ANII NEGRI NU SE UITĂ – Avizat pozitiv pentru șefia DNA, procurorul Viorel Cerbu explică de ce parchetul anticorupție nu trebuie să mai ancheteze magistrați: „Înainte să plece competența de la DNA în 2018, au existat întâmplări care au generat neîncredere privind corectitudinea procedurilor, legalitatea, loialitatea modului în care se instrumentau acele cauze. A trecut mult timp de atunci. În pofida acestui lucru, nici în prezent nu am primit argumente serioase care să înlăture această îndoială”
Procurorul Viorel Cerbu (foto), adjunctul Direcției Naționale Anticorupție – propus de către ministrul Justiției Radu Marinescu pentru șefia aceluiași parchet – a explicat luni, 16 martie 2026, în fața Secției pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, de ce nu trebuie să revină la DNA competenţa de anchetare a magistraţilor, ca înainte de 2018. Vorbim despre același interviu în urma căruia procurorii CSM i-au dat lui Cerbu aviz pozitiv (click aici pentru a citi).
Viorel Cerbu a amintit că în acea epocă au existat „anumite percepții, anumite întâmplări, anumite împrejurări care au generat îndoială, neîncredere, suspiciune cu privire la corectitudinea procedurilor, la legalitatea, la loialitatea modului în care se instrumentau acele cauze” și, în ciuda celor opt ani scurși din 2018 până în prezent, nici acum nu au apărut „argumente serioase, consistente care să înlăture această îndoială”. Deși Cerbu nu a pronunțat niciun nume, este evident că perioada la care se referă este cea în care DNA era condusă de Laura Kovesi și în care aproximativ 3.000 de judecători au fost monitorizați și vizați de dosare penale.
În acelaşi context, Viorel Cerbu a argumentat că trebuie ca DNA să recâştige încrederea judecătorilor.
Menţionăm că deşi este cunoscut în sistem ca un procuror știutor de carte, Cerbu are şi el o pată în palmares. Ne referim la episodul din 2011, când procurorul a efectuat o percheziţie la domiciliul soţilor Corneliu şi Gabriela Bîrsan, în dosarul penal în care judecătoarea ICCJ Gabriela Bîrsan avea să fie trimisă în judecată şi achitată definitiv după ce stătuse suspendată din funcţie timp de patru ani. Caracterul nelegal al acelei percheziţii a fost constatat definitiv de către instanţe, din pricină că procurorul Cerbu încălcase imunitatea pe care profesorul Bîrsan o avea în acel moment, în calitate de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Redăm principalele afirmaţii ale lui Viorel Cerbu (vezi video):
„Bogdan Staicu: Fiind propus pentru conducerea DNA, cu siguranță aveți un punct de vedere cu privire la competența privind investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați. Şi aş vrea să vă rog să ne spuneţi care este aceasta: parchete nespecializate sau competenţă materială la DNA raportat la corupţie şi la DIICOT raportat la crima organizată, rămânând ca celelalte infracţiuni să fie în competenţa parchetelor de curte, respectiv Parchetului General? Sau cum vedeţi varianta optimă pentru investigarea acestor infracţiuni?
Viorel Cerbu: Acuma, trebuie să fie o discuţie de lege ferenda...
Bogdan Staicu: Dacă aţi fi legiuitor.
Viorel Cerbu: Am instrumentat mai multe cauze – cât am fost la DNA – care au privit infracţiuni de corupţie comise de magistraţi. Şi aş spune că în această privinţă trebuie să ne uităm la motivele care au determinat plecarea competenţei de la DNA.
Este un motiv suficient ca să înţelegem că înfăptuirea şi în această materie a actului de justiţie trebuie să genereze încredere: și pentru cetățeni, și pentru oamenii politici, și pentru ceilalți actori care concură la înfăptuirea actului de justiție – inclusiv pentru magistrați.
Cred că în acea perioadă, înainte să plece competența de la DNA, au existat anumite percepții, anumite întâmplări, anumite împrejurări care au generat îndoială, neîncredere, suspiciune cu privire la corectitudinea procedurilor, la legalitatea, la loialitatea modului în care se instrumentau acele cauze. Asta se întâmpla în 2018. A trecut mult timp de atunci și, în pofida acestui lucru, iată: nici în prezent nu am primit niște argumente serioase, consistente care să înlăture această îndoială.
Părerea mea în această privință este că trebuie să facem o discuție aplicată, onestă, deschisă cu privire la acele cauze: în primul rând în interiorul sistemului judiciar, dar probabil trebuie să aflăm și părerea societății civile. Și în funcție de rezultatul acestei discuții, să luăm o decizie înțeleaptă, prin care să asanăm acel sentiment de neîncredere, acele nemulțumiri, acele suspiciuni și, în același timp, să așezăm un piedestal solid pentru ceea ce va fi în continuare.
Da: este neîndoielnic despre DNA că deține o capacitate operațională, funcțională deosebit de bună pentru a aduce eficiență pe acest segment, dar nu este suficient în acest moment, în opinia mea. (...)
Claudiu Sandu: În cuprinsul proiectului pe care l-ați întocmit, la un moment dat ați vorbit de recâștigarea încrederii judecătorilor. Ce ați vrut să spuneți cu această afirmație?
Viorel Cerbu: Vorbeam de acele cauze care au determinat, până la urmă, într-o oarecare măsură, plecarea competenței de la DNA. Am interacționat adeseori cu judecătorii și, dacă e să mă refer la contextul solicitării măsurilor de supraveghere tehnică, am mers de fiecare dată personal la judecătorul fie că era ca acum, de drepturi și libertăți, fie că era doar desemnat, înainte de 2014, pentru a explica ce este în dosar și ce intenționez să fac.
Știm cu toții că – cel puțin în perioada de început – există o anumită fragilitate în dosar și pe examenul acesta al condițiilor prevăzute în procedura penală pentru dispunerea acestor măsuri este nevoie, între altele, și de încredere. Cu atât mai mult, cu cât, fiind niște chestiuni tehnice, judecătorul trebuie să înțeleagă și are oportunitatea în mod direct, prin discuție, să priceapă, să aprofundeze mai bine aceste lucruri.
Același gen de încredere se transferă și mai târziu, în timp. Știți că în Statele Unite procurorul, dacă susține o cauză, trebuie să menționeze pe scurt niște cauze în care a avut succes și care pot fi verificate sub acest aspect. La noi, deși nu există o asemenea obligație, judecătorii cam știu – după traseul profesional și după alte cauze – dacă Cerbu este un procuror serios, temeinic, pedant, care respectă drepturile fundamentale, procesuale sau, dimpotrivă, este mai puțin exigent în aceste materii. Despre genul acesta de încredere am vorbit eu”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Din ce în ce mai mulți magistrați transformă Justiția într-o culegere de bancuri cu Bulă
Comentarii
# 1. O alegere foarte neinspirată
17 March 2026 22:31
-33
# 2. O alegere foarte neinspirată
17 March 2026 22:33
-35
# Cârcotaș
18 March 2026 00:35
-303
# Csaba D
18 March 2026 09:44
0