Speranta unei imbratisari

Scris de: av. Florentin TUCA, managing partner, Tuca Zbarcea & Asociatii | |

16 February 2022 15:54

Vizualizari: 5520

Motto:

Mintea fara de adapost (homeless mind) este astazi regula. Sunt foarte multi cei care ar vrea sa se intoarca la vremurile in care nebunia care ne cotropeste acum nu exista, sa evadeze din vartejul constiintei fragmentate in care lumea ni se infatiseaza astazi – adica ne este prezentata de media – ca un soi de tablou poantilist in care punctele se deplaseaza cu o asemenea viteza ca e aproape imposibil sa obtii o imagine coerenta. Sentimentul este foarte raspandit. Si nu este o chestiune care tine de politica. Acest sentiment traverseaza lumea in toate directiile, in siajul realitatii hiper-ireale a tehnologiilor care ne reunesc pe toti intr-o stare de anxietate si de lipsa transcendentala de adapost. Toata propaganda despre „noua normalitate” si despre un viitor digital incorporal suna fals. Marea Resetare este Marele Cosmar. Nimic nu mai pare normal, cu atat mai putin viitorul. (Edward Curtin, „Nostalgic for the future”)

Mai este putin si se implinesc doi ani de cand planeta intreaga a intrat in carantina, trimisa-n abis de Fortele Absurdului.

Acele forte care, in aceasta perioada, au fost atat de agresive incat au invins, pentru moment, momentul de doi ani, cele mai elementare principii si legi ale dreptului, moralei, logicii, bunului simt si, nu in ultimul rand, ale stiintei, in general, si ale medicinei, in particular. Sunt fortele care si-au arogat o legitimitate pe care nimeni nu le-a conferit-o^[1]; care au terfelit cu nonsalanta si aroganta tratate internationale si constitutii nationale si au donat unor birocrati puteri pe care nici ele nu le aveau; care au investit presedinti de tara cu misiunea primordiala de a-si soma supusii sa se spele, zilnic, pe maini; care ne-au pus pe tabla cele mai aberante statistici despre viata si despre moarte, batute cap in cap, de la zi la zi; care ne-au interzis imbratisarile, datul norocului, ruga la biserica si dansul; care au tinut la distanta copiii de parinti si nepotii de bunici; care ne-au conditionat accesul la munca si la scoala, la stadion si la cafenea, la hotel si la avion de tot soiul de hartoage, proceduri medicale si injectari cu seruri experimentale; care ne-au obligat sa ne mascam si respiratia, si zambetul cu odioase si obscene masti-carpe, colorate n-are importanta cum; care ne-au „termometrizat”, „carantinat”, „izolat-izoletat”, „testat”, „scanat”, „pozitivat” si „negativat” dupa raul lor plac. Da, sunt Fortele Absurdului care, pentru momentul de doi ani, ne-au somat sa fim actori intr-un initiatic ritual de transfer in Minunata Noua Normalitate.

Este ritualul care isi propune, in fapt, sa preceada un altul: pe acela al imensei reorganizari planetare, The Great Reset, care ar veni sa conduca, conform unuia dintre regizori, la o „spectaculoasa fuziune a identitatilor noastre fizice, digitale si biologice”^[2]. In alti termeni, transferul din Minunata Noua Normalitate in Minunata Lume Noua a lui Huxley prin intermediul unei revolutii ontologice care ar duce la insasi redefinirea a ceea ce inseamna sa fii om.^[3] Este ceremonialul mondial prilejuit de cea de-a patra revolutie industriala in care inteligenta artificiala se vrea „versiunea digitala a Divinitatii”, in care realul fuzioneaza cu sinteticul, oamenii sunt strangulati de propriile adictii, copiii-torturati de gadget-uri, iar sufletele, ucise sau scurtcircuitate.^[4] Este ritualul prin care realitatea lumii fizice, demodata si prafuita, ar urma sa fie „extinsa” (extended sau augmented reality) in universul infinit al Metavers-ului, raiul digital in care vom fi in curand invitati sa traim si sa murim virtual.^[5] Noi fara de noi, doar cu al nostru avatar-mandatar, suflet-mortuar.

In ciuda rapiditatii si agresivitatii cu care este pusa in practica agenda „Marii Resetari”, oamenii au inceput sa vada, sa priceapa si sa simta ca acest proiect mondial este gandit nu spre binele, ci spre raul lor, ca ambitiile transumaniste sunt, in esenta lor, antiumaniste si ca obiectivul final al intregii operatiuni este acapararea sufletelor noastre eterne. Si, peste toate, confruntati cu monstruozitatea raului, oamenii au pornit sa nadajduiasca si sa spere.

Da, oamenii au inceput sa vada. Treptat-treptat, multi semeni au inceput sa se trezeasca, sa se intrebe si sa observe cu ochii lor scene, fapte si intamplari de viata, emotionante si clarificatoare deopotriva. De exemplu, asa cum povesteste celebrul avocat Reiner Fuellmich, intr-o zi, martorii unei intamplari de viata au remarcat o batrana neajutorata si speriata care, luata in brate de un strain in plina strada si deposedata cu delicatete de masca pe care o avea pe fata, a inceput sa planga in hohote amintindu-si ca nu mai fusese imbratisata de cineva de mai bine de un an de zile.^[6] Scene ca aceasta sunt mai graitoare decat orice dezbateri stiintifice si orice analize rationale pe teme legate de drepturi si libertati. In acelasi registru, cum sa ramai insensibil la apelul unei alte batrane, aflata in scaun cu rotile, care participa la un protest cu o pancarta pe care scria „mai bine mor de covid decat de singuratate”^[7]? Cum sa nu te miste zecile de adunari dansante din pietele europene in care oamenii se imbratisau si se leganau laolalta pe ritmul muzicii, nous, on veut continuer à dancer encore^[8]? Sau dovezile de extraordinara si miscatoare solidaritate cu camionagii canadieni, cei mai bravi revolutionari ai momentului^[9]? Cum sa nu te revolte arestarea unui om in plin centrul New-York-ului pentru ca a indraznit sa-si cumpere de mancare fara a avea certificatul de „vaccinare”^[10]? Apoi, cum sa nu te apuce furia in fata apelului unui inalt oficial neo-zeelandez care-si indemna conationalii sa nu-si mai vorbeasca unii cu altii („don’t start up a conversation”^[11])? Ori in fata altor numeroase nedreptati si abuzuri: parinti carora li s-a interzis accesul in spital ca sa-si viziteze copiii^[12]; copii carora li s-au refuzat interventii medicale vitale pe motiv ca parintii lor sunt „nevaccinati”^[13]; oameni batuti cu bestialitate de jandarmi si politisti pentru ca-si revendicau drepturile legitime^[14]; politisti verificand cu agresivitate „distantarea sociala” cu ajutorul unei rigle speciale^[15]; indemnuri pentru excluderea „nevaccinatilor” de la masa de Craciun^[16]; angajarea de persoane particulare disponibile sa urmareasca si sa predea autoritatilor pe concetatenii „nevaccinati”^[17]? Nu e momentul si locul pentru un inventar complet al abuzurilor si ilegalitatilor sau al scenelor tulburatoare de suferinta si de iubire, de comuniune si de solidaritate, de revolta si de speranta, scene incarcate de profunda umanitate si scrise de istoria ultimilor doi ani^[18]. Pe de alta parte insa, cred ca este momentul si locul sa constatam ca psihopatii care s-au auto-instalat la carma istoriei contemporane n-au nici cea mai mica intelegere pentru ceea ce inseamna cu adevarat umanitatea si splendoarea ei.

Da, oamenii au inceput sa priceapa. Intai, ca au fost mintiti si ca riscul major asociat „virusului ucigas”, adica mortalitatea de sub 0,3%, nu justifica trimiterea planetei intregi in congelator^[19]; ca – asa cum o recunosc chiar promotorii lockdown-ului – practica izolarii si a „carantinarii” intregii comunitati a cauzat mai mult rau decat a facut bine^[20]; ca toata aceasta „pandementa” (Silviu Man) n-are legatura cu sanatatea publica, ci cu proiectul tiranic de control al populatiei^[21]; ca frica indusa de propaganda oficiala a fost vadit disproportionata fata de pericolul real, iar masurile de „protectie” impuse au fost ineficiente sau, adesea, aberante (va amintiti – un exemplu dintr-o mie – de beneficiul acordat fumatorilor de a-si da masca jos cand trag din tigara? Sau, iata, unul relativ recent: un dres de dama tras peste cap si, implicit, peste masca, protejeaza mult mai bine impotriva covid^[22]); apoi, ca democratia reprezentativa – cu toate tarele si lipsurile ei – tinde sa fie, treptat-treptat, inlocuita de o dictatura medicalo-tehnocrata intemeiata pe principiile unui stat al bio-securitatii (Giorgio Agamben); ca drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, garantate constitutional, au fost incalcate sistematic si ca sunt tot mai subrede in fata tendintelor noilor reglementari care le plaseaza in umbra responsabilitatilor (indatoririlor) sau a drepturilor colective^[23]; ca „vaccinul” care contine – zice-s-ar – „speranta” si „incredere” este, in realitate, o deziluzie^[24]; ca „stiinta” invocata ca argument de autoritate de atotputernicii zilei nu este nici pe departe un oracol, iar tezele pretins „stiintifice” promovate de doctrina covidiana oficiala sunt infirmate de sute si mii de contraargumente si contradovezi sustinute de medici, chimisti, biologi si cercetatori de prestigiu^[25]; in fine, ca „Marea Resetare” asociata celei de-a patra revolutii industriale, intemeiata pe „cuceririle digitalizarii si inteligentei artificiale” si pe distopia transumanista, reprezinta o imensa deturnare a umanitatii^[26] si a civilizatiei crestine, un urias pas spre un univers al „valorilor intoarse pe dos” (Carlo Maria Viganò^[27]).

Da, oamenii au inceput sa simta. Este posibil sa ma-nsel, dar percep in jurul meu o energie colectiva extrem de apasatoare. Mai dintotdeauna, oamenii au fost inclinati sa-si idealizeze propriul trecut si atmosfera „din vremea lor” si sa-si savureze amintirile deodata cu asumarea si trairea actualitatii. Acum insa, confruntati cu un prezent tot mai neprietenos, si chiar respingator, tot mai multi par cu privirile intoarse indarat, tanjind dupa timpurile cand omenia era omenie si iubirea era iubire, cand lumea era lume si viata era viata: cand copiii se jucau invatand si invatau jucandu-se, cautand nu „spatiile sigure”, ci aventura, nu protectia, ci independenta, nu confortul, ci eroismul, nu ecranul jucariei smart, ci spatiul din mintea copilului in care el, cum zice Creanga, „incalecat pe batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal dintre cei mai strasnici, pe care alearga cu voie-buna, si-l bate cu biciul, si-l struneste cu tot dinadinsu, si racneste la el din toata inima, de-ti ie auzul”; cand adolescentii n-auzisera de untold-de-ne-numitul, n-aveau dubii ce poseda-ntre picioare ori care pronume li se potriveau si cantau, recitau poezii, se indragosteau si se iubeau intr-o nemijlocita si nefiltrata relatie cu realitatea muzicii, a poeziei si-a iubirii; cand adultii erau adulti si tineau lumea pe umerii lor, cu entuziasmul pe depresie si sanatatea pe boala calcand; cand, apropo, oamenii erau prezumati nu bolnavi, ci sanatosi, iar bolile se tratau – inainte de medicamente – cu calm, discretie, curaj, credinta, omenie si cu autoironia convingerii ca nu mor caii cand vor cainii; cand morala si moravurile erau nu marfurile si „valorile” de import ale „societatii civile”, ci produsul autentic si exclusiv al comunitatii insasi, intemeiat, inainte de toate, pe virtutile crestine si pe bunul simt; cand biserica nu avea ce cauta in treburile statului, dar nici statul in randuielile bisericii; cand dreptul isi extragea seva vitala din marile principii fondatoare ale eticii si logicii si slujea ideilor de dreptate si de justitie; cand, pe scurt, lumea nu dadea semne ca vrea ori poate ori risca sa-l piarda pe Dumnezeu.

Da, oamenii au inceput sa nadajduiasca si sa spere. Cu toate aceste descoperiri, revelatii, intelegeri si nostalgii in minte si in suflet, semenii nostri se descopera tot mai mult in ultima vreme cuprinsi de credinta in bine si de speranta. Speranta ca Fortele Absurdului (ale caror principala menire este, nu-i asa?, sa ne convinga ca ele nu exista) vor fi de-mascate; ca exceptionala explozie de bucurie a copiilor dintr-o scoala americana la auzul vestii privind abolirea mastilor, bucurie teleportata in lumea intreaga, va molipsi lumea intreaga de imuabil entuziasm^[28]; ca deciziile judecatoresti reparatorii, prin care au fost sanctionate derapaje, ilegalitati si marsavii ale dictaturii medicalo-tehnocrate nu vor ramane singulare si ca demersul initiat de echipa avocatului Fuellmich va avea un succes istoric vibrant si eliberator^[29]; ca milioanele de voci care cer libertate si adevar la Ottawa si Paris si Sydney si Roma si Bruxelles vor fi auzite si sustinute de alte milioane de glasuri din lumea larga si ca toata aceasta lume larga se va incolona intr-un convoi al libertatii si adevarului; ca omenia va redeveni, in sfarsit, omenie, iubirea-iubire, lumea-lume si viata-viata.

Este speranta ca noi, oamenii, dupa momentul de doi ani in care ne-am zis c-ar fi mai bine sa murim de covid decat de singuratate, vom fi, in sfarsit, luati, de Cineva, in brate.

^[1] https://florentintuca.ro/da-dumneavoastra-cine-sunteti-sa-mi-ziceti-cand-si-cum-sa-dau-noroc-cateva-observatii-despre-virusarea-legitimitatii-in-post-democratie;

^[2] https://invesbrain.com/klaus-schwab-great-reset-will-lead-to-fusion-of-our-physical-digital-biological-identity/;

^[3] https://mises.org/wire/great-reset-part-vi-plans-technocratic-elite#footnote5_2nlxgge;

^[4] https://www.globalresearch.ca/the-digital-dehumanisation-of-mankind/5764858;

^[5] https://www.zdnet.com/article/the-metaverse-is-a-human-rights-dilemma/;

^[6]https://odysee.com/@Chako:b/10000000_196397075838058_8573219183210830475_n:2 (minutul 9.02);

^[7] https://www.aarp.org/caregiving/health/info-2020/covid-isolation-killing-nursing-home-residents.html;

^[8] https://www.youtube.com/watch?v=VML96Wdf41g;

^[9] https://rumble.com/embed/vqz4sf/?pub=3ehgr;

^[10] https://dailyexpose.uk/2021/12/22/video-new-york-covid-19-vaccine-mandate-protester-arrested-after-refusing-to-show-covid-passport-to-buy-food/;

^[11] https://www.zerohedge.com/markets/letter-covidian-time-travel-experiment;

^[12]https://www.abc.net.au/news/2020-08-17/qld-hospital-rejects-nsw-mother-of-sick-newborn-amid-covid-fears/12564936 ;