Vorbe de fumoar – 28.05.2026 – Soțul șefei PICCJ Cristina Chiriac, judecătorul Adrian Chiriac, se mută în București
* Ce veste bună a primit șefa Parchetului General, procuroarea Cristina Chiriac (foto). Aceasta nu va mai trebui să stea departe de soțul său, judecătorul Adrian Chiriac de la Curtea de Apel Iași. Motivul: magistratului i s-a găsit un post în București.
Mai exact, Adrian Chiriac a fost detașat la Inspecția Judiciară. Decizia a fost luată joi, 28 mai 2026, de Secția pentru judecători a CSM, cu 9 voturi „DA” și un vot „NU”: „Detașarea la Inspecţia Judiciară a domnului judecător CHIRIAC ADRIAN, vicepreședinte al Curții de Apel Iași, începând cu data de 01.08.2026, pe o perioadă de 3 ani”. Desigur, vor exista voci care vor acuza această hotărâre, dar trebuiue spus că nu e prima dată când se întâmplă așa ceva, ca un soț să îl urmeze pe celalalt într-o altă localitate prin detașare la o alta instituție, la o altă instanță sau la un alt parchet. Căci este dificil să îți desfășori activitatea la cel mai înalt profesionalism când ești departe de familie.
* Plenul CSM a înaintat către șefa PICCJ Cristina Chiriac noi propuneri de procurori care să lucreze la dosare cu infracțiuni săvârșite de magistrați. Este vorba despre:
- procurorul Constantin-Florin Chițu de la Parchetul Curții de Apel Pitești;
- procurorul Cristinel-Valentin Ciocântă de la Parchetul Curții de Apel Bacău;
- procurorul Carmil Roca de la Parchetul Curții de Apel Bacău.
Cei trei vor avea competență conform prevederilor de la art. 3 alin. 2 din Legea 49/2022, adică pentru infracțiuni comise de judecători de la judecătorii, tribunale și tribunale militare, precum și procurori de la parchetele acestor instanțe.
Notă: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


PSD a dat o lovitură mortală autorității judecătorești, în înțelegere cu PNL-USR-UDMR
Comentarii