A venit si prima reactie din partea presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, in scandalul “Rarinca Gate”, cazul femeii tinute in arest 6 luni, dupa o plangere de santaj a sefei ICCJ Livia Stanciu, si achitata definitiv de Curtea de Apel Bucuresti. Iohannis i-a raspuns, joi 28 mai 2015, presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, cel care ceruse demiterea Liviei Stanciu si a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi. Cum era de asteptat, Klaus Iohannis s-a spalat pe maini, precizand ca nu poate face nimic pentru a le inlatura pe cele doua de la conducerea ICCJ si DNA.

Iohannis precizeaza, in scrisoarea trimisa lui Calin Popescu Tariceanu, ca presedintele Romaniei nu dispune de competente constitutionale sau legale pentru a le demite pe cele doua. Klaus Iohannis arata ca Legea 303/2004 nu prevede institutia demiterii, ci doar pe cea a revocarii, iar aceasta din urma masura nu poate fi luata de presedintele Romaniei.

Iohannis este obligat sa vegheze la buna functionare a institutiilor statului

Aceste precizari ale lui Klaus Iohannis sunt corecte in principiu. Ele reprezinta insa doar o jumatate de adevar. De ce spunem asta? Articolul 80 din Constitutia Romaniei prevede urmatoarele: “Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate”. Este clar ca in cazul “Rarinca Gate” avem de-a face cu un derapaj al institutiilor statului, astfel ca Iohannis este obligat sa isi respecte rolul sau constitutional si sa intervina in aceasta speta. Iar remedierea unor disfunctionalitati de o asemenea gravitate nu se poate face decat cu inlaturarea sefilor institutiilor. Adica a Laurei Codruta Kovesi, sefa DNA-ului care a trimis in judecata un om nevinovat care a si stat o jumatate de an dupa gratii, dar si a Liviei Stanciu, acuzata de la cel mai inalt nivel politic, dar si din interiorul sistemului de Justitie, ca a abuzat de functia sa de presedinte al ICCJ impotriva unui cetatean obisnuit al Romaniei. Nu in ultimul rand, Iohannis ar trebui sa tina cont ca decredibilizarea DNA si ICCJ se accentueaza cu fiecare zi in care cele doua continua sa conduca aceste institutii. Astfel, este limpede ca Iohannis, prin rolul sau constitutional, putea cere institutiilor abilitate sa declanseze procedurile de revocare a Liviei Stanciu si a Codrutei Kovesi.

Klaus Iohannis poate cere analizarea posibilitatii de revocare a sefelor DNA si ICCJ

De altfel, acum ajungem la o alta jumatate de adevar rostita de presedintele Romaniei. Ea se refera la aspectul privind revocarea sefelor ICCJ si DNA. Iohannis afirma, in mod corect, ca nu presedintele Romaniei le poate revoca pe cele doua si ne trimite la Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Legea 303/2004 prevede urmatoarele:

“Revocarea din functie a presedintelui, a vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a instantei, pentru motivele prevazute la art. 51 alin. (2) care se aplica in mod corespunzator”.

In ceea ce priveste revocarea sefei DNA, Legea 303/2004 stabileste ca aceasta “se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunarii generale sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori a procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevazute la art. 51 alin. (2) care se aplica in mod corespunzator”.

Asadar, lucrurile sunt clare: presedintele Romaniei nu poate decide revocarea sefelor ICCJ si DNA. El poate face insa altceva. Articolul 133 din Constitutie stabileste ca “Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa”. Este clar deci ca Iohannis poate sa mearga la CSM, sa prezideze sedinta la care participa, sa puna in discutie si sa ceara Consiliului sa analizeze posibilitatea declansarii procedurii de revocare a presedintei Inaltei Curti, revocare ce se poate dispune, asa cum am vazut, doar la propunerea CSM. Practic, Iohannis ar putea sa sesizeze CSM cu acest aspect, iar in urma unei analize proprii, CSM sa hotarasca daca se impune sau nu revocarea Liviei Stanciu. Ar fi o implicare cat se poate de corecta si de constitutionala a presedintelui Iohannis si o dovada ca acestuia chiar ii pasa de buna functionare a institutiilor si de un cetatean umilit si batjocorit de institutiile statului.

In ceea ce o priveste pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, Klaus Iohannis ar putea actiona in acelasi mod. Mai exact, presedintele ar putea sesiza ministrul Justitiei direct sau pe premierul Romaniei, care sa sesizeze apoi ministrul Justitiei, in vederea analizarii posibilitatii de a declansa procedura de revocare. Ar fi la fel o dovada ca presedintelui ii pasa de buna functionare a institutiilor statului si de umilirea si batjocorirea unui cetatean de catre institutiile statului.

In ambele cazuri, decizia privind declansarea procedurii de revocare sau refuzul de a declansa aceasta procedura nu i-ar apartine presedintelui Romaniei, care insa si-ar indeplini astfel doar rolul sau constitutional.

Cand a vrut, Iohannis nu s-a mai incurcat de Constitutie

Altfel, trebuie spus ca au existat situatii in care Iohannis nu s-a asuns dupa Constitutia Romaniei si chiar si-a depasit atributiile, cu scopul declarat de a remedia o problema. In acest sens, trebuie sa ne aducem aminte cum Klaus Iohannis a batut cu pumnul in masa si a cerut convocarea Parlamentului pentru a respinge Legea gratierii si amnistiei. Iohannis a facut acest gest desi presedintele nu poate convoca Parlamentul si nici nu poate impune unor parlamentari cum sa voteze.

Sa ne aducem aminte, de asemenea, si de cazuri ceva mai recente. Iohannis a declarat de curand ca nu va promulga nicio modificare la Codul penal si la Codul de procedura penala. Asta desi este obligat sa o faca daca Parlamentul Romaniei decide in acest sens, desigur daca hotararea deputatilor si senatorilor ramane aceeasi si dupa retrimiterea legilor inapoi la Parlament sau atacarea lor la Curtea Constitutionala, proceduri care sunt in atributiile constitutionale ale presedintelui Romaniei.

Suferinta Marianei Rarinca, ignorata de presedinte

Pe de alta parte, nu putem sa nu observam ca presedintele Klaus Iohannis a ignorat cu desavarsire cazul Marianei Rarinca. Iohannis a catalogat ceea ce i s-a intamplat acestei femei ca fiind “o situatie particulara si regretabila”, si atat. Nimic mai mult. In orice tara civilizata, un presedinte care pretinde ca ii pasa de semenii sai, de cetatenii tarii pe care o conduce, si-ar fi cerut scuze public pentru abuzul comis de institutii ale statului. Asta daca nu ar fi cerut si pedepsirea vinovatilor.

Prezentam raspunsul lui Klaus Iohannis catre presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu:

“Stimate domnule Presedinte al Senatului,

La data de 26 mai a.c., mi-ati transmis o scrisoare, semnata impreuna cu alti patru membri ai Senatului, prin care imi solicitati ca, folosind instrumentele constitutionale si legale de care dispun, sa inlatur, prin demitere sau demisie, din functiile pe care le ocupa, pe presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Livia Stanciu, si pe procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura-Codruta Kovesi, si sa initiez, in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, o ancheta disciplinara a celor doi magistrati mentionati. Totodata, imi solicitati sa ma alatur, neintarziat si fara rezerve Parlamentului in demersul acestuia de modificare a Codului de procedura penala in sensul eliminarii arestului preventiv pentru infractiunile comise fara violenta si a inlocuirii notiunii de 'suspiciuni rezonabile' cu cea de 'indicii temeinice' ca preconditie pentru punerea in miscare a actiunii penale.

Referitor la solicitarea de inlaturare din functie a presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, precizez ca Presedintele Romaniei nu dispune de asemenea competente constitutionale sau legale. In plus, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor nu prevede institutia demiterii, ci pe cea a revocarii, ca modalitate juridica de incetare a unei functii de conducere exercitate de un judecator sau de un procuror inainte de termenul pentru care a fost numit. Masura revocarii nu poate fi luata de catre Presedintele Romaniei. Aplicarea acestei sanctiuni se poate face numai dupa parcurgerea unei proceduri ale carei etape sunt prevazute de Legea nr. 303/2004.

In ceea ce priveste solicitarea de inlaturare a celor doi magistrati prin demisie, consider ca demisia dintr-o functie de conducere reprezinta un act unilateral de vointa, care nu poate fi determinat sau influentat de nicio autoritate publica, deci nici de catre Presedintele Romaniei.

Asigurarea independentei justitiei reprezinta un element fundamental al statului de drept, iar potrivit Legii fundamentale, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei, fiind singura autoritate publica ce are competenta sa se pronunte cu privire la raspunderea disciplinara a judecatorilor si a procurorilor si, implicit, cu privire la cariera acestora. In conformitate cu prevederile Art. 97 alin.(1) din Legea nr.303/2004, orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, in legatura cu activitatea sau conduita necorespunzatoare a judecatorilor sau procurorilor, incalcarea obligatiilor profesionale in raporturile cu justitiabilii ori savarsirea de catre acestia a unor abateri disciplinare. Din aceasta perspectiva, consider ca, in masura in care apreciati necesar, urmeaza sa va adresati direct Consiliului Superior al Magistraturii, intrucat Presedintele Romaniei nu are atributia de a declansa, in numele niciunei alte autoritati sau persoane, un asemenea demers juridic.

In ceea ce priveste solicitarea de a ma alatura demersului Parlamentului de modificare a Codului de procedura penala, imi mentin pozitia exprimata public, prin care mi-am manifestat opozitia fata de o eventuala modificare a acestor reglementari.

In opinia mea, o situatie particulara si regretabila precum cea mentionata in scrisoarea dumneavoastra trebuie analizata in primul rand in cadrul autoritatii judecatoresti, cu prioritate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce nu exclude dezbaterea civica asupra ei, insa nu presupune cu necesitate valorificarea unui astfel de precedent in plan politic.

Un caz particular, oricat de regretabil ar fi, nu poate constitui un motiv suficient si rezonabil pentru modificarea legislatiei penale. Pentru adoptarea sau modificarea unor legi este necesara o analiza aprofundata, inclusiv a impactului social si juridic pe care astfel de noutati le-ar putea produce in viata societatii. Codul penal si Codul de procedura penala au intrat in vigoare relativ recent si, din aceasta perspectiva, aplicarea lor pe o durata atat de scurta nu a permis crearea unei cazuistici suficiente care sa induca o justificare rezonabila pentru modificarea acestora, separat de orice ratiuni sau interese politice.

Refuzul meu de a ma ralia unui demers parlamentar de modificare a legislatiei penale ramane ferm, cu atat mai mult cu cat toate aceste modificari legislative par a urmari diminuarea capacitatii autoritatii judecatoresti de instrumentare a dosarelor penale, inclusiv a celor de mare coruptie”.