Vorbe de fumoar – 20.05.2026 – Stranie coincidență într-un dosar judecat de magistratul care l-a avut pe Bolojan la nuntă
* Vă spuneam în luna noiembrie că premierul Ilie Bolojan (foto stânga) tocmai participase la nunta judecătorului Alinel Bodnar (foto centru-dreapta) de la Tribunalul București cu ex-jurnalista Bianca Firezar (foto centru-stânga), cea care i-a fost lui Bolojan purtătoare de cuvânt la Consiliul Județean Bihor, apoi consilieră la Cotroceni, în cele câteva luni de președinție interimară (click aici și aici pentru a citi). Până aici, nimic neobișnuit.
Între timp, la 24 aprilie 2026, pe rolul Tribunalului București s-a format dosarul nr. 15617/3/2026, în care un SRL cere suspendarea unei dispoziții prin care primarul Capitalei Ciprian Ciucu vrea să demoleze un imobil deținut de către aceeași firmă, pentru a construi un bloc în acel loc. (Pentru cei care nu știu: Ciucu este prim-vicepreședinte în PNL, partid condus de către prim-ministrul Ilie Bolojan.) Nici asta n-ar fi ceva ciudat.
Însă partea spectaculoasă a speţei abia acum începe: la cine credeți că a nimerit dosarul de mai sus? Exact: la Alinel Bodnar. Care Bodnar l-a scos bine-mersi în pronunțare, fără să-și pună problema dacă nu cumva ar fi cazul să se abţină, având în vedere că este chemat să judece un subaltern de partid al celui care i-a fost nuntaş (vezi facsimil).
O fi bine cum a procedat Alinel?

* Hopa! Ce avem noi aici? Vicepremiera Oana Gheorghiu – mazilită la pachet cu întregul guvern Bolojan, prin moțiune de cenzură – s-a ales cu denunț la Direcția Națională Anticorupție.
Dragoș Vlad – pe care Gheorghiu l-a demis de la conducerea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) în 4 mai 2026 – a depus marți, 19 mai, un denunț la DNA atât împotriva ministresei fără portofoliu, cât și față de ministrul Economiei – USR-istul Irinel Darău – și Aurel Giulescu, cel pe care Gheorghiu l-a instalat la șefia ADR în locul lui Vlad, relatează Gândul.ro.
Iată faptele semnalate:
„- demersuri care au condus la anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui pilon strategic al componentei de digitalizare în România, cu consecința prejudicierii grave a intereselor publice și cu riscul de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 471.182,97 lei;
- presiuni repetate asupra subsemnatului, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achizițiilor publice;
- presiuni repetate în găsirea, cu celeritate, a unor soluții de colaborare cu grupul de societăți SCHWARTZ (car, cu siguranță, urmărea dobândirea de foloase materiale de pe urma demersurilor – presiunilor –, respectiv: incheierea de contracte preferențiale cu autoritatea al cărei președinte am fost și, în final, am fost demis)”.
Noi nu facem niciun comentariu, ci doar îl imităm pe Klaus Iohannis: privim cu atenție și îngrijorare.
Notă: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


PSD a dat o lovitură mortală autorității judecătorești, în înțelegere cu PNL-USR-UDMR
Comentarii
# Dobrin
20 May 2026 19:52
0
# om de bine
20 May 2026 21:35
+6