29 November 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Repere actuale in relatia dintre democratie, libertate si respectul fata de lege

Scris de: Mihail ALBICI | pdf | print

1 August 2022 14:16
Vizualizari: 2118

„Evolutia democratiei ateniene a constituit o importanta sursa de inspiratie pentru gandirea politica moderna. Idealurile sale politice – egalitatea intre cetateni, libertatea si respectul legii – au influentat gandirea politica occidentala” (David Held)


Democratia si libertatea sunt concepte complexe, cu o ampla incarcatura filosofica si juridica, dar cu precadere sociala. Ideea de democratie a revenit in atentia gandirii politice odata cu epoca moderna (ca perioada ce a succedat Evului Mediu), in special sub forma conceptiei contractualiste.


 

 

Aceasta a consacrat ideea ca la temelia societatii organizate de stat sta acordul dintre indivizi – un asa numit „contract juridico-social” –, acord acceptat de membrii societatii in schimbul posibilitatii acestora de a se misca intr-un mediu social sigur si stabil. Edificarea in epoca moderna a democratiei reprezentative a condus si la constituirea unor institutii politice menite sa faca din aceasta o forma de guvernamant cat mai viabila. Dar democratia ca forma de guvernare este insotita de existenta libertatii, stare de fapt ce a determinat edificarea acesteia, cetatenii unei societati democratice bucurandu-se de o gama larga de libertati menite sa le asigure dezvoltarea umana si autonomia morala. Astazi in stiinta politica, societatile democratice – purtatoare ale democratiei reprezentative – asociaza existenta libertatii cu existenta statului care poate oferi acesteia garantii juridice pentru a functiona intr-o stare de normalitate. Aceste garantii au in vedere faptul ca in societate conceptul de libertate nu este sinonim cu lipsa constrangerilor, individul depinzand de valorile si normele societatii in care traieste, „libertatea constand in a putea face ceea ce permit legile” (Montesquieu). Cu alte cuvinte, libertatea este conditionata de sistemul normativ al fiecarui stat. Pentru ca limitarea prin lege a unei parti din libertatea individuala este parte a „contractului juridico-social” care consacra relatia de „parteneriat” dintre democratie, libertate si drept (ca „structura de precepte normative – Nicolae Popa). Desigur, nimeni nu poate avea pretentia ca poate exista un sistem democratic perfect, avand in vedere numeroasele limite pe care le impune lumea reala. Democratia nu poate garanta ca cetatenii unui stat democratic vor fi prosperi, intelepti, pasnici si corecti. Realizarea acestor finalitati sunt dincolo de puterea unui guvernamant, fie el si unul democratic. In ciuda limitelor sale democratia liberala ramane totusi preferabila altor alternative, practica sociala demonstrand, pana in prezent, din plin acest fapt. Sustinatorii lucizi ai democratiei sunt insa constienti de limitele actuale ale acesteia, afirmand ca democratia liberala din zilele noastre are nevoie de noi concepte pentru a face fata acestor timpuri, trebuind a fi practicata in mod diferit decat in urma cu cateva decenii. In acest sens, Pierre Rosanvallon afirma ca „Democratia este asemenea unui organism viu supus schimbarii si adaptarii printr-o continua ajustare a balantei dintre libertatea individuala si ordinea de drept”. Intr-o celebra carte – „Viitorul libertatii” –, consacrata tendintelor politice globale, reputatul politolog american Fareed Zakaria afirma ca „Democratia are si parti gri sau chiar intunecate, dar punerea acestora in discutie nu trebuie sa conduca la teama de a fi considerati «antidemocratici», pentru ca altfel nu vom avea nici o sansa sa vedem ce poate fi nelinistitor in procesul tot mai sporit al democratizarii”. Este, in parte, si motivarea intreprinderii acestui demers publicistic.

In ultimul deceniu al secolului trecut au disparut numeroase regimuri politice totalitare, proces marcat de dezmembrarea Uniunii Sovietice. A fost „semnat” astfel actul de deces al unui sistem politic bazat pe constrangere, lipsa drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, concentrarea excesiva a puterii, sistem care s-a extins din Rusia sovietica dupa cea de a doua conflagratie mondiala cu acordul celorlalte state partenere ale coalitiei antihitleriste. Perioada ce a urmat a fost cunoscuta sub denumirea de „Razboiul Rece”, fiind marcata de numeroase tensiuni si conflicte ideologice. Disparitia statelor totalitare i-a determinat initial pe unii optimisti sa sustina ideea „izbanzii depline si definitive a democratiei liberale fata de celelalte alternative politice”. Altii, mai realisti, si-au manifestat deschis ingrijorarea cu privire la faptul ca „in era post sovietica se vor amplifica conflictele in dauna politicilor democratice”. De altfel, relativ rapid s-a trecut la o noua reconfigurare a politicii globale asupra careia s-au facut inca din primii ani aprecieri si prognoze. Elementul comun al acestora a fost reconfigurarea pe baze culturale, cultura fiind abordata ca sistem complex, cu referiri la modurile de viata si de gandire. Dintre numeroasele opinii ale acestei perioade de inceput vom cita doua personalitati proeminente ale politologiei: Samuel Huntington si Robert Dahl. Primul afirma ca „dupa Razboiul Rece politica globala a inceput sa fie reconfigurata pe baze culturale”. Cel de al doilea apreciaza ca intre principalele provocari carora omenirea va trebui sa le faca fata va fi si diversitatea culturala determinata, intre altele, de „cresterea numarului de imigranti, legali si ilegali, din tarile democratice bogate, marcati de diferente etnice, lingvistice, religioase”. In legatura cu aceste chestiuni este interesanta si opinia unui istoric, Eric Hobsbawn, care afirma ca „Tensiunile din economiile perturbate (de inceputul noii reconfigurari – s.n.) au subminat sistemele politice ale democratiei liberale care functionasera bine dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial. Prognoze si aprecieri pe care ulterior viata le-a confirmat in buna masura.

Inca din primii ani ai acestui inceput de secol a devenit tot mai vizibil amestecul unor actori ai vietii politice si economice – precum piete de capital si societati multinationale – in sfera deciziilor. Corectiile pe care statul, ca institutie fundamentala a societatii le opera, atunci cand se impunea, in sfera economica si sociala pentru corijarea unor dezechilibre, au devenit formale si fara eficienta. In consecinta, unele neajunsuri ce s-au manifestat in functionarea pietelor „care la un moment dat au devenit instabile si ineficiente” – Joseph Stiglitz, au fost trecute cu vederea, contribuind in acest fel la erodarea autoritatii statale si, implicit, a respectului fata de lege. Intr-un amplu rechizitoriu la adresa sistemului economic si politic, reputatul profesor (laureat al Premiului Nobel) apreciaza ca „sistemele economic si politic fundamental nedrepte” submineaza statul de drept, facand referire la elaborarea si aplicarea legilor ca elemente esentiale menite sa asigure dezvoltarea democratica a societatii. O prima manifestare violenta a erodarii autoritatii statale a constituit-o „Marea Recesiune” (din anii 2007–2009). Declansata urmare a speculatiilor imobiliare in tara cu cea mai puternica economie a lumii si cu un sistem democratic consolidat, aceasta s-a extins rapid in majoritatea statelor lumii. Inca in acea perioada o serie de politologi, analisti dar si personalitati politice au sesizat scaderea sensibila a increderii intr-o serie de institutii fundamentale ale statului. Intre aceste institutii fundamentale se afla doua dintre puterile statului: cea legislativa si cea judecatoreasca. Scaderea increderii in aceste institutii este oglindita, intre altele, de abaterile de la principiul constitutionalismului in elaborarea legilor, a modului in care este gestionat de catre stat monopolul violentei legitime, modul in care sunt aparati cetatenii de abuzurile statului, dar si altele. La epoca respectiva in plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei se faceau afirmatii extrem de transante: „In prezent europenii se confrunta nu doar cu o criza financiara si economica, ci si cu o criza a democratiei reprezentative”, sau faptul ca „A scazut increderea oamenilor in institutiile democratice, acestia fiind tot mai putin convinsi ca votul lor conteaza”. Aceste afirmatii au fost facute de oficiali europeni de rang inalt (presedintele si secretarul general in functie la acea data al inaltului for european), atestand ca democratia si libertatea sunt in regres in perioadele de criza. Dar nici nu s-au atenuat cat de cat urmarile „Marii Recesiuni” ca mapamondul a fost lovit de o puternica criza pandemica, nici acum incheiata. Peste aceasta s-au suprapus si alte evenimente grave asupra carora vom reveni.

Stiinta politica reliefeaza faptul ca ideea de reprezentare politica este astazi inseparabila de alegerile stabilite la termen. Ele sunt menite sa asigure concordanta, care, desigur, nu poate fi perfecta, dintre vointa celor reprezentati si cea a reprezentantilor, cu conditia ca alesii sa nu isi exercite mandatul impotriva intereselor de baza ale poporului si nici sa faca abstractie de starea de spirit a acestuia la un moment dat, iar „guvernul (ca putere executiva – s.n.) sa se bazeze pe prezumtia ca alegerile sunt expresia mai mult sau mai putin fidela a opiniei publice” (A. Laurence Lowell). In ultimii ani insa tot mai multi cetateni sunt reticenti in a-si exercita dreptul de vot ca urmare a nemultumirilor pe care le au fata de modul in care cei alesi inteleg sa le serveasca interesele, sau au chiar indoieli asupra corectitudinii lor!! Alegerile parlamentare si prezidentiale care au avut loc in ultimii ani intr-o serie de state ale Uniunii Europene au confirmat aceasta apatie a electoratului (Romania fiind unul din exemplele in care aproape doua treimi din cetatenii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne la ultimele „parlamentare”, iar la „locale” s-au comis unele incalcari, grosolane, ale legii electorale pe care nici astazi justitia nu le-a clarificat). Apatie care afecteaza exprimarea oamenilor in rezolvarea treburilor publice ca modalitate esentiala de manifestare a democratiei. In consecinta, au fost constituite intr-o serie de state ale Uniunii majoritati parlamentare neconcludente care nu au reusit sa mobilizeze valorile si interesele catre problemele majore ce framanta corpul social, aducand totodata in prim plan formatiuni politice care se dezic de valorile care au facut posibila functionarea democratiei liberale (un exemplu concludent in acest sens fiind Romania, stat in care majoritatea constituita dupa alegerile parlamentare a condus la o criza politica cu serioase urmari in special pe plan economic). In ceea ce priveste puterea judecatoreasca, chiar in tari cu democratii consolidate – cum ar fi, de pilda, Franta – se remarca o serie de critici care se refera la defecte precum „complexitatea nejustificata, costuri mari, independenta uneori insuficienta a celor ce contribuie la realizarea ei” (Jean Morange). Mai recent, in Raportul Nallet, publicat tot in Franta, intitulat „Locul dreptului in societatea contemporana”, se fac referiri la ideea acordarii prioritatii solutiilor procesuale pragmatice care tin mai mult de interesul problemei, lasand impresia ca totul este negociabil, neglijand respectul fata de lege, fata de suprematia legii, ca element esential al promovarii democratiei si libertatii. Profesorul Mircea Dutu, care a analizat aceasta problema, afirma ca in acest fel „…nu ar mai exista atat drept cat interese… Ar conta deci numai creatia jurisprudentiala, inovatia, imaginatia juridica”, el remarcand ca „Totusi, dreptul ramane ultima ratio a conflictelor, in cazul in care medierea esueaza, partile asteptand de la judecator recunoasterea drepturilor lor prin aplicarea legii in litera si spiritul ei”. Profesorul apreciaza aceasta viziune ca fiind „perspectiva triumfului globalizarii juridice neoliberale”, perspectiva care, dupa opinia noastra, este o incercare flagranta de siluire a dreptului, o sfidare a legii fundamentale a oricarui stat democratic.

Diminuarea increderii intr-o serie de institutii fundamentale ale statului a avut efecte negative si in ceea ce priveşte respectul fata de lege. Sociologi si criminologi, dar si oameni de drept, au remarcat aparitia pe scara tot mai larga a unui fenomen pe care l-au denumit „dezordine sociala”. Aceasta cuprinde fapte precum vagabondajul, betia si consumul de substante interzise in locuri publice, cersetoria, comportamentul stradal scandalos sau chiar agresiv. In trecut majoritatea acestor fapte se aflau sub incidenta legii, dar treptat au fost dezincriminate, intre altele si pentru ca ar incalca drepturile indivizilor la libera exprimare. Aceste drepturi, dar si altele, sunt insa in relatie directa cu libertatea care trebuie privita in contextul echilibrului dintre exigentele impuse de lege si comportamentul individului fata de lege. Echilibru care trebuie sa se realizeze exclusiv prin masuri care sa aiba fundament juridic si constitutional, iar eventualele restrangeri de drepturi sa fie definite in mod precis. In urma cu cativa ani, abordand problematica drepturilor omului, Papa Francisc afirma, intre altele, de la tribuna Parlamentului European ca „Daca dreptul fiecaruia nu este armonizat ordonat de un bine mai mare, el termina prin a se concepe fara limite, prin a deveni sursa de conflicte si de violenta”. Credem ca este o abordare care nu poate fi ignorata. Un flagel cu vocatie globala este si coruptia. Studii criminologice au reliefat faptul ca acolo unde grupuri de politicieni, oameni de afaceri si birocrati constituie aliante impartind beneficii corupte, acestea isi intaresc puterea. Respectivele manifestari, de multe ori cu vocatie tansfrontaliera, intarzie si altereaza dezvoltarea economica, deturneaza importante resurse menite sa asigure progresul social, incalca drepturi si libertati fundamentale si, in consecinta, afecteaza libertatea individuala, ceea ce constituie un „regres de democratie” (H. Arendt). Romania este si ea „racordata” din plin la aceste realitati. Ele sunt mai vizibile decat in statele pe care le numim „democratii consolidate” datorita faptului ca la noi democratia nu este inca si un mod de viata, ci numai un sistem de guvernare.

Diminuarea increderii in institutii fundamentale ale statului are si alte urmari.

Intre acestea sunt de remarcat fenomenele de „neguvernabilitate” si episoadele de „democratie neliberala”. Aparitia unor fenomene de neguvernabilitate a fost identificata de stiinta politica ca fiind datorate, intre altele, disproportiei dintre cererile societatii (mereu crescande) si capacitatea de raspuns a sistemului politic, procedurilor greoaie in luarea deciziilor colective existente in sistemul democratic, sporirea dificultatilor in rezolvarea conflictelor sociale menite sa asigure convietuirea pasnica in societate, dar si altele. Atunci cand apare fenomenul neguvernabilitatii autoritatea statului este in regres, iar respectarea legii este in dificultate. De multe ori realitatile vietii o iau inaintea realitatilor percepute de politicieni si aparatul birocratic al statului. In consecinta, apare nevoia ca „realitatea strazii” sa fie pusa in acord cu realitatea dreptului. Pentru ca altfel exista pericolul ca puterea legii sa devina o frana in calea evolutiei sociale, punere de acord care uneori are loc cu intarziere. In ceea ce priveste episoadele de „democratie neliberala”, acestea sunt datorate unor situatii in care regimuri alese democratic ignora limitele constitutionale ale puterii lor si priveaza corpul social de o serie de drepturi si libertati elementare, intervenind in activitatea unor puteri ale statului (la noi fenomenul fiind des intalnit in timpul mandatului fostului presedinte al statului cand acesta a dorit sa devina mai „prezidentiabil” fara a modifica unele prevederi ale Constitutiei). Aparitia fenomenelor de neguvernabilitate si a episoadelor de democratie neliberala sunt mai vizibile in situatii de criza deoarece, asa cum afirmam, puterea politica in lipsa de solutii apeleaza la masuri ce restrang drepturi si libertati sau scad nivelul de trai al populatiei. In momentul in care cei guvernati au convingerea ca mecanismele dialogului si ale negocierii reale sunt blocate apare „nesupunerea civica” care „este un act fatis de provocare la adresa Constitutiei si a ordinii de drept” (H. Arendt). In aceste conditii legitimitatea – ca atribut al puterii aflate la guvernare – este compromisa.

Afirmam anterior ca peste criza pandemica, in Europa in mod deosebit, s-au suprapus si alte evenimente grave. Un conflict, in care este angrenata a treia putere militara a lumii, este de ceva timp in desfasurare la granita de est a Romaniei, a UE si a NATO, probabil cu urmari pe termen lung in plan politic, economic si umanitar. El a declansat deja o criza energetica de proportii, iar in perspectiva imediata exista pericolul unei crize economico-financiare si a unei crize alimentare cu extensie larga. Actiunile de nesupunere civica – care initial au contestat modul in care este gestionata pandemia in diferite state ale lumii – s-au transformat in nemultumiri asupra modului in care clasa politica conduce treburile publice. Este tot mai des adusa in discutie o „Mare Resetare”. Este promovata la nivel mondial ideea „unei noi revolutii industriale, cea a «fuziunii tehnologiilor» cu efecte importante asupra sistemelor politice, economice si sociale” (Klaus Schwab, presedinte-fondator al Forumului de la Davos). Ideea este insa contestata in numeroase state de catre cetatenii care considera ca aceasta ar conduce la edificarea unei „Noi Ordini Mondiale”, care este de fapt un regim totalitar de sorginte marxista! Nu facem aici si acum aprecieri asupra acestei chestiuni care necesita o abordare transparenta si analitica. Vom remarca totusi ca o indelungata experienta istorica releva ca in tratarea unor probleme „cu efecte importante asupra sistemelor politice, economice si sociale” care starnesc controverse se impune o abordare si o analiza obiectiva interdisciplinara a subsistemelor sistemului institutional-politic, economic, social, social-familial, cultural si moral, juridic. Dar totodata, pentru a nu da nastere unor convulsii sociale, asemenea incercari trebuie sa aiba si sustinerea unui corp social cu o cultura politica – care inseamna mai mult decat cultura ca element fundamental al cunoasterii – care sa inteleaga si sa accepte elementele esentiale ale unei „Noi Ordini”. Mai este nevoie, in cazul unor comunitati de tipul Uniunii Europene (uniune care reprezinta o considerabila forta politica si economica ce reuneste circa 450 milioane de locuitori si cu o contributie de aproape un sfert din PIB-ul mondial global), de o pozitie unitara si echilibrata a liderilor comunitatii si ai statelor membre in legatura cu problemele aflate in divergenta, probleme care nu sunt putine. Ca sa nu mai vorbim de implicarea retelelor sociale – configuratii de legaturi sociale pe care oamenii le creeaza si le modifica de la un moment la altul – care au devenit obiect al preocuparilor si subiect de reflectie pentru segmente importante ale societatii. Transmisiunile permanente de la o sursa la alta fac extrem de dificila identificarea emitatorului care de multe ori nu are nicio legatura cu buna credinta si realitatea faptelor, existand pericolul real al manipularii. Astazi este mai actuala decat oricand afirmatia pastorului Martin Luther King, si anume ca „Nimic pe lume nu este mai periculos decat ignoranta sincera”.

Aceasta perioada dificila si complexa pe care o parcurgem ne creeaza sentimente de nesiguranta, descurajare sau revolta. Fara a dramatiza realitatile pe care le traim, trebuie sa fim de acord ca lucrurile sunt in schimbare, schimbare ce trebuie insa sa indemne atat la meditatie cat si la actiune in vederea intaririi autoritatii erodate a statului si implicit la consolidarea democratiei si libertatii ca elemente esentiale ale statului de drept. stiinta politica reliefeaza faptul ca amenintarile la adresa democratiei nu vin din afara ei, ci din interior. Aceste amenintari se refera la fapte pe care in buna masura le-am evidentiat: coruptia si abuzul de putere, violenta sociala dar si demagogia si populismul. Toate acestea reprezinta semne evidente de slabiciune ale democratiei, semne de slabiciune care pot fi invinse, in buna masura, prin „exercitarea de catre stat, in limitele (stricte ale – s.n.) legii, a monopolului constrangerii fizice legitime”. Totodata, aceste manifestari pot fi diminuate, dupa opinia noastra, printr-o redefinire a politicului prin raportarea la moralitate si drept. Dimensiunea morala a deciziilor politice capata astfel o importanta practica imediata legata de problematica statului, a dreptului si politicii. Implicarea eticii in abordarea problemelor politice concrete nu mai ramane astfel doar in sfera disputelor privind moralitatea politicienilor. Analiza moralei promovate prin deciziile politice trebuie facuta prin prisma modului in care puterea politica actioneaza pentru a face sau a nu face ceva care sa conduca la realizarea „binelui comun”. Dar morala promovata prin deciziile puterii politice nu trebuie privita ca o perceptie a comportamentului ce diferentiaza actiunile bune de cele rele pentru ca in lumea politica democratica nu avem astfel de confruntari, cel mai adesea confruntarea fiind situata intre inacceptabil si tolerabil, relatia in care compromisul si consensul trebuie sa fie prezente.




Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.11.2022 – Sexgate in parchet

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva