Dintre numeroasele știri / informații oferite de presa din România ieri, mi-a atras în mod deosebit atenția informația potrivit căreia Raed Arafat a fost audiat în calitate de suspect de către un procuror militar din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel – Secția Militară, într-un dosar în care mai multe persoane, printre care se numără și Secretarul de Stat Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), sunt cercetate pentru complicitate la contrabandă.

Cunoscând ce înseamnă infracțiunea de contrabandă, acuzația de complicitate la contrabandă reținută (și) în sarcina lui Raed Arafat m-a făcut să fiu extrem de atent la informațiile relevate în presă referitor la acest subiect deoarece, oricât de controversat ar fi Șeful DSU, este foarte greu de crezut că această personalitate ar putea fi complice la infracțiunea de contrabandă.

Nu este nicio greșeală, am scris corect faptul că Raed Arafat este o personalitate, în pofida faptului că îi pot fi reproșate multe lucruri, chiar cu argumente solide, referitoare la achizițiile din pandemie și la gestionarea tragediei de la Colectiv.

Raed Arafat este o personalitate deoarece are o identitate puternică, consecventă, fiind una dintre cele mai cunoscute figuri vehiculate în spațiul public în ultimii 30 de ani.

Raed Arafat rămâne în istorie și ar trebui să rămână și în memoria românilor, nu doar ca persoana care a reușit construirea SMURD din nimic, în momentul în care sistemul de urgență din România era mai mult decât rudimentar, ci și ca fiind persoana care a ajutat imediat și necondiționat pe oricine i-a solicitat ajutorul în situații critice pentru vreun membru de familie, pentru vreun prieten apropiat sau pentru vreun caz social.

Indiferent de moment, fie că a fost vineri la ora 17,00, deci după terminarea programului legal de lucru sau duminica dimineața, deci în week-end, când majoritatea oamenilor se odihnesc sau la ore târzii noaptea când majoritatea oamenilor dorm, Raed Arafat a răspuns la fiecare apel și a intervenit prompt și profesional, pentru ca persoana pentru care i se cerea ajutorul să aibă o șansă reală la viață.

În absolut toate cazurile, Raed Arafat a ajutat, în calitate de om care deține funcția de Șef la DSU, și nu a așteptat, nu a pretins și nu a acceptat absolut nimic pentru ajutorul uman pe care l-a oferit întotdeauna, dezinteresat.

Deoarece balanța Zeiței Themis nu poate fi înclinată în favoarea lui Raed Arafat punând în talerul apărării faptele lui bune, dar nici în defavoarea lui, punând în talerul acuzării deciziile cu adevărat controversate, ca avocat specializat în materia dreptului penal observ cu deferență faptul că acuzația de complicitate la contrabandă adusă de un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel – Secția Militară este, cel puțin ciudată, ca să nu spun vădit nefondată fără a studia dosarul.

Pe baza informațiilor oferite de mass media, am aflat că Raed Arafat este acuzat de complicitate la contrabandă deoarece introducerea și exploatarea aeronavei oferite de către asigurător s-a făcut fără îndeplinirea formalităților vamale, fără acordarea liberului de vamă și fără plata TVA.

Pentru o bună înțelegere a stupidei acuzații formulate la adresa lui Raed Arafat, reamintesc faptul că, la data de 2 iunie 2016, un elicopter al IGAv – MAI s-a prăbușit în zona localității Haragîș din Republica Moldova, accidentul soldându-se cu dauna totală a aeronavei și cu decesul celor 4 persoane aflate la bord.

Asigurătorul, în temeiul poliței CASCO, avea opțiunea de a achita către IGAv contravaloarea aeronavei, respectiv 23.324.667,84 lei (aproximativ 5,27 milioane eur0) sau să înlocuiască aeronava cu alta având o configurație asemănătoare.

IGAv a acceptat oferta asigurătorului care a oferit în schimbul aeronavei distruse o altă aeronavă mai nouă, având o configurație specifică asemănătoare.

Predarea aeronavei s-a făcut în noiembrie 2017, pe Insula Guernesey, teritoriu aflat în afara spațiului de plată al TVA al Uniunii Europene.

Ulterior predării, aeronava a fost importată de pe aceeași Insulă Guernesey de către IGAv.

Potrivit informațiilor vehiculate în presă, procurorul militar anchetator susține faptul că persoanele implicate în obținerea despăgubirii generate de prăbușirea elicopterului în Republica Moldova la 2 iunie 2016, „au permis” asigurătorului să stingă obligația de despăgubire prin înlocuirea elicopterului distrus cu un alt elicopter care nu a dobândit caracterul de marfă românească din cauza faptului că nu au fost efectuate formalitățile vamale și nu i-a fost acordat liberul de vamă și, evident, pentru că nu a fost achitat TVA în cuantum de 4.435.269,89 lei, sumă ce reprezintă (doar) în opinia procurorului militar anchetator prejudiciul adus Bugetului Consolidat al Statului.

Știut fiind faptul că, potrivit Codului Vamal al Uniunii Europene, debitorul vamal este declarantul, adică cel care depune declarația vamală de import, în cazul de față, IGAv, este mai presus de orice dubiu faptul că acuzația adusă tuturor suspecților din dosar, inclusiv lui Raed Arafat, este nefondată.

Din moment ce importatorul este IGAv, adică Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, deci o instituție publică din România, este de necontestat faptul că debitorul TVA la import era IGAv, nicidecum asigurătorul.

Elicopterul fiind preluat de pe Insula Guernesey, teritoriu care, deși britanic, se afla la acel moment în afara teritoriului vamal și fiscal al UE, la intrarea în România, elicopterul trebuia tratat ca un bun importat dintr-o țară terță, cu toate obligațiile vamale aferente, respectiv taxe vamale 0 (zero) pentru aeronave conform nomenclatorului vamal, dar cu obligația de a plăti TVA de import în cuantum de 19%, aferentă valorii elicopterului declarate în vamă.

Obligația de plată a TVA revenea, în mod irefutabil, instituției publice IGAv, nicidecum asigurătorului, fapt pe care domnul procuror militar sunt sigur că îl cunoaște.

În acest context, se naște întrebarea mai mult decât legitimă: Din moment ce IGAv este instituția publică care trebuia să plătească TVA, nicidecum asigurătorul britanic, care sunt resorturile formulării acuzației împotriva lui Raed Arafat, celelalte persoane cercetate fiind evident, victime colaterale?

Dacă afirmația potrivit căreia DSU a primit oficial înștiințarea din partea Guvernului României că nu trebuie să achite TVA pentru acest elicopter, buna credință în formularea acuzației nici măcar nu mai poate fi prezumată, ea lipsind cu desăvârșire.

Pentru a demonstra absurdul acuzațiilor formulate de către procurorul militar anchetator, mai lansez încă î întrebare retorică: Care era poziția aceluiași procuror militar în situația în care asigurătorul ar fi ales să vireze în contul IGAv contravaloarea despăgubirii, iar instituția publică ar fi cumpărat la liber elicopterul cu banii obținuți din despăgubire, cine trebuia să achite eventualele taxe vamale și TVA? Tot asigurătorul?

Fiind mai presus de orice dubiu că nu poate exista o complicitate la săvârșirea infracțiunii de contrabandă în abstract, aștept cu interes să văd care dispoziții din Codul Vamal consideră procurorul anchetator că sunt incidente, respectiv care sunt actele materiale reținute concret în sarcina lui Raed Arafat, tipicitatea infracțiunii fiind obligatoriu a fi tratată strict, nu prin analogie.

Analizând informațiile furnizate până acum în presă, ca profesionist al dreptului penal observ cu deferență faptul că Raed Arafat poate sta liniștit deoarece, cu o apărare solidă, într-un Stat de drept, nu de drepți, ar trebui să nici nu fie trimis în judecată iar în cazul în care excesul de zel în a-l compromite atinge cote maxime și se va emite rechizitoriul, ar trebui să obțină achitarea și să nu stea liniștit doar la gândul intervenirii prescripției răspunderii penale care, oricum, pare a fi iminentă.

Raed Arafat nu are nevoie de apărarea opiniei publice dar el are, cu siguranță, dreptul la apărare în fața unor acuzații, cu atât mai mult cu cât acestea sunt nefondate.

Într-un Stat de drept, nu de drepți, un om care a clădit din cenușă sistemul de urgență al țării nu ar trebui să fie redus, prin simpla voință a unui procuror anchetator, la condiția unui suspect oarecare bănuit de săvârșirea unei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât acuzația reținută în sarcina lui este mai mult decât hilară.

Formularea unor acuzații penale puerile la adresa unui om care și-a dedicat viața serviciului public și răspândirea acestora în presă cu scopul de a fi cunoscute de cât mai mulți cetățeni reprezintă, nu doar o injustiție individuală, ci și o agresiune directă asupra încrederii cetățeanului în instituțiile statului și, în special, în sistemul de justiție, atât de mult ponegrit în ultima perioadă.

Într-un stat de drept autentic, onoarea unui om nu poate fi sacrificată pe altarul insinuării, iar reputația unei conștiințe publice nu poate fi zdrobită prin acuzații neverificate, oricât de spectaculos ar fi ambalate.

Când suspiciunea ține loc de probă, iar zgomotul acuzației încearcă să înăbușe adevărul, apărarea demnității onoarei persoanei supusă pe nedrept oprobiului public devine nu doar un act de normalitate, ci o exigență morală și civică.

Având în vedere considerentele expuse anterior, răspunsul la întrebarea din titlu este mai mult decât intuitiv: Raed Arafat este, fără discuție, hăituit, nicidecum contrabandist.