Vorbe de fumoar – 29.05.2026 – Procurorul Teodor Niță, ținut în arest cu 2 la 1. Unanimitate pentru procurorul Gigi Valentin Ștefan
* Veste proastă de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii Teodor Niță și Gigi-Valentin Ștefan (foto 1 dreapta-stânga).
Judecătoarele supreme Anca Barbu, Valerica Voica și Cristina Crăciunoiu le-au respins celor doi vineri, 29 mai 2026, contestația împotriva încheierii din 15 mai, prin care magistrata ICCJ Luminița Criștiu-Ninu le-a dat arest preventiv pe 30 de zile (click aici pentru a citi).
Inițial, completul a fost compus din judecătoarele ICCJ Anca Barbu și Valerica Voica. După cum veți vedea în minută, divergența a apărut doar în ceea ce-l privește pe Teodor Niță. Din informațiile noastre, președinta completului – Anca Barbu – ar fi vrut să-l elibereze pe Niță (fără nicio măsură preventivă), dar Valerica Voica s-a opus. Iar acum, intrată în completul de divergență, judecătoarea Cristina Crăciunoiu a înclinat balanța pentru menținerea procurorului Niță în spatele gratiilor.
Iată minuta încheierii nr. 6/2026 din dosarul nr. 1000/1/2026:
„În unanimitate:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Ştefan Gigi Valentin împotriva încheierii nr. 215 din data de 15 mai 2026, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 947/1/2026.
În majoritate:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Niţă Teodor împotriva încheierii nr. 215 din data de 15 mai 2026, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 947/1/2026.
Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 29 mai 2026.
......................................................................
Cu opinia separată (n.r. a judecătoarei Anca Barbu) în sensul:
Admiterii contestaţiei formulate de inculpatul Niţă Teodor împotriva încheierii nr. 215 din data de 15 mai 2026, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 947/1/2026, desfiinţării, în parte a încheierii contestate, respingerii propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Niţă Teodor, punerii de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului nr.2/U din 15 mai 2026 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a rămânerii cheltuielilor judiciare ocazionate de formularea contestaţiei în sarcina statului”.
* Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii are două pensionări pe ordinea de zi de marți, 2 iunie 2026.
Este vorba în primul rând despre procurorul DIICOT George-Lucian Pătuleanu (foto 2), care în 2019 a lucrat în dosarul Caracal și pe care avocatul Tonel Pop – reprezentantul familiei Melencu – a încercat să-l recuze (click aici pentru a citi).
Al doilea procuror care cere să iasă din sistem este Valerică Văsii, adjunctul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
* În timp ce regimul Bolojan continuă campania de ură împotriva judecătorilor și procurorilor, sistemul judiciar continuă să se confrunte cu cea mai gravă și mai cronică problemă: lipsa de personal.
De exemplu, deficitul de procurori depășește 25% la nivel național. Sunt cifrele oficiale publicate de CSM vineri, 29 mai 2026. Click aici să citiți toate tabelele!
Notă: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!
sursa foto Pătuleanu: Sursa Zilei
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


PSD a dat o lovitură mortală autorității judecătorești, în înțelegere cu PNL-USR-UDMR
Comentarii
# True
30 May 2026 05:59
+12
# Mario
30 May 2026 07:10
+3
# Anonim
4 June 2026 10:25
0