SPERANȚĂ PENTRU SOȚUL ÎNDOLIAT – Judecătoarea Flavia-Cristina Măricuțoiu de la Curtea de Apel București a desființat rezoluția prin care inspectorul judiciar Dan-Alexandru Popa a clasat plângerea disciplinară a unui bărbat care acuză Parchetul Judecătoriei Sector 1 că a mușamalizat dosarul de ucidere din culpă privind decesul soției imediat dupa naștere. Magistrata CAB a trasat 15 sarcini concrete pentru Inspecția Judiciară (Minuta)
Nu e totul pierdut în dosarul în care economistul Radu-Alexandru Matei (foto 1 dreapta) încearcă să tragă la răspundere vinovații pentru moartea soției sale, psihologa Andreea Scarlet-Matei (foto 1 stânga), în ianuarie 2017, la două luni după ce născuse, având diagnosticul de pancreatită acută.
Judecătoarea Flavia-Cristina Măricuțoiu (foto 2) de la Curtea de Apel București a admis luni, 27 aprilie 2026, plângerea lui Alexandru Matei împotriva rezoluției din 2025, prin care inspectorul judiciar Dan-Alexandru Popa a clasat dosarul format ca urmare a sesizării lui Matei privind „neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu” de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, din cauza felului în care PJS1 a clasat cauza pornită de la plângerea penală a lui Matei privind infracțiunea de ucidere din culpă. De asemenea, magistrata CAB a admis plângerea lui Matei contra rezoluției prin care șefa IJ, judecătoarea Roxana Petcu, a menținut clasarea subalternului Popa. Lumea Justiției a prezentat în detaliu atât parcursul dosarului penal, cât și cel al cauzei disciplinare (linkuri la final).
Interesant la sentința CAB este că, spre deosebire de alte asemenea hotărâri, unde instanțele dispun doar redeschiderea dosarului disciplinar, acum judecătoarea Măricuțoiu a trasat pentru Inspecția Judiciară nu mai puțin de 15 sarcini concrete de îndeplinit după reluarea cercetării disciplinare: patru pași de urmat, precum și 11 probe de administrat.
Iată minuta sentinței CAB nr. 754/2026 din cauza nr. 2844/2/2025:
„Admite, în parte, contestaţia formulată de reclamantul MATEI RADU ALEXANDRU în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ. Desfiinţează în parte Rezoluţia nr. C25-268/01.04.2025 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare şi în parte Rezoluţia de clasare nr. 24-2481/18.02.2025 a Direcţiei de inspecţie pentru procurori numai în ceea ce priveşte soluţionarea criticilor referitoare la:
1. tergiversarea soluţionării dosarului penal nr. 2711/P/2017, lipsa rolului activ şi lipsa de ritmicitate a urmăririi penale, exclusiv cu privire la procurorii:
- Nica Loredana Giorgiana, pentru perioada 29.11.2022–02.05.2023;
- Barde Monica, pentru perioada 02.05.2023–24.04.2024;
- Șofrancă Dragoș, pentru perioada 24.04.2024–29.10.2024;
- Șalaru Maria Daniela, pentru perioada 29.10.2024–13.11.2024;
2. nerespectarea termenului stabilit prin încheierea din 10.11.2023 pronunţată în procedura contestaţiei privind durata procesului;
3. nesoluţionarea plângerii nr. 227/VIII.1/2024;
4. respingerea ori ignorarea cererilor de probe necesare şi utile formulate de reclamant, în măsura relevanţei lor disciplinare;
5. problematica actelor medico-legale, concluziile Comisiei Mixte şi conduita profesională manifestată cu ocazia emiterii Ordonanţei din 26.04.2023, exclusiv din perspectiva relevanţei disciplinare, iar nu a legalităţii ori temeiniciei procesual-penale a acelei ordonanţe;
6. afectarea drepturilor părţii civile şi a dreptului la apărare, în legătură cu conduita procurorilor, exclusiv din perspectiva relevanţei disciplinare.
Trimite dosarul la INSPECŢIA JUDICIARĂ pentru completarea verificărilor prealabile în ceea ce priveşte aspectele arătate mai sus şi în limitele stabilite în considerente.
În completarea verificărilor prealabile, INSPECŢIA JUDICIARĂ va lămuri:
• care au fost actele efectiv dispuse şi îndeplinite de fiecare dintre cei patru procurori menţionaţi la punctul nr. 1;
• dacă au existat intervale de stagnare şi cum se explică acestea;
• care a fost conduita procurorilor după pronunţarea încheierii din 10.11.2023 şi ce măsuri concrete au fost dispuse în vederea finalizării cauzei;
• dacă plângerea nr. 227/VIII.1/2024 a fost ori nu soluţionată pe fond şi, după caz, prin ce act şi de către cine;
• care cereri ale reclamantului MATEI RADU ALEXANDRU au fost formulate în dosarul penal nr. 2711/P/2017, cum au fost soluţionate şi dacă modul de gestionare a acestora relevă ori nu indicii privind abaterile disciplinare prevăzute de art. 271 alin. (1) lit. g) şi lit. s) din Legea nr. 303/2022;
• dacă modul în care procurorul a tratat cererea referitoare la actele medico-legale şi concluziile Comisiei Mixte, inclusiv prin Ordonanţa din 26.04.2023, relevă ori nu indicii ale unei conduite profesionale susceptibile de a fi circumscrise art. 271 alin. (1) lit. g) şi lit. s) din Legea nr. 303/2022;
• dacă modul în care au fost gestionate plângerea nr. 227/VIII.1/2024, cererile formulate de reclamant şi supravegherea urmăririi penale este de natură să releve ori nu o conduită profesională susceptibilă să afecteze exerciţiul efectiv al drepturilor procesuale ale părţii civile.
În vederea lămuririi acestor împrejurări, INSPECŢIA JUDICIARĂ va administra probele necesare, constând în:
• înscrisurile deja existente la dosarul de inspecţie;
• adresa nr. 3238/II-7/2024 din 05.02.2025 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti;
• încheierea din 10.11.2023 pronunţată în procedura contestaţiei privind durata procesului, dacă nu se află deja la dosarul de inspecţie;
• extrasele relevante din dosarul penal nr. 2711/P/2017 şi din cronologia actelor, strict pentru intervalele menţionate la punctul nr. 1;
• plângerea nr. 227/VIII.1/2024, evidenţele de registratură/grefă şi orice act de soluţionare ori înscris administrativ relevant privind traseul acesteia;
• cererile formulate de reclamant şi actele prin care acestea au fost soluţionate, în limitele criticilor admise prin prezenta hotărâre;
• raportul Comisiei Mixte din 09.02.2023 şi/sau adresa nr. SG 1297/09.02.2023;
• puncte de vedere scrise ale procurorilor vizaţi, limitate la conduita profesională, actele dispuse şi măsurile efectiv întreprinse în intervalele relevante.
Respinge, în rest, ca nefondată, contestaţia. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge, în rest, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă. Pronunţată astăzi, 27.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.
Citiți aici precedentele episoade ale serialului „Calvarul soțului îndoliat”:
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Iosif Boda, in memoriam
Comentarii
# Există judecători cinstiți la CAB contencios- administrativ?
3 May 2026 14:04
+5
# opinie pamflet
3 May 2026 16:40
+53
# opinie pamflet
3 May 2026 16:46
+38
# Ggg
3 May 2026 16:51
+2
# wow
3 May 2026 19:00
+1