Rezumat

Considerațiile de față vizează o situație amplu comentată în spațiul public în urmă cu circa un an și jumătate și anume adoptarea unor decizii ale unor instituții publice naționale(Curtea Constituțională și Biroul Electoral Central) prin care s-a respins/interzis candidatura a doi cetățeni români la funcția de președinte al României.

Deciziile au fost justificate în sensul că, deși întrunesc toate condițiile formale prevăzute de legile în vigoare și Constituție, respectivii candidați încalcă ordinea constituțională existentă și atentează la bazele statului de drept democratic prin mesajul lor electoral public de dezavuare a unor realități societale și intenția de modificare a acestora, precum și întreținerea/frecventarea unor cercuri relaționale de „neprieteni” ai poporului român[1].

 Considerăm, exclusiv din perspectiva conceptului de stat democratic de drept și a principiilor ce stau la temelia sa, că aceste decizii au fost/sunt profund eronate și contrare principiului fundamental al ordinii de drept democratice conform căruia singurul care decide asupra organizării sale societale prezente și viitoare este poporul chemat să-și exprime opțiunea prin vot liber, universal și egal și nicidecum „tutori/protectori[2]” conjuncturali ce își arogă discreționar competența de a „tria” opțiunile populare prealabil scrutinului electoral.

I. Faptele

La vremea adoptării deciziilor analizate aici, referitoare, toate, la „interpretarea” condițiilor/exigențelor necesare unui cetățean român pentru a candida la funcția de președinte al României, prin raportare la ordinea constituțională, am avut impulsul comentării lor profesionale, tentație firească ce se manifestă nu doar în rândul celor ce vor să se exprime, ci și în rândul celor ce sunt interesați să primească opinii „la cald” asupra unui eveniment public de interes general.

Dar, materializarea acestei tendințe firești de reacție publică rapidă, deși are avantajul necontestat al satisfacerii imediate a interesului public, prezintă, la fel de necontestat în opinia noastră, un mare dezavantaj și anume riscul accentuat de suspiciune rezonabilă a percepției unei prezentări deliberat eronate/deformate a deciziei și consecințelor sale. În speță, susținerea consistentă și diversificată pe multiple planuri a deciziilor de interzicere a unor candidaturi la funcția de președinte al țării, prin prisma mesajului electoral al candidaților, putea/poate fi suspicionată rezonabil de un scop urmărit, dar camuflat și anume menținerea/perpetuarea ordinii societale existente prin orice mijloace, inclusiv cele caracteristice dictatului societal, dar cu aparențe și justificări democratice[3].

Acestea sunt considerentele pentru care am abordat subiectul rândurilor de față la un suficient de îndelungat timp de la publicarea deciziilor amintite, timp care să garanteze că opiniile exprimate nu mai pot fi suspicionate de interese partizane, conspirații sau influențare a unor procese electorale epuizate deja.

 Așa cum o arată și titlul, vom analiza deciziile evocate mai sus din perspectiva menținerii sau schimbării ordinii constituționale a unui stat democratic de drept, pe cale pașnică prin vot democratic.

În rezumat, prin Deciziile nr. 2/2024 și nr. 7/2025 adoptate de Curtea Constituțională și decizia nr. 18 D/9.03.2025 adoptată de Biroul Electoral Central s-a reținut și decis în esență că dacă un candidat la funcția de președinte al României propune public cetățenilor votanți, în cadrul procesului electoral, o altă orientare politică a țării decât cea existentă, un alt sistem de alianțe și tratate sau o reconsiderare profundă a acestora, acel candidat trebuie oprit de a mai candida pentru că mesajul său public adresat electoratului afectează/încalcă ordinea constituțională existentă. Emitenții deciziilor invocate au mai reținut că noi toți, în frunte cu președintele țării, suntem datori să respectăm legile țării și constituția în vigoare, iar dacă vrem schimbarea acestora trebuie să renunțăm la ideea/intenția de a candida la funcția de președinte al țării[4], deoarece atentăm la existența statului de drept și a unor opțiuni societale „ireversibile”[5]:„Preşedintele României,...veghează la respectarea Constituţiei, ceea ce înseamnă că această autoritate publică unipersonală are obligaţia constituţională... de a se asigura că aceste prevederi sunt implementate în conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei... Contestarea lor nu poate fi acceptată....A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăşi ideea de Constituţie şi constituţionalism, care caracterizează existenţa statului de drept.... Integrarea euroatlantică şi faptul că România face parte din marea familie europeană care se fundamentează pe ideea de stat de drept şi democraţie reprezintă un punct de reper în istoria constituţională a statului, care indică o opţiune ireversibilă de tip constituţional.... Pârghiile democratice nu pot fi folosite în scopul distorsionării/deformării/contestării a înseşi ordinii constituţionale astfel instaurate sau a parcursului european al României. Apartenenţa la UE şi la NATO constituie garanţia politică, respectiv militară a evoluţiei democratice a statului şi a asigurării existenţei statului de drept.... În cauză, este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, doamna … îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului şi la încălcarea ordinii constituţionale. Regulile democratice se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent de calitatea lor în stat şi de opţiunile politice, neputând fi tolerate manifestările şi derapajele anarhice în spaţiul public. O astfel de conduită aduce în discuţie problema folosirii instituţiilor şi procedurilor constituţionale în scopul negării în final a exigenţelor, principiilor şi valorilor reglementate constituţional. Declaraţiile publice, luările de poziţii şi exprimarea unor convingeri în contradicţie cu valorile constituţionale şi cu exigenţele unei societăţi democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice, sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna …., în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al României, pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanţii esenţiale ale valorilor şi opţiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO[6]. Prin urmare, este evident că respectarea Constituţiei şi apărarea democraţiei - condiţii pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României - sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”(decizia nr.2/2024 a CCR, par. 36-39 și 60-61).

Enunțuri factuale identice celor de mai sus, cu numai câteva nuanțe diferite nerelevante, precum și justificările[7] logico-juridice au fost reluate șablon și în cuprinsul celorlalte două decizii analizate aici.

Prealabil unor considerente de fond, am constatat din perspectivă formală că șabloanele propagandistice folosite pentru justificarea acestor decizii publice emise după trecerea a 34 ani postdecembriști, ar fi copleșit de invidie întregul aparat de propagandă politică/ideologică al partidului comunist român și al statului socialist român în ansamblul său[8]. Erau vremurile în care limbajul clasic de lemn constituia o datorie patriotică și condiție prealabilă oricărei expuneri publice, inclusiv în zona creației artistice. Am crezut naiv că acele vremuri au fost depășite și ne-am înșelat.

Pe fond sunt de reținut spre analiză două concluzii majore și anume pe de o parte faptul că aceste decizii au „decretat” că poporul român este puțin cam naiv(adică prost) și are nevoie de un tutore/protector/gardian să îi arate calea cea bună și care să îl apere de „răi”(indiferent cine ar fi aceștia, în speță erau „rușii”), iar pe de altă parte întreaga „argumentație” juridică a ignorat cu totul principiul fundamental al statului democratic de drept, respectiv acela că poporul este purtătorul suveranității statale și își stabilește singur(fără tutore/protector) și pașnic coordonatele/direcția de evoluție societală, indiferent care ar fi aceea[9], prin vot universal, egal și direct.

II. „Tutorii/protectorii” poporului

Ca metodă de lucru, instituționalizarea „tutelei/protectoratului” în scopul cenzurării opțiunilor prealabil deciziei titularului legal/constituțional nu este inedită în spațiul românesc. Potrivit Constituției adoptate în anul 1991 și Legii nr.92/1992 de organizare judecătorească, gestionarea carierei judecătorilor revenea exclusiv decizional în competența Consiliului Superior al Magistraturii. În anul 1997, legea a fost modificată în timpul ministeriatului Valeriu Stoica în sensul că titularul constituțional CSM își păstra formal competența de a decide, dar numai asupra recomandărilor și propunerilor formulate de ministrul justiției [10]. „Fentarea” Constituției era vădită, mutarea pe fond a deciziei către ministrul politic al justiției și implicit politizarea întregului proces de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcțiile de conducere ale tuturor instanțelor/parchetelor așijderea și totuși niciunul dintre corifeii „democrației”, naționali și externi de la acea vreme, nu au reacționat[11].

Procedeul 1997 a fost reluat identic în anul 2024 la dimensiuni și consecințe mult mai ample și mai grave[12]. Ca și în anul 1997, titularul legal/constituțional al deciziei prin vot, în speță poporul român, a fost pus în situația de a vota doar acei candidați „recomandați” de „tutori/protectori”(CCR și BEC[13]), candidați care, potrivit opiniei paternale instituționalizate, nu constituiau pericol potențial de schimbare a ordinii societale și/sau constituționale prin mesajele lor electorale.

Concluzia acestui prim punct este pe cât de simplă, pe măsură de îngrijorătoare și anume că două instituții publice naționale și-au arogat, peste lege, Constituție și tratate, rolul de „tutori/protectori” electorali ai poporului român, inventând criterii și exigențe într-un dublu scop: 1. menținerea prin orice mijloace a actualei ordini societale/constituționale „ireversibile” și 2. înlăturarea, peste lege, a oricărei potențiale alternative la ordinea existentă asupra căreia doar poporul are dreptul exclusiv de a se pronunța prin vot.

III. Dictatul „nașilor protectori”

Așa cum arătam mai sus, atât considerentele deciziilor analizate aici, cât și numeroasele opinii justificative ale acestora, publicate în media sau literatura juridică de specialitate, au deviat dezbaterile spre șabloane politico-ideologice conjuncturale cu percepție și expunere subiectivă pe teme repetate(rușii „neprieteni”, „ireversibil” UE, NATO, iubire eternă Constituția în vigoare, etc.), omițând constant și integral să invoce tocmai acele norme constituționale încălcate flagrant și a căror încălcare nu putea fi argumentată minim credibil. S-au omis astfel, deliberat sau nu, explicații/argumente privind incompatibilitatea acestor decizii cu normele constituționale în vigoare prevăzute de art. 2 alin.1[14], art.16 alin.2[15], art.29[16], art.30[17], art.36[18], art. 37[19], art.53[20], art.81[21], art. 90[22] și art. 152[23].

Doar simpla parcurgere/invocare a normelor citate ar fi scos în evidență că:

- unica entitate deținătoare a suveranității statale, care decide și forma de guvernământ, alianțele economice și/sau militare, precum și conținutul legii fundamentale este poporul român, care exercită aceste competențe fie direct, prin vot referendal, fie prin reprezentanți aleși însă tot de popor prin vot liber, universal și egal.

- nicio normă națională sau europeană nu reglementează instituția „protectorului, tutorelui, gardianului, nașului” poporului, care să cenzureze, prin prisma mesajului electoral al candidatului, opțiunile de vot anterior scrutinului electoral

- Constituția nu reglementează/definește noțiunea de „neprieteni” ai poporului

- nicio organizare societală sau ordine constituțională nu este veșnică(„ireversibilă”), aceeași fiind și situația tratatelor/alianțelor la un moment dat[24]

- exprimarea opiniilor „de orice fel”, inclusiv a celor din cadrul platformelor electorale, nu poate fi cenzurată și cu atât mai puțin „pedepsită”. Intenția electorală de a schimba Constituția, adică ordinea constituțională, nu constituie elementar logic o nerespectare a Constituției în vigoare care, de voie, de nevoie va fi oricum respectată ca atare, în lipsa unei alte opțiuni, până la eventuala sa modificare prin vot popular referendal. Chiar și în situația extremă în care președintele ales încalcă grav Constituția în vigoare, cel care decide în final demiterea sau nu a președintelui este tot poporul român prin vot referendal conform art. 95 din Constituție[25].

- conform chiar prevederilor sale, Constituția(ordinea constituțională) poate fi revizuită/schimbată prin vot popular cu anumite limite nerevizuibile. Dar, chiar și în privința acestor limite nerevizuibile trebuie avut în vedere că ele au fost votate referendal tot de către popor și tot poporul, pe aceeași cale a votului, le poate înlătura/schimba[26].

- dreptul de a fi ales nu poate fi interzis/restrâns decât în acele situații prevăzute limitativ de lege. Alte condiții/exigențe/situații care ar putea genera o sancționare electorală a candidatului[27](situații invocate în parte și în deciziile analizate, de exemplu discriminare, ură rasială/etnică, instigare la ură rasială/etnică, frecventarea unor „neprieteni” ai poporului) nu pot fi invocate decât în fața unei instanțe de judecată ce le va analiza în cadrul unui proces echitabil, cu respectarea dreptului la apărare al celui presupus culpabil. În aceste alte situații, o sancțiune electorală nu poate fi aplicată nici măcar provizoriu de „gardieni, protectori, tutori, nași” constituiți în entități(naționale sau nu) administrative, politice, civice, electorale, oricum s-ar numi acestea(BEC, CCR, președinte, guvern, ONU, NATO sau UE.).

Concluziv pentru acest al doilea punct, reținem că 1. potrivit chiar normelor constituționale în vigoare, schimbarea ordinii constituționale constituie un proces democratic, nu o erezie ce trebuie pedepsită; 2. candidatul ce propune schimbarea ordinii constituționale nu poate fi calificat ca „neprieten” al poporului și eliminat electoral de către entități ce și-au arogat peste lege rolul de „gardieni, protectori, tutori, nași” ai poporului român; eliminarea electorală a unui candidat pe motivul programului său electoral constituie indiciu al unei organizări societale de dictat al unor „nași”, nu de democrație; poporul român este unicul purtător al suveranității statale și decident prin vot al ordinii constituționale, oricare ar fi aceasta.

IV. Concluzii

Este evident că deciziile analizate au prejudiciat în mod direct și imediat atât pe cei înlăturați din cursa electorală, cât și poporul votant, lipsit de posibilitatea/dreptul votării unei eventuale alternative la ordinea societală existentă.

Prejudiciul mediat pe care am intenționat să îl semnalăm/argumentăm însă prin prezentele rânduri constă în riscul major de decredibilizare/penibilizare a întregului concept de stat de drept democratic și societate a democrației de drept. România a „reușit” să probeze concret prin cele trei decizii ale BEC și CCR că, dacă este nevoie, toate principiile constituționale și valorile mereu clamate ale statului de drept democratic pot fi eludate discreționar prin mijloace de dictat poleite cu aparențe și justificări democratice[28].

Iată de ce considerăm că este de datoria presantă, dar și în interesul decidenților naționali și europeni[29] să își asume public aceste derapaje nu neapărat pentru a sancționa pe cineva, ci pentru a înlătura două mari pericole ce se arată în actualul context geopolitic: 1.suspiciunea rezonabilă a popoarelor europene că principiile și valorile democratice nu sunt decât vorbe în vânt și/sau slove frumos caligrafiate pe hârtia constituțiilor, legilor și tratatelor și 2. evitarea unei crize de supraviețuire a conceptului de stat de drept democratic.

avocat dr. Ion Popa, Baroul București, fost judecător, membru corespondent al Academiei de Științe Juridice din România