PROCURORUL #REZIST S-A MAI FACUT CU UN DOSAR – Inspectia Judiciara l-a trimis in judecata disciplinara pe procurorul Bogdan Pirlog de la Parchetul Tribunalului Militar Bucuresti, care a declansat dosarul impotriva jandarmilor ce au oprit lovitura de stat a bandelor #rezist. Impreuna cu Pirlog, in acelasi dosar este vizat chiar seful Sectiei Parchetelor Militare din PICCJ, generalul Gheorghe Cosneanu
Le-a venit randul sa dea socoteala procurorilor militari care au inceput represaliile impotriva jandarmilor ce au dejucat tentativa de lovitura de stat de pe 10 august 2018, pusa la cale de bandele #rezist. Inspectia Judiciara a anuntat marti, 15 ianuarie 2019, ca i-a trimis in judecata disciplinara pe procurorii militari Gheorghe Cosneanu (foto 2), seful Sectiei Parchetelor Militare din PICCJ, Codrut Mihalache, procuror la Sectia Parchetelor Militare din PICCJ, si Bogdan Ciprian Pirlog (foto 1), procuror la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, pentru felul in care acestia au inteles sa instrumenteze dosarul contra fortelor de ordine.
Cei trei magistrati sunt acuzati de savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor – respectiv nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului, ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege si regulamente.
Codrut Mihalache – de la Sectia Parchetelor Militare (SPM) din PICCJ – trebuie sa ofere explicatii pentru faptul ca a dispus delegarea procurorilor Ionel Corbu, Radu Cazacu si Adrian Mihai Vornigescu, de la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti (PMTMB), in ciuda faptului ca Ordinul nr. 387/2015 al Procurorului General Tiberiu Nitu interzice efectuarea actelor de urmarire penala prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea unui dosar. In speta, este vorba despre preluarea dosarului 10 August la SPM de la PMTMB.
La randul lui, seful SPM Gheorghe Cosneanu este suspectat de incalcarea aceluiasi Ordin 387/2015, prin desemnarea procurorilor Ionel Corbu si Marian Vaetisi (delegati de la PMTMB la SPM) sa instrumenteze dosarul 10 August. Asta desi situatia personalului si a volumului de activitate constatate la cele doua unitati de parchet nu impunea o asemenea masura.
Nu in ultimul rand, Bogdan Pirlog a fost trimis in judecata disciplinara pentru presupusa incalcare a articolelor 2 si 5 din Ordinul nr. 192/2010 al Procurorului General Laura Kovesi, cu raportare la art. 89 din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor, pentru faptul ca s-a dus in Piata Victoriei ca sa tina sub supraveghere jandarmii fara sa-si informeze superiorii ierarhici.
Inainte sa va prezentam comunicatul Inspectiei Judiciare, amintim ca pe 16 septembrie 2018, acelasi Pirlog a participat la protestul organizat de catre judecatorul Vasilica-Cristi Danilet pe treptele Curtii de Apel Bucuresti (foto 3, alaturi de judecatoarea Camelia Bogdan).
De asemenea, precizam ca acesta este al doilea dosar disciplinar pentru Bogdan Pirlog. Pe 27 august 2018, Inspectia Judiciara l-a trimis in judecata disciplinara pe colonelul-magistrat, acuzandu-l de savarsirea abaterii disciplinare prevazute la art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: „manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”. Mai exact, Inspectia ii reprosa lui Pirlog ca prin articolul postat pe site-ul Juridice.ro, „Principalele aspecte de natura a afecta grav sistemul judiciar", preluat de Lumea Justitiei, in care acuza majoritatea judecatorilor din Consiliul Superior al Magistraturii ca este „favorabila actualei puteri politice sau cel putin demersului distrugerii sistemului judiciar”, precum si ca membrii Sectiei pentru judecatori reprezinta raul suprem care au interesul de a control toate numirile din Justitie (click aici pentru a citi).
Totodata, mentionam ca generalul Gheorghe Cosneanu a fost acuzat de catre judecatorul militar Constantin Udrea – cunoscut pentru desfiintarea definitiva a unei condamnari bazate pe Protocolul PICCJ-SRI din 2009 – ca „se duce si face baie in piscina unui anumit serviciu secret, impreuna cu altcineva; uitand ca se stie ca este implicat, de exemplu, in anchetarea unor capi ai unui serviciu secret, iar procurorii care lucreaza efectiv in acel caz sunt promovati de la judecatorie direct la Parchetul General dupa cazul respectiv” (click aici pentru a citi).
Iata comunicatul Inspectiei Judiciare:
„Inspectia Judiciara a exercitat actiunea disciplinara fata de procurorii Cosneanu Gheorghe, seful Sectiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ („SPM”), Mihalache Codrut si Pirlog Bogdan Ciprian, de la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti (PMTMB), pentru nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului, ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege si regulamente, abatere disciplinara prevazuta de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la procurorul Mihalache Codrut, inspectorii au retinut ca acesta a dispus delegarea procurorilor Corbu Ionel, Cazacu Radu si Vornigescu Adrian Mihai de la PMTMB, cu incalcarea dispozitiilor Ordinului nr. 387/2015 al procurorului general prin care se interzice efectuarea actelor de urmarire penala prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea unui dosar, in cauza fiind vorba despre dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul 10 august”, preluat de SPM de la PMTMB.
In ceea ce il priveste pe procurorul Gheorghe Cosneanu, s-a retinut ca acesta i-a desemnat pe procurorii Corbu Ionel si Vaetisi Marian, delegati de la PMTMB la SPM, sa instrumenteze dosarul anterior mentionat, cu incalcarea Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general.
Inspectorii au constatat ca, prin raportare la situatia personalului si a volumului de activitate constatate la SPM si PMTMB, delegarea procurorilor nu numai ca nu se impunea, dar a fost chiar lipsita de oportunitate.
Prin eludarea dispozitiilor ordinului incalcat, inclusiv de catre un procuror cu o functie de conducere, inspectorii au apreciat ca se creeaza un precedent privind lipsa de subordonare a procurorilor si suspiciunea lipsei de impartialitate in solutionarea cauzelor.
In privinta procurorului Bogdan Pirlog, inspectorii au retinut ca a incalcat dispozitiile art. 2 si 5 din Ordinul nr. 192/2010 al procurorului general al PICCJ, raportate la art. 89 din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor prin aceea ca in ziua de 10 august 2018, fiind planificat de serviciu pe unitate, in afara orelor de program, ca procuror cu functie de executie, s-a deplasat in Piata Victoriei din mun. Bucuresti unde a stationat in spatele dispozitivului de jandarmi, cu scopul declarat de a percepe „cu propriile simturi ce se intampla” desi nu existau indicii privind savarsirea vreunei infractiuni; cu aceasta ocazie a facut inclusiv scurte recomandari comandantilor trupelor de jandarmi, in sensul respectarii legii. Cu privire la toate aceste activitati, procurorul nu l-a informat pe superiorul sau ierarhic afirmand, cu ocazia intocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu cu privire la evenimentele din 10 august 2018 ca luase act de amploarea acestora din mass-media.
Potrivit art. 5 din ordinul mentionat, procurorul care efectueaza serviciul in afara programului de lucru trebuie sa ia masuri pentru informarea de indata a conducatorului unitatii din care face parte cu privire la evenimentele deosebite; totodata, el trebuie sa informeze superiorul ierarhic in cazul in care exista date sau indicii privind savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, pentru a fi dispuse masurile necesare. La terminarea serviciului, acesta trebuia sa intocmeasca, conform ordinului, un proces-verbal in care sa se consemneze datele prevazute in art. 2 alin. 4 din acelasi ordin.
Totodata, in conformitate, cu prevederile art. 89 din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor, atributiile procurorilor militari, aceleasi cu ale celorlalti procurori, nu prevad participarea acestora la evenimente publice ori sesizarea din oficiu cu privire la posibile infractiuni aflate in desfasurare.
In mod concret, procurorul care constata ca, in prezenta sa, se comite o infractiune, este martor la aceasta si nu poate deveni, concomitent, organ constatator al unor fapte penale.
Actiunea disciplinara a fost inaintata Sectiei pentru procurori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la raspunderea procurorilor in cauza”.
Sursa foto Cosneanu: Agerpres
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Augustin 15 January 2019 18:02 +8
# Baran Gheorghe 15 January 2019 18:18 +4
# Gusti 15 January 2019 18:47 +4
# TEPES 15 January 2019 19:30 +3
# Retardis ! opinie politica ... 15 January 2019 22:29 +2
# Horatiu 16 January 2019 08:07 +1
# lkj 16 January 2019 09:18 +3
# Adina Ap 16 January 2019 13:11 -1