29 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

FARA PRECEDENT: SEFA ICCJ SESIZEAZA IJ PE UN JUDECATOR ICCJ – Presedinta Inaltei Curti Corina Corbu cere Inspectiei Judiciare sa faca verificari dupa ce un politist a dezvaluit ca ar fi fost jignit de judecatorul ICCJ Alin Sorin Nicolescu. Politistul acuza ca seful DGA Liviu Vasilescu, prieten cu Nicolescu, l-ar fi pus sa ii ceara scuze judecatorului, care in final i-a transmis ca: “Ti-a trecut un glont pe la ureche”

Scris de: George TARATA | pdf | print

13 August 2023 13:35
Vizualizari: 7960

Caz incredibil cu un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie aflat in prim plan. Este vorba despre judecatorul Alin Sorin Nicolescu (foto), de la Sectia penala a ICCJ.

Un subinspector de politie de la Directia Generala Anticoruptie (DGA) il acuza pe Sorin Nicolescu de faptul ca s-ar afla in spatele unei actiuni de hartuire declansate de seful DGA, Liviu Vasilescu. Concret, politistul Giorgian Gheorghe Cioriia sustine ca a fost intimidat de seful DGA si trimis la Inalta Curte sa ii ceara scuze judecatorului Nicolescu, cu care Liviu Vasilescu este prieten. Mai mult, judecatorul Alin Nicolescu i-ar fi transmis un mesaj cu un limbaj nepermis si total nepotrivit pentru un magistrat, ba chiar specific altor zone, in opinia noastra, in care ii sublinia ca: “Sper sa intelegi ceva din ecuatia asta pt ca ti a trecut un glont pe la ureche...” (vezi facsimil).


 

Intregul scandal a pornit dupa un incident pe care politistul l-a avut cu judecatorul ICCJ Alin Nicolescu, in timpul examenului de licenta sustinut in 4 iulie 2023 la Facultatea de Drept European si International din cadrul Universitatii Nicolae Titulescu, examen la care magistratul de la instanta suprema era supraveghetor. Concret, politistul relateaza ca judecatorul s-ar fi enervat dupa ce a trebuit sa ii strige numele de doua ori, chemandu-l sa prezinte cartea de identitate, dupa care i-ar fi spus “hai, ba, ce faci, stau dupa tine”. Ulterior, conflictul a continuat, politstul sustinand ca Alin Nicolescu i-ar fi luat datele din cartea de identiate, i-ar fi transmis ca va vorbi cu seful sau, directorul DGA Liviu Vasilescu, intrebandu-l ironic daca e “prost”.

 


Nicolescu a recunoscut mesajul


Intregul caz a fost relatat chiar de catre politist, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, pe care o veti putea citi mai jos. Pana atunci, trebuie spus ca incidentul a fost recunoscut chiar de catre judecatorul ICCJ Alin Sorin Nicolescu. Intr-un dialog avut cu site-ul epoch-times.ro, Nicolescu a admis ca a vorbit cu seful DGA Liviu Vasilescu, cu care este prieten, dar sustine ca nu a vrut sa ii faca rau politistului, explicand ca acesta este cel care a avut un comportament neadecvat si ca ii deranja pe ceilalti studenti: “A fost o discutie informala, l-am sunat pe Liviu (Vasilescu n.r.) care e prietenul meu si i-am spus: 'Pai asa ii educati pe politisti in Romania, e in regula, in fata a 200 de studenti sa ma faca nedemn de functia de judecator ICCJ, el care are 23 de ani? Pai ce facem cu societatea asta, cu lumea in care traim?' atat a fost. M-a intrebat Liviu: 'Vrei sa ii faci plangere?' i-am zis ca nu, n-am facut in viata mea. I-am zis doar ca nu e in regula cum ii educa. Daca nu pentru pozitia profesor student atunci pentru parul meu alb...'”.

De asemenea, Alin Nicolescu a recunoscut si mesajul pe care i l-a trimis politistului, in care ii spunea ca i-a trecut glontul pe la ureche: “Ascultati-ma, i-am spus asa 'Bai, ti-a trecut un glont pe langa ureche, trebuia sa iti fac sesizare scrisa, trebuia sa iau masuri cu tine, ca toleram o data, de doua ori... sper sa intelegi ceva din chestia asta!' Nu e in regula ce se intampla cu generatia asta. Si imi asum, ies in presa si spun 'Nu e in regula, nu exista respect!' Daca eram rau intentionat ii faceam sesizare scrisa, aveam sustinerea universitatii, aveam tot, nu se poate! Nu e posibil, sunt oripilat!

Vis-a-vis de steroizi: E un politist plin de tatuaje, plin de sus pana jos, tatuat, asta e, alta generatie, si plin de muschi, cu niste muschi din aia mai merg si eu la sala sa ma intretin, sa-mi tin mintea limpede, stiu ca nu poti sa faci muschii aia decat de la steroizi. Si i-am zis 'atentie de la steroizi', eu tot bine intentionat!

Nu am fost rau intentionat, deloc, deloc, deloc nici eu, nici Liviu. Doar un semnal de alarma, si eu si Liviu, bai, nu se face asa. Cum sa vorbesti asa la profesorul tau, sa ii spui ca e nedemn. Chiar daca greseam eu cu ceva, bai, strangi din dinti, asta e. Trebuie sa ai demnitate, bun simt, nu asa... Altul in locul meu facea sesizare scrisa, aveam 100 de copii acolo studentii... Dar nu am facut asta, ba din contra, am zis 'bai, la copilul asta sa ii fie bine, sa inteleaga ceva din ecuatia asta'. Dar nu vedeti, pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.


Corbu sesizeaza Inspectia Judiciara


Scandalul dintre politist si judecatorul Alin Sorin Nicolescu va ajunge pe masa Inspectiei Judiciare. Contactata de Lumea Justitiei pentru a-si exprima un punct de vedere privind incidentul in care a fost implicat un judecator care activeaza in institutia pe care o conduce, presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie Corina Corbu ne-a declarat ca a citit relatarea politistului si ca a luat decizia de a sesiza Inspectia Judiciara pentru a face toate verificarile, si pentru a stabili daca Alin Sorin Nicolescu a comis vreo abatere disciplinara sau incalcare de Cod deontologic.

Din cate cunoastem noi, este pentru prima oara, cel putin in istoria recenta a Inaltei Curti, cand presedintele instantei supreme sesizeaza Inspectia Judiciara fata de un judecator ICCJ. Pe de alta parte, trebuie spus ca un asemenea demers, ne referim la sesizarea Corinei Corbu, este cat se poate de normal, un incident precum cel in care a fost implicat judecatorul Nicolescu neputand fi trecut cu vederea.


Prezentam postarea de pe Facebook a politistului, in care este relatat incidentul cu judecatorul ICCJ Alin Sorin Nicolescu si represaliile conducerii DGA:


“Ma numesc Cioriia Gheorghe Giorgian, sunt absolvent al Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti promotia 2022, iar in prezent sunt subinspector de politie in cadrul Directiei Generale Anticoruptie, Serviciul Judetean Anticoruptie Olt. Dupa finalizarea studiilor, m-am inscris la facultatea de drept european si international din cadrul Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti pentru completarea studiilor. In data de 04.07.2023 a trebuit sa sustin examenul de licenta la facultatea anterior mentionata, sens in care am fost chemati sa ne prezentam la ora 08:00 pentru a ne fi verificate cartile de identitate si a ne baga in salile in care vom sustine efectiv examenul de licenta. Unul dintre supraveghetori, al carui nume il voi aminti putin mai tarziu, a inceput sa strige numele studentilor in jurul orei 8:20, iar in momentul in care mi-a fost strigat numele, nereusind sa ajung foarte rapid la dumnealui, pentru a-i putea prezenta cartea de identitate, acesta fiind nevoit sa strige numele meu de 2 ori, a procedat intr-o maniera malitioasa, folosind urmatoarele cuvinte 'hai ba ce faci, stau dupa tine', zicandu-mi sa scot mai repede cartea de identitate ca sa i-o prezint, insa in momentul in care am scos portofelul pentru a putea prezenta cartea de identitate, acesta s-a deschis la compartimentul unde am legitimatia de serviciu, fiind exact langa compartimentul in care am buletinul, dumnealui putand observa faptul ca sunt politist, lucru important in ceea ce va voi povesti mai tarziu. Dupa cele intamplate eu i-am raspuns ca noi, studentii, stam dupa dumnealui, avand in vedere ca intrarea in sali ar fi trebuit sa se faca incepand cu ora 08:00. Ulterior, in timpul examenului de licenta, colegii din sala solicitau sa mearga la toaleta, iar asistentul/profesorul universitar sus amintit a avut o reactie malitioasa din nou, adresandu-ne, noua, tuturor o intrebare ironica, intrebandu-ne daca procedam in acelasi fel in cazul in care eram la sustinerea examenului la INM, moment in care eu l-am intrebat pe dumnealui daca cele doua institutii se pot compara, respectiv Universitatea Nicolae Titulescu si Institutul National al Magistraturii, moment in care acesta s-a enervat foarte tare, spunandu-mi ca sunt obraznic, si solicitandu-mi sa ii inmanez cartea de identitate ca sa ii faca o poza. Imediat dupa ce a primit cartea de identitate de la mine, acesta a scos telefonul, tinand cartea de identitate intr-o pozitie care sa ii permita sa o fotografieze, moment in care eu i-am spus faptul ca nu este legal sa faci poze dupa cartea de identitate a altei persoane, acestea fiind date cu caracter personal, totodata zicandu-i ca daca vrea sa aiba datele mele, sa ia o foaie si sa le noteze(desi datele cu caracter personal pot fi notate doar intr-o agenda inregistrata). In acel moment mi-a inmanat cartea de identitate si m-a mutat intr-o alta banca, undeva in spatele clasei. in momentul in care m-am asezat in banca, acesta s-a asigurat de faptul ca nu il aude nimeni, si m-a intrebat ironic 'Ba esti prost?' dupa care mi-a luat cartea de identitate si a dus-o la catedra pentru a imi nota datele de pe aceasta (cel mai probabil intr-o agenda personala sau pe o foaie, nicidecum intr-o agenda inregistrata), sau poate chiar a pozat-o, nu am certitudine ce a facut cu cartea mea de identitate. Dupa aproximativ 3 minute, acesta s-a intors la mine, mi-a dat inapoi cartea de identitate si m-a intrebat in repetate randuri unde lucrez ca sa vorbeasca el cu sefii mei (lucru destul de important in cele pe care le voi relata). Moment in care i-am spus faptul ca lucrez in cadrul Directiei Generale Anticoruptie si ca poate vorbi cu domnul Liviu Vasilescu care este Director General, dar totodata l-am intrebat si pe dumnealui cine este, moment in care acesta mi-a spus ca este Nicolescu Alin Sorin, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie si m-a asigurat de faptul ca va vorbi cu domnul Vasilescu ca sa ii povesteasca cele intamplate. De retinut este faptul ca acesta si-a declinat calitatea de judecator pentru a ma ameninta si intimida spunandu-mi ca atitudinea mea nu este una demna de un politist, moment in care i-am zis ca atitudinea lui nu este una demna de un judecator, eu fiind un simplu student care dorea doar sa-si sustina examenul de licenta. Aceasta intamplare fiind o speta aproape identica cu aceea a procurorului Daniel Horodniceanu, doar ca aici, amenintarile facute de domnul judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au fost desarte, pentru ca, in aceeasi data in care am sustinut examenul de licenta, adica 04.07.2023, la ora 22:14 primesc mesaj pe WhatsApp de la seful Serviciului Judetean Anticoruptie Olt (seful meu nemijlocit), mesaj care spunea ca trebuie sa ma prezint la directie in ziua imediat urmatoare, adica 05.07.2023 la ora 10:00 pentru a ma vedea cu domnul Director General Liviu Vasilescu, fara a imi fi comunicat vreun motiv. De asemenea, in momentul in care am intrebat daca ma pot deplasa cu autoturismul de serviciu, mi s-a comunicat ca a fost data dispozitie sa nu mi se permita sa folosesc autoturismul de serviciu. In data de 05.07.2023, ora 06:00, am procedat la deplasarea spre Directia Generala Anticoruptie din municipiul Bucuresti, cu autoturismul personal, pentru a ma prezenta la biroul domnului Director General. In jur de ora 09:25 am intrat in sediul Directiei Generale Anticoruptie, unde in momentul in care jandarmul m-a salutat, m-am prezentat, am spus cine sunt si de ce am venit, sens in care acesta a apelat-o pe doamna secretar a domnului Director General Liviu Vasilescu, care i-a comunicat jandarmului sa imi zica sa merg catre biroul domnului Vasilescu. Lucru care s-a si intamplat, am ajuns la biroul domnului Director General la ora 09:30, asteptandu-l pe acesta pana undeva in jur de ora 10:00. La ora mentionata anterior, si-au facut aparitia domnul Director General, chestor sef de politie, Liviu Vasilescu si doamna Director General Adjunct, comisar-sef de politie, Manuela Popescu, acestia invitandu-ma in biroul domnului Director General pentru a putea discuta. Acestia m-au intrebat daca stiu de ce sunt aici, raspunsul din partea mea fiind unul negativ. Apoi acestia mi-au spus ca ma aflu acolo din cauza discutiei purtate cu domnul judecator Nicolescu Alin Sorin, iar domnul Vasilescu chiar spunandu-mi ca daca nu imi place la Directia Generala Anticoruptie, sa plec la politie, fiind oarecum o amenintare voalata din partea lui. Atat domnul Director General cat si doamna Director General Adjunct au inceput sa imi zica ca atitudinea mea a fost una gresita si ca am facut de ras Directia Generala Anticoruptie prin atitudinea pe care am avut-o (aparent, sa nu fii lasat calcat in picioare, sa fii demn si sa nu accepti abuzurile inseamna sa patezi imaginea si sa faci de ras institutia), acestia spunandu-mi totodata ca domnul judecator Nicolescu Alin Sorin, si-a sunat unii prieteni din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, prieteni care l-au sunat pe domnul Director General Liviu Vasilescu ca sa il intrebe de mine si sa ii povesteasca speta intamplata. Totodata mi-au fost adresate anumite intrebari legate de viata personala care nu aveau nicio legatura cu cele intamplate, am fost intrebat cu ce se ocupa parintii mei, probabil pentru a vedea daca sunt si eu 'cineva' si daca am anumite 'relatii' la oameni influenti, de genul celor pe care le are domnul judecator Nicolescu Alin, de raspunsul meu depinzand probabil modul in care ei ma vor trata in continuare. De mentionat este faptul ca in momentul in care am incercat sa imi spun punctul de vedere, nu am fost lasat, pentru ca atat Directorul General cat si doamna Director General Adjunct ma intrerupeau, spunandu-mi in repetate randuri ca eu am gresit, ca sunt mai mic, fiindu-mi adus ca argument si faptul ca poate pe viitor, voi comite vreo infractiune si voi fi judecat chiar de domnul judecator Nicolescu Alin Sorin si ca nu este bine sa il supar. Mi-a fost reprosat si faptul ca nu apreciez faptul ca lucrez in cadrul Directiei Generale Anticoruptie, fiindu-mi zis ca daca eram la rutiera, nici macar pe hol nu stateam (lucru si comparatie care nu-si aveau sensul acolo). De mentionat este faptul ca pe tot parcursul conversatiei purtate intre mine si domnul Director General si doamna Director General Adjunct, domnul Liviu Vasilescu comunica cu cineva prin intermediul mesajelor pe telefon, probabil folosind aplicatia WhastApp, banuiala mea este ca persoana cu care acesta comunica fiind chiar domnul judecator Nicolescu Alin Sorin, iar la un moment dat, in timp ce comunicam cu doamna Manuela Popescu, domnul Liviu Vasilescu m-a fotografiat, lucru pe care l-am putut constata pentru ca am observat ca avea telefonul indreptat spre mine si nu il avea pe modul silentios, fiind surprins de acel sunet specific din momentul in care faci o poza cu telefonul, poza pe care probabil a facut-o ca sa i-o trimita domnului judecator Nicolescu Alin Sorin care aparent gestioneaza politica de cadre din cadrul Directiei Generale Anticoruptie si care are destinele ofiterilor de politie din cadrul acestei structuri in mainile lui, lucru care a putut fi demonstrat prin faptul ca am fost chemat de urgenta, in ziua imediat urmatoare asa zisului conflict dintre mine si el, la domnul Director General. Mentionez faptul ca pe tot parcursul discutiilor purtate dintre mine si domnul Director General si doamna Director General Adjunct, cei doi au incercat in repetate randuri sa foloseasca tactici de manipulare si sa ma convinga ca eu am gresit si sa-mi zica 'sa o las asa' (lucru pe care incercau sa il faca, deoarece undeva in timpul conversatiei eu am zis ca ma gandesc sa ii fac plangere domnului judecator la Inspectia Judiciara). Un alt lucru destul de important este ca pe tot parcursul conversatiei, domnul Director General, Liviu Vasilescu, imi zicea 'Lucica' (probabil facand confuzie de la Giorgian la Lucian), lucru care releva cam cat de mult inseamna, pentru institutia pe care el o conduce, un tanar ofiter de politie. Totodata, cei doi mi-au zis sa ma duc la Inalta Curte de Casatie si Justitie si sa imi cer scuze personal domnului judecator fiindu-mi argumentat si faptul ca daca domnul judecator depunea plangere (acesta neavand vreun motiv sa depuna plangere pentru ca ceea ce am facut eu a fost complet legal, eu fiind in acel moment un simplu student care doar si-a sustinut punctul de vedere si a cerut sa ii fie respectate drepturile) eu urma sa fiu mustrat, iar in momentul in care eu le-am zis ca nu vreau sa ma duc sa imi cer scuze, acestia au insistat, lucru care nu mi-a lasat alta varianta decat sa ma conformez, sens in care mi-a fost inmanat numarul domnului judecator pe un biletel, pentru a ii da un mesaj cand ajung la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Acestia mi-au zis sa ma duc la doamna psiholog si dupa aceea sa ma deplasez catre domnul judecator pentru a imi cere scuze (lucru pe care eram gata sa il fac pentru ca imi era frica de influenta pe care acesta o are asupra institutiei din care fac parte, institutie care ar fi trebuit sa nu fie influentata de presiunile politice si de presiunile magistratilor, lucru care m-a socat si m-a lasat cu un dezgust total). Dupa discutiile purtate cu doamna psiholog, de altfel, singura care a fost dispusa sa asculte si punctul meu de vedere (de retinut ca si aceasta a fost probabil o forma de intimidare a mea, pentru a imi arata ca aceasta este o metoda pe care domnul Director General si doamna Director General Adjunct o pot folosi pentru a imi face rau), m-am deplasat catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, sens in care i-am dat mesaj domnului judecator in momentul in care am plecat de la Directia Generala Anticoruptie, spunandu-i ca ajung in 30 minute, si inca un mesaj in momentul in care am ajuns. Am asteptat in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie aproximativ o ora, fara sa primesc vreun mesaj de la domnul judecator (aceasta fiind dispozitia data de domnul Director General Liviu Vasilescu, sa astept acolo oricat ar fi necesar), iar la un moment dat primesc un apel telefonic de la doamna Director General Adjunct, Manuela Popescu care imi comunica ca domnul judecator Nicolescu Alin Sorin este la sediul Directiei Generale Anticoruptie si ca pot pleca spre casa, lucru pe care l-am si facut. La un moment dat, la ora 15:08, respectiv 15:09 primesc doua mesaje pe WhatsApp din partea domnului judecator Nicolescu Alin Sorin, mesaje care spun urmatoarele lucruri 'Sper sa intelegi ceva din ecuatia asta pt ca ti a trecut un glont pe la ureche...' respectiv '..Si atentie la steroizi ca o aa ti prajeasca creierul'.

Un lucru care trebuie avut in considerare este faptul ca aceasta nu este o atitudine demna de un judecator, mai ales de un judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acest om are in mana soarta anumitor persoane, acest om care este incadrat pe o functie unde nu ar trebui sa fie oameni de genul dumnealui, unde ar trebui sa fie oameni corecti si impartiali, oameni care nu fac abuz de functia pe care o au la ordinea zilei, oameni care nu se joaca cu destinele altor persoane pentru amuzament, oameni care nu folosesc un limbaj de genul pe care domnul judecator Nicolescu Alin Sorin il foloseste, si desigur, oameni care nu fac amenintari atat verbale, dar si prin intermediul mesajelor.

Totodata, aceasta intamplare ma face sa imi fie frica sa mai lucrez in spete in care vor fi cercetati oameni influenti deoarece v-am prezentat exemplul perfect de ce se intampla in momentul in care doar ai pareri contradictorii cu cineva cu o functie inalta, ce sa mai zic de momentul in care faci cercetari cu privire la o persoana de genul.

Mentionez faptul ca ma tem pentru cariera mea deoarece domnul judecator Nicolescu Alin Sorin pare sa fie atat de influent incat sa poata controla conducerea Directiei Generale Anticoruptie ca pe niste simple marionete. Totodata, avand in vedere faptul ca influenta dumnealui pare sa fie atat de mare, exista posibilitatea ca acesta sa aiba influenta si la nivelul DGPI, acesta putand sa faca presiuni ca sa imi fie retras accesul la informatii clasificate.

Rog distribuirea acestui mesaj!!!”

Comentarii

# dragos barna date 13 August 2023 13:52 +19

r ttebuia amandoi dati afara, dar IJ cum e o institutie de paie ...., la stt merge asa cam peste tot. trebuia sa l inregistreze pe comisarul sef ai s l fac de ras pe net, ca ni va paticnimic, ca si alti smecheri gen horodniceanu, pe care nu ar trebui s i platim din banii nostrii

# Sandokan date 13 August 2023 13:53 -9

Godina 2. Asa mi se pare acest # milițian. Un frustrat plângăcios și leșinat. Atunci când ai doua "pronume" Gheorghe și Giorgian alăturate, la ce te poți aștepta? Giorgian cu i

# Cârcotaș date 13 August 2023 15:13 +42

Doar mie mi se pare nepotrivit ca un ditamai, aici și la propriu, judecător de la ICCJ sa fie supraveghetor într-o sala de examen? Chiar săraci nu sunt bugetarii din instanțe! Iar concursul ăsta dintre jude si milițian, gen cine o are mai mare, specific trogloditilor, ar trebui sa conducă la constatarea proastei reputație a ipochimenului cu rochiță dar și a celui tatuat. Uite asa ajung apoi milițienii sa rupă actele ca apoi sa te amendeze, iar judecătorii care au în biblioteca Operele N Ceaușescu și Frații Jderi sa achite securiști torționari.

# Culturist=lucrator la sala de cultura. Judecator= date 13 August 2023 15:50 +28

Judecator=lucrator in cautare de *judecati. *In cazul in care se constata penurie de judecati bazate pe atribute logice se va apela la judecati de valoare impanate cu metafore si concluzii trase prin asemanare. Se vor folosi sintagme si cuvinte cheie: "glont", "ureche", "invatare", etc. In final, ce este un profesor care nu isi ameninta studentii cu judecati revansarde?? Exact, este un neica nimeni in ploaie. Probabil la testarile psihologice, din greseala, foaia cu baremul a fost tinuta cu susul in jos, altfel nu poti sa explici puzderia de degajati mental aflati in activitate ce pozeaza in facatori de dreptati sociale si emitenti de judecati "pe lege". Pe legea lor. Desigur.

# Ursu Georgica date 13 August 2023 16:57 +38

L-a ajuns blestemu Gheorghe Ursu pe dl Judecator! Interesanta reactia rapida a duamnei ICCJ de alfel experta in sesizari la IJ pentru colegi. Cat despre judecator: halal magistrat fost inm-ist! Unde e rationametu logico juridic domnu judecator? De unde exprimarea asta de ,,telectual” domnu judecator??? Unde cumpatarea, decenta si bunu simt atribute demne de un om care judeca alti oameni? Vai mama ei de justitie plina de impostori!!!

# Istoric date 13 August 2023 17:22 +21

Alt umflat trimis la IJ,dar nu se va intampla nimic,cu totii stiu ca solidaritatea de gasca e prezenta....Oricum,e bine ca nu i-a cerut politistului sa-i sarute mana,in semn de supunere,caci justitia e putere,nu gluma.

# Raymond Reddington date 13 August 2023 17:51 +11

Nu stiu de ce cred eu ca lucrurile au stat putin altfel...ca judecatorul nu avea cum sa faca legatura cu DGA , doar din buletinul militianului. Eu cred ca militianul a incercat sa l intimideze cu legitimatia de Milice si....s a lovit putin la ceas....

# morarescu date 13 August 2023 18:44 -321

Nefericitul politist a dorit sa impresioneze cu legitimatia de serviciu. A scos in fata cam tot ce avea. Pentru acest tip de oameni, politetea e ca o ploaie in desert. Asta nu mai e lumea in care m-am nascut. E o lume " cancel culture", " me too" si exemplele pot continua. Un judecator de Inalta Curte e totusi un judecator de Inalta Curte. Il tratezi cu respectul cuvenit indiferent de circumstante. E insa greu sa o faci cand in locul celor 7 ani de acasa ai facut cativa de Academie fie ea si de politie. "Stirea" a facut valuri la o luna dupa cele intamplate si a fost o dubioasa "conexitate" intre incident si cateva din solutiile recente ale completului colegial din care a facut parte domnul judecator. MAI RASFIRATI BAIETI, MAI RASFIRATI !

# alexalexia date 13 August 2023 20:41 -5

despre ce sri e vorba? ca sri nu are conducere ..ionescu bizadea ciocarlan stancu anton helvig nu sunt nici directori si e si .....VAI VAI... PUBLIC? si ce presedinte iohanis ca nu e presedinte....si e si VAI VAI ...PUBLIC? si ce ministri predoiu si gorghiu ca nu sunt ministri ...si e si VAI VAI ...PUBLIC? plecati baieti cu iohanis ca VINE NUCLEARA NATO VINE CONFLICTUL INTERNATIONAL....VAI VAI ...PUBLIC? O TIPA DE NOTA 10 ALEXIA

# Ioana M. date 13 August 2023 22:23 +16

Domnu'judecator trebuia sa se intrebe cum a ajuns un absolvent din 2022 direct la DGA?

# Lorenzo de Medici date 14 August 2023 00:29 +25

Totul se reduce la cine e mai șmecher. Sau pe limba comună de azi, who's who. Un infatuat, tânăr ce-i drept, de la MI s-a întâlnit cu un infatuat, mai martalog, de la ICCJ. Doi nimeni în drum dpdv moral. Profesional nu mă pronunț decât în cazul martalogului. Instanța supremă a avut și judecători mai buni decât unul, care crede că lumea a inceput și se termină cu el, la cei 50 de ani afirmați. Apoi, respectul se câștigă, nu se impune cu metode securiste, vorba imberbului.

# santinela date 14 August 2023 07:34 +61

alt umflat dupa calapodul si asemanarea cu parchetarul de la CSM !

# Virgil N date 14 August 2023 08:36 +57

Judecatorul confunda sala de examen cu sala de judecata! Daca studentu era asa impertinent nu inteleg ce l-a oprit sa-l dea afara din examen? Poate doar umflarea de muschi in fata la studente prin comentarii de gheorlan de Rahova! In toata ecuatia asta judecatorul are cea mai mare vina, ca supraveghetor , cine deranjeaza pleaca din sala de examen, restu e can can si inca un prejudiciu de imagine pentru justitie!

# Ninel Aur date 14 August 2023 08:54 +56

Un judecator de ICCJ cu par alb in cap :) la 50 de ani … pacat de paru lui alb ca sigur i-a aparut din cauza vietii personale tumultoase, nu neaparat a intelepciunii ce vine odata cu anii. De altfel si asistent la facultate la 50 de ani si scris cursuri copiate si ulterior publicate confirma nivelu lu domn judecator de ICCJ. Atitudinea lu domnu suprem magistrat penibila. Confirma de altfel nivelul din sistemul judiciar si cam care e oferta si calitatea umana si intelectuala prin instante.

# Vasile ion date 14 August 2023 11:02 -62

Are dreptate judecatorul Nicolescu. Generatia asta de rit nou nu mai are niciun fel de limite in a incalca orice regula a moralitatii. Se simt ofensati cand sunt corectati, nu mai recunosc experienta inaintasilor din care ar putea sa invete. Aceeasi generatie care bate profesorii in clasa, care nu mai poate fi atinsa nici cu o pana, o vorba ca se simt maltratati. Politistul e un fatalau al generatiei noi

# Troglodină date 14 August 2023 13:58 -32

Alt polițist erou. Ia prindeți voi hoți, tâlhari, violatori și scandalagii și lăsați vedetismul. Toți cocotierii fac acum culturism de impresie artistică și au sensibilități feminine, să nu-i atingi cu o floare. Dacă un ,,bombardier” le zice ,,Bu” în față, se apucă de scheunat, în schimb sunt viteji cand bat femei.

# Liviu vasilescu date 14 August 2023 16:09 +40

Vasilescu un personaj fără nicio valoare ...

# După amiaza unui torţionar date 14 August 2023 17:39 +10

Ce surpriză că admiratorul torţionarilor Hodiş şi Pârvulescu simte satisfacţie când umileşte şi terorizează! Cine-ar fi crezut că judecătorul Nicolschi are aceleaşi plăceri ca idolii săi?

# Apud Toba date 16 August 2023 02:25 +3

Art.42 lit. d) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului zice că polițistul este obligat să nu abuzeze de calitatea sa oficială și să nu compromită în activitatea sa privata prestigiul funcției. Dl Vasilescu, în măsura în care era înștiințat pe orice cale de comportamentul polițistului trebuia să dispună verificări și să ia masurile prevazute de lege. Din păcate nu cunoște nici prevederile statutului. Dl judecător, trebuia să-l dea afară din examen pe individ și apoi acesta putea să-și etaleze tatuajele liniștit în parcare. Dacă așa au tupeu niște analfabeți..., ce să mai zicem când discuta cu omul de rând acest DOBITOC.

# Demisia vasilescu date 16 August 2023 14:32 +6

Ar cam fi cazul sa și dea demisia “domnul” Vasilescu, a făcut Poliția Romană de ras in multe situați . Sa speram ca s a umplut paharul

# Alt bombardier date 17 August 2023 08:58 0

Dupa Horodniceanu un nou caz de smecherie si secureala de foarte joasa speta. O vorba veche spune asa: "Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti!" - daca tu esti prieten cu prietenul clanului Duduienilor, inseamna ca si tu esti tot un duduian! Insusi modul de a actiona pe ascuns, prin incalcarea legii si prin folosirea abuziva a influentei este de o interlopeala fara precedent.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.04.2024 – Aventurile judecatoarei Garabet

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva