19 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Luju

Vantu, despre procurorii care au instrumentat dosarul Petromservice, printre care si Valentin Selaru: „Rau intentionati sau idioti!” Lotul Vantu-Luca va fi eliberat, urmare a deciziei judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti

Scris de: Voichita RASCANU | pdf | print

14 November 2011 17:16
Vizualizari: 5401

Oamenii de afacerii Sorin Ovidiu Vantu, Liviu Luca si alti opt inculpati vor fi pusi in libertate ca urmare a deciziei judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti, care au admis recursul declarat de cei zece, impotriva mandatelor de arestare emise pe numele lor de judecatorul Mitu Stegaru, de la Tribunalul Bucuresti, in dosarul Petromservice. Cei zece sunt acuzati de falimentarea controlata a companiei Petromservice, si producerea unui prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro bugetului de stat. In timp ce procurorul de sedinta a depus concluzii asemanatoare cu cele depuse la Tribunalul Bucuresti, avocatii celor 10 inculpati au sustinut, in mare, ca infractiunile de care sunt acuzati clientii lor sunt mai vechi de trei ani, si ca atare, arestarea preventiva nu se impune, ca 12 din cele 28 de volume de urmarire penala sunt in alte limbi, nu in limba romana, si, in consecinta, nu pot fi considerate probe, si ca procurorii sunt cei care au refacut traseul banilor, dar si cei care au decis ca acesta a fost unul ilegal, la fel cum procurorii au estimat, fara a apela la un specialist, cam care ar fi fost prejudiciul produs de inculpati in acest dosar. In ultimul sau cuvant, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a sustinut, printre altele, ca la arestarea sa de la Tribunal, ofiteri ai SRI au vorbit cu colegii acoperiti si practic, cand am intrat in sala, sentinta era deja scrisa. La Curtea de Apel, din cate stiu eu, ofiterii sunt din doi in doi, asa ca s-ar putea sa plec acasa sau s-ar putea sa plec in arest. Daca voi pleca in arest, voi lua justitia in mainile mele”.


Avocatii au contestat prejudiciul estimat de procurori, dar si incadrarile juridice

Sedinta de judecata a inceput in jurul orei 11.00, intr-o sala neincapatoare pentru toti cei prezenti, noua inculpati, in frunte cu Liviu Luca, au fost adusi incatusati in sala si pusi in boxa arestatilor. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a ajuns cateva minute mai tarziu, intr-un scaun cu rotile impins de un politist si asezat langa boxa arestatilor. Instanta, prezidata de judecatoarea Carmen Veronica Gaina si compusa din magistratii Daniela Panioglu si Vasile Bajan, a permis alaiului de avocati sa ia legatura cu clientii lor. Dupa cateva minute de susoteli, avocatii s-au declarat gata sa inceapa sa isi tina pledoariile, iar judecatoarea Gaina le-a cerut acestora ca, in cazul in care sunt cate doi aparatori de un inculpat, al doilea vorbitor sa nu repete spusele primului. Avocatii au depus mai multe inscrisuri la dosar, printre care si acte medicale pentru Sorin Ovidiu Vantu, dupa care au inceput dezbaterile.

Aparatorul lui Liviu Luca a fost primul care a avut cuvantul, acesta explicand instantei ca clientul sau nu este actionar majoritar la Petromservice, asa cum au sustinut procurorii, ci detine doar 0,001% din actiuni, astfel ca nu avea cum sa influenteze votul la Adunarea Generala a Actionarilor. In plus, a mentionat avocatul, daca Luca ar fi fost actionar majoritar, ce “interes ar fi avut sa falimenteze afacerea?”. Acesta a mentionat ca procurorii nu spun pe cine anume a influentat Luca in votul sau, si ca judecatorul de la Tribunal a copiat cu copy/paste din referatul de arestare al procurorilor, fara sa analizeze actele din cauza. In acest sens, avocatul lui Luca a reinvederat instantei exceptia ridicata si la Tribunal, conform careia procurorul sef de sectie, Valentin Selaru (foto) din Parchetul General nu ar fi avut dreptul sa instrumenteze acest dosar, pentru ca nu se stie cine i-a semnat delegatia. Mai mult, avocatul a precizat ca Luca nu poate fi urmarit penal pentru delapidare, pentru ca acesta nu este functionar public. In final, aparatorul lui Luca a mentionat ca insolventa Petromservice a fost cauzata de numarul mare de litigii de munca, aproximativ 18.000 de dosare si poprirea conturilor companiei tocmai din cauza acestor dosare.

In ceea ce il priveste pe inculpatul Mihai Sorin, aparatorul sau a mentionat ca infractiunea de spalare de bani, pentru care sunt inculpati unii dintre cei arestati in cauza ar fi trebuit sa atraga competenta DIICOT-ului, nicidecum a Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica, iar probatoriul a fost “rastalmacit” de procurori, care au ignorat faptul ca toate actele semnate de Mihai Sorin aveau aviz de legalitate de la mari case de avocatura. Avocatul lui Ioan Bohalteanu a precizat, la randul sau, ca Parchetul nu a adus niciun fel de date conform carora clientul sau ar fi incercat sau va incerca sa se sustraga urmaririi penale, si ca insusi procurorul de caz a recunoscut, la “pagina 6, nota de subsol 30 din referatul cu propunerea de arestare” ca insolventa a fost cauzata de numarul mare de litigii si de poprirea conturilor. In plus, avocatul a aratat ca judecatorul sindic si-a insusit intru totul opinia lichidatorului judiciar si procurorii, practic, prin acest dosar, se indoiesc de legalitatea hotararii judecatorului sindic.

Aparatorul omului de afaceri Octavian Turcan a precizat ca acesta a fost introdus artificial in cauza, ca circuitele financiare au fost refacute de procurori, care au accesat site-urile institutiilor in domeniu si au stabilit cam cat ar fi trebuit sa se plateasca catre stat sau catre societati comerciale din circuit, fara insa ca procurorul care a facut acest lucru sa aiba cunostintele necesare. In acest context, avocatul a explicat faptul ca 12 din cele 28 de volume de urmarire penala contin, in fapt, documente scrise in alte limbi, nu in limba romana, asta insemnand ca ele nu pot fi folosite pentru luarea masurii arestarii preventive. Avocatul inculpatilor Mihai Viorel Ramboaca si Razvan Florin Ramboaca a precizat ca in cazul clientilor sai nu exista nici macar indicii de comitere a unei infractiuni si ca rapoartele facute de cei doi sunt doar presupuse a fi false, de catre procurori, insa acestea nu au fost demonstrate ca fiind nereale. Cei doi inculpati, a sustinut avocatul, au incheiat un contract de prestari servicii, pentru 100.000 de euro, conventie in cadrul careia acestia s-au obligat sa evalueze 6 companii din republica Moldova, lucru pe care l-au si executat.

Aparatorul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, avocatul Marian Nazat a explicat instantei de recurs, cu “ratiunea rece si lucida a unui chirurg in timpul unei operatii” ca in mod gresit judecatorul fondului a respins ca inadmisibila cererea de recuzare, cu toate ca “acea portiune din incheiere este singura compozitie originala a judecatorului fondului, restul e copiat din referatul de arestare”. “Stiam ca stilul unei hotarari judecatoresti trebuie sa fie sobru, neutru, nu sa abunde in atacuri la persoana inculpatului, judecatorul a demonstrat singur ceea ce noi am sustinut in cererea de recuzare, si anume ca nu e impartial”. Nazat a solicitat instantei sa inlature din urmarirea penala cele 12 volume care contin acte in orice alta limba, in afara de limba romana. De asemenea, acesta a remarcat faptul ca Vantu a fost acuzat de complicitate la delapidare, procurorii sustinand ca acesta a “contribuit”, sintagma care nu exista in definitia complicelui. In acest context, Nazat a atras atentia ca procurorii nu au precizat care sunt autorii infractiunii de delapidare, pe care Vantu i-ar fi ajutat. Cu privire la prejudiciu, Nazat a observat ca in cauza nu exista niciun raport de constatare sau un raport de expertiza care sa arate prejudiciul. Judecatorul fondului a “copiat Opisul Parchetului si pentru ca din acesta lipsea volumul II, acesta lipseste si din incheierea Tribunalului!”, a incheiat aparatorul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu.

In replica, procurorul de sedinta a sustinut aceleasi argumente ca si cele prezentate in referatul cu propunerea de arestare.

Vantu: “Daca voi pleca in arest, voi lua justitia in mainile mele”

In ultimul sau cuvant, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu a declarat ca toti cei zece acuzati se afla "la aceasta adunare din cauza mea": "Eu sunt cel vanat, dar miza a crescut putintel la 10 miliarde de euro, adica valoarea zacamantului de la Budureasa. Dupa ce au jefuit bugetul statului, acum vor probabil sa jefuiasca si particularii. Stim de ce sunt aici, stiu ca la arestarea mea la Tribunalul Bucuresti ofiteri ai SRI au vorbit cu colegii acoperiti si practic, cand am intrat eu in sala, sentinta era deja scrisa. La Curtea de Apel, din cate stiu eu, ofiterii sunt din doi in doi, asa ca s-ar putea sa plec acasa sau s-ar putea sa plec in arest. Daca voi pleca in arest, voi lua justitia in mainile mele". De asemenea, Vantu a precizat ca el nu a incasat bani de la Petromservice, si ca aceasta companie a fost falimentata de salariatii sai, care au fost sfatuiti de avocati sa actioneze firma in judecata, din cauza unei chichite din contractul de munca. In ceea ce ii priveste pe procurorii care au instrumentat cauza si care au sustinut ca Petromservice a achizitionat actiuni la preturi supraevaluate, Vantu a mentionat ca acestia sunt “rau intentionati sau idioti”, Vantu precizand totodata ca toate afirmatiile procurorilor sunt false si ca tranzactiile prin firmele off-shore au fost legale.
La randul sau, omul de afaceri Liviu Luca a declarat ca daca afirmatiile procurorilor ar fi adevarate, atunci el ar trebui sa-si faca un consult psihiatric, pentru ca nu ar fi avut niciun motiv sa trimita bani prin off-shore-ruri catre Vantu sau altii, avand in vedere ca putea sa astepte dividendele de la sfarsit de an.
"Nu le-am cerut avocatilor sa invoce, dar statutul meu de membru al Consiliul Economic si Social imi confera o imunitate consfintita prin Tratatul de Lisabona", a conchis Luca. La fel ca cei doi, toti inculpatii din acest caz s-au declarat nevinovati si au cerut instantei sa fie lasati in libertate.

Comentarii

# anticoruptie date 15 November 2011 08:39 -3

Lotul Vantu pot sa-i multumeasca lui Mitu Stegaru ....datorita faptului ca a incalcat el procedura jud din recurs au fost pusi in situatia sa ii lase in libertate.... ..asa functioneaza coruptia din justitie: judecatorul de la fond incalca procedura pentru ca completul din recurs sa lase inculpatii in libertate pt incalcari de procedura nu pentru ca nu ar fi probe "beton" la dosar.....

# DOREL date 15 November 2011 09:47 0

Pe undeva ai dreptate, mai draga, dar nu asa cum o zici ! Mitu Stegaru a gresit cand a " pus botu' " la toate exagerarile si ineptiile parchetului pe care le-a copiat ca un prost, fara sa fie capabil sa scoata o idee a lui din toata varza aia ! Acu, pe undeva, si Vantu poa' sa aiba dreptate ca procurorii s-au dus la arestare la unul dintre oamenii lor ("de la baza") care - ce sa faca si el, atat a putut, atat a facut ! De ex. povestea cu recuzarea, daca ar fi ajuns la CEDO, sigur si-o furau judecatorii din recurs, asa ca, "baietii" din servicii, cand mai fac una d-asta ar trebui sa se bazeze si pe stiinta de carte, nu numai pe retea ! Alt exemplu, de ce a ajuns referatul in format electronic la jud. Stegaru cu o zi inainte, de a dat asta pronuntarea dupa numai o ora ? Ca intr-o ora nu e timp decat de dictat, despre ce deliberare mai putea fi vorba ? Si, b): baietii astia, acoperitii, sunt atat de devotati ca nu i-a trecut prin minte lu' Stegaru, asa de sanchi, sa lase cativa in libertate, altora sa le dea interdictii de tot felul, ca avea - slava domnului - de unde sa aleaga (adica sa individualizeze - de stiut pe viitor dle Mitu !), si nimeni nu putea sa mai zica nimic ! Asa, cu totii la gramada, prea batea la ochi ! Parerea mea ..

# DNA Brasov date 15 November 2011 09:50 +1

Selaru nu e ala de la Brasov, cu moartea lui Crivat ?

# Bucuresti date 15 November 2011 09:52 +1

Nu, a ala cu ALRO si tanti Nutzi si barbatu-sau si cu draga Stolo si cu altii !

# tzxwun date 15 November 2011 10:28 -1

Procurorul Sulu şi alţi doi domni, procurorul Drilea şi procurorul Gliga, la ordinele procurorului-şef Valentin Şelaru „au orchestrat" dosarul de şantaj ...citeste mai mult http://justitiarul.ro/investigatii/266-escrocherie-de-4000-de-miliarde-de-lei-vechi-la-romexterra-bank-braov.html

# twun date 15 November 2011 10:31 0

Arestarea la comandă, Şelaru Horia Valentin a procedat la efectuarea unei percheziţii la domiciliul lui Sorin Crivăţ, citeste mai mult http://www.ziarulatac.ro/investigatii-si-servicii-secrete/dezvaluiri-in-cazul-fostului-sef-al-structurii-de-securitate-ospi-sorin-crivat

# steluta date 16 November 2011 22:18 -1

Te strici de ras nu alta, cand il auzi pe Basescu ca ,,institutiile statului s-au specializat" de ii bat avocatii de ii rup prin instante! iar aia au falimentat una din cele mai profitabile firme din Romania !si acum pozeaza in victime ! 

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.05.2024 – Procuror cu demisia trimisa la CSM

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva