitudinea practică a petentului de a desfășura conduite apte să tulbure ordinea publică este substanțial diminuată, iar rațiunea imediată a punerii sale temporare în libertate este una exclusiv medicală. De asemenea, din actele medicale și din referatul medical justificativ pentru scutirea de la prezentarea la instanță rezultă că starea de sănătate exclude în mod obiectiv orice posibilitate de a reprezenta un pericol fizic sau de a se sustrage obligațiilor impuse pe perioada întreruperii executării pedepsei.

În ceea ce privește comportamentul pe perioada detenției, Curtea reține că din actele dosarului nu rezultă existența vreunor incidente disciplinare sau a vreunui comportament necorespunzător al petentului-condamnat pe parcursul executării efective a pedepsei.

În ceea ce privește argumentul Ministerului ###### privind pretinsa necesitate de a cunoaște conținutul tuturor mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise numele petentului condamnat aflate în așteptare, Curtea reține că art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. nu impune, ca o condiție prealabilă sau procedurală, obligația instanței de a atașa la dosarul cauzei toate mandatele de executare a pedepselor. Textul legal prevede că instanța apreciază dacă lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, apreciere care se fundamentează pe criterii concrete de individualizare, și nu pe simpla enumerare formală a mandatelor existente. Mai mult, Curtea reține că informațiile esențiale privind situația juridică a petentului-condamnat (extrasul din fișa ANP, atașată de instanță la dosar) confirmă aspectele învederate de petent în cererea introductivă, în care menționează în mod explicit cele trei hotărâri judecătorești definitive, numerele de dosare și pedepsele aplicate, iar natura infracțiunilor (abuz în serviciu) este indicată atât în cerere, cât și în susținerile orale ale apărătorului ales. Curtea subliniază că evaluarea pericolului pentru ordinea publică nu depinde de cunoașterea formală a conținutului mandatelor de executare, ci de aprecierea substanțială a naturii infracțiunilor, a duratei detenției și a stării de sănătate. Or, toate aceste elemente sunt pe deplin dovedite în cauza de față. De altfel, art. 589 alin. (6) C.proc.pen. prevede în mod expres că „în cazul în care în timpul amânării executării pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat până la expirarea termenului de amânare stabilit de instanţă sau, după caz, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea”, dispoziție din care rezultă, per a contrario, că legiuitorul a anticipat posibilitatea ca nu toate mandatele de executare a pedepsei închisorii să fie cunoscute la momentul pronunțării, fără ca aceasta să constituie un impediment la admiterea cererii. Descoperirea ulterioară a unor elemente noi constituie, dacă este cazul, un eventual temei pentru revocarea întreruperii doar în condițiile strict prevăzute de art. 591 alin. 4 C.proc.pen., iar nu un motiv de respingere ab initio a cererii.

În ceea ce privește al doilea argument invocat de Ministerului ###### cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din 18.03.2026, ipoteza că între timp ar fi putut interveni și alte condamnări necunoscute ale petentului condamnat, Curtea constată că acest argument este pur speculativ și nu poate fi reținut de instanță ca temei pentru respingerea unei cereri fondate pe probe științifice certe. Ministerul Public dispune de toate mijloacele instituționale pentru a verifica situația juridică completă și actuală a oricărui condamnat, inclusiv prin consultarea bazelor de date ANP, DGPMB și a registrelor parchetelor. Dacă procurorul ar fi avut informații concrete privind existența altor condamnări, acestea ar fi trebuit invocate în mod concret, cu probele aferente, iar nu sub forma unei supoziții generice. Or, Ministerul Public nu a produs nicio probă sau indiciu concret în susținerea ipotezei unor condamnări suplimentare celor la care a făcut referire însuși petentul-condamnat prin cererea introductivă. Curtea mai reține că inclusiv în ipoteza teoretică în care ar exista alte condamnări (ipoteză nedovedită și nesusținută de niciun indiciu), aceasta nu ar modifica în mod necesar concluzia privind lipsa pericolului pentru ordinea publică, întrucât evaluarea se fundamentează pe criteriile concrete menționate anterior – caracterul nonviolent al condamnărilor relevate de situația juridică, durată detenției, degradarea severă a stării de sănătate, necesitatea unui parcurs medical imediat și intensiv, capacitate fizică, precum și caracterul temporar al măsurii solicitate – și nu pe simpla adăugare aritmetică a numărului de condamnări suferite.

În fine, Curtea subliniază că menținerea în detenție a petentului-condamnat fără posibilitatea de a efectua investigația ###-PSMA și de a accesa tratamentul oncologic disponibil (la acest moment, exclusiv la o clinică privată) ar echivala cu privarea sa de acces la standardul medical necesar pentru supraviețuire.

Curtea învederează că întreruperea executării nu echivalează cu înlăturarea pedepsei, ci cu suspendarea temporară a executării acesteia pe durata stabilită de instanță, în condițiile prevăzute de lege, cu aplicarea corespunzătoare a obligațiilor prevăzute de art. 590 C.proc.pen. Tocmai caracterul temporar și controlabil al măsurii permite concilierea exigențelor de protecție a sănătății condamnatului cu cele privind ordinea publică.

Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că lăsarea temporară în libertate a petentului-condamnat, strict în scopul efectuării investigațiilor și tratamentului oncologic indicat de specialiști, nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, astfel încât și această condiție prevăzută de art. 589 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. este îndeplinită.

Față de toate aceste considerente, cum stadiul actual al patologiei grave, neoplazice pe care o prezintă condamnatul impune pentru supraviețuire un tratament complex, de strictă specialitate, oncologic, coroborate cu împrejurarea că impactul asupra fondului imunitar al acestei patologii creează permanent premisele unor decompresări ale echilibrului biologic, Curtea, în temeiul art. 592 rap. la art. 589 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală va admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat, deţinut în Penitenciarul Jilava şi va dispune întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. ###F/29.07.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. ####/2/2014, definitivă prin Decizia penală nr. ###/A/11.07.2019 pronunţată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 398 din 11.07.2019, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.

* Citiți aici integral sentința judecătorului Cosmin-Virgil Cornoiu de la Curtea de Apel București privind suspendarea înteruperea executării pedepsei lui Nicușor Constantinescu pentru trei luni, în vederea primirii tratamentului medical