VOM AJUNGE RUȘINEA EUROPEI – Șeful TMB Cosmin Sterea-Grossu avertizează: „Consiliul Europei va trebui să realizeze două grafice: unul cu țările care respectă statul de drept, altul cu țara ce dorește să distrugă justiția... Activitatea de judecător e continuă. N-ai niciun moment de respiro: dosarele intră, ies pe bandă rulantă, tragi tare să redactezi hotărârile restante în concediu. Apoi aduni dosare ori de câte ori statul face o nedreptate”
Judecătorul Cosmin Sterea-Grossu (foto) – președintele Tribunalului București – a avertizat vineri, 29 mai 2026, că actuala campanie de ură a Guvernului împotriva magistraților (concretizată cel mai recent în încercarea de a le tăia salariile) va face ca România să devină rușinea Europei.
Mai exact, potrivit șefului TMB, „Consiliul Europei va trebui să realizeze două grafice: unul cu țările care respectă statul de drept și altul cu țara care își dorește să distrugă justiția”.
În același mesaj publicat pe Facebook (intitulat „Justiția nu se prăbușește singură”) Sterea-Grossu subliniază că România se află deja într-o situație alarmantă, având cel mai mic venit din Europa raportat la venitul brut. Iar lucrurile sunt chiar mai grave decât atât: de câțiva ani încoace, magistratura nu este opțiunea principală a absolvenților facultăților de Drept, din cauza condițiilor de muncă (volumul de dosare, instabilitatea legislativă etc.).
Redăm întreaga postare a lui Cosmin Sterea-Grossu:
„Justiția nu se prăbușește singură
Am asistat la o perioadă foarte demoralizantă, care a rescris fundamental modul în care justiția era percepută.
De câțiva ani, profesia a devenit neatractivă din cauza volumului ridicat de activitate.
Deja magistratura nu este opțiunea principală a absolvenților facultăților de drept.
Deja beneficiile și condițiile de lucru sunt mai avantajoase în alte profesii juridice decât în justiția reimaginată recent de jaloane PNRR fictive.
Unii spun că măsura creșterii vârstei de pensionare va conduce la menținerea schemelor pline, dar cu ce preț?
Judecătorii vor rămâne la judecătorie și 20 de ani, cu salariu de judecătorie, neexistând nici posibilitatea de a promova efectiv la tribunal, nici posibilitatea faptică de a obține un grad superior care să permită o remunerație superioară. Același lucru este valabil și dinspre tribunal către curtea de apel.
În contextul acesta, cu cel mai mare volum de activitate din Europa, a lucra în aceeași instanță zeci de ani, într-un ritm sufocant, nu își dorește nimeni, oricât de vocațional ar fi el.
Activitatea de judecător este una continuă și nu ai niciun moment de respiro: dosarele intră și ies pe bandă rulantă, tragi tare să redactezi toate hotărârile restante în perioada de concediu pentru ca apoi să aduni dosare ori de câte ori statul face câte o nedreptate.
Dar una dintre cele mai mari nedreptăți făcute de stat se referă la distrugerea justiției, pentru că, în tot lanțul cauzal, tot cetățenii vor resimți în final efectele.
Acum, pe fondul demoralizator existent, desființându-se într-un mod total manipulator și cu rea-credință pensiile de serviciu, salariile vor fi repuse în discuție în aceeași manieră, tot cu minciuni și cu date trunchiate, cu postări pe Facebook de la politicieni salvatori și formatori de opinie.
Aveam deja cel mai mic venit din Europa raportat la venitul brut (date CEPEJ), iar acum probabil Consiliul Europei va trebui să realizeze două grafice: unul cu țările care respectă statul de drept și altul cu țara care își dorește să distrugă justiția.
Semnalul meu de alarmă este în legătură cu viitorul justiției, în contextul vulnerabilizării ei de către celelalte puteri ale statului.
Sper să ne găsim energia și unitatea să reacționăm astfel încât să se înțeleagă că miza nu este una a noastră, punctuală, ci ține de sustenabilitatea justiției pe termen lung”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


PSD a dat o lovitură mortală autorității judecătorești, în înțelegere cu PNL-USR-UDMR
Comentarii
# UAU
29 May 2026 13:20
+179
# Adica, nu "VOM AJUNGE RUȘINEA EUROPEI"
29 May 2026 13:29
+3
# om de bine
29 May 2026 13:55
+49
# waw
29 May 2026 14:05
+42
# Vorbe
29 May 2026 16:46
+16
# Adevarata rusine...
29 May 2026 16:59
+78
# Adi
29 May 2026 20:24
+168
# @Adi
30 May 2026 00:48
+1
# camelia
30 May 2026 01:23
+18
# Io
30 May 2026 07:31
+1
# încurcălume
30 May 2026 15:04
+23
# Gică contra sistemului
30 May 2026 16:26
+2
# Random
31 May 2026 17:22
+1