Ehe, cata nostalgie ma napadeste cand imi amintesc de prima mea practica studenteasca, la Chiselet, langa Oltenita, in 1983... Mereu si mereu indarat, ca nu degeaba ma cheama... NAZAT!

Dis-de-dimineata, cu obrazul proaspat ras, sub sarutul preazilnicei lame GILESCU, mirosind a flori de IORGOVAN, m-am indreptat, mandru ca un PAUNESCU, spre facultate. Acolo, m-am izbit de o larma de nedescris, produsa de viitorii mei colegi, foarte guralivi, de parca ar fi venit sa faca NEGOITA. S-a asternut linistea dintr-o data si un tovaras profesor ne-a citit programul urmatoarelor doua saptamani, un adevarat instructaj, ceea ce m-a determinat sa-mi zic ca o BELEIU mai mare nici ca se putea.

Prima zi de ogor mi-a ramas clar fixata in memorie, e imposibil s-o uit! O si vad, aievea... Îmi cumparasem, pentru aparatul de fotografiat, doua filme ORWO, unul 18 DIN(cu), iar celalalt 21 DIN(ut), asa ca eram tare nerabdator sa imortalizez momentele cele mai importante.

Desteptarea s-a produs la o ora neobisnuit de mica, ceea ce l-a determinat pe unul dintre companioni sa exclame: „Ba, au gasit DEAK de cojocul nostru!” Altul l-a completat poznas: „Ba, orice betesug are un DEAK!” C-o fi ac, c-o fi leac, ne-am conformat ca la armata. Ordinul se executa, nu se discuta!

Cu pas MOLCUT, am iesit, asadar, pe tarla. Soarele se ridicase de trei POP pe cerul albastru si straLUCIAN orbitor. În vazduh, stoluri de SITARU imprastiau de-a valma trilurile lor graseiate, umplandu-mi sufletul de melancolie. Dintr-un smarc, un CULIC si-a intins aripile si a zburat in inalturi. Si cum sa nu ma BUCUR, ca n-oi fi de ZILBERSTEIN? Trecand prin paduricea fosnitoare de CARPENARU, m-am gandit la fata cu parul BULAI, parasita intr-un orasel trist de provincie. Umbra unui copac, aruncata pe iarba insorita, mi-a dat senzatia ca vad un LUPAS, asa ca reveria mea de adolescent intarziat s-a risipit cu iuteala.

Ajunsi la locul indicat, ne-a intampinat inginerul agronom, un zdrahon plin de voiosie si zambet, generate, cred, de sticla de oTONEL pe care o varase in buzunarul de la halat. Avea o moaca (nu, n-am gresit, MOCA e oleaca mai departe!) de CIOBANU de-ti venea s-o iei la fuga! Ori de MORARU? As fi fugit eu daca n-ar fi fost atatia GHIMPU prin lotul semincer al cooperativei. Pe nas, ii crescuse un NEAGU mare si negricios, dandu-i o infatisare hidoasa. Mai ales ca smocul capilar BÎRSAN ii iesea dezordonat de sub caciula ce semana cu MITRA(che) de protopop. Dupa ce ne-a urat bun venit, ne-a explicat procesul tehnologic si ne-a anuntat norma. „S-a cam intrecut cu SAGUNA¹!” am rabufnit. „Cum, o norma asa de mare? De ce?” „Si VOL(onciu)UERO, d-aia!” ne-a raspuns intr-o italiana neaosa omul din fata noastra. Asta zic si eu revolutie agrara!

Ma si vedeam sub obsesia zilnica a cifrei ce reprezenta norma, asemenea lui Tantal, amenintat mereu de STANCU lui.

Pe camp, i-am cunoscut si pe congenerii de la Geologie. I-am recunoscut dupa mirosul puternic de tuica de AVRAM², de la care li se dusese faima de cai BREZOIANU ai Universitatii. Unul tocmai se impartasea dintr-un toi, palmat cu talent. „No ni tu ma la el ce be si io nu!” s-a intrigat ardeleneste un dreptist din anul III. Am cautat mintenas in dictionarul romano-roman sa deslusesc cimilitura, dar mai degraba as fi baut o bere, insa MOCA, fiindca bursa era pipernicita. Pe aceeasi banca, un naltarog latos MURA(ru) niste gogonele parguite, numai bune sa te dreaga la burta si sa-ti taie greata la betie sau cand GOGEANU³. Nu puteam sa ratez o asemenea ocazie, asa ca i-am luat in TERBANCEA⁴ pe scotocitorii de roci, pentru ca apoi sa-mi vad linistit de treaba.

Munceam cu spor, intonand diverse cantece cu tematica studenteasca – „Mi-a cazut ceasu-n cacat”, „La crasma de la sosea”, „La Alimentara-n geam un salam baban!”, „In Regie, pe-o carare”, „Inima de tiganca”, „Azi nu vine varza-n targ”, „La intrarea-n facultate e un cacat” si altele la fel de mobilizatoare –, ca sa ne usuram travaliul istovitor. Priveam cu pofta atatata trupurile LUBURICI ale colegelor si asteptam cu nerabdare discoteca ce ni se promisese. Spre miezul zilei, m-a cuprins o foame cumplita, incat as fi mancat si mere CRETOIU! În felul acesta, am robotit in fiecare zi, depasind cu mult norma, de s-a raspandit vestea ca de POPA tuns!

La sfarsitul celor doua saptamani de eforturi sustinute, primarul comunei a tinut o adevarata FILIPESCU⁵ la adresa celor ce nu-si indeplinisera planul, pentru ca apoi sa-i felicite pe cei multi, care trebaluisera cu sarg si constiinciozitate, conchizand intr-o limba moarta, lasata de stramosii romani: „Per aspera ad astra!” (Adica, intr-o traducere a dascalului poliglot ATHANASIU: „Peste dificultati, catre... STEAUA!”)

Pregatisem textul cu pricina pentru a-l citi la banchetul de final studentesc, numai ca, in urma consultarii cu unii colegi mai apropiati, am renuntat. Cica era prea indrazneata conceptia si as fi deranjat solemnitatea momentului. Azi, dupa aproape o jumatate de secol, am gasit-o (cu stangaciile literare inerente varstei de demult) in jurnalul de atunci si, publicand-o, nu cred ca savarsesc vreun sacrilegiu la adresa dascalilor mei universitari. Oricum, totul s-a prescris, cu exceptia recunostintei pe care le-o port pana cand voi inchide ochii!