Lumea Justiției prezintă în exclusivitate cea dintâi demisie din magistratură de după Decizia nr. nr. 153/2026, prin care CCR a dat liber la tăierea pensiilor pentru judecători și procurori, la creșterea vârstei de pensionare a magistraților, precum și la majorarea vechimii în muncă necesare pensionării la 35 de ani (dintre care 25 de ani doar în magistratură). Iar demisia de faţă – trimisă Consiliului Superior al Magistraturii miercuri, 18 martie 2026 – este cu atât mai răsunătoare, cu cât vine din partea unui judecător cu funcţie de conducere. 

Este vorba despre judecătorul Alin Petrea (foto), cel care din 1 martie 2025 conduce Secţia civilă a Tribunalului Giurgiu. Născut la 15 martie 1993, magistratul a absolvit INM în 2018 ca şef de promoţie, și-a făcut stagiatura între 2019 și 2020 la Judecătoria Sectorului 1 (cea mai râvnită instanță din țară pentru tinerii care intră în sistem), apoi, după primirea decretului prezidențial, a activat ca judecător definitiv la judecătoriile din Bolintin-Vale (2020-2024) și Giurgiu (2024-2025), pe care le-a și condus.

În ampla declarație oferită pentru Lumea Justiției joi, 19 martie 2026, judecătorul Petrea a explicat că a fost constrâns să demisioneze din magistratură de faptul că politicienii tratează sistemul judiciar ca pe un țap ispășitor pentru problemele economice cu care se confruntă România, probleme pe care însă nu magistrații le-au creat:

„În jocul acesta politic, de capitalizare electorală, s-a mers puțin prea departe: din dorința de a câștiga capital electoral pe un subiect sau altul, s-a găsit un țap ispășitor. Și acela a fost de prea multe ori justiția. (...) Te trezești că ești vinovat pentru dificultatea economică în care se află România. Păi, iertați-mă: de ce eu?”

Magistratul a acuzat puterea politică de nepăsare față de problemele cronice cu care se confruntă atât judecătorii, cât și procurorii: volumul imens de muncă și deficitul de personal ajuns la cote alarmante – deficit atât de judecători și procurori, dar și de grefieri.

În aceeași declarație acordată Luju, magistratul demisionar le-a transmis judecătorilor care rămân în sistem să acționeze „cu echilibru, înțelepciune, toleranță, ghidați de ideea că justiția, în sine, este un deziderat pus în slujba binelui cetățeanului, nu este un scop în sine”. Iar pentru tinerii care acum se află pe băncile INM sau ale facultăților de drept, mesajul judecătorului este „să îmbrățișeze dreptul cu pasiune, fiindcă doar cu o pasiune nemărginită vei putea exercita bine această profesie”.

În fine, Alin Petrea a declarat că, cel mai probabil, se va orienta către o carieră de avocat.

În altă ordine de idei: solicitat să comenteze decizia Guvernului de a amâna plata restanțelor salariale pentru judecători și procurori (click aici pentru a citi), magistratul a replicat că o asemenea mutare este de înțeles doar în măsura în care acei bani vor fi folosiți pentru ajutorarea unor categorii vulnerabile de români.

Redăm întreaga declarație a judecătorului Alin Petrea pentru Luju:

„Eu am privit magistratura ca pe o profesie de o viață – o profesie vocațională, înainte de orice, în cadrul căreia nu ar trebui să ajungi decât dacă simți pasiune pentru drept și trăiești dreptul.

Magistratura nu este o profesie ca oricare alta – în virtutea nu a ceea ce reprezintă un judecător sau un procuror, ci în virtutea efectelor pe care le produce în societate munca unui magistrat. Discutăm despre drepturile și libertățile individuale ale oamenilor, pentru că centrul de greutate al oricărei decizii judiciare sunt drepturile și libertățile individuale ale omului. Și atunci, față de acest efect al profesiei pe care o exercităm, profesia este una aleasă, trebuie să ai vocație pentru a o exercita și este de dorit s-o exerciți toată viața. Pentru că această exercitare viageră a profesiei profită în primul rând societății: pe măsură ce trece timpul, devii mai experimentat, mai înțelept, acumulezi și cunoștințe ca efect al studiului continuu...

Dar, câteodată, împrejurări exterioare voinței tale individuale te determină să renunți la acest obiectiv pe care ți l-ai setat și pe care majoritatea colegilor mei și l-au setat când au acces în magistratură, în special în profesia de judecător. (Vorbesc doar din poziția de judecător, pentru că nu cunosc foarte bine profesia de procuror decât tangențial, cât am judecat în materie penală.)

Motivul concret care m-a făcut să demisionez constă în faptul că profesia ajunge să fie dată la o parte și trecută într-un registru subsidiar, în care sacrificiile magistratului de scaun nu mai sunt la fel de mult valorificate, nu mai sunt tratate la înălțimea nu a omului care exercită profesia, ci la înălțimea consecințelor pe care le produce decizia lui în societate. Am impresia că se tinde către o diminuare a importanței sociale a actului de justiție.

În aceste condiții, am simțit că aș vrea să-mi pun cunoștințele în slujba unui ideal poate mai palpabil – și anume: acela de a apăra drepturile și libertățile individuale ale omului. Doresc să fiu apreciat puțin mai mult pentru munca mea. Deci gândul acesta ar fi: să mă duc spre avocatură. Încă n-am luat o decizie în acest sens, dar cred că într-acolo mă îndrept. Și principala nemulțumire, tristețe este aceea că munca nu ne mai este apreciată”.

Cine este responsabil pentru această lipsă de apreciere?

„Din perspectiva mea, în ultima perioadă, instanțele judecătorești și Consiliul Superior al Magistraturii au depus însemnate eforturi pentru a normaliza lucrurile, pentru a le readuce pe făgașul pe care au fost altădată. Deci sub nicio formă nu consider culpabile Consiliul sau managementul instanțelor pentru această situație, ci cred că, mai degrabă, în jocul acesta politic, de capitalizare electorală, s-a mers puțin prea departe: din dorința de a câștiga capital electoral pe un subiect sau altul, s-a găsit un țap ispășitor. Și acela a fost de prea multe ori justiția.

Noi, ca judecători, nu pretindem că am fi perfecți. Departe de mine gândul că sistemul ar funcționa impecabil, că soluțiile ar fi toate la adăpost de orice critică! Este vorba însă despre faptul că, în majoritatea lor, deciziile instanțelor sunt pronunțate în acord cu dispozițiile legale. Doar că, la fel ca în orice chestiune mediatică, binele nu se vede, nu este extraordinar, ci se preferă totdeauna scoaterea la iveală a unor ipoteze izolate, în care, poate, ceva nu a funcționat (nu contest), dar haideți să ne uităm în spate: cel puțin 95% dintre procese se derulează cum trebuie, se respectă dispozițiile legale, soluțiile sunt bune, gradul de atacabilitate și de desființare a soluțiilor este mic. Și atunci sistemul este funcțional, în contextul unui deficit acut de judecători, procurori și grefieri. Nu trebuie omisă importanța muncii grefierului, fără de care nu ne-am putea desfășura activitatea.

Nu mai vorbim despre înmulțirea semnificativă a cauzelor. Eu, din aprilie 2022 până în prezent, am exercitat în permanență funcții de conducere (am luat contact cu managementul cotidian al activității în instanțe): am fost preşedinte la Judecătoria Bolintin Vale, apoi la Judecătoria Giurgiu, iar acum preşedinte de secţie la Tribunalul Giurgiu. În virtutea acestor funcţii de management pe care le-am exercitat, am putut observa că, anual, numărul cauzelor s-a înmulţit semnificativ. Asta înseamnă că cetăţeanul se adresează justiţiei şi are încredere în ea. Dacă nu ar avea încredere, s-ar orienta către căi alternative de soluţionare a litigiilor: mediere, tranzacţie extrajudiciară şamd. Or, cetăţeanul vine şi se adresează justiţiei, iar justiţia îi soluţionează speţa. Gradul de soluţionare este unul îmbucurător – este foarte bun, raportat la volumul de muncă. Iar volumul de muncă este mult peste media europeană.

Şi atunci, dincolo de toate vitregii (volumul de muncă, deficitul de personal etc.), sistemul performează. Şi în aceste condiţii, pentru noi, judecătorii de scaun (la fel gândesc şi colegii cu care am purtat discuţii), este trist să vedem că suntem blamaţi social pentru multe rele care se întâmplă în România contemporană şi care, în definitiv, nu au legătură cu ceea ce facem noi. În aceste condiţii, te încearcă un sentiment de mâhnire, pentru că te sacrifici foarte mult.

În analiza mediatică a sistemului nostru, ce se omite foarte mult înalta pregătire profesională pe care trebuie s-o ai nu doar ca să profesezi, ci ca să intri în sistem. Eu când am dat examen de admitere la Institutul Național al Magistraturii, în 2016 (imediat cum am terminat facultatea), au fost 3.800 de candidați pe circa 200 de locuri. Deci cam 19 candidați pe loc. Dintre care am promovat doar 180.

Muncești în facultate, te dedici studiului, pasiunea pentru profesie ajunge să-ți domine viața. Sacrifici familie, sacrifici prieteni. Intri la INM, faci 2 ani de Institut, timp în care este o competiție acerbă, pentru că fiecare își dorește să aibă rezultate cât mai bune și să prindă un loc cât mai bun... Absolvi INM-ul, faci stagiatura... Alte examene. Ajungi într-un final judecător definitiv. Profesezi, te dedici, te conformezi volumului însemnat de muncă, înțelegi să gestionezi cumva și deficitul de resursă umană... Și te trezești că ești vinovat pentru dificultatea economică în care se află România. Păi, iertați-mă: de ce eu? De ce eu?”

Mesaje pentru judecătorii care rămân în sistem și pentru tinerii care vor să aleagă aceeași carieră:

„Colegilor mei judecători le doresc să acționeze cu echilibru, înțelepciune, toleranță, ghidați de ideea că justiția, în sine, este un deziderat pus în slujba binelui cetățeanului, nu este un scop în sine. Să nu uite că știința dreptului este un instrument, nu o finalitate propriu-zisă!

Celor care sunt în Institut sau în facultăți le urez să îmbrățișeze dreptul cu pasiune, fiindcă doar cu o pasiune nemărginită vei putea exercita bine această profesie”.

Despre anunțul Executivului privind neplata restanțelor salariale pentru magistrați:

„Din ce am înțeles, Guvernul va amâna doar jumătate din plata tranșelor, urmând ca jumătatea cealaltă să fie redistribuită către politici publice sociale, cu titlul de indemnizații sociale. Privită strict din perspectiva noastră, a celor îndrituiți, această măsură mi se pare nedreaptă. Însă această nedreptate care ni se creează nouă, judecătorilor, strict din perspectiva mea (nu vorbesc în numele colegilor), îmi este uşor să mă acomodez cu ea, gândindu-mă totuşi că cealaltă jumătate de bani se îndreaptă către o politică publică socială – adică spre îmbunătăţirea nivelului de trai al unor oameni care efectiv se află în nevoie. Pentru că sunt conştient de dificultatea cu care unii se confruntă în ţara aceasta. Altfel spus: accept mai uşor ceea ce s-a întâmplat, gândindu-mă că de pe urma acestei măsuri vor beneficia, totuşi, anumiţi cetăţeni nevoiaşi”.