18 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Luju

BASESCU ANUNTA UN NOU “BINOM” - Fostul presedinte o calca in picioare pe Laura Codruta Kovesi: “Luati nota de un alt tandem, Mafie – DNA... Prietenii DNA sunt mafiotii care au ramas cu avioane, cu sute de milioane in conturi, cu vile la Monaco... Kovesi a fost Procuror General, iar astazi vine sa-mi spuna ca au fost dosare dosite... Unde e Dosarul Revolutiei? Cum a fost inchis cand tu ai fost doua mandate Procuror General?... Au intrat intr-un joc care nu e al Romaniei”

Scris de: George TARATA | pdf | print

25 March 2016 15:00
Vizualizari: 5358

Traian Basescu anunta aparitia unui nou “Binom”, dupa deja consacratul “Binom SRI-DNA”. Fostul presedinte vorbeste despre existenta unui tandem “Mafie-DNA”, despre procurori DNA care au ca prieteni mafiotii ce sunt lasati cu intreaga avere, in schimbul denunturilor formulate impotriva politicienilor.

Acuzatiile extrem de grave au fost facute de Traian Basescu, joi seara 24 martie 2016, intr-o interventie telefonica la emisiunea lui Victor Ciutacu de la Romania TV. Basescu sustine ca procurorilor le sclipesc ochii de bucurie in cadrul “intelegerilor cu mafiotii”, daca li se ofera nume de oameni politici. Acesta a oferit si cateva exemple, pronuntand numele lui Dinu Pescariu sau Claudiu Florica, fata de care DNA nu a dispus nicio masura, desi cei doi au fost implicati in afacerea Microsoft.

De asemenea, in aceeasi interventie telefonica, Traian Basescu a atacat-o pe Laura Codruta Kovesi, despre care a afirmat ca nu poata sa spuna astazi ca au existat dosare tinute in nelucrare, in conditiile in care a fost Procuror General al Romaniei timp de sase ani. Basescu i-a reamintit actualei sefe DNA si despre musamalizarea Dosarului Revolutiei, cauza inchisa tot in perioada in care Kovesi era Procuror General. Nu in ultimul rand, referindu-se la “dosarul Microsoft”, Basescu a precizat ca Laura Codruta Kovesi a afirmat ca s-a furat aproximativ 1 miliard de euro (n.r. - declaratia lui Kovesi a fost urmatoarea: “Valoarea contractelor Microsoft si EADS verificate in acest dosar depaseste 1 miliard de euro”), dar a tinut sa sublinieze ca acest lucru s-ar fi intamplat cand ea era Procuror General, iar Florian Coldea prim-adjunctul SRI. O alta declaratie a lui Basescu extrem de interesanta, legata de acest caz, a fost urmatoarea: “Eu nu stiu cum a impartit Pescariu banii dupa ce a fost liber si a ramas cu toti banii”.

Pe de alta parte, Basescu a acuzat omorarea capitalului autohton si a firmelor romanesti, sustinand ca exista institutii pe care le-a consolidat in timpul mandatului sau de presedinte, dar care astazi fac un joc ce nu este al Romaniei: “Bai fratilor, se intampla ceva dubios in Romania, firmele romanesti sunt distruse una dupa alta pe asa-zise cazuri de coruptie, nu sunt luati coruptii, ci la pachet e distrusa si firma... Pot privi la institutii cu respect, pentru ca le-am respectat si le-am consolidat, dar din 2015 au intrat intr-un joc care nu e al Romaniei”. Cu alte cuvinte, Basescu acuza un act de inalta tradare.


Prezentam declaratiile lui Traian Basescu:

Victor Ciutacu: Domnule presedinte, imi fac datoria cetateneasca sa va intreb si pe dumneavoastra ce l-am intrebat si pe cel care v-a inlocuit vreme de doua luni de zile in interimat cand ati fost suspendat, exista cea mai mica varianta sa se poata face deal-ul asta intre dumneavoastra si domnul Crin Antonescu?

Traian Basescu: Domnul Ciutacu, va spun si eu precum v-a spus Crin Antonescu, pe care nu il inghit. E timpul sa avem simtul ridicolului. Cum va ganditi ca intre mine si Crin Antonescu ar fi putut interveni vreodata vreo intelegere la care sa fie parte si Morar? Pai Morar ne lega pe amandoi. Voi pricepeti lucrul asta?

Victor Ciutacu: Pai pe dumneavoastra ii era mai greu, ca erati imun.

Traian Basescu: Nu, dar ne-ar fi legat daca incerca cineva sa faca un deal cu Morar. Probabil nu il cunoasteti pe omuletul asta. O avea el 1.70 inaltime, dar va rog sa ma credeti ca e un tip care a avut curaj sa spuna unora extrem de puternici: imi pare rau ca nu am mandate la mine, ca va luam cu catuse de aici.

Victor Ciutacu: Domnul presedinte, eu va pun intrebarea asta in virtutea faptului ca se cultiva intens, autoritatile statului o fac, un cuplu vesel care depune denunturi o data, de doua ori pe saptamana si am citit azi un denunt care parea extrem de concret. Dumneavoastra l-ati trimis pe domnul Ghiulbenghian la Realitatea TV sa va apere onoarea si demnitatea, ala s-a certat cu Crin Antonescu. Dupa ce s-au certat, domnul Crin Antonescu a vorbit cu domnul S, care a vorbit cu domnul Moldoveanu, consilierul dumneavoastra, care a vorbit cu dumneavoastra, v-ati vazut si dumneavoastra cu ei doua minute, s-a rezolvat cazul, i-ati transmis mesaj lui Crin, a inchis gura. Mie mi se par niste date foarte concrete. si domnul Morar a inchis dosarul.

Traian Basescu: Uite, domnul Ciutacu, hai sa o lamurim. Deci domnul Moldoveanu a fost consilier de stat, deci nu consilier prezidential, si a raspuns de comunitatea de informatii.

Victor Ciutacu: Da.

Traian Basescu: Daca acest individ ar fi facut ilegalitati, el care se intalnea frecvent cu Serviciile, eu as fi avut informatia. Era un consilier de stat in Administratia Prezidentiala. Deci dati asta la o parte. Iar daca intr-adevar a facut ceva Moldoveanu si eu nu am aflat si institutiile de stat nu au aflat, va rog sa ii intrebati pe cei din structurile de securitate, spre exemplu SRI, il aveti pe domnul Coldea. Parchet, o aveti pe doamna Kovesi care era procuror general in timpul acestor asa-zise infractiuni. Ar fi fost imposibil sa nu se stie la nivelul acestor institutii. Pentru ca un consilier de la Cotroceni nu era chiar de capul lui, se cam stia ce facea. Am o parere. Este un mare ziarist care a tot scris despre tandemul SRI – DNA.

Victor Ciutacu: Domnul Ion Cristoiu.

Traian Basescu: Eu va rog sa luati nota de opinia unui fost presedinte care priveste si el cum se aseaza lucrurile. Luati nota de un alt tandem, mafie – DNA. Este un tandem care e lasat sa plece cu banii, cu apartamentele, cu avioanele, cu libertatea, cu o singura conditie, sa toarne la oameni politici. Daca ii dai procurorului de la DNA un nume de om politic caruia i-ai dat un ban in campanie sa cumpere ulei, sa cumpere galeti, sa cumpere pui, pe care i-a dat electoratului si reclami azi, fie ca sunt 10 ani, fie ca sunt 11 ani, fie ca sunt 9 ani, tu esti bun si ramai cu tot ce ai furat ca mafiot, fie ca te numesti Pescariu, fie ca te numesti Florica, fie ca te numesti Dobrescu. Daca torni pe cine ai ajutat in campanie sa cumpere lucruri distribuite electoratului, ramai cu averea, procurorului ii sclipesc ochii de bucurie. Daca ii dai un nume de om politic care ii place lui sa si-l puna la cingatoare ca scalp. Aici suntem. Iar ce ati vazut cu acest Ghiulbenghian si cu fosta sotie a nefericitului domn Magureanu, ca nu toti barbatii au noroc in viata, unii au cate o nefericita de asta.

Victor Ciutacu: Ghinion, cum ar zice presedintele Klaus Iohannis.

Traian Basescu: Da, ghinion. Ce vedeti la acest tandem, retineti de la ce a pornit. Ei la prima iesire publica au spus ca procurorii DNA le-au spus sa faca publice denunturile.

Victor Ciutacu: I-au incurajat.

Traian Basescu: Domnul Ciutacu, suntem intr-un film mizerabil in care delatorii sunt trimisi de procurori sa faca declaratii publice, ei au spus-o, daca au mintit sa el fie de bine, dar ei au spus ca procurorii le-au recomandat sa faca declaratii publice.

Victor Ciutacu: Domnule presedinte, acelasi cuplu…

Traian Basescu: Numai o clipa si pe urma am inchis si va ascult intrebarile. Cine crede ca vreodata eu as fi putut face o intelegere cu Crin Antonescu, semnatar la doua suspendari… cum nu pot face intelegeri cu nimeni altcineva, se inseala amarnic. intre mine si Crin Antonescu a fost o adversitate si politica si daca vreti individuala, nu ne-am inghitit unul pe altul niciodata.

Victor Ciutacu: De acord cu dumneavoastra aici.

Traian Basescu: Nu ar fi putut interveni o astfel de intelegere. In plus, cum va ganditi ca eu m-as fi putut duce la Morar sau sa il invit pe Morar la o cafea si sa ii spun hai sa vedem cum matrasim cu Crin Antonescu? Mi se pare de un ridicol absolut. Lasati-ma sa trag si concluzia.

Victor Ciutacu: Cu mare placere.

Traian Basescu: Este un atac in care doua structuri – nu o sa le nominalizez – vor neaparat si scoaterea lui Morar din Curtea Constitutionala pentru ca a avut indrazneala sa cheme institutiile de forta si la respectarea Constitutiei.

Victor Ciutacu: Dumneavoastra sugerati ca domnul Morar poate avea soarta domnului Grebla, sa il ia cu mascatii de pe strada?

Traian Basescu: Da, la Morar nu au gasit capre, dar au gasit niste exponenti ai mafiei, cum sunt cei doi, domnisoara sau vaduva, cum o fi, vadana.

Victor Ciutacu: Nu e vaduva, ca e viu Marian Magureanu.

Traian Basescu: Si cu Ghiulbenghian asta, care sa faca denunturi pe placul celor care vor sa il vada pe Morar scos din joc. Retineti ca nu il apar pe Morar, dar nici nu pot spune ca nu inteleg ce se intampla. In momentul de fata, prietenii DNA-ului sunt mafiotii care au ramas cu avioane, cu sute de milioane in conturi, cu vilele de pe la Monaco, cu toata influenta lor, doar pentru ca pot da pe gura niste politicieni carora le-au dat bani sa cumpere, repet, ulei, zahar, gaini, galeti, geci, fulare, fesuri care s-au impartit electoratului.

Bogdan Chirieac: Un fost prim-ministru a fost condamnat pentru asa ceva.

Traian Basescu: Domnul Ciutacu, mai am o intrebare.

Victor Ciutacu: Va rog.

Traian Basescu: Cat de mare e demagogia cand spui 'vreau sa se recupereze ce s-a furat', afirmi ca la Microsoft s-a furat 1 miliard, dar il lasi pe Florica si pe Pescariu cu toata averea si cu tot ce au furat din Microsoft? Vreti sa imi spuneti care e sinceritatea afirmatiei ca vrei sa recuperezi miliardul care s-a furat la Microsoft?

Victor Ciutacu: Nu pot sa va raspund, domnul presedinte, ca nu eu am facut promisiunea asta, ci doamna Kovesi, pe care dumneavoastra ati numit-o in functie.

Traian Basescu: Fratilor, recunosc ca am numit-o, dar va intreb altceva, Microsoft se deruleaza de vreo 10 ani si doamna Kovesi nu a fost numai procuror sef DNA, a fost procuror general al Romaniei, care avea raportarile de la serviciile de informatii si de la structurile subordonate, inclusiv DNA, cu ce dosare sunt, cu ce nu e. Iar azi vine sa imi spuna public ca au fost dosare dosite in timpul nu stiu care.

Victor Ciutacu: De la ANRP.

Traian Basescu: Dar era procuror general. Si mai pun o intrebare: unde e Dosarul Revolutiei? Cum a fost inchis cand tu ai fost doua mandate procuror general?

Victor Ciutacu: Cred ca doar doamna Kovesi va poate raspunde.

Traian Basescu: Bai fratilor, se intampla ceva dubios in Romania, firmele romanesti sunt distruse una dupa alta pe asa-zise cazuri de coruptie, nu sunt luati coruptii, ci la pachet e distrusa si firma. Tot soiul de delatori, toata mafia a devenit partenerul DNA-ului pentru ca se urmareste o decredibilizare totala a clasei politice si cine vreti sa ia decizii daca se intampla ceva pe securitate nationala in Marea Neagra? Procurorii, ofiterii SRI sau sa chemam Parlamentul sa ia decizii pe care sa le urmeze romanii?

Victor Ciutacu: Pe Parlament inainte il arestam si dupa aia il chemam, domnul presedinte. Dar vreau sa va intreb ceva. In ecuatia aia despre care vorbeati dumneavoastra, mafioti – DNA, imi pare rau, mai exista si un al treilea punct si se inchide triunghiul la afacerea asta. Judecatorii. Pentru ca nu eu am dat sentinta si nu procurorii DNA au dat sentinta la ceea ce s-a intamplat azi in Microsoft. In mizeria aia crunta in care au luat un an jumate cu suspendare, 2 ani cu executare, nu face niciunul o zi de parnaie, domnul presedinte. Ca au varsta si si-au facut pana acum ce au avut.

Traian Basescu: Domnul Ciutacu, eu stiu povestea Microsoft, repet, stiu povestea Microsoft din 2012. Si cine indrazneste sa imi spuna ca nu am fost informat, va asigur eu ca minte. Deci eu am fost informat ca sunt dubii in afacerea Microsoft din 2012.

Victor Ciutacu: Tarziu.

Traian Basescu: Domnule, atunci am fost. Sau atunci tin minte, ca asa imi aduc eu aminte. Prin 2012. Dar stiti ce e spectaculos? Ca au aparut oameni care sustin ca au avut initiativa sa se duca sa se predea in 2013-2014, cand DNA-ul, cum era si presedintele informat, stia din 2012. Deci s-a cautat o gaselnita in 2013-2014 ca Florica si cu Pescariu sa treaca drept cei care au dat primele informatii la DNA si sa nu li se afecteze ce au furat. Domnul Ciutacu, tacerea mea are o limita. Pot privi la institutii cu respect, pentru ca le-am respectat si le-am consolidat, dar din 2015 au intrat intr-un joc care nu e al Romaniei.

Victor Ciutacu: E foarte grava acuzatia pe care o faceti.

Traian Basescu: Nu e acuzatie, e o parere.

Bogdan Chirieac: Al cui este jocul?

Traian Basescu: Deci nu este al meu, nu este al Romaniei, nu este al interesului statului roman sa ii lasi pe mafioti, sa ii faci parteneri ai DNA-ului si sa ii lasi cu toata averea, in timp ce te apuci de ciopartit si pus catuse la oameni politici care nu au dus banii acasa, i-au impartit populatiei cum s-au priceput ei. Nu spun ca e legal ce au facut, sa raspunda in fata legii. Dar nu ii lasati pe mafiotii cu sute de milioane sa zambeasca de la Monaco.

Victor Ciutacu: Domnule presedinte…

Traian Basescu: Iar povestea grupului de la Monaco nu e o poveste care imi este necunoscuta.

Bogdan Chirieac: In ce sens?

Victor Ciutacu: Si ne puteti spune mai multe despre grupul asta de la Monaco?

Traian Basescu: Nu, doar va spun un lucru, nu e o poveste care imi este necunoscuta.

Bogdan Chirieac: Domnul presedinte, lansati o acuzatie grava, ca nu e un joc al Romaniei. Pai era, ca era vorba de curatirea clasei politice, iar distinsii diplomati de la Ambasada Americana nu pierd niciun prilej in a lauda eforturile care se fac azi in Romania. Acum dumneavoastra lasati sa se inteleaga ca e un joc extern Romaniei si potrivnic Romaniei.

Traian Basescu: Domnul Bogdan Chirieac, nu as vrea sa intru intr-un dialog cu toti invitatii domnului Ciutacu.

Victor Ciutacu: E alegerea dumneavoastra, domnule presedinte.

Traian Basescu: Este analiza mea. Este punctul meu de vedere ca nu e un joc al Romaniei in a lasa mafiotii liberi si cu bani. Deci daca de dimineata pana seara iesim in interviuri si spunem 'vreau sa recuperez banii patriei', pe buna dreptate, orice institutie respectabila intr-un stat democratic spune vreau sa recuperez banii. Dar atata timp cat pentru un denunt eu las pe Pescariu si pe Florica spre exemplu, in cazul Microsoft, sa plece cu sutele de milioane pe care le-au furat, pentru ca asta ne-a spus doamna Kovesi, s-a furat circa 1 miliard. Cand dansa era procuror general si Coldea era prim-adjunct al SRI-ului, da? Despre care, recunosc, eu nu am stiut ca s-a furat 1 miliard, mi s-a atras atentia incepand din 2012, si cu o nota de subsol, au mai fost informate urmatoarele institutii: Guvern, DNA, DIICOT si cine mai era. Pai nu poti sa vii in 2013 sa imi spui: in sfarsit am aflat in 2013-2014. Sa spui: au venit 2 oameni de bine, unul Florica, care a ramas cu cateva zeci de milioane, altul e Dinu Pescariu care a ramas cu cateva zeci de milioane, ii iertam ca ei au facut denuntul, si ii arestam pe aia care au luat 2 milioane si i-au bagat in geci.

Victor Ciutacu: Domnul presedinte, mai am eu o curiozitate.

Bogdan Chirieac: Ati ridicat imunitatea unor ministri.

Razvan Theodorescu: E ce s-a spus l noi de mai multe ori in emisiuni, exact acelasi lucru il spuneam si noi.

Victor Ciutacu: Acum il confirma si domnul presedinte Basescu. Dar eu am o curiozitate, luati-o ca pe o intrebare de la mine. Saptamana trecuta ati fost acuzat, in treacat asa, ca aveati niste vagi informatii si despre disparitia lui Marta, care ba a fugit din tara, ba e ingropat in padurea de la Snagov pe dreapta. Puteti sa imi spuneti si mie, la momentul respectiv totusi a disparut un om din Romania considerat de unii a fi adevaratul creier al mafiei, cu accize, cu multe lucruri. Cand a disparut, v-a facut cineva vreo informare, vreun serviciu de informatii? S-a dus ala in Africa neagra, l-a taiat Elan Schwartzenberg cu orice, habar nu am?

Traian Basescu: Domnul Ciutacu, ca si despre ANRP, da?

Victor Ciutacu: Da.

Traian Basescu: Unde eu am sesizat institutiile de informatii pe o sesizare directa facuta de Elena Udrea, da?

Victor Ciutacu: Da.

Traian Basescu: Am spus institutiilor: bai, vedeti ca e ceva acolo in neregula. Era prin 2010, da? Ca si despre ANRP, ca si despre alte minuni, nici despre Marta niciodata cineva nu mi-a dat vreo nota, vreo structura de securitate, ca asta ar putea fi omorat, ca ar putea fi ingropat sau ca ar putea fi ascuns prin America Latina cu toate secretele grupului pe care l-a deservit.

Bogdan Chirieac: Nu ati intrebat pe nimeni niciodata?

Traian Basescu: Daca exista vreo structura de informatii care mi-a spus ceva despre Marta, eu o autorizez sa faca publica informarea pe care mi-a trimis-o.

Victor Ciutacu: Luam o scurta pauza de publicitate si v-as fi recunoscator daca ati mai putea ramane alaturi de noi cateva minute. Publicitate si revenim. Presedintele Traian Basescu este din nou alaturi de noi, raspunzand denuntului absolut halucinant facut de cuplul…

Razvan Theodorescu: Nu halucinant, idiot de-a dreptul. Pentru ca…

Victor Ciutacu: Nu traiam sa va aud pe dumneavoastra, Razvan Theodorescu, aparandu-l pe Traian Basescu. Inca o premiera in emisiunea asta.

Razvan Theodorescu: Ideea ca intre domnul Traian Basescu si domnul Crin Antonescu ar fi existat o intelegere e atat de idioata, incat stau sa ma gandesc ca acesti mafioti… o fi tara de mafioti, dar nu de idioti. Cum doua personalitati care, iertati-ma ca o spun, aproape se injurau zilnic, de mai multe ori pe zi in ochii intregii natiuni, cum sa iti inchipui ca intre ei exista un deal? Aici ma revolta acest aspect idiot al denuntului.

Victor Ciutacu: Domnule presedinte, completez eu ce spune domnul Razvan Theodorescu si vreau sa va spun ca pe mine m-a surprins foarte tare alaturarea mafia – DNA. Domnule presedinte, dumneavoastra prin sintagma asta riscati sa va distrugeti opera. DNA-ul e al dumneavoastra, domnule presedinte.

Traian Basescu: Auziti, domnul Ciutacu?

Victor Ciutacu: Da.

Traian Basescu: Eu nu risc sa imi distrug nicio opera. Pentru ca ce am facut eu pentru consolidarea institutiilor statului roman nu va putea lua nimeni. Fie ca a fost DNA, fie ca a fost Inalta Curte, fie ca a fost Parchetul General, fie ca a fost SRI-ul. Dar institutiile astea depind de oameni, da?

Victor Ciutacu: Da.

Traian Basescu: Intre timp am urmatoarea informatie.

Victor Ciutacu: Va rog.

Traian Basescu: Denuntul lui Pescariu a fost pe 27 iulie 2014. Deci in timp ce eu eram presedintele Romaniei.

Victor Ciutacu: Da.

Traian Basescu: Nu m-am bagat niciodata in dosare, nu stiu in ce a constat denuntul lui Pescariu. Dar sa consideri ca el trebuie exonerat, sa ramana cu sutele de milioane pe care le-a fraudat din Microsoft pentru ca denuntat in 2014 cand eu, presedintele Romaniei, aveam informatii din 2012 ca la Microsoft sunt nereguli si fraude… si dispozitia a fost continuati supravegherea, transmiteti informatiile institutiilor statului, ce face orice presedinte, ca nu face el ancheta. Deci sa il speli pentru ca in 2014 a facut un denunt, dupa ce a fost strans in chingi de institutiile statului roman ca fiind vinovat de fraudare si sa il lasi cu avioanele, cu averile, cu parcul ala si cu strandul primit de la Ministerul Educatiei, cu averile din strainatate, cu conturile din Elvetia, cu toate binefacerile, sa il consideri denuntator, fara ca macar sa ii ceri banii pe care i-a furat, nu zic libertatea, ca nu sunt unul care spune arestati-i pe toti. Luati-le banii celor care au furat! Si sa il lasi la intelegere, procuror DNA, cu mafiot, sa ramana cu toti banii doar pentru ca ti-a dat pe mana prin denunt 2-3 oameni politici care au cumparat geci, lapte, galeti, pui si ce se mai da in alegeri ca sa scoti oamenii la vot, este nepermis. Trebuia prin rechizitoriul procurorilor, daca e legea sa fie liber cel care da detalii si informatii hotaratoare macar prin rechizitoriu, sa ceri in instanta sa i se ia banii acestui mafiot.

Victor Ciutacu: Domnule presedinte, oamenii astia pe care ii acuzati azi de lipsa de caracter, si-au pierdut caracterul abia dupa ce nu ati mai fost dumneavoastra presedintele Romaniei?

Traian Basescu: Domnul Ciutacu, hai sa nu o personalizam.

Victor Ciutacu: Ati spus ca institutiile sunt formate din oameni.

Traian Basescu: Discutam de institutii. Eu nu stiu cum a impartit Pescariu banii dupa ce a fost liber si a ramas cu toti banii.

Victor Ciutacu: Hopa!

Traian Basescu: Nu stiu. Nu sunt romani albi, imaculati si romani murdari in patria asta. Suntem toti romani. Iar cine crede ca in unele institutii se aduna crema natiunii, limpede si necorupta, iar in politica se aduna toti coruptii care trebuie haituiti si Parlamentul decimat pur si simplu, cred ca greseste. Romanii sunt la fel indiferent in ce institutii sunt. Eu nu fac afirmatii ca s-a impartit binefacerea lui Pescariu si a lui Florica cu cineva, dar ma intreb, daca tot suntem stat de drept, cine credeti cand procurorul sef DNA spune: in Microsoft e o frauda de aproape 1 miliard sau de juma de miliard, de ce aceasta institutie poate sa creada si sa ne prosteasca pe toti ca acest miliard sau jumatate de miliard s-a dat fara conducerea Microsoft?

Victor Ciutacu: Ramane sa ne raspunda institutia respectiva. Eu va multumesc mult, domnul presedinte. Multumesc si invitatilor mei, mai ales pentru intelegere. La fel si dumneavoastra, stimati telespectatori. Urmeaza Andreea Cretulescu. O seara buna!

Comentarii

# BERCEA MONDIAL ;; e manevra lu fraţii miei,,, date 25 March 2016 15:05 +16

KOVEȘI , în raport de atribuțiile de serviciu din fișa postului, coroborat cu tergiversarera sau zădărnicirea urmăririi penale pentru ,,CARACATIȚĂ,, o perioadă foarte mare de timp, trebuia de mult condamnat pentru favorizarea infractorului, fals intelectual, asociere pentru săv. de infracțiuni, compromiterea unor interese de stat.

# hot. parchetară date 25 March 2016 19:11 -1

Dacă un procuror a comis o TÂLHĂRIE în sediul Parchetului de pe lângă Judec. SV, de față cu alte persoane, în condițiile în care partea vătămată este ,,inclupat,, și nu inculpat, în dosarul în care face cercetări autorul infracțiunii, trebuie pus la dispoziția structurii de parchet , sau trebuie promovat PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI ?

# LA MULȚI ANI date 25 March 2016 19:17 +8

Dacă TONI GREBLĂ a fost condamnat la 3 ani pușcărie pentru 7 capre și un țap castrat, găsite în ogradă, câți ani de pușcărie trebuie să primească Băsesculitul traianuli pentru scroafele și boii din ,,CARACATIȚĂ,, ?

# GURU 3 date 25 March 2016 15:10 +17

Are dosite 84 de dosare penale, ale organizației criminale ,,CAMORA/BĂSE,,. Organizațiile criminale sunt de fapt partidele politice care se rotesc la putere, au denumiri diferite: PNL, PDL, PMR, PMP, etc. Vin la putere pentru a fura nu pentru că vor să facă ceva bun pentru România. Dovada este produsă tot de ei.

# LA MULȚI ANI, date 25 March 2016 15:16 +19

Dacă vreți DENUNȚURI , să fie arestată KOVEȘI. Să ducă presa la subsolul XXXXXX unde se găsește ARHIVA SIPA, poate cele 16 dosare ale Revoluției din 1989 dar și arhiva PDL și a celor 10 ani de la Cotroceni, cărată de Băselul.

# OK date 25 March 2016 16:04 +14

Pricep ca D-na Kovesi , inainte de a obtine un nou mandat de sefa DNA, ar trebui sa dea explicatii publice referitoare la motivele care au determinat-o sa anuleze rezolutia de incepere a urmarii penale in Dosarul Revolutiei, pe vremea cand era Procuror General al Romaniei. De ce n-a organizat atunci o conferinta de presa ca sa explice romanilor motivatia ei juridica si de ce a pasat pisica moarta urmatorului Procuror general ca sa apara in timpul mandatului acestuia ordonanta de clasare (explicativa) a dosarului?

# gogu date 25 March 2016 16:40 +8

ofiterii patroti sunt chemati sa identifice pentru cine lucreaza cu adevarat doamna k, iar baselu ramane cu zisu,domnia sa a facut sa-i creasca cornitele...

# pelin date 25 March 2016 17:56 +7

In decurs de aproape 30 de ani,225 de mii,de etnici germani,250 mii de evrei si mii de romani,au fost vanduti de regimul comunist catre tari occidentale.In aceste tranzactii se invarteau miliarde de dolari.Atunci cand nu cereau bani gheata,securitatea acepta la schimb utilage sau animale,nutrii,vite sau porci de rasa.BASESCU a gasit solutia,construind un sistem ticalosit,la baza caruia se afla un tandem MAFIE-DNA,ceea ce a facut posibil,ca pe langa actele de represiune,grupari compacte de criminalitate organizata,sa sustraga din visteria tarii sute de milioane euro,valori ramase in conturile mafiotilor,sitem care inca persista.Drept urmare,romanii in nr.foarte mare,chear milioane,au optat de buna voie de-a parasi tara,salvandu-se de la calvar.Ce facem restul?Pt.ce a trebuit sa moara oameni la REVOLUTIE?!!!!!!

# Moldovan date 25 March 2016 18:46 +8

Mucegaiul puturos are perfecta drepitate.Dar dosarele tale cine p.m. lea ascuns?Cine inventaria # dosarelor? jegul mucegai si puturos. Luluta este infractor din nastere si trebuie condamnata, exemplar pt. favorizarea infractoruli asimetric.

# ADEVARUL date 25 March 2016 21:19 +4

UN SECURIST CARE A FĂCUT PIERDUTĂ FLOTA SI DEMNITATEA JUSTITIEI...IN NUMELE SI INTERESUL  PSIHOPATULUI RUS...ARE NEVOIE SI MERITĂ...MULTE SI MULTI ANI DE MEDITATIE.ATATEA DESTINE PIERDUTE IN STRAINATATE SI IN ROMANIA....PENTRU CA BARBATII ADEVARATI AU FOST INLOCUITI CU FĂTĂLĂI DE BUZUNAR...DĂUNĂTORI,AZI,CHIAR SI IUZILOR BASISTE?NU CRED...COVESI,STANCIU SAU MORAR NU SUNT LIBERI,NU AU PUTEREA DE A FI OAMENI...DARMITE SĂ LUPTE PENTRU ȚARĂ...AZI CAUZĂ APROAPE PIERDUTĂ.SIGUR NE PUTEM DUCE CU VORBA CĂ NU ESTE AȘA...SUPRAVIEȚUIM.

# bucurestean date 26 March 2016 08:00 +4

Cata ipocrizie la acest om! Pai pentru cine erau ,,fularele,gecile,uleiul,puii etc''? Pentru PROSTIMEA care te-a votat pe tine! BANI NEGRI IN CAMPANIA LUI BASESCU ! Aia au furat si pentru tine! Unde sunt INSTITUTIILE? E vreo diferenta intre ,,afisele lui Nastase'' si ,,puii lui Basescu''? Eu ,unul,nu vad! Unul la puscarie,altul ,,latra'' pe la tv despre ,,statul de drept''! C-asa-i in tenis !! Asa ca,,,ciocu'mic si joc de glezne''!

# mitica date 26 March 2016 08:05 +1

Ce fete "conspirative" au javrele in poza de sus! :zzz <img src=ops:' /> :-* Iar acum sunt la cutite! Astept ziua cand Kovesi va spune ajunge si il plimba pe basalau cu niste bratari! :lol: :P

# Avocatul31 date 26 March 2016 22:28 +3

Băsescu este o matrioscă rusească,îmbracată in blană de politician-agent si ce si-a mai dorit el si tat-so...capitan de cursă lungă...un tradător de țară pe care doar niste oameni foarte slabi l-ar putea apăra sau crede când ne spune că nu a facut decat sa fure,evident el ne-a vandut odată cu incasarea banilor...Covesi...este timpul să-i clarifici situația,sau nu...esti la randul tau o matrioască?

# M5 date 27 March 2016 17:08 +1

Cine o comandă pe luluța? Cumva rușii??? Sau chiar rușii???

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.05.2024 – Procuror cu demisia trimisa la CSM

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva