Judecătoarea Simona Marcu (foto) – directoarea Instiutului Național al Magistraturii – a explicat joi, 16 aprilie 2026, de ce a început să-i implice pe studenții INM (auditorii de justiție) în programe umanitare privind ajutorarea persoanelor din categorii vulnerabile: copii lipsiți de protecție părintească, bătrâni abandonați, consumatori de droguri, persoane fără adăpost, mame minore etc. Declarația a fost făcută în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la interviul de obținere a celui de-al doilea mandat în fruntea INM (click aici pentru a citi). 

Potrivit fostei membre CSM, imediat după ce a preluat conducerea Institutului, a trimis chestionare către toate barourile din țară, cu întrebări legate de tinerii judecători și procurori (cei care intraseră în sistem în ultimii 5 ani). Majoritatea covârșitoare a barourilor a răspuns că noii magistrați sunt ireproșabili din punct de vedere al pregătirii profesionale, însă le lipsesc empatia și experiența de viață, motiv pentru care aplică legea ca niște calculatoare, ca și cum ar rezolva spețe-grilă, nu ca și când s-ar confrunta cu cazuri reale, de oameni concreți. „Aplicarea legii în mod brutal, fără luarea în considerare a factorului uman, lipsa simțului realității, dificultății în înțelegerea realităților sociale sau a consecințelor practice ale deciziilor pronunțate”. Așa sună una dintre nemulțumirile avocaților, citită de Simona Marcu în Plenul CSM.

De aceea, judecătoarea Marcu a luat exemple de bune practici de la școlile de magistratură din străinătate (de exemplu, Franța și Portugalia), unde formatorii implică studenții în programe sociale.

Redăm explicațiile Simonei Marcu:

„Liviu Odagiu: Ați făcut dumneavoastră referire și în cuprinsul prezentării proiectului, și în spațiul public s-a discutat (ca și în interiorul sistemului judiciar, de altfel) despre voluntariat. Ați făcut dumneavoastră referire la voluntariat și aș vrea să ne detaliați puțin scopul acestuia, caracterul său obligatoriu sau mai puțin obligatoriu, astfel încât să putem să avem o discuție pe marginea acțiunilor întreprinse de Institutul Național al Magistraturii și – iată – contestate atât de o parte a sistemului judiciar, cât și de voci din exteriorul acestuia. Dacă ați vrea să ne expuneți care este viziunea dumneavoastră în această materie...

Simona Marcu: Sigur. Și vă mulțumesc pentru întrebare. Mă așteptam la o astfel de întrebare. Aș începe prin a vă spune că în anul 2023, când am preluat mandatul de director, am decis, pentru a-mi face o imagine cât mai exactă în legătură cu pregătirea absolvenților noștri, să trimit trei întrebări pe de o parte la judecătoriile și parchetele de pe lângă acestea și pe de altă parte la Uniunea Națională a Barourilor din România, care mai departe a trimis chestionarele la toate barourile din țară.

O întrebare viza percepția despre pregătirea absolvenților noștri – în speță, judecătorilor stagiari. La instanțe și parchete, am folosit sintagma ‘judecători stagiari’, pentru că era ușor de identificat. La avocați, pentru că nu știau în toate cazurile dacă interacțiunea a fost cu un judecător stagiar, am spus: ‘tinerii judecători din ultimii cinci ani de la instanțe și parchete’.

Prima întrebare era legată de nivelul de pregătire, a doua întrebare viza comportamentul și a treia avea în vedere formularea de propuneri pentru îmbunătățirea activității. Am primit răspunsuri de la aproape jumătate din judecătoriile și parchetele de pe lângă judecătorii cărora le-am adresat această întrebare. Am sinteza răspunsurilor, pentru că mă așteptam la această întrebare. Sinteza răspunsurilor relevă mai multe aspecte care țin de dificultăți în interacțiunea cu persoanele vulnerabile.

Însă ceea ce a fost pentru noi cu adevărat semnalul de alarmă au fost răspunsurile pe care le-am primit de la barourile din România. Ne-au răspuns peste 90% din barouri. Colegii mei de la Departamentul de formare inițială au sintetizat acum trei ani aceste răspunsuri. V-aș prezenta doar câteva dintre aspectele relevante.

Citez: ‘Nivelul pregătirii este corespunzător spre ridicat, însă tinerilor magistrați le lipsesc empatia și experiența de viață’. Altcineva spune (sunt nouă barouri care spun acest lucru): ‘Se aplică legea într-o modalitate care creează sentimentul că un calculator poate aprecia o situație cu mai multă umanitate. Omiterea de către tinerii magistrați a faptului că judecă oameni, iar nu spețe-grilă, instrumentează vieți ale oamenilor fără să priceapă rezultatul propriei decizii. Pronunțarea unor decizii greșite, ca urmare a necunoașterii subtilităților vieții de familie, sociale sau economice. Aplicarea legii în mod brutal, fără luarea în considerare a factorului uman, lipsa simțului realității, dificultății în înțelegerea realităților sociale sau a consecințelor practice ale deciziilor pronunțate. Magistrații ar trebui să înțeleagă că în spatele spețelor sunt oameni. Rigiditate în chestiuni sensibile. Ignorarea situației personale a fiecărui copil. Rezumarea strict la procedură. Rigiditate în manipularea conceptelor și principiilor dreptului și aplicarea lor practică. Orientare exclusivă către litera legii în detrimentul spiritului ei. Lipsă de flexibilitate și cinism. Strictețe excesivă înaintea fondului. Atitudini lipsite de respect față de o persoană nevăzătoare’.

Iar la ‘propuneri’ (o listă foarte mare de barouri): ‘Dezvoltarea laturii umane și a empatiei față de părți. Suplinirea lipsei de experiență de viață prin modalități adecvate. Conștientizarea faptului că auditorii vor judeca, urmări oameni, nu spețe. Activități de formare dedicate cultivării umanității, respectului și bunului simț. Autocontrol în situații tensionate. Dezvoltare personală, accent pe factor uman’ șamd.

Aceste aspecte (deși mă așteptam, în parte) au fost copleșitoare. Și ne-am gândit acum trei ani ce putem face pentru a suplini lipsa de experiență de viață, pentru a dezvolta cumva zona de contact cu vulnerabilitatea umană. Institutul derula chiar și atunci programe de voluntariat, doar că erau foarte puțini auditori implicați. În 2023, erau 31 de auditori implicați.

Și aceasta a fost singura soluție viabilă, practică pe care am identificat-o la momentul respectiv: să extindem activitățile de voluntariat vizează exclusiv zona persoanelor vulnerabile, adică zona minorilor lipsiți de protecție părintească, a bătrânilor abandonați, a consumatorilor de droguri, a persoanelor fără adăpost, a mamelor minore şamd.

Cât privește opțiunile pe care le au auditorii, aș spune că activitatea de voluntariat este o activitate de interes public – așa este și definită de legea voluntariatului. Iar noi, ca școală de magistratură, am decis că acest contact cu persoanele vulnerabile are valoare formativă. Auditorii au posibilitatea de a alege. Noi avem peste 50 de entități cu care colaborăm, entități publice și private care au în grijă aceste persoane. Noi le punem la dispoziție peste 50 de proiecte. Ei își pot alege care este activitatea pe care doresc să o dezvolte. Ba mai mult de-atât: încă de la bun început, le-am spus că, în măsura în care oferta Institutului nu corespunde cu dorințele lor, ei înșiși pot propune un proiect pe care să îl susțină pe parcursul celor doi ani de Institut.

Această activitate a dat roade imediat. Feedback-ul pe care îl primim de la auditori este excelent.

Aș aminti doar faptul că pe lângă chestiunile pe care le-am amintit aici, dezvoltarea aceasta cât mai aplicată și cunoașterea în profunzime a dificultăților cu care se pot confrunta oamenii în situații sensibile nu este o noutate. Este o informație publică – o puteți accesa cu ușurință: marile școli de magistratură asta fac. Dacă vă uitați cum se asigură formarea inițială la ENM (la Școala de Magistratură Franceză), veți vedea că, pe lângă stagiile la instanțe și parchete (care realmente reprezintă cea mai importantă parte a stagiilor) există și așa-numitele ‘stagii exterioare’, care se pot desfășura în cadrul diverselor entități publice și private.

Veți găsi stagii pe care le fac auditorii francezi în spitale, la Oficiul Francez de Protejare a Biodiversității... Asta pentru că într-unul din mesajele care mi-a fost arătat se spunea că auditorii noștri plantează paseluțe. Nu s-a pus nicio secundă problema la noi. A existat o activitate punctuală care a avut în vedere colaborarea cu un ONG care proteja mediul într-o anumită zonă din țară. Deci a fost o singură activitate, nu a fost un stagiu acolo. Și a avut și o explicație: auditorii respectivi își desfășurau activitatea în provincie într-o localitate în care ONG-urile care se ocupau de persoane vulnerabile nu funcționau în luna iulie. Pentru că, după cum vedeți, după cum ați văzut în programul de formare inițială de anul trecut, voluntariatul anul trecut a fost trei săptămâni în luna iulie, anul acesta două săptămâni în luna iulie este prevăzut, iar în restul timpului doar în măsura ora în care orarul le permite. Metodologia activităților de voluntariat prevede expres că nu pot desfășura activități de voluntariat dacă au activități programate în cadrul Institutului sau dacă desfășoară stagiul practic la instanțe și parchete.

Revenind la școlile de magistratură europene: pe lângă școala franceză, doar așa, la o simplă căutare, am identificat școala portugheză, care face stagii de practică în cămine de copii, în centre de plasament și, evident, explică faptul că o cunoaștere nemijlocită a acestor realități contribuie la o mai bună pregătire a viitorilor judecători și procurori – ceea ce vă spun, din perspectiva unui formator care mai are puțin și face 30 de ani de formare, că este absolut adevărat.

Adică mi se pare de dorit ca noi, ca sistem judiciar, să-i punem pe auditori în contact cu suferința umană, pentru că doar astfel ei vor înțelege resorturile persoanelor vulnerabile, doar astfel vor învăța să se poarte cu astfel de persoane într-un context judiciar și, până la urmă, doar astfel vom fi în stare să ne îndeplinim menirea pe care ne-o acordă societatea”.