Iata cum respecta principiul egalitatii armelor judecatorii Ionut Matei, Ioana Bogdan si Cristina Rotaru, la ICCJ. La 972 de martori in acuzare adusi de DNA, judecatorii au admis doar 6 martori in aparare!
Completul de 3 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, format din Ionut Matei (presedinte), Ioana Bogdan si Cristina Rotaru au admis, in dosarul “Trofeul Calitatii”, in care fostul premier Adrian Nastase si altii sunt acuzati de comiterea unor fapte de coruptie, numai 6 martori in aparare, in conditiile in care DNA-ul a nominalizat, prin rechizitoriu, 972 de martori. Conform articolului 6, alineatul 3 litera d din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, referitor la Dreptul la un proces echitabil se prevede ca: “Orice acuzat, are, in special, dreptul: sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii”. In ceea ce priveste martorii propusi de DNA, judecatorii au admis audierea lor, “la acest moment procesual”, rezervandu-si astfel posibilitatea ca, la un anume moment procesual, sa stopeze audierea acestora.
Mai mult, judecatorii au admis efectuarea unei expertize contabile, prin care sa se stabileasca “legalitatea platilor efectuate (...)” in conditiile in care, atat Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si Curtea Constitutionala au statuat, prin decizia cu numarul 629 din 1 februarie 2006 (Sectia Penala ICCJ) si decizia 54 din ianuarie 2009 (CCR), ca singura care se poate pronunta asupra legalitatii este instanta de judecata, nu un expert, de orice fel ar fi acesta.
Nastase are voie sa aduca 5 martori in aparare. Irina Jianu imparte un martor cu un alt inculpat
Conform incheierii din 8 februarie 2011, redactata in dosarul nr. 514/1/2009, termen la care s-au pus in discutie probele, judecatorii au admis ca pentru Adrian Nastase sa fie audiati doar 5 dintre cei 92 de martori propusi de acesta, in ciuda faptului ca instanta a admis ca audierea martorilor este “utila, concludenta si pertinenta”. Motivul pentru care instanta a refuzat audierea celorlati martori propusi de Nastase a fost acela ca “unii dintre martorii din acte (n.n.-actele intocmite de DNA) sunt totodata si membrii de partid”. Iata ce a retinut instanta: “Cu privire la proba cu martori solicitata de inculpatul Nastase Adrian, instanta apreciaza ca aceasta este pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, urmand insa a incuviinta doar o parte din martorii propusi, respectiv 5 persoane, avand in vedere pe de o parte ca aspectele invocate in teza probatorie urmeaza a fi probate si prin inscrisuri, iar pe de alta parte ca o unii dintre martorii din acte sunt totodata si membrii de partid, care pot cunoaste amanunte legate de desfasurarea campaniei electorale din 2004”.
In ceea ce o priveste pe Irina Jianu, fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, aceasta, impreuna cu inculpata Diana Gasparovici, au primit incuviintarea instantei pentru audierea doar a unui singur martor, pe motiv ca “o parte dintre persoanele din acte sunt persoane cu diferite functii in Inspectoratul de Stat in Constructii, care cunosc suficiente aspecte legate de modul in care a fost organizat 'Trofeul Calitatii in constructii in 2004'”. Referitor la martorii propusi de DNA, instanta a retinut ca audierea lor “directa si nemijlocita” se impune, dar instanta precizeaza ca situatia este aplicabila numai la “acest moment procesual”.
Judecatorii au cerut unui expert contabil sa se pronunte asupra legalitatii unor plati
In aceeasi incheiere, completul prezidat de judecatorul Ionut Matei a admis efectuarea unei expertize contabile, care sa stabileasca, printre altele: “legalitatea platilor efectuate de ISC catre aceste societati comerciale sub aspectul existentei resurselor financiare necesare, a aprobarii Consiliului de Conducere al ISC, a ministrului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, precum si prevederea in bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei a sumelor folosite pentru plata produselor ce fac obiectul contractelor mentionate”. Potrivit deciziei Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, numarul 629 din 1 februarie 2006: “apare evident ca fixarea obiectivului cu nr. 2 (n.n.- adica stabilirea abilitatii legale a inculpatilor de a achizitiona de la agricultori, cupoane agricole) din expertiza excede competentei expertului. Acesta este un specialist care ajuta la deslusirea unor imprejurari care necesita cunostinte aprofundate intr-o anumita materie, in cazul nostru in cea financiar-contabila. A-i solicita expertului sa stabileasca daca o activitate este conforma cu legea inseamna subrogarea acestuia in atributiunile magistratului, singurul in masura sa analizeze si sa stabileasca acest lucru”. Mai mult, Curtea Constitutionala, prin decizia cu numarul 54, din data de 14 ianuarie 2009, a statuat faptul ca: “expertiza este, prin definitie, o cercetare efectuata, la cerere, de o persoana care poseda cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu, asupra unei probleme din acel domeniu. Or, in domeniul aplicarii legii intr-o cauza dedusa judecatii, inclusiv in ceea ce priveste legalitatea administrarii mijloacelor de proba, expert este insusi judecatorul cauzei, care, in virtutea pregatirii sale profesionale si a statutului sau de independenta, are competenta de a decide cu privire la raporturile juridice deduse judecatii, a mijloacelor de proba administrate si a normelor juridice aplicabile. Din aceasta perspectiva, textul de lege analizat, prin care se prevede ca evaluarea legalitatii unui mijloc de proba poate fi facuta de catre o alta autoritate decat judecatorul cauzei, in prima instanta sau in caile de atac, contravine principiului independentei judecatorilor. Asa fiind, ar fi inadmisibil sa se consacre ideea unui transfer de autoritate a deciziei de la organul de urmarire penala ori instanta de judecata la expert (...)”.
* Cititi aici Incheierea celor trei judecatori ai Inaltei Curti!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Ulise 17 February 2011 19:17 +3
# Zona Zoster 17 February 2011 19:21 +2
# Bah 17 February 2011 19:44 +2
http://nastase.wordpress.com/2008/10/09/vreti-sa-cititi-un-document-de-politie-politica/
http://nastase.files.wordpress.com/2008/10/cereredna1.pdf
# Bah 17 February 2011 19:46 +1
Vă transmit o copie a adresei din 1 septembrie 2008 a Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, semnată de domnul Doru Florin Tulus – procuror şef secţie şi doamna Mihaela Moraru Iorga – procuror, prin care se solicita conducerii Partidului Social Democrat să comunice Direcţiei Naţionale Anticorupţie dacă 64 de persoane nominalizate în adresa respectivă au deţinut calitatea de membri PSD în 2004.
Pentru identificarea acestor persoane s-au indicat şi codurile numerice personale.
Precizez că toate aceste persoane au fost audiate, până în prezent, în dosarul nr. 27/P/2008, în care Direcţia Naţională Anticorupţie face investigaţii referitoare la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 – probabil relevante în contextul campaniei electorale din 2008 !
Vă rog, Doamnă Preşedintă, să apreciaţi asupra caracterului de poliţie politică al acestei solicitări prin raportare la prevederile art. 40 din Constituţia României.
Cu deosebită stimă,
Adrian Năstase
Bucureşti, 8 octombrie 2008
Doamnei Preşedinte Lidia Bărbulescu
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Bucureşti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6, cod postal: 060011
# Bah 17 February 2011 19:49 +1
# pompiliu bota 18 February 2011 03:08 +2
# dumitrescu 18 February 2011 18:37 0
# Xtremist 22 February 2011 23:26 -2
Mai mult, nici nu ati inteles paragraful referitor la incuviintarea martorilor. Se refera la motivul pentru care i-a incuviintat pe cei 5 (acela ca cunosc aspecte, fiind membri psd), si nu se refera la motivul pentru care nu i-a incuviintat pe restul.
@pompiliu bota: dvs. trebuia sa stiti mai bine chestiunea cu egalitatea ...
@bah. interpretarea ta este restrictiva si tendentioasa. Vroiai sa formuleze altfel? "Sa ne comunicati inscrisurile din care sa reiasa sau nu calitatea de membru PSD" ?
si 2. ce te freaca pe TINE de ce ii freaca pe DNA grija daca persoanele alea sunt membre PSD sau nu. Dosarul tine de campania electorala, chiar nu iti dai seama de legatura acuzatiei cu cea de a fi membru?
# pompiliu bota 23 February 2011 06:02 +4
# Xtremist 23 February 2011 06:54 0
Ca sa nu mai vorbim ca incheierile de administrare de probe nu sunt interlocutorii.
citati Cedo toata lumea fara sa stiti despre ce vorbiti, doar de dragul de a parea intereanti.
iata o hotarare aplicabila!
Curtea a afirmat, în cauza Vidal contra
Belgia, că art. 6 alin. (3) lit. d) nu instituie obligația instanțelor naționale de a încuviința fiecare
cerere de convocare și audiere a unui martor din partea apărării; scopul esențial al textului
Convenției, așa cum îl indică sintagma în aceleași condiții, este de a asigura o deplină egalitate a
armelor. În această privință, în prezenta cauză, s-a constatat că art. 6 nu a fost violat fiindcă
instanța de apel din Bruxelles nu a audiat nici un martor, fie el al apărării sau al acuzării, înainte
de a pronunța sentința.
Astfel, principiul egalității armelor în privința administrării probei cu martori nu reclamă e egalitate matematică, iar numărul martorilor apărării nu trebuie să fie egal cu numărul martorilor acuzării.
# C.Z.Codreanu 23 February 2011 17:23 +1
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 obligă între altele Statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, în acordarea timpului şi înlesnirilor necesare pentru a-şi pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat şi în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Acest ultim drept IMPLICA EXISTENTA, în materie, A UNUI ECHILIBRU între acuzare şi apărare (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Bönisch împotriva Austriei din 6 mai 1985, seria A nr. 92, pag. 15, par. 32).
Pasajul din cauza Vidal se ref.la procedura in calea de atac diferita de procedura in fata primei instante (depinzand in general si de normele si dispozitii interne ce reglementeaza procedura de apel) neavand legatura cu speta descrisa in articolul LUJU si reliefeaza ca a fost intr-adevar respectat principiul egalitatii armelor,atat timp cat NU au fost audiati NICI MARTORII ACUZARII si nici cei propusi de inc.
Dar dupa cum am spus nu are legatura deoarece Curtea a reamintit că în mod constatant în jurisprudenţa sa a decis că PRIMA INSTANTA în dreptul intern ESTE CEA IN MASURA SA ADMINISTREZE SI SA EVALUEZE PROBELE, să interpreteze şi să aplice regulile de drept material şi procedural (Cauza VIDAL c.BELGIEI, aprilie 1991, Gurepka c. Ucrainei, 6 septembrie 2005).Se pare ca nu ai citit nici macar cauza Vidal dar jignesti cand de altfel nu era cazul.
# Xtremist 23 February 2011 23:30 -1
Este simplu. Daca acuzarii i s-au incredintat 100 de mii de martori si apararii doar 5, pe care si-i poate alege, este o incalcare?
NU.
Alte probleme mai aveti?
Inca o data, egalitatea armelor nu presupune o egalitate matematica.
# C.Z.Codreanu 24 February 2011 01:40 +1
# Xtremist 24 February 2011 23:37 -1
Astfel, economia generala a procesului impunea sa le fie acordat reclamantilor dreptul de a interoga sau de a obtine interogarea UNUIA sau mai multor martori, la alegerea lor.
La alegerea lor inseamna ca isi alege martorul pe care il vrea daca ii incuviinteaza unul singur, sau isi alege martorii pe care ii vrea daca ii incuviinteaza mai multi.
Pe bune, chiar nu iti dai seama unde gresesti?
Arata-mi o hotarare unde se spune ca daca procurorului i-au incredintat 2 si celuilalt 1 este o incalcare sau macar o ingerinta. Scuza-ma, dar asta cu egalitatea matematica o gasesti in orice manual de Cedo.
Situatia din Vidal era relevanta, in sensul ca nici macar daca nu i-ar fi incuviintat PROBA cu martori inculpatului, atata timp cat nu i-a incuviintat nici procurorului, nu ar fi fost incalcare. Aici vorbim de mijloc de proba, nu de numarul de martori '0 la 0'.
Per a contrario, daca vrei, cand procurorului i s-a incuviintat proba cu martori, atunci si inculpatului trebuie sa i se incuviinteze, insa nu impune nimeni numarul lor. Asta inseamna echilibrul.
Nu am jignit pe nimeni.
Dl Bota enunta intr-o veselie Bulfinsky, insa in acea cauza spre deosbire de aceasta, procesul S-A TERMINAT :))) iar aici inca mai exista timp pentru alte probe, pe de o parte, iar pe de alta parte in acea cauza i s-a oprit inculpatului sa administreze proba cu imaginile video, din cate imi amintesc. Conditia de a detalia mai bine respingerea unei astfel de probe se impune numai cand inculpatul sustine ca probele sunt conrafacute, ca este o inscenare.
# C.Z.Codreanu 25 February 2011 05:06 0
# Xtremist 26 February 2011 08:22 0
NU i-a fost respins vreo proba. Dvs. ati castigat la CEDO pentru ca i s-a respins o proba. Aici nu s-a intamplat asa ceva. Dimpotriva, i s-a incuviintat. Era o respingere daca i s-ar incuviintat proba cu 'zero martori'... (evident, exagerez). Mai mult, i s-a incuviintat apoi i s-a pus in vedere ca este liber sa isi indice martorii, dupa cum doreste.
Felicitari pentru succesul la CEDO, eu l-as interpreta ca find din fericire.
# Mihai Podaru 23 February 2011 06:40 +3
# doru 25 February 2011 07:42 0
# Van Gogu 25 February 2011 08:00 0
# Van Gogu 25 February 2011 08:03 0
# pompiliu bota 25 February 2011 08:35 +1
,,aici inca mai(SIC!) exista timp pentru alte probe, ... Conditia de a detalia mai bine(SIC!) respingerea unei astfel de probe se impune numai cand inculpatul sustine ca probele sunt conrafacute..."(?)
1. Încălcarea dreptului se constată în orice fază a procesului.
2. Instanţa este obligată să motiveze în detaliu respingerea cererii apărării.
În caz contrar se invocă la CEDO cauzele Albina şi Bulfinsky.
# Van Gogu 26 February 2011 00:41 0
# Xtremist 26 February 2011 08:31 -1
cititi si postul colegului #doru.
# Xtremist 26 February 2011 08:36 -1
# Xtremist 26 February 2011 08:42 -1
Poate intelegeti intru-un final:
1. Nu s-a respins vreo proba. In Bulfinksi CEDO a cerut detaliere pentru ca s-au RESPINS probatorii.
2. In Bulfinski s-a sustinut implicarea politiei, din acest motiv trebuia sa existe o motivare a respingerii mai detaliata si sa se audieze investigatorii sub acoperire, aceasta cerere fiind RESPINSA.
3. De asemenea, apărarea nu a avut nicio ocazie de a adresa întrebări martorilor.
Care naiba este asemanarea cu Bulfinsky?
# pompiliu bota 27 February 2011 12:27 +1
,,ICCJ i-a admis lui Adrian Nastase numai 6 martori in aparare, in conditiile in care DNA... 972 de martori..." Cum adică nu i-a respins nicio cerere inculpatului? Ţi se pare echilibru 972 la 6?
# Xtremist 31 March 2011 19:04 0
# C.Z.Codreanu 27 February 2011 15:54 +1
Unul din principiile de baza ale sist de drept common-law dupa care se judeca atat la cjce cat si la cedo este principiul solutionarii prin analogie (analogies and statements)tehnica de completare a dreptului prin anologia la hot.,decizii,paragrafe ale instantelor in spete asemanatoare.In cazul Rom.deciziile CEDO trebuiesc aplicate obligatoriu si prioritar cf.legii fundamentale, cum de altfel a mentionat si J.P.Costa - presedintele CEDO la ultima Adunare Parlamentara a CE dand ex.negativ Rom.in ceea ce priveste aplicarea deciziilor Curtii.
In speta Nastase daca refuzul nemotivat al audierii unor martori cheie intr-o cauza complexa nu se num.respingerea probei testimoniale nu stiu cum se poate numi.Un just echilibru de asemenea nu poate exista in cond in care nr.martorilor propusi de parchet este de 962 si cel al martorilor propusi de aparare este redus nemotivat la 6.
Relativ la revenirea pe parcursul judecatii la administrarea probei cu martori legea prevede o anumita ordine a cecetarii judecatoresti.