26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ARUNCAT IN GROAPA CU LEI – Comisarul Berbeceanu va fi judecat de doi dintre magistratii care l-au tinut in arest si de cel care l-a eliberat. ICCJ a reunit cauza de la TMB in care Traian Berbeceanu a fost trimis in judecata de DIICOT cu dosarul DNA de la ICCJ in care sunt judecati procurorii DIICOT acuzati ca au fabricat probe pentru a-l infunda pe ex-seful BCCO Alba. Judecatorul TMB Mihail Udroiu, ex-consilierul Alinei Bica, a formulat cerere de abtinere, respinsa de Mitu Stegaru

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

21 January 2015 17:36
Vizualizari: 6423

 

Decizie radicala in cazul fostului sef BCOO Alba, comisarul Traian Berbeceanu. Judecatorii supremi Francisca Vasile, Iulian Dragomir si Horia Valentin Selaru au conexat cele doua dosare in care Traian Berbeceanu este implicat. Este vorba despre dosarul de la Tribunalul Bucuresti in care DIICOT l-a trimis in judecata pe Berbeceanu pentru posibile fapte de coruptie si care a fost conexat cu dosarul DNA aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in aceasta din urma cauza fiind trimisi in judecata procurorii DIICOT care i-au facut dosarul lui Berbeceanu de la TMB. Motivele care au stat la baza conexarii celor doua dosare sunt, conform celor dispuse de presedinta Completului ICCJ, Francisca Vasile, baza factuala comuna, probele comune si stadiile similare in care se afla cele doua dosare.


In dosarul de la ICCJ, in care au fost trimisi in judecata de DNA fostul sef DIICOT Alba, Ioan Muresan si fostul procuror Nicolaie Cean, respectiv politistul Alin Muntean, Traian Berbeceanu are calitatea de parte civila. Mai interesant este insa ca Inalta Curte este pusa in situatia de a decide carui parchet ii va reveni competenta de a asista la judecarea cauzelor conexate, dat fiind ca in acest moment Traian Berbeceanu are calitate de acuzat si de acuzator. In acest caz, este foarte probabil ca in dosar sa ramana procurorul de sedinta din partea DNA, dat fiind ca legea de functionare a Directiei prevede astfel, dar si ca DIICOT nu a prevazut aceasta situatie in legea sa de functionare. Altfel, Directia Nationala Anticoruptie are toate sansele sa ramana in dosarul "mama" formats din dosarele DNA si DIICOT, intrucat dosarul DIICOT a fost cel care a fost atasat cauzei DNA de pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In timpul sedintei de judecata de la ICCJ, din data de 21 ianuarie 2015, cand Completul Franciscai Vasile a admis reunirea celor doua cauze, reprezentantii DNA si DIICOT au solicitat un nou termen de judecata, invocand ca nu vor putea pune concluzii la termenul de astazi, intrucat "nu stiu ce contine dosarul DNA/DIICOT".

Dintre cei trei judecatori de la ICCJ, doi l-au arestat pe Berbeceanu, unu l-a eliberat din arest preventiv

Asa cum am precizat, cele doua dosare conexate vor fi judecate de Completul ICCJ format din judecatorii Francisca Vasile, Iulian Dragomir si Horia Valentin Selaru, acesta din urma fiind magistratul care a pus in discutie la termenul anterior posibilitatea conexarii dosarelor de la Inalta Curte si de la Tribunalul Bucuresti, motivat de faptul ca pana la acest moment nu au fost efectuate acte procedurale in dosarul de la TMB.

Pentru ca tabloul cazului "Berbeceanu" sa fie complet, trebuie sa precizam ca cei trei magistrati supremi care vor judeca fondul la Inalta Curte de Casatie si Justitie au avut, fiecare dintre ei, legatura, intr-un fel sau altul, cu fostul sef BCCO Alba.

Spre exemplu, judecatorul Horia Valentin Selaru, fost procuror DNA, fost consiler al Laurei Codruta Kovesi, adus la Bucuresti de aceasta din urma in perioada in care detinea functia de Procuror General al Romaniei, cunoscut ca fiind in relatii apropiate cu actuala sefa DNA. Lui Selaru i s-a reprosat inca de la momentul in care a intrat in dosar ca ar trebui sa se abtina de la judecarea acestei cauze, dat fiind ca Laura Codruta Kovesi cu care a avut o colaborare profesionala intensa a ajuns Procuror General si gratie dosarului "Hidra" in care a lucrat alaturi de Traian Berbeceanu. Mai mult, judecatorul Horia Selaru este magistratul care, alaturi de judecatoarele ICCJ Silvia Cerbu si Daniela Encean l-a lasat in libertate definitiv pe Traian Berbeceanu in 26 noiembrie 2013.

Culmea, anterior, in 30 octombrie 2013, tocmai cei doi judecatori supremi Iulian Dragomir si Francisca Vasile, aceeasi care judeca in prezent fondul, au considerat ca Berbeceanu trebuie sa fie judecat in stare de arest preventiv.

Asta, desigur, nu i-a impiedicat pe cei trei magistrati sa judece dosarul si sa nu formuleze cerere de abtinere.

Fostul consilier al ex-sefei DNA, Alina Bica, judecatorul Mihail Udroiu s-a abtinut de la judecarea cauzei Berbeceanu la TMB. Cererea sa a fost respinsa de judecatorul Mitu Stegaru de la Tribunal Bucuresti ca neintemeiata

Altfel a stat situatia insa la Tribunalul Bucuresti unde pana acum cateva ore s-a aflat dosarul in care DIICOT l-a trimis in judecata pe Traian Berbeceanu, in 16 iulie 2014, acuzandu-l de sprijinire a unui grup infractional organizat, fals in declaratii, luare de mita, spalare a banilor, fals in inscrisuri sub semnatura privata (cu referire la contractul de vanzare – cumparare datat 22.07.2011) si complicitate la infractiunea de delapidare, toate in concurs real de infractiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile. Initial, in procedura de camera preliminara, judecatorul Ovidiu Richiteanu a restituit dosarul Parchetului, in vedere refacerii rechizitoriului de catre DIICOT.

Ulterior, dupa decizia Curtii de Apel Bucuresti care a admis contestatia DIICOT, dosarul a fost repus pe rolul TMB si a fost repartizat judecatorului Mihail Udroiu, fostul consilier al ex-sefei DIICOT, Alina Bica. Acesta insa, a formulat o cerere de abtinere in judecarea cauzei, motivata de faptul ca in dosarul lui Berbeceanu a intocmit, la solicitarea procurorului-sef al DIICOT, Alina Bica, o nota prin care a admis declaratia de abtinere a procurorului din cadrul DIICOT – Structura Centrala, Mirel Radescu.

In cerere, judecatorul Mihail Udroiu a subliniat necesitatea admiterii declaratiei de abtinere pentru a evita orice situatie de natura a conduce la existenta unei aparente de lipsa de impartialitate: "Subsemnatul Mihail Udroiu, judecator in cadrul Tribunalului Bucuresti, Sectia I penala, formulez declaratie de abtinere in cauza 24723/3/2014 inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia I penala avand termen de judecata la data de 10.12.2014. (...) In dosarul nr. 386/D/P/2013 al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Structura Centrala, am intocmit, la solicitarea procurorului-sef, nota nr.569/II/1/2014 din 07 aprilie 2014 prin care am propus admiterea declaratiei de abtinere formulate de procurorul Radescu Gheorghe Mirel din cadrul DIICOT – Structura Centrala.

Avand in vedere faptul ca buna desfasurare a activitatii de judecata in prezenta cauza si prezervarea dreptului la un proces echitabil impun evitarea oricarei situatii de natura de a conduce la concluzia existentei unei aparente de lipsa de impartialitate a completului prin raportare la functia exercitata la momentul confirmarii actului de sesizare al instantei apreciez ca sunt incidente dispozitiile art. 64 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. (cu referire la existenta unei aparente de lipsa de impartialitate) motiv pentru care se impune, in conditiile art. 68 C.proc.pen., admiterea prezentei cereri de abtinere".

Ce sa vedeti insa, cererea de abtinere formulata de judecatorul Mihail Udroiu, spunem noi justificata, a fost respinsa ca neintemeiata de judecatorul Mitu Stegaru. Iata cum motiveaza Mitu Stegaru respingerea cererii de abtinere a lui Mihail Udroiu:

"Din actele si lucrarile dosarului de urmarire penala nu reiese in niciun fel ca domnul judecator si-ar fi exprimat opinia cu privire la legalitatea si temeinicia rechizitoriului, simpla afirmatie a domnului judecator ca si-ar fi exprimat 'parerea' cu privire la legalitatea si temeinicia rechizitoriului, neinsotita de vreun act doveditor in acest sens, nu poate duce la concluzia ca domnul judecator ar fi lipsit de obiectivitate si impartialitate in solutionarea cauzei.

De asemenea, cu privire la nota nr. 569/II/1/2014 din 07.04.2014, intocmita de domnul judecator Mihail Udroiu, prin care a propus admiterea declaratiei de abtinere formulate de procurorul Radescu Gheorghe Mirel din cadrul DIICOT – Structura Centrala, se apreciaza ca din continutul acesteia nu reiese ca domnul judecator ar fi lipsit de obiectivitate si impartialitate in solutionarea cauzei.

In baza art. 68 alin 5 C.p.p, respinge, ca neintemeiata, cererea de abtinere formulata de domnul judecator Mihail Udroiu in prezenta cauza".

De precizat ca in cererea sa, judecatorul Mihail Udroiu nu sustine ca a verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei rechizitoriul privind cauza Berbeceanu, ci ca aceasta este una din atributiile de serviciu care ii revin, daca procurorul-sef al DIICOT dispune astfel. Acest lucru insa nu s-a intamplat, intrucat Alina Bica nu i-a solicitat la momentul confirmarii actului de sesizare sa verifice legalitatea si temeinicia rechizitoriului.

Amintim ca in aceeasi zi in care DIICOT l-a trimis in judecata pe Traian Berbeceanu, 16 iulie 2014, au fost trimisi in judecata si procurorul DIICOT Ioan Muresan, cel care a declansat ancheta in cazul Berbeceanu, alaturi de acesta fiind trimisi si Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT si la Parchetul Tribunalului Alba, in prezent pensionat, si politistul Alin Muntean. Toti trei fusesera denuntati de Traian Berbeceanu pentru posibile fapte de coruptie, inainte ca impotriva comisarului sa fie inceputa ancheta in timpul careia a fost chiar si arestat aproximativ o luna. Acuzatiile aduse lui Ioan Muresan, Nicolaie Cean si Alin Muntean au legatura chiar cu modul in care acestia au instrumentat dosarul impotriva lui Traian Berbeceanu. Astfel, Ioan Muresan a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu, represiune nedreapta si fals intelectual, Nicolaie Cean pentru complicitate la abuz in serviciu, iar Alin Muntean pentru abuz in serviciu, fals intelectual si complicitate la represiune nedreapta.

Comentarii

# TITULESCU date 21 January 2015 18:58 +13

CAND ISI PROPUNE JUSTITIA SA-SI BATA JOC DE CINEVA CINE O POATE OPRI? Dar pe unde le ies vorbele prin care nenorocesc destine pe acolo le va iesi si SUFLETULsi lor si copiiilor lor SI ORICAT FARA DE DUMNEZEU SUNT MULTI TOT DE JUDECATA LUI DUMNEZEU VOR AVEA PARTE CHIAR DACA PRIN TOT CEEA CE FAC MAJORITATEA IL BATJOCORESC PE DUMNEZEU SI BATJOCORESC OAMENI NEVINOVATI. Mi-e scarba , SCARBA DE MIZERIA DIN SISTEMUL ASTA SI DE NESIMTIREA CLASEI POLITICE care ii incurajeaza si ii plateste regeste ca sa-si bata joc de oameni , parca am fi intr-un lagar de exterminare .MIZERABILE VREMURI!

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 22 January 2015 13:59 +2

exemplu de justitie din ,,putzura justitiei,,!!!!!!!! eu tot pe calutul cistigator pariez!!!!!!!!!!!

# Dragos date 21 January 2015 23:05 +2

Berbeceanu nu este o victima asa cum il prezinta mass-media, ci un prefacut. El este omul lui Kovesi, intercepta telefoanele multor persoane, inclusiv pe Ponta. Ioan Muresan era numit de Ponta. Este un razboi intre DIICOT si DNA, pe care se pare ca il va castiga DNA, cu ajutorul dvs. care vedeti in acest Berbeceanu o micuta victima.

# corect dragos date 22 January 2015 01:29 -2

Berbeceanu e un prefacut.minte si manipuleazade unde aveai contractul de imprumut.ce contract.masina domnu Berbeceanu.ai luat mita si ai acoperit.ai impresia ca esti smecher.esti doar un prefacut.te.a tinut lumea in brate aiurea.

# vikkktor date 22 January 2015 02:46 +2

Adevarul e pe la mijloc....Comisarul o mai comitea si el, ca mai stim si noi cate unele, iar procurorul in spiritul ,,artistic,, care este la mare moda si incurajat astazi, i-a mai compus unele in plus, sa fie bine.  :lol: Ambii au partea lor de vinovatie si normal ar trebui sa se aplice ,,dupa fapta si rasplata,, , dar...cine sa o faca ? Vorba aluia de acum doua mii de ani, ziua pe strada cu lampa aprinsa, ,,caut un om,,...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva