Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin a realizat un program minimal de reforme urgente necesare "seniorilor autoritatii judiciare" si "iobagilor Justitiei" in care ofera solutii pentru determinarea schimbarilor in Justitie de catre Guvernul tehnocrat al lui Dacian Ciolos. Masurile propuse de Adrian Severin, si care in opinia noastra merita a fi atent citite, se impun pentru depolitizarea Justitiei si pentru stoparea realizarii unei Justitii selective.

In editiile care urmeaza, Lumeajustitiei.ro va prezenta sub forma de episoade analiza realizata de Adrian Severin si transmisa redactiei noastre. In acest prim-episod, fostul eurodeputat Adrian Severin analizeaza si expune motivele pentru care se impune de urgenta "Renationalizarea Justitiei romane" si "Eliberarea din 'iobagie' a judecatorilor".

In opinia lui Adrian Severin, pentru "renationalizarea Justitiei" se impune ca ministrul Justitiei sa ceara tuturor magistratilor sa depuna declaratii prin care, sub sanctiunea prevazuta de lege pentru falsul in declaratii, sa precizeze daca mai au o alta cetatenie decat cea romana. In acelasi timp, Severin propune sa li se interzica magistratilor sa primeasca ordine, decoratii, premii si alte distinctii din partea unor state straine, in conditiile in care magistratii romani ar trebui sa servesca, exclusiv, Statul roman.

In continuarea procesului de renationalizare, Severin apreciaza ca se impune ca cetatenii romani sa fie anchetati si judecati tot de cetateni romani, exclusiv pe baza legilor si cutumelor romanesti dar mai ales in lumina intereselor nationale romane si, cel mai important, fara constrangeri externe.

Pe de alta parte, pentru eliberarea din iobagie a judecatorilor romani, Adrian Severin este de parere ca este necesara aplicarea principiului egalitatii armelor intre acuzare si aparare. Mai exact, pentru a nu mai fi afectati justitiabilii romanii, procurorul trebuie sa fie asezat, la propriu, pe aceeasi pozitie cu avocatii, lasand podiumul exclusiv judecatorului. Aceasta schimbare administrativa i-ar pune astfel pe procurori acolo unde le este locul si acolo unde stau in prezent doar avocatii, adica pe coridoare, pe la usi, pe langa birouri. Totodata, schimbarea ar reusi sa consolideze libertatea si demnitatea judecatorilor, precum si in cresterea sigurantei cetatenilor in relatia cu puterea judecatoreasca.

O propunere interesanta pentru eliberarea din iobagie a judecatorilor pe care Adrian Severin o formuleaza se refera la posibilitatea ca judecatorii sa nu poata fi cercetati penal si trimisi in judecata de aceeasi procurori ale caror rechizitorii sunt chemati sa le judece, care conduc la situatia ca deseori judecatorii sa fie terorizati de procurori. Solutia ar sta in crearea unei directii speciale a Parchetului destinata exclusiv cercetarii penale a magistratilor – judecatori si procurori, deopotriva.

Pe de alta parte, pentru evitarea "parchetizarii justitiei", fostul eurodeputat social-democrat considera ca se impune ca procurorii sa nu mai poata fi transformati peste noapte in judecatori. Tocmai de aceea, se impune ca procurorilor sa le fie interzis prin lege sa devina judecatori la mai putin de 5 ani de la incetarea activitatii in cadrul parchetelor.

O problema extrem de grava pe care Adrian Severin o pune in spatiul public este aceea a faptului ca judecatorii sunt supusi nu doar procurorilor, ci si serviciilor secrete care "au transformat, dupa cum se stie, curtile judecatoresti in propriul lor spatiu tactic, pe care nu il parasesc decat atunci cand tintele lor sunt atinse prin hotarari judecatoresti adecvate unor scopuri extrajudiciare".

Prezentam in continuare prima parte a analizei realizate de Adrian Severin:

"1. Introducere

Inceputul anului 2016 a aprins doua mari dezbateri in "colonia" Romania: una se refera la faptul ca printr-o schimbare neconstitutionala - deci o lovitura de stat - s-a trecut de la regimul controlului popular asupra deciziei politice - democratia - la o guvernare apta de decizii nepopulare intrucat nu se mai supune supravegherii electorale (nu depinde de voturi) - dictatura / oligocratia; cealalta, referitoare la soarta justitiei selective / politizate, in conditiile in care conducerile principalelor institutii ale acesteia, care au pregatit terenul pentru succesul loviturii de stat, vor ajunge la expirarea mandatelor lor. In mod normal dictatura si justitia politizata sunt de nedespartit. Ele alcatuiesc falcile clestelui care striveste, nu coruptia, asa cum cred unii, ci drepturile si libertatile omului si cetateanului. Romanii care nu au inteles inca lucrul acesta o vor intelege in curand.

Asa cum am mai spus-o, din dictatura, nu se poate iesi, de regula, decat prin razboi sau revolutie. Razboiul este cel mai putin de dorit. Oricum el a inceput deja la nivel global si daca va veni sau nu in mod direct peste noi, prea putin va depinde de noi. Cat priveste revolutia, ea nu poate avea loc atata timp cat "sistemul" represiv este coerent si stabil. De aceea probabil ca unii se folosesc de spatiul tot mai limitat al libertatii de exprimare pentru a insista asupra numirii unor noi persoane, ceva mai decente si mai profesioniste, la comanda autoritatii judiciare.

Nemaisperand nimic de la institutii se spera ceva de la persoane. O relaxare a politizarii justitiei sub influenta unor sefi mai luminati, mai abili, mai responsabili sau/si mai verticali, poate oferi ceva oxigen drepturilor cetatenesti. Pornind de aici, poporul, de acum patit si ceva mai liber, va da asaltul impotriva dictaturii, intre timp mai obosite. O asemenea strategie se bazeaza pe ideea ca, asa cum am pierdut batalia pentru democratie numai dupa ce am pierdut batalia pentru justitie, acum am putea recastiga democratia recuperand mai intai terenul justitiei.

(Merita mentionat in acest punct ca vocabularul politic al Romaniei de azi, dominata de dogmele dreptei neoconservatoare, este pervertit in sensul descris de George Orwell in romanul "1984", specific mai ales dictaturilor de extrema stanga. Asa cum in lumea orwelliana, Ministerul politiei era denumit "Ministerul dragostei" iar Ministerul propagandei, "Ministerul adevarului", asa si in lumea romaneasca a domnului Vasile Dancu, potrivit dictionarului "tehnocratic" propus de acesta, dictatura este denumita "democratie", oligarhia este "puterea poporului", reprimarea libertatii este "lupta impotriva coruptiei", justitia selectiva este "stat de drept" etc. in conditiile unei asemenea confuzii, cetatenii stiu doar ca sunt nemultumiti dar nu sunt capabili sa defineasca in termeni corecti problema, pentru a fi capabili apoi sa ii gaseasca rezolvarea corecta. in cele ce urmeaza voi folosi termenii cu intelesul lor clasic iar nu cu cel al noii limbi de lemn din dictionarul Dancu.)

Nu stiu daca strategia mai sus inainte amintita va reusi. Cu certitudine ea trebuie incercata. In sprijinul ei dar si pentru cazul in care numirile la conducerea institutiilor judiciare nu vor aduce progresul asteptat, voi prezenta in continuare un program minimal de reforme urgente. Un program care poate fi inteles, sper, atat de catre seniorii autoritatii judiciare cat si de iobagii justitiei, atat de oamenii de bine sau cu viziune care cu certitudine se gasesc atat in randul elitelor politice ale momentului, cat si in masa cetatenilor Romaniei profunde si tacute. Astfel incerc sa ofer solutii celor care au sau vor avea puterea de a determina anumite schimbari in justitie, cat si temeiuri pentru presiuni populare. Daca aceste presiuni vor atinge nivelul masei critice nu vor putea fi complet ignorate de guvern, oricat de tehnocrat ar fi el. Caci - nu-i asa? - mai sunt si felinare in Bucuresti.

2. Renationalizarea justitiei romane

Prima prioritate ar fi "renationalizarea" justitiei romane. Aceasta presupune ca de urgenta, prin Ordin al Ministrului Justitiei sau prin Hotarare de Guvern sau prin dispozitia CSM sa li se ceara tuturor magistratilor depunerea unei declaratii prin care, sub sanctiunea prevazuta de lege pentru falsul in declaratii, sa precizeze daca mai au si o alta cetatenie decat cea romana.

i. In acelasi timp, prin Ordonanta de urgenta sau printr-o lege elaborata si adoptata in procedura de urgenta, sa se interzica tuturor magistratilor detinerea mai multor cetatenii. De asemenea, asa cum se intampla in alte tari, sa li se interzica primirea de ordine, decoratii, premii si alte distinctii din partea unor state straine. Magistratii romani aduc servicii numai statului roman. Prin natura functiei lor si a loialitatii nationale cerute in exercitarea ei, nu au cum aduce servicii altor state. Exceptiile de la aceasta regula ar trebui constatate si aprobate de Presedintele Republicii, pe baza avizului CSM si al Comisiei juridice a Parlamentului.

ii. Totodata, printr-un act normativ de nivel adecvat (cred ca o Hotarare de Guvern ar fi suficienta) ar fi necesar sa se statueze obligatia ca orice acord de cooperare dintre institutiile autoritatii judiciare romanesti si o entitate straina (stat, guvern, autoritati judiciare straine, servicii de informatii straine si altele asemenea) trebuie aprobat prin lege. Asupra executarii acordurilor respective, ministrul justitiei va trebui sa informeze Parlamentul in sedinta publica, prin rapoarte periodice.

Ar fi interesant de vazut cine se opune unor asemenea masuri. Foarte putini cred ca vor avea curajul sa o faca pe fata.

Adoptarea lor ar trebui impusa printr-o larga mobilizare pe retelele sociale. „Renationalizarea justitiei romane” ar fi o excelenta lozinca a tinerilor de toate varstele (sic!), nu conteaza cat de frumosi dar cu adevarat (inca) liberi, de proclamat prin agorele tarii. Este minimul pe care il putem cere: cetatenii romani sa fie anchetati si judecati tot de catre cetateni romani, exclusiv pe baza legilor si cutumelor romanesti dar mai ales in lumina intereselor nationale romane si fara constrangeri externe. Inclusiv acele constrangeri pudibond numite „ajutor”, „asistenta” sau „cooperare”.

Aceasta nu exclude sustinerea pentru realizarea unei justitii europene de tip federal, cu conditia ca viitoarele instante federale sa nu se suprapuna celor nationale si sa apere interesele comune ale membrilor UE, reflectate in ordinea de drept europeana, iar nu doar interesele natiunilor profitoare ale UE.

3. Eliberarea din „iobagie” a judecatorilor

„Eliberarea din iobagie” a judecatorilor este o a doua masura imperios si urgent necesara.

i. Aceasta presupune, in primul rand si cat se poate de simplu, marcarea simbolica a suprematiei judecatorului in cadrul sistemului judiciar. In subsidiar, pe o asemenea cale se obtine si aplicarea principiului „egalitatii armelor” intre acuzare si aparare, principiu a carui afectare cotidiana ii pune pe toti justitiabilii romani intr-o situatie critica.

Lucrul este simplu de facut. Este suficient un Ordin al Ministrului Justitiei (sub autoritatea caruia se afla Ministerul Public) care sa il aseze la propriu pe reprezentantul Parchetului pe… parchet – acolo unde ii este locul firesc de la care isi trage si numele – alaturi de avocati, lasand podiumul exclusiv judecatorului – singurul indreptatit sa decida in numele legii din inaltimea jiltului pretorian. Aceasta mica schimbare de amplasament in sala de sedinta ar atrage dupa sine si deplasarea procurorilor pe traseele (coridoare, usi, birouri) destinate pana acum doar avocatilor, lasandu-le judecatorilor rute si infrastructuri exclusiv.

Vorbim despre un aspect administrativ aparent marunt dar cu mare impact asupra mentalitatilor. Schimbarea acestor mentalitati singura ar juca un rol imens in consolidarea libertatii si demnitatii judecatorilor, precum si in cresterea sigurantei cetatenilor in relatia cu puterea judecatoreasca.

ii. De aici se poate merge rapid mai departe, interzicandu-se ca judecatorii sa fie cercetati penal si trimisi in judecata de aceiasi procurori ale caror rechizitorii sunt chemati sa le judece. Ceea ce se intampla astazi este ca procurorul nemultumit de felul in care un judecator sau altul ii apreciaza rechizitoriul, il pune sub urmarire penala pe respectivul judecator nenorocindu-l. Asta fara ca procurorul sa poata fi tras la raspundere pentru un atare abuz. De aceea judecatorii sunt adesea terorizati de procurori. Evident, in dauna actului de justitie. Multi cetateni au simtit pe pielea lor consecintele unor asemenea situatii.

Problema se poate rezolva prin organizarea unei directii speciale a Parchetului destinata exclusiv cercetarii penale a magistratilor – judecatori si procurori, deopotriva. Aceasta inclusiv pentru a se evita cazurile in care colegii procurori se ancheteaza unul pe altul – uneori dupa principiul „corb la corb nu scoate ochiul” iar alte ori, in imprejurari de rivalitate interna, dupa principiul „mai bine sa moara ma-sa decat sa moara mama”, varianta a principiului „sa moara capra procurorului vecin”. (Pana la urma asta ar intari si coeziunea parchetelor, reducand dramatismul luptelor intestine.)

iii. O forma mai subtila dar si mai perversa de a „parchetiza justitia”, respectiv a o cobara la nivelul parchetului ridicand parchetul la nivelul jiltului pretorian, este aceea a inlocuirii efective a judecatorilor cu procurori transformati peste noapte in judecatori. Aceasta posibilitate ii pune sub presiune pe judecatorii de meserie carora li se aduce aminte zilnic ca daca nu se vor alinia la exigentele politicului vor ramane sa putrezeaca prin judecatorii in timp ce in fruntea ierarhiei judecatoresti vor fi adusi procurori. Interzicerea prin lege a trecerii procurorilor in functii de judecatori (mai ales fara a urca treapta cu treapta scara ierarhiei judecatoresti) la mai putin de, sa zicem, cinci ani de la incetarea activitatii in cadrul parchetelor (asa cum nici judecatorii nu pot deveni avocati imediat dupa parasirea functiei de judecator), ar putea rezolva si aceasta problema.

iv. Judecatorii nu sunt in raporturi de vasalitate numai cu procurorii ci si cu serviciile secrete care au transformat, dupa cum se stie, curtile judecatoresti in propriul lor spatiu tactic, pe care nu il parasesc decat atunci cand tintele lor sunt atinse prin hotarari judecatoresti adecvate unor scopuri extrajudiciare. Dincolo de disconfortul presiunii morale, judecatorii sufera astfel si riscuri sociale majore caci in caz de schimbare a orientarii politice devin primele tinte ale retorsiunii. Niciodata si sub nici un cuvant judecatorul nu se va putea scuza in fata puterii politice care vrea sa il traga la raspundere, pentru a fi judecat pe baza unor informatii obtinute pe cai oculte si nedivulgate tuturor partilor in proces. Aceasta nu incalca doar legea ci si principiile fundamentale ale dreptului. Procedura in fata curtilor judecatoresti este publica sub toate aspectele ei iar curtea judeca exclusiv secundum alegata et probata (conform celor afirmate si dovedite). Prin urmare, in mod normal, informatiile secrete nici nu ii sunt utile judecatorului. Daca le are nu le poate folosi, in masura in care doreste sa ramana in siguranta. De aceea este mai confortabil pentru el ca nici macar sa nu le aiba.

In consecinta, cateva masuri de protectie a judecatorilor - si prin ei a justitiabililor – se impun. In primul rand, judecatorilor li se poate cere o declaratie-angajament anuala prin care sa ateste si sa se angajeaze ca nu coopereaza cu nici un serviciu de informatii roman sau strain, ca nu au nici un fel de obligatii contractuale sau de alta natura fata de asemenea servicii, ca nu detin sau obtin informatii secrete cu privire la dosarele pe care le judeca sau le vor judeca, precum si ca, in cazul obtinerii accidentale a unor asemenea informatii, fie le vor face publice fie nu le vor folosi. In al doilea rand, aceste angajamente ar trebui consolidate prin includerea cat mai rapida in Codul penal a unor prevederi care sa sanctioneze incalcarea normelor de conduita prevazute acolo sau exercitarea de presiuni de orice fel in vederea incalcarii lor, ca si instigarea, complicitatea sau favorizarea la incalcarea lor.

v. „Eliberarea din iobagie” a judecatorilor vizeaza si relatia lor cu „baronii„ magistraturii, respectiv presedintii instantelor de jos si pana la nivelul ICCJ, inclusiv conducerea CSM. Functiile respective sunt administrative si de reprezentare. In mod normal ele nu permit implicarea in actul de justitie. In realitate, insa, acea implicare are loc. Cazul Rarinca si nu numai o demostreaza cu supra de masura.

Adesea, pentru a-si asigura reinvestirea in functie (prin gratia puterii politice), „baronii” fac compromisuri politice si deci abuzuri scandaloase. Aceasta inclusiv prin umilirea si violentarea „iobagilor” magistraturii care nu au inteles comandamentele momentului. Exemplele trimiterii celor din urma in fata Sfintei Inchizitii a Inspectiei Judiciare pentru o executie expeditiva, sunt numeroase.

Daca intrarea in gratia politicului prin politizarea actului de justitie nu aduce rezultatele dorite, baronatul magistraturii merge insa si mai departe. El trece, potrivit unei agende politice proprii, la santajarea liderilor politici care propun sau aproba numiri in magistratura. Chiar si fostul presedinte Basescu a formulat plangeri in acest sens; iar presedintele Johannis nu pare a se simti cu mult mai bine.

Cel mai simplu mod de a trata asemenea boli consta intr-o schimbare legislativa minora care sa reduca mandatele in functii de conducere din domeniul autoritatii judecatoresti - si, din identitate de problema, abordarea trebuie sa fie identica atat pentru judecatori cat si pentru procurori – la unul singur. Tinand seama de raportul intre putinatatea raspunderilor si multitudinea privilegiilor (fie ele si informale), care tenteaza la abuz, accelerarea rotatiei in functiile amintite este o rezolvare pe cat de simpla pe atat de eficienta.

Dupa cum se poate observa, in sustinerea unor asemenea masuri se poate realiza o masa critica prin coalizarea judecatorilor (care, cu exceptia cozilor de topor si profitorilor de la varful sistemului judiciar, nu au nimic de castigat din starea de „iobagie” in care se gasesc azi), cetatenilor si chiar a unui numar mare de procurori. Lor li s-ar putea alatura si acei ofiteri ai serviciilor de informatii constienti de riscurile personale pe care le prezinta pentru ei manipularea actului de justitie.

O dezbatere publica pe retelele sociale asupra acestor teme ar facilita, desigur, aparitia amintitei mase critice. Asociatiile profesionale ale judecatorilor si ale magistratilor au cerut reforme pe care le pot aduce inclusiv masurile de care am vorbit mai inainte. De ce „strada” nu sustine aceste asociatii? Pentru ca strada sustine ceea ce i se dispune sa sustina sau ceea ce este manipulata sa sustina.

A venit vremea ca Romania profunda sa ia locul „strazii”. Nu se poate striga numai „jos!”. Trebuie sa strigam si „sus!”. Daca vrem ca „justitia selectiva” de azi sa se transforme intr-un veritabil stat de drept, suntem obligati sa strigam „sus judecatorii!” si sa sustinem public, in pietele reale si in comunicarea virtuala, asociatiile profesionale ale magistratilor. O putem face fara griji. Nimeni nu se va opune…pe fata.

PS: Dedic acest eseu tuturor ministrilor tehnocrati ai justitiei, prezenti si viitori. Preluarea oricareia dintre ideile pe care le contine este exclusa de la acuzatia de plagiat si este scutita de plata drepturilor de autor".

Va urma...