S-a năruit întreaga construcție privind modul în care o „o proporție covârșitoare” a funcțiilor de conducere din instanțe ar fi ocupate cu delegări pe lângă lege, construcție aruncată în spațiul public de judecătoarea Ramona Grațiela Milu (foto 1) din CSM, devenită punct de referință pentru grupările #rezist-USR care încearcă sa își impună controlul asupra justiției și sa restaureze Sistemul de teroare din perioada Binomului DNA-SRI condus de Laura Koveși și Florian Coldea. Judecătoarea Milu a prezentat săptămâna trecută o serie de date care arată că „din 657 funcții de conducere (președinte, vicepreședinte de instanță, președinți de secții), 430 sunt ocupate prin delegare, respectiv 65,44%”, fără să publice însă și cauzele pentru care s-a ajuns la acest număr mare de delegări. Cert este că analiza lui Milu a fost preluată de aparatul de propagandă #rezist pentru a arăta, vezi Doamne, modul în care ar fi controlată justiția de o mâna de persoane.

Materialul publicat pe Facebook de judecătoarea Milu a fost dezbătut în ședința de marți, 27 ianuarie 2026, a Secției pentru judecători a CSM. Ocazie cu care președintele CSM Liviu Odagiu (foto 2) a acuzat ca analiza Ramonei Grațiela Milu este una manipulatoare, tocmai pentru ca nu prezinta motivele pentru care s-a ajuns la ocuparea a atât de multe funcții cu delegare.

În acest sens, Liviu Odagiu a explicat ca funcțiile de conducere de la 41 de instanțe nu pot fi ocupate prin concurs întrucât niciunul dintre judecătorii care activează la respectivele instanțe nu îndeplinește condițiile de numire.

Pe de altă parte, Odagiu a precizat și că există instanțe unde funcțiile de conducere nu au fost niciodată ocupate prin concurs, întrucât niciun judecător nu a dorit să și asume funcția de conducere prin concurs.

Totodată, șeful CSM a rugat-o pe Milu să explice de a votat împotriva prelungirii unei delegări, deși respectiva judecătoare era singura care putea ocupa funcția de conducere, și doar cu delegare.

În final, Liviu Odagiu i-a transmis judecătoarei Milu că o acuză de „jumătăți de adevăr”.

Nu doar președintele Consiliului a oferit argumente cu care a demontat construcția lui Milu, ci la fel au făcut judecătorii Daniel Gradinaru, Alin Ene, Claudiu Drăgușin și Narcis Erculescu.

De asemenea, demersul Ramonei Grațiela Milu a fost catalogat de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătoarea Lia Savonea, ca fiind unul care are ca scop amplificarea atacurilor și a nemulțumirilor, create în mod artificial credem noi, în legătură cu Justiția.

Iată dialogurile din cadrul ședinței Secției pentru judecători a CSM (vezi video):

„Liviu Odagiu: Înainte de a da citire ordinii de zi, aș vrea să avem o discuție, dacă sunteți de acord, despre materialele de presă care au apărut la sfârșitul săptămânii trecute referitoare la situația delegărilor în funcțiile de conducere de la nivelul sistemului judiciar – și mă refer la judecători.

În cuprinsul acelor materiale de presă, se face referire la o justiție aflată sub control, la un sistem clientelar, la un mecanism prin care șefii de justiție au confiscat puterea în justiție și, nu în ultimul rând, la ‘justiția se cutremură din nou’. În cuprinsul materialelor de presă, se face referire la numărul foarte mare al delegărilor în funcțiile de conducere pentru judecători. Toate aceste materiale de presă au pornit de la o postare a colegei noastre, a doamnei judecător Grațiela Milu, referitoare la prezentarea situației delegărilor.

Două sunt chestiunile care mie mi-au atras atenția atât în materialul elaborat de doamna judecător, cât și în cuprinsul articolelor de presă: una referitoare la caracterul nelegal al unei eventualele a doua prelungiri a delegării în funcție de conducere, pornindu-se chiar de la textul de lege, iar cea de-a doua chestiune la caracterul arbitrar al acestor delegări prin care se menține controlul asupra sistemului judiciar.

Și mi-am dorit să avem această discuție pentru a stabili dacă este sau nu legală prelungirea delegărilor peste termenul de un an (șase luni delegarea inițială plus 6 luni prelungirea delegării) și pentru a vedea nu niște cifre brute, prezentate la grămadă, ci contextualizat: care este, de fapt, situația acestor delegări. Și doamna judecător, ca și autorii articolelor de presă au făcut referire la textele de lege: la art. 180 alin. 1 din Legea 303/2022 (care prevede expres că durata delegării este de cel mult 6 luni și poate fi prelungită în aceleași condiții și cu aceeași procedură cu încă 6 luni) și la textul art. 179 alin. 2 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor (și anume: că delegarea judecătorilor într-o funcție de conducere nu este condiționată de îndeplinirea condițiilor de vechime prevăzute de lege pentru numirea în funcția respectivă).

Este de discutat pe marginea acestor texte legale și prin raportare la textul art. 185 alin. 1 din aceeași lege, care de data aceasta vorbește de detașare, dar la termene (face o mențiune expresă): ‘Durata detașării nu poate depăși trei ani. Detașarea se poate prelungi o singură dată pentru o durată de până la trei ani, în condițiile prevăzute pentru detașarea inițială’.

Doamna judecător Grațela Milu, în cuprinsul postării sale preluate în presă, a afirmat în mod constant că se depășește durata maximă legală a detașării de un an, că una dintre propuneri este reglementarea duratei maxime a delegării prevăzute de lege și că, în esență, este posibilă, potrivit textului de lege de la art. 180 alin. 1, o singură o prelungire peste durata termenului de 6 luni.

Pe lângă aceste texte de lege, cred că o a doua discuție trebuie purtată despre situația concretă a acest a anumitor instanțe. Și aici am să vă rog, doamna colegă, să-mi permiteți să vă adresez punctual câteva întrebări, ca să ne putem lămuri cu privire la viziunea dumneavoastră din cuprinsul postării dumneavoastră referitoare la situația delegărilor.

Din situația existentă la nivelul de compartimentului de resurse umane, rezultă că avem anumite instanțe unde funcțiile de conducere nu au fost niciodată ocupate prin concurs, începând cu anul 2008 – și mă refer, de exemplu, la Judecătoria Lehliu Gară, cea mai veche funcție de conducere neocupată vreodată prin concurs. Niciodată acolo un judecător nu a dorit să-și asume funcția de conducere prin concurs. Putem continua cu Târgu Bujor (2012 – data vacantării funcțiilor), Măcin (2015), Darabani (2016), Caransebeș (2018). Sunt doar câteva exemple.

O altă situație care cred că trebuie precizată, raportat la contextualizare și nu la prezentarea unor date brute, este cea a judecătoriilor, unde niciunul dintre judecătorii din instanță nu îndeplinește condițiile minime prevăzute de lege pentru a putea participa la un concurs și unde, în mod firesc, s-au acordat atât delegări, cât și prelungiri de delegare în funcții de conducere ale uneia și aceleași persoane sau a altor persoane. În această situație avem nu mai puțin de 41 de instanțe la nivel național – în care vechimea judecătorilor nu permite participarea la concurs pentru funcțiile de conducere.

Mai sunt și alte instanțe (și este iarăși de menționat în contextul acestui număr foarte mare de delegări), alte instanțe în care funcțiile de conducere sunt vacante de extrem de puțin timp și vorbim că începând cu luna septembrie a anului 2025... și în această situație iarăși se află aproximativ 30 de instanțe, unde în mod firesc (zic eu) nu exista posibilitatea organizării unui concurs pentru funcția de președinte, de vreme ce de-abia astăzi avem pe rolul Secției pentru judecători aprobarea concursului și a calendarului de concurs.

Ați explicat dumneavoastră, doamna judecător, și presa a preluat cu avânt motivele pentru care, în majoritatea situațiilor, dumneavoastră ați dat un vot negativ la prelungirea delegării.

Și printre situațiile pe care eu le-am remarcat este, de exemplu, situația Judecătoriei Hațeg. La Judecătoria Hațeg, prima delegare a colegei noastre judecător (n.r. Lavinia Borca) a avut loc în anul 2024, când era singurul judecător din instanță. Tot doamnei colege i-am prelungit delegarea cu încă 6 luni. La următoarea prelungire a delegării, colega noastră, potrivit propriilor afirmații, a dat un vot negativ prelungirii delegării, în condițiile în care la acel moment la Judecătoria Hațeg exista doar în funcție doar doamna judecător (n.r. Lavina Borca) cu o vechime de un an jumătate până în doi ani și încă o colegă cu o vechime de trei luni de zile (n.r. Iulia-Carmen Gânfălean).

Și aș vrea, dacă doriți, să-i explicați colegei noastre de la Judecătoria Hațeg cine ați fi vrut dumneavoastră în aceste condiții să conducă Judecătoria Hațeg? Sau poate că nu era necesar să fie condusă această instanță de o anumită persoană? Și care este, în concret, modalitatea prin care, de exemplu, în cazul Judecătoriei Hațeg (fără a fi singura instanță, că mai sunt și altele), modalitatea concretă prin care la Judecătoria Hațeg ar putea să fie numit prin concurs un președinte, ca să nu mai ajungem să ținem sistemul sub control prin intermediul acestor delegări.

Este doar un exemplu, dar este, de exemplu, Judecătoria Agnita (unde sunt doi judecători – niciunul nu îndeplinește condițiile de vechime, exact în aceeași situație) sau este situația altor judecătorii, unde președintele care deja a exercitat două mandate este singurul judecător cu vechime raportat și la susținerea dumneavoastră că nu veți da vot pentru funcția de conducere pentru delegare unui judecător care nu are mai puțin de un an în acea instanță. Și repet: o judecătorie la care președintele este singurul cu vechime, singurul care a exercitat două mandate, toți ceilalți colegi având câteva luni de vechime.

Nu pentru noi, ci pentru colegii noștri ar fi corect să le explicați cum vedeți dumneavoastră, în concret, cine ar trebui să conducă acele instanțe.

Daniel Grădinaru: Materialul publicat de colega noastră mi-a atras și mie atenția și l-am salvat. Faceți aici referire... Mi se pare tendențios, pentru că se induce o idee falsă. Spuneți aici la un moment dat că din 657 de funcții de conducere 430 sunt ocupate prin delegare (o afirmație generală) și apoi spuneți că la acestea se adaugă 7 funcții de conducere la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Induceți ideea prin asta (eu așa am citit prima dată) că la Înalta Curte funcțiile de conducere sunt ocupate tot prin delegare, în condițiile în care la Înalta Curte, din cele 7 funcții, 6 sunt ocupate prin numire. Doar funcția de președinte de Secția penală este prin delegare – funcție pe care o ocup eu în continuare.

Dar prin modul în care ați alcătuit materialul, la prima citire, prima dată mi-a sărit în ochi și am spus că este un fals, este o minciună. Asta am spus eu în mintea. Așa rezultă de aici.

Ramona Milu: În primul rând, vreau să vă mărturisesc că mă surprinde această abordare în direct în cursul unei ședințe de secție a acestui subiect, dar pe de altă parte vă mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta și în acest cadru instituțional ceea ce am vrut eu să relev prin postarea pe care am făcut-o, care este o postare publică. Modul în care ea a fost interpretată depășește capacitatea mea de control, pentru că presa preia ce dorește și interpretează cum dorește.

Cifrele pe care eu le-am prezentat se bazează pe situația publică existentă pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. Am calculat prin mijloace proprii. (Posibil să fie și erori la modul în care am calculat.) Însă un lucru care rezultă cu evidență este proporția covârșitoare a delegărilor în sistem.

De aceea am ajuns la concluzia că această instituție de excepție este a devenit regula, a depășit 50% din modul de ocupare a funcțiilor de conducere. Și pe acest considerent statistic am fundamentat opinia mea, care nu este prima dată exprimată acum. (Am exprimat-o și în anterior, atunci când erau dezbateri referitoare la noua lege și la noua modalitate de ocupare a funcțiilor de conducere.) Am considerat eu atunci și mențin și acum aceeași opinie, cum că este mai degrabă potrivită ocuparea funcțiilor de conducere din sistem prin procedura de numire, inclusiv pentru funcțiile de vicepreședinți – lucru care oferă legitimitate și un plus de responsabilitate colegilor.

De asemenea, am considerat că este utilă în continuare și cred și la acest moment și nu am niciun motiv să să mă îndoiesc de faptul că este util ca în componența colegiilor de conducere a instanțelor să fie un număr mai mare de membri aleși, și nu cei de drept, așa cum este în noua lege. De ce spun acest lucru și de ce are legătură cu delegarea? Pentru că acești colegi care sunt delegați în toate funcțiile de conducere – fie acelea de vicepreședinte, de președinți de secții și chiar de președinte – sunt cei care au o influență directă nu doar asupra administrării instanțelor, dar și asupra carierei judecătorilor.

Și am mai concluzionat eu acolo faptul că un corp profesional – așa cum este acesta al nostru, de magistrați – este pe deplin capabil să contribuie la luarea deciziilor în cadrul instanțelor din care fac parte și, evident, la nivel și de carieră a magistraților.

Acum, justificarea punctuală a voturilor mele. Vă mulțumesc pentru ocazia de pe care mi-ați oferit-o, pentru că actele, hotărârile noastre sunt acte administrative, votul minoritar – de cele mai multe ori singular – nu se regăsește și nu există argumentele pe care eu le-am avut în considerare.

Și tocmai de aceea am explicitat generic acele motive care de cele mai multe ori m-au condus la concluzia votului negativ.

Acum: cazurile acestea concrete la care faceți dumneavoastră referire, nu le am în față, nu știu care a fost momentul, dar eu vă spun că la modul generic eu aceste lucruri le verific – și anume: durata delegărilor. Și sunt numeroase situații în care delegările au depășit cele două delegări pe care eu așa le interpretez: ca fiind cele dispuse de textul de lege de la delegare. Și acest lucru l-am spus de la bun început, de când funcționăm în acest Consiliu. Și acesta este motivul pentru care de cele mai multe ori am votat acolo negativ, însă cu excepția acelor situații în care, într-adevăr, în mod obiectiv, nu exista fizic nicio altă persoană care să ocupe aceste funcții, respectiv nicio persoană care să îndeplinească condițiile de la numire.

Și atunci eu am considerat că, în lumina acestui caracter de excepție al instituției delegării, ea este cea la care facem apel atunci când nu putem ocupa în condiții normale – prin numire – respectivele funcții. De aceea am făcut referire la condițiile inclusiv de vechime, la faptul că persoane care nu au activat nicio zi sau uneori perioade extrem de reduse de timp într-o instanță au fost delegate în această funcție.

Între altele, am urmărit și acele situații în care la delegarea în funcțiile de conducere colegii care au fost delegați în mod succesiv fie nu s-au înscris la proceduri (pentru că, evident, nu trebuie să treacă printr-o procedură de concurs care este, în mod evident, stresantă, consumatoare de timp șamd), ori nu s-au înscris, ori s-au retras – lucru care, din punctul meu de vedere, în situația în care aș fi votat pentru delegarea lor, nu aș fi făcut altceva decât să încurajez această tendință de a menține un mod provizoriu, dar un provizorat care se prelungește, din punctul meu de vedere, prea mult.

Acestea sunt motivele pentru care eu am votat negativ în acele situații în care am votat negativ. Pentru că la o simplă privire puteți vedea că nu în mod general votez negativ (nu de sus până jos), ci doar în acele situații în care eu am constatat aceste aspecte.

Liviu Odagiu: Am înțeles. Dar vă rog și insist să-i spuneți colegei noastre de la Judecătoria Hațeg: în data de 18 decembrie 2025, în cadrul ședinței la cea de a doua prelungire a delegării (în condițiile în care – vă repet – dânsa era în instanță din 8 aprilie 2024)... și cea de a doua colegă din 5 mai 2025. Spuneți-i dânsei, în concret, care este modalitatea prin care la acea instanță poate fi ocupată funcția de conducere, astfel încât colega noastră să nu aibă impresia nici că este umilită de un vot prin care s-a respins o propunere de prelungire a delegării, nici să nu aibă impresia că cumva dumneavoastră, ca reprezentantă a întregului sistem judiciar, nu v-ați aplicat îndeajuns asupra Judecătoriei Hațeg și că nu cunoașteți care este situația de acolo. Explicați-i dânsei, nu nouă!

Ramona Milu: Nu am să răspund acestui interogatoriu, ci am să vă spun doar că acela este aceea a fost opțiunea mea de vot.

Liviu Odagiu: Aceasta este o poziție asumată, pe care dumneavoastră trebuie să v-o asumați în fața unor colegi, să le spuneți de ce nu ați votat.

Ramona Milu: Eu aș vrea să vă întreb următorul lucru: de unde cunoașteți dumneavoastră că votul acela negativ în această situație concretă este al meu?

Liviu Odagiu: Exclusiv din afirmația dumneavoastră, și nu din altă parte. Doar de acolo.

Ramona Milu: Este concluzia pe care o trageți dumneavoastră. Eu nu am indicat în mod concret niciun caz.

Liviu Odagiu: Și tot cu permisiunea dumneavoastră, dacă doriți să mai ne lămuriți cu ceva: am înțeles poziția dumneavoastră cu privire la legalitatea prelungirii delegării...

Ramona Milu: Nu am afirmat nimic legat de legalitate. Eu nu-mi permit, în calitate de membru al unui organism colectiv, să fac afirmații despre legalitatea actelor emise de către organismul colectiv din care fac parte.

Liviu Odagiu: De vreme ce ați spus că prevede legea exclusiv un prim termen al delegării de 6 luni, cu posibilitatea unei unice prelungiri, vă referiți inclusiv la legalitate.

Dar mai vreau să vă întreb ceva: la acele instanțe la care făceam referire, unde din 2008 sau 2012 nu sunt ocupate funcțiile de conducere, fiindcă nimeni nu se prezintă la concurs, a fost vreun demers din partea dumneavoastră să mergeți la acele instanțe și să discutați cu colegii? V-a interesat punctual situația lor? Vă întreb asta nu ca pe un reproș, ci spunându-vă ceea ce am făcut eu, în calitate de președinte de curte de apel, unde am mers la fiecare instanță. Nu mă refer doar teoretic la curtea de apel, ci tocmai ca urmare a faptului că în postarea dumneavoastră este o imagine și cu (ce să vezi?) delegările de la Curtea de Apel Alba Iulia, ultima dintre ele în octombrie.

Ați încercat să aveți o discuție cu colegii, să identificați cauzele sau doar v-ați limitat la afișarea unui tabel din care niște ziariști (foarte bine intenționați, de altfel, de situația sistemului judiciar) au vorbit despre ‘justiție sub control’ și ‘sistem clientelar’.

Ramona Milu: Nu îmi însușesc eu afirmațiile jurnaliștilor, iar acele imagini sunt imagini publice de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, la rubrica privind evidența funcțiilor de conducere ocupate.

Liviu Odagiu: Judecătoria Lehliu Gară – ați trecut vreodată pe acolo?

Ramona Milu: Da. Cred că este suficient acest interogatoriu. Mulțumesc. Dacă mai aveți alte întrebări, am să vă răspund la ele.

Liviu Odagiu: Nu este un interogatoriu. Sunt întrebări concrete despre o situaţie pe care dumneavoastră refuzaţi s-ocontextualizaţi. Ați aruncat niște cifre brute, știind foarte bine la ce vor duce aceste cifre.

Ramona Milu: Sunt niște cifre rezultate din calculele acestor informații publice afișate pe site-ul Consiliului. Dacă ne amintim, la un moment dat când a fost acea chestiune legată de Curtea de Apel Timișoara, când s-au făcut aici niște afirmații de-a dreptul ofensatoare la adresa mea (și care au fost preluate de o parte a presei – și asta este libertatea presei), atunci v-am solicitat să vedem care este situația numărului locurilor și a funcțiilor de conducere ocupate prin delegare, ca să avem o statistică, să avem o imagine – lucru care s-a refuzat. Mi s-a spus că nu există posibilitatea, că nu avem cum să calculăm aceste tabele. Și atunci m-am gândit: acum, după 3 ani, în care aceste lucruri continuă în același fel sau poate chiar cu mai mare frecvență (pentru că listele noastre de ședință sunt covârșitor ocupate de delegări și prelungiri de delegări în funcții de conducere), am zis să am o imagine.

Și atunci când am făcut aceste calcule și am socotit aceste lucruri, am ajuns la această concluzie, pe care am împărtășit-o colegilor noștri. Pentru că postarea mea a fost în primul rând destinată colegilor.

Alin Ene: Aș avea și eu o întrebare. (Dacă nu răspundeți, poate să rămână ca o remarcă.) Spuneți că nu v-ați pronunțat și nu vă permiteți să vă pronunțați pe legalitatea hotărârilor Consiliului. Pe de altă parte, ați spus că dumneavoastră ați votat cu ‘nu’ când s-a depășit durata maximă legală de un an a delegării. Ceilalți, noi, am votat cu ‘da‘. Înțeleg că, după părerea dumneavoastră, există o durată maximă a delegării de un an. Şi atunci hotărâre sunt nelegale?

Şi în continuare: dacă există o durată maximă la momentul ăsta, de ce nu venim cu propuneri de lege ferenda să instituim o durată maximă legală de un an? Că pare că se contrazic cele două.

Ramona Milu: Nu o să dau curs acestor cuvinte puse în gură sau afirmații pe care eu nu le-am făcut.

Alin Ene: Vreţi să vă citesc?

Ramona Milu: Interpretarea mea personală este că textul este în sensul că delegarea este limitată încă 6 luni peste durata inițială (așa cum prevede textul) şi că – pentru că pare că nu este atât de evidentă această interpretare – ar fi necesar sau util ca textul nou de lege, dacă va fi cazul, să clarifice acest aspect și să spună în mod și mai explicit decât o face în momentul de față.

Alin Ene: Știți cu ce seamănă textul acesta? (Îmi aduc eu aminte din instanță.) Cu amânarea pronunțării, de exemplu, unde zice că putea fi amânată cu 15 zile. Ați amânat vreodată de două ori? Era legal să amâni de două ori? Că nu zicea ‘o singură dată’. Poți amâna pronunțarea 15 zile. Ați amânat vreodată, în cariera de judecător, de două ori pronunțarea cu încă 15 zile? Că mi se pare că e aceeaşi situaţie.

Ramona Milu: Haideţi să nu ducem discuțiile în alte sfere! Cred că am răspuns suficient şi cred că a rezultat destul de clar care este poziția mea cu privire la interpretarea acestui text.

Alin Ene: Am înțeles, dar este o situație similară. Probabil că se interpretează.

Liviu Odagiu: Totuși, nu ne-ați răspuns cum să ocupăm prin concurs. Suntem foarte bine intenționați. Vrem să știm cum să ocupăm prin concurs cele 41 de funcții de conducere unde niciunul dintre colegii judecători din instanță nu îndeplinește condițiile de vechime minimă prevăzută de lege. Cum s-ar putea ocupa acestea prin concurs?

Ramona Milu: Am să iau exemplul cel mai apropiat – și anume: concursul recent finalizat în decembrie de funcții de președinte, pentru că doar acestea se ocupă prin prin concurs. Au fost scoase aproximativ 150 de posturi de președinte la concurs. S-au înscris 60 și ceva de colegi. S-au retras în jur de cinci, dacă îmi amintesc corect, după care au participat la concurs 30 și ceva de colegi. Şi au fost un număr semnificativ de situații în care acești colegi care s-au înscris la acest concurs au primit note sub nota minimă prevăzută de regulament – chiar în situații în care au fost doi candidați care ocupaseră și alte funcții administrative în instanțele respective care au luat note sub nota de trecere. Cred că acest lucru este unul dintre factorii descurajanți pentru a se înscrie la aceste concursuri.

Pe de altă parte, cred că, într-adevăr, nu este atractivă pentru colegi asumarea întregului ansamblu de obligații și de responsabilități prevăzute în sarcina președinților de instanță, în condițiile în care pot să exercite această funcție printr-o simplă delegare, fără a trece prin această procedură (complexă și dificilă, de multe ori), care comportă chiar și situații în care colegii s-au simțit nu foarte confortabil în fața comisiei de concurs.

Dar acestea sunt funcțiile de președinte doar. În anul anterior, cred că noi am numit în funcțiile celelalte – de vicepreședinte, respectiv de președinți de secții ale instanțelor – un număr destul de redus de colegi: 60 și ceva, dacă nu mă înșel, până în 70. Același lucru este valabil și pentru acești colegi. Am avut colegi care s-au înscris aici în procedura de numire pentru vicepreședinte și au fost respinși câțiva. Alții, de președinți de secție, nu trec printr-un interviu. Prin urmare, să spunem că nu este la fel de dificilă asumarea în mod public, într-o ședință transmisă pentru o audiență generală, acest interviu – lucru care nu se întâmplă nici la președinți.

Ceea ce vreau să spun este faptul că inclusiv procedura de numire este una suficient de greoaie, dificilă și uneori greu de explicat colegilor care, totuși, se decid să o parcurgă. Restul funcțiilor de conducere, până la 600 și ceva sunt ocupate în mod frecvent prin delegare. Ce am putea noi să facem ar fi să le sugerăm, poate, colegilor printr-o delegare pe o perioadă mai scurtă. Nu în acele situații extreme despre care ați vorbit, unde nu există efectiv cine să ocupe funcțiile de conducere, dar la tribunale, la judecătoriile-reședință de județ, la curțile de apel să prelungim delegarea fără a le sugera măcar colegilor în această manieră că poate ar fi mai indicat inclusiv pentru ei, pentru managementul respectivelor instanțe, ocuparea unei funcții de conducere prin procedura de numire.

Aceasta este opinia mea personală și asta nu înseamnă că opiniile dumneavoastră nu sunt corecte, nu sunt legale, nu sunt valide. Acesta este punctul meu de vedere și acesta este motivul pentru care am votat negativ atunci când am votat.

Daniel Grădinaru: Eu aș fi vrut să mai adaug ceva, pentru că am spus la început că este tendențios prezentat acel material, mai ales având în vedere că ne-am asumat la un moment dat să nu mai organizăm concursuri de numire în funcție de conducere așa de des, având în vedere apetitul scăzut al colegilor judecători pentru aceste funcții și mai ales costurile foarte mari pentru organizare.

În condițiile acestea, în măsura în care mandatele le expiră la anumite date (în funcție de cum s-au ocupat, în ce sesiuni au fost sau cum s-au organizat de la an la an concursurile), evident că nu avem decât să recurgem la procedura delegării până la înscrierea la concurs.

Deci sunt mai mulți factori și acesta ar fi unul dintre ele. Şi ne-am asumat aici. Nu-mi amintesc să fi votat negativ sau să fi avut altă opinie atunci când am discutat. Dar repet: prezentând datele în modul în care ați făcut-o dumneavoastră, ați lăsat o impresie că este o tendință acum să considerați o problemă cu delegările, după cum am văzut în ultimele câteva luni. Iar materialul dumneavoastră a venit cu date concrete, lăsând impresia că este chiar o problemă și ați arătat cum este cu delegările.

Liviu Odagiu: Nu vreau să trecem. Îmi pare rău, dar vreau un răspuns concret, doamna judecător, dacă este posibil. Nu sunt posibile jumătățile de adevăr. Adevărul este unul singur. Și vreau să-mi spuneți în concret: în momentul în care ați tot însumat acele funcții, niciodată n-ați făcut nicio referire că sunt 41 de instanțe la care nu se pot ocupa efectiv funcțiile de conducere, fiindcă niciunul dintre judecători nu are vechimea minimă prevăzută de lege.

Niciun moment, în cuprinsul materialului dumneavoastră, nu ați făcut vreo referire la faptul că (ce să vezi?) nu este tentantă funcția de conducere, fiindcă un judecător de la judecătorie cu grad de tribunal, dacă ar candida pentru o funcție de președinte, ar avea salariu mai mic decât în ipoteza în care ar rămâne simplu judecător la judecătorie. Nu am văzut în niciun fel aceste adevăruri spuse. Dimpotrivă: ați prezentat o situație generică din care presa a tras o concluzie.

Acceptați și dumneavoastră că nu există nicio modalitate cu privire la ocuparea celor 41 de funcții unde nu are nimeni condițiile de vechime îndeplinită.

Ramona Milu: Cred că am răspuns suficient de clar ce am avut de comunicat. Mulțumesc.

Alin Ene: Mai am ceva de spus în completarea a ceea ce ați spus și dumneavoastră, și domnul Grădinaru. Ce observ eu că s-a întâmplat aici este că s-au prezentat niște date statistice fără context – și asta este o jumătate de adevăr care se numește manipulare. Și dacă avem după 8 luni în care noi ne chinuim să demontăm manipulările și dezinformările din afara sistemului, uite că a venit vremea să încercăm să le demontăm și pe cele din interior! Probabil era de așteptat să vină, că e natural.

Ramona Milu: Dacă aveți textul acelei postări în față, veți vedea faptul că am contextualizat, am indicat temeiurile de drept și am făcut și niște propuneri pe care eu le consider necesare de modificare legislativă. Așa încât am să vă rog să nu mă acuzați public de manipulare, pentru că interesul meu nu este acela de a manipula.

Și să răspund și la întrebarea domnului președinte referitoare la întâlnirile cu colegii: cred că am făcut suficiente întâlniri cu colegi de la toate gradele de jurisdicție, iar cei cu care am stat de vorbă cunosc acest lucru.

Pot să vă mai spun și un alt lucru, care poate că la urechile dumneavoastră nu a ajuns, pentru că sunteți de partea cealaltă a adevărului (dacă spuneți că vorbim de jumătăți de adevăr aici). Să știți că foarte mulți colegi mi-au scris că s-au simțit respectați de această postare pe care eu am făcut-o. Și chiar am primit un mesaj. N-o să pot să vă dau nume, dar o colegă mi-a spus că intenționa să-și dea demisia din magistratură pentru atmosfera care este creată în jurul acestei proceduri de ocupare și de numire a funcțiilor de conducere, în care colegii care nu au acces la aceste funcții în aceste modalități de numire se simt excluși, se simt marginalizați, simt că nu este o atmosferă de lucru productivă.

Astea sunt mesajele pe care colegii mi le-au trimis mie. Probabil că alți colegi v-au trimis dumneavoastră alte mesaje, care v-au condus la această concluzie de a mă acuza pe mine de manipulare. Nu intenționez să manipulez nimic. Sunt cifre, sunt date statistice pe care eu le-am contextualizat și le-am interpretat în modul pe care l-am expus și pe care mi l-am asumat.

Alin Ene: Contextualizarea ar fi însemnat ce s-a afirmat aici: care sunt motivele pentru care nu se înscriu oamenii la concursurile de numire și prezentat faptul că delegarea rămâne, totuși, deocamdată, singura modalitate de a asigura conducerea instanțelor acolo unde colegii fie nu se înscriu la concurs, fie nu promovează concursul.

Și dacă mi-am notat eu bine ce ați spus mai devreme, înțeleg că ar trebui să treacă toți concursurile de numire, ca să nu fie descurajați. Păi, cum rămâne cu meritocrația?

Ramona Milu: Vă rog frumos: nu-mi puneți mie cuvinte în gură, că nu e cazul.

Alin Ene: Ați afirmat că au fost note prea mici.

Ramona Milu: Am să vă mai spun ceva referitor la numirea în celelalte funcții de conducere care nu se ocupă prin concursul acesta declanșat de noi. Eu nu știu în câte situații din aceste foarte multe cazuri de delegare în funcție de conducere la nivelul instanțelor respective s-a declanșat vreo procedură de numire (mă refer la funcțiile subsecvente: de vicepreședinte și respectiv de președinți de secții) și nu s-au arătat doritori. Am verificat și textul de lege: regulamentul subsecvent nu prevede un termen sau o obligație pentru a se demara aceste proceduri. Dar nu puteți să-mi spuneți mie că la un nivel de curte de apel unde nu s-a declanșat nicio procedură de numire a funcțiilor subsecvente nu erau doritori. Sau un tribunal sau o judecătorie cel puțin reședință de județ. Eu refuz să cred acest lucru.

Alin Ene: Vă spun că sunt judecătorii-reședință de județ care nu au judecători cu vechime. Știu că nu cunoașteți foarte bine situația resurselor umane (cel puțin la judecătorii), dar asta este realitatea.

Ramona Milu: Poate că ar fi util, atunci când primim referatele pentru delegare, să se menționeze și acest lucru: din colectivul respectiv, câte persoane au acestă vechime și îndeplinesc condițiile pentru numire. Cred că ar fi util acest lucru.

Liviu Odagiu: Ar fi util, dar eu am crezut că dumneavoastră dați un vot asumat, pe baza verificărilor pe care le-ați făcut, și nu dați un vot în orb, doar pe niște principii.

Ramona Milu: Da, așa am făcut. Am dat un vot asumat în baza verificărilor pe care le-am făcut și care nu se regăseau neapărat în referate.

Liviu Odagiu: Verificările pe care le-ați fi făcut v-ar fi condus la concluzia pe care v-am spus-o despre Judecătoria Hațeg.

Și o singură mențiune: 30 de funcții de conducere sunt vacante sau vacantate începând cu data de 1 decembrie. Cu toată bunăvoința: oricine ar fi vrut să declanșeze o procedură nu ar fi reușit s-o facă până la momentul acesta.

Ramona Milu: Am omis să dau un răspuns și să fac o precizare – și acolo, într-adevăr, mea culpa, pentru că a fost puțin echivoc textul cel referitor la funcțiile de conducere de la Înalta Curte. Poate fi interpretat și în felul acela. În niciun caz nu am vrut să induc în eroare pe cineva, în sensul că funcțiile de conducere de la Înalta Curte sunt ocupate prin delegare, pentru că situația oricum este una publică.

Lia Savonea: Vreau să-i răspund domnului Ene, că spune că nu a văzut un context. Eu vă contrazic. Contextul e foarte clar. E contextul conjuncturii – nu e vizibil? Despre asta vorbim, de fapt.

Alin Ene: Exact ce am spus...

Lia Savonea: Doamna judecător s-a făcut vocea acestui ecou al conjuncturii. Din păcate, în opinia mea. Cum e lumea acum? E nemulțumită. Ce poți să faci să livrezi un discurs de succes? Să amplifici cumva, dacă poți, această nemulțumire, s-o ții aprinsă, să nu cumva să se stingă, nu cumva să se clarifice. Mie așa mi se pare, cel puțin.

Și da, doamna judecător, poate modificați postarea dumneavoastră și scoateți Înalta curte de acolo. Nu aveți nicio legitimitate s-o faceți.

Ramona Milu: Cred că suntem la fel de legitimi să vorbim despre sistemul judiciar oricare dintre noi. Dar intenția mea cel puțin nu a fost aceea de a induce faptul că sunt ocupate majoritatea funcțiilor de conducere la Înalta Curte prin delegare.

Lia Savonea: De la nivelul funcțiilor noastre, cred că putem să fim puțin mai atenți la exactitatea faptelor. Și când afirmăm, imputăm, s-o spunem în clar și să fim mai riguroși, mai exacți.

Alin Ene: În completarea doamnei Savonea: contextul. E adevărat că această postare cred eu că a pus mai mult gaz pe foc și a mai ars ce încredere mai exista în sistem (și așa destul de mică), pentru simplul fapt că puteaţi pune şi contextul. Şi se înțelegea altceva. Altfel...

Ramona Milu: Ca să mai spun încă o dată: eu am spus contextul pe care îl văd eu. Așa văd eu lucrurile. Și modul în care percepem fiecare realitatea înconjurătoare cred că nu poate fi dirijat din altă parte. Aceasta este părerea mea. Acestea sunt datele. Așa le-am contextualizat. Așa cred că ar trebui să fie cadrul legal. Consider că este un regres noua dispoziție legală referitoare la modul de conducere a instanțelor și la modul de compunere a colegiilor de conducere și acestea sunt concluziile pe care eu mi le asum.

Alin Ene: Cu siguranță, putem interpreta orice. Ce nu înțeleg eu (și am mai spus, dar văd că nu găsesc un răspuns): cum interpretăm că există o condiție legală când nu există acea condiție cu un an și după aceea să propunem să existe? În rest, putem interpreta ce vrem.

Ramona Milu: Hai, că este nevoie să mai precizez încă o dată. Așa interpretez eu textul și cred că este necesar, ca să capete și mai mare limpezime, să fie și mai explicit scris.

Alin Ene: Deci mai explicit trebuia să scrieți: ‘Conform interpretării mele, e doar un an’. Nu ‘conform interpretării legale, e un termen maxim legal de un an’. Că altfel rezultă că tot ce s-a făcut a fost ilegal.

Ramona Milu: Ca să vă explic: un act administrativ se bucură de prezumția de legalitate. Iar caracterul legal / nelegal / anularea lui se produce în fața instanței de contencios administrativ, nu printr-o afirmație – indiferent cum ar fi ea făcută. Eu am susținut interpretarea mea cu privire la acest text.

Alin Ene: Păi, nu facem afirmații; facem acuzații, că de asta suntem aici.

Ramona Milu: Cred că am avut un proces acuzatorial în această ședință de secţie.

Alin Ene: Nu. Dumneavoastră ați făcut acuzații că există un termen legal pe care Secția nu-l respectă.

Claudiu Drăguşin: Am discutat despre context aici. Mie mi-e clar care e contextul. Îl trăim de 8 luni și am tot încercat, în toate formele, să corectăm atât cât am putut. N-avem mijloacele pe care le are mass media ‘de bună-credință’ (și citiți dumneavoastră ghilimelele). Am încercat ce am putut să facem pentru a corecta multe din lucrurile care s-au spus în perioada asta. Aici, evident, postarea colegei noastre a lăsat probabil loc de interpretare. Că de-aia a fost preluată într-o parte a presei într-o manieră în care a fost preluată.

Dar eu mă bucur de discuția pe care am avut-o astăzi, pentru că ea s-a purtat cumva într-o grilă mai tehnică și s-au făcut aici niște precizări. S-a oferit contextul real al lucrurilor. Și acuma-s curios să văd dacă aceeași parte a presei o va prelua pe colega noastră sau pe noi, aici, ca să corecteze informațiile care au apărut anterior. Multe dintre ele s-au spus (n-o să le mai repet eu): sunt foarte multe instanțe unde colegii nu se înscriu.

S-a spus aici dacă am fost în instanțe, să vorbim cu colegii să se înscrie. Personal, am vorbit. Unii dintre ei nu vor să treacă prin ceea ce s-a evocat mai devreme: dificultatea unui concurs. Mulți dintre ei au alte alegeri – poate nu sunt convinși să rămână în funcția de conducere și atunci o asigură temporar. Adică sunt tot felul de situații care în practică apar. Nu poți să pui un diagnostic asupra întregului sistem.

Apropo: sunt 248 de instanțe. Suntem 5.400 de judecători. Adică nu poți să pui un diagnostic peste tot sistemul.

Eu cu ce am rămas din ce s-a discutat în zilele anterioare e că e un sistem controlat prin delegări și detașări. Ăsta a fost principiul care s-a introdus în societate, în mintea oamenilor. Și noi asta încercăm acuma să demontăm: că nu este așa și nici n-ar avea cum să fie așa.

Dumneavoastră ați dat niște exemple de la nivel de judecătorie. Poate, în percepția publică, judecătoriile nu sunt atât de importante. Dar eu aș vrea să vă spun de la nivel de tribunale. Şi-mi cer iertare faţă de colegii mei, că nu e zona mea de reprezentare. Avem Tribunalul Hunedoara, Neamț, Ialomița, Telorman, Constanța, Tulcea, Mehedinți, Galați, Brăila, Vaslui, Buzău, Botoșani, Caraş, Harghita, care suferă de lipsă de personal. Şi acolo se întâmplă lucrurile la fel.

Da, poate e o nevoie de o altă concepție: să stăm la masă, s-o gândim, să vedem cum putem ieși din chestiunea asta. Dar ele sunt discuții tehnice. Dacă noi nu ne așezăm la masă să discutăm tehnic și lăsăm loc de interpretări care se duc în spațiul public, asta nu face decât rău sistemului judiciar.

Și aș mai vrea să corectez o chestiune. S-a spus că s-a abordat la un moment dat la noi, aici, să facem o situație de tipul ăsta și că s-a refuzat. Eu nu cred că s-a refuzat. Datele respective sunt la dispoziție. Şi cred că o parte o mare parte din ele sunt publice. Doamna Milu a și avut acces la ele, că de aia a făcut materialul respectiv. Ele cred că sunt prezentate și în bilanțurile Consiliului la sfârșit de an. Deci situația e absolut cunoscută și pentru cine e din sistem. N-o să reproșez unui medic sau unui profesor că nu stă să citească bilanțurile CSM. Evident că nu stă. Dar noi, care suntem în sistem, noi avem acces la datele astea, știm unde să căutăm. Şi ele sunt disponibile. Adică nu e nicio mare filozofie. Asta-i realitatea. În realitatea asta trăim noi și profesional. Da: poate e o chestiune de sistem și trebuie să ne gândim cum o îmbunătățim. Dar asta e o altă idee, asta e o altă percepție.

Dacă tot ne punem problema îmbunătățirii sistemului. Da, noi am spus-o public: poate chestiunea cu reprezentarea în colegiul de conducere merită rediscutată. Poate numirea vicepreședinților prin concurs merită rediscutată. Adică nu cred că s-a opus nimeni acestor lucruri și n-aș vrea să rămânem cu impresia că unii suntem îmbrăcați în alb și alții îmbrăcați în negru. Adică asta cred că e de evitat. Cred că toată lumea are același scop. Cred că cu toții vrem binele sistemului judiciar și cred că în grila asta trebuie pusă problema.

Ca să închei rotund: sunt foarte curios să văd care o să fie reprezentarea discuției noastre în presă. Dacă partea din presă de zilele trecute o să zică: ‘Da, uite, am primit niște informații și corectăm’ sau o să se adâncească în același tip de interpretare, cu tot cu aceste precizări care au fost făcute. Şi repet: mă bucur că discuţia s-a purtat cumva într-o grilă tehnică.

Ramona Milu: Pentru că simt nevoia să am ultimul cuvânt în această ședință acuzatorială la adresa mea: vreau să vă spun că mă bucură faptul că am avut ocazia să ne justificăm fiecare opțiunea pe această chestiune. Pe de altă parte, continui să fiu îngrijorată (și poate că nu suficient de tare asupra acestui aspect) asupra faptului că eu cred că sunt o problemă sistemică funcțiile de conducere. Continui să cred acest lucru. (...) Cred că sunt importante și cifrele. (...) Nu sunt dintre aceia care să [susțină] atacul care s-a produs cu privire la statutul magistratului. Dimpotrivă: cred că am avut și opinii, lucruri și explicații așa cum m-am priceput eu să le dau. Pe de altă parte, [nu suntem într-o] competiție pentru popularitate din partea presei de un fel sau de altul. [Presa,] la fel ca și colegii noștri, este interesată să vadă realitatea”.